I.D. Sîrbu, între scriitori români clasici

14.10.14 by

I.D. Sîrbu, între scriitori români clasici

La Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, aflată sub egida Academiei Române, acad. Eugen Simion a lansat un proiect ambiţios de editare, după modelul colecţiei franceze „Pleiade”, a Operelor fundamentale ale literaturii române şi universale. Prima lucrare editată sub acest generic a fost, fireşte, M. Eminescu, la 15 ianuarie 2000 apărând primele trei volume, cuprinzând poezia, proza şi, parţial, publicistica sa. Tirajul: 5000 de exemplare. În cei 14 ani de la debut, colecţia „Operelor fundamentale” a editat, în condiţii critice, ştiinţice şi grafice de excepţie, 150 de titluri. Între aceştia, figurează şi I.D. Sîrbu, scriitorul şi filosoful petrilean, cu studii la Cluj, asistentul lui Liviu Rusu şi prietenul de idei al lui Lucian Blaga. Scriitorul I. D. Sîrbu a făcut puşcărie pentru „omisiune de denunţ” (nu l-a denunţat pe provocatorul Ştefan Augustin Doinaş, care a spus bancuri politice în redacţia revistei „Teatru”. I.D. Sîrbu a făcut şapte ani de puşcărie, în timp ce Doinaş doar anchetat şi arestat câteva luni; acelaşi Doinaş, împreună cu Ana Blandiana şi Mircea Dinescu l-a contestat pe autorul Liliecilor când acesta a fost propus pentru Premiul Nobel).
Ediţia de Opere cuprinde volumul I Jurnalul unui jurnalist fără jurnal (ediţia necenzurată) şi vol. II Corespondenţa cu mari personalităţi (Sergiu Al-George, Dorli Blaga, Eta Boeriu, I. Brad, N. Carandino, Amza Pelea, Doinaş, I. Negoiţescu, Tudor Nedelcea, Virgil Nemoianu, Al. Paleologu, Antonie Plămădeală, David Prodan, Liviu Rusu, Horia Stanca, Mariana Şora, Eugen Todoran, I. Vartic, D. Vatamaniuc, D. Velea etc).
Este o ediţie îngrijită, cronologie şi note de Toma Velici, în colaborare cu Tudor Nedelcea, şi beneficiază de două introduceri ale lui Eugen Simion, primul critic literar din România care i-a intuit şi apreciat genialitatea lui Gary Sîrbu, dovadă consacrarea în totalitate a nr. 10-12/1995 din Caiete critice (244p.)
Iată cum îl defineşte Eugen Simion: „Ce personaj sau ce narator extraordinar există în aceste confesiuni vehemente: sergentul TR Ion D. Sîrbu care face razboiul de la un capat la altul, asistentul universitar cu convingeri de stânga dat mereu afara, închis de doua ori, redevenit miner (vagonetar), apoi redactor la o publicatie pedagogica, în fine, secretar literar si pensionar sarac în târgul numit de el Isarlîk (Craiova). Portretul lui, sumar, ar fi urmatorul: spirit acut pâna la vehementa, cu nuante mesianice, moralist de clasa, pus mereu pe harta, sarcastic pâna la cruzime, totusi nu într-atât încât sa suprime în el umorul. Pentru o vorba de spirit este în stare sa sacrifice discursul tragic. Era destinat sa devina tribun; un tribun dedulcit însa la filosofie si acaparat, în cele din urma, de literatura; în tot ceea ce scrie se simte radacina lui proletariana; de aici caracterul revendicativ si usor intolerant, maniheistic al discursului confesiv. Un spirit proletarian, trebuie adaugat numaidecât, care trece prin Hegel si ajunge la arhetipurile lui C.G. Jung. Spirit vital, înainte de orice, viata lui intima pare, cât timp se bucura de libertate si sanatate, un lung sir de chefuri si de aventuri cu doamne mai mult sau mai putin culturale. Este mereu, politic vorbind, în contratimp cu istoria. Nu rateaza nici un eveniment tragic (de la razboi la închisorile comuniste) si pare logodit vesnic cu esecul. Nu iese, cu toate acestea, înfrânt din asemenea experiente, spiritul lui este tare si sufletul se lasa adesea cuprins de duiosie si lirism”.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*