Gunoiul de aur

15.03.11 by

Nevoia de a ridica rapid cartiere noi pentru a facilita migraţia demografică dinspe sat spre oraş a condus în anii 1970 la o monotonie arhitecturală şi şi la formalizarea excesivă a spaţiilor de locuit. Noile cartiere, care formează azi periferiile marilor aglomeraţii urbane ale ţării au aspectul unui labirint de beton, unde, odată intrat ca străin, ai mari probleme de orientare. Nu există repere real-identitare, de multe ori, nici real topografice. Spre deosebire de zona centrală unde casele au istoria lor, unde străzile confirmă această istorie, în zonele marginale, fără străzi numite, doar cu alei: spaţii de tranzit, fără instituţii ordonatoare, primărie, de exemplu, fără monumente, căci trecutul nu s-a desprins de prezent, se conturează un univers periurban ce-şi caută identitatea, ce luptă să-şi formuleze o mitologie capabilă să-l identifice, să smulgă trecutul din veşnicul prezent al locuirii. Folosim termenul „mitologie” în înţelesul particular de mod în care locuitorii trăiesc imaginea socială a raportului lor cu spaţiul de locuit1.

În cazul acestor cartiere, o astfel de mitologie stă sub semnul negativului. Este gândită în raport de inconveniente: depărtare, inconfort, zgomot, violenţă, vulgaritate, viciu. Şi totuşi, o astfel de mitologie este singurul remediu împotriva non spaţiului, aşa cum îl înţelege Marc Auge2, un „loc antropologic vidat de tot ce are identitar”.

Ce ar face Iason într-o asemenea lume, cum şi-ar impune el prezentul în faţa unchiului său, Pelias, pentru a construi un viitor doar pentru el? Toţi tinerii unor astfel de cartiere sunt un fel de Iason. Călătoria lor în prezent pentru a-şi ordona viitorul nu duce, însă, prea departe. Pentru ei, Colchida este între blocuri, iar de aur nu este lâna ci gunoiul, căci una dintre primele lor călătorii în viaţă este spre platforma de gunoi; loc misterios şi lecţie de socializare. Terifiant prin dezordinea lui ca spaţiu exterior, necesar, însă, pentru menţinerea ordinii într-un spaţiu interior. Respingător prin murdăria lui greu mirositoare ca spaţiu exterior, încă odată, necesar pentru menţinerea curăţeniei spaţiilor interioare (locuinţa).

Simbol al inocenţei, lâna berbecului mitic este în contextul informului, necunoscutului periurban înlocuită cu gunoiul într-o centralitate simbolică determinantă şi într-o simbolistică a acăutării iniţiatice reformulată. Iason, simbol al luptei împotriva banalităţii3, şi-a schimbat, în noul context, ţinta căutării.

  1. Gunoiul de aur. Prima lecţie despre spaţiu

Subliniam, într-un alt context4, că „cea mai spectaculoasă resetare socială produsă de urban asupra unei categorii de vârstă sau profesională este cea pe care o resimte copilul. Într-o societate rurală,copilul este aproape inexistent ca actant social…Această realitate este generată de tipul de socializare pe care o comunitate tradiţională îl aplică…Socializarea copilului într-un cadru tradiţional rural urmăreşte inducerea de reguli sociale într-un ritm lent şi într-o ciclicitate largă.” Nu acelaşi lucru se întâmplă cu în cazul copilului ce locuieşte în aceste cartiere periurbane.

Obligat să păşească singur în exteriorul apartamentului, copilul se naşte social. Locuinţa părinţilor săi, prelungire a uterului matern, reprezintă pentru el siguranţa, protecţia, căldura. Lumea devine o alternanţă de înăuntru şi afară, pe care copilul este obligat să o descopere repede.

1.a. Spaţiile intermediare. Scara de bloc, curtea sau „în faţa blocului”, subsolul blocului

Aceste spaţii aparţin tuturor locatarilor. Aici copilul poate observa diferenţe şi începe să conştientizeze că spaţiul nu este omogen. Prima opoziţie definitorie este cea dintre curăţenie şi murdărie (murdărie fizică, dar şi verbală, vulgaritatea, sau comportamentală, violenţa), apoi cea dintre siguranţă şi nesiguranţă. Spaţiul interior al locuirii este sinonim curăţeniei. Mai târziu va afla că această curăţenie este generată de respectarea unor convenienţe; toate acele „ai voie” sau „n-ai voie” pe care le aude zilnic.

Murdăria lumii exterioare se instaurează atunci când aceste convenienţe sunt abolite. Primul efect pervers al acestei situaţii este acela că murdăria se insinuează atunci când „…regulile sunt lăsate deoparte de dragul prieteniei.”5 Primele prietenii, mai precis, întovărăşiri, ca formă de cunoaştere şi stăpânire a spaţiului exterior aduc cu sine o realitate tulburătoare: amestecul paradoxal de siguranţă şi murdărie. Jocurile copilăriei sunt produsele şi confirmă, la rândul lor, această realitate. Copilul înţelege că exteriorul este o lume a paradoxelor. Este primul semn că o viziune despre lume începe să ia naştere.

Aceste spaţii intermediare sunt un amestec de curat şi murdar, de siguranţă şi de nesiguranţă, spaţii ale nimănui şi ale tuturor, stau mult timp murdare, arată, în general, neîngrijit, sunt pros luminate, neospitaliere, adăpostesc certuri între locatari, devin loc de depozitare pentru unul sau altul, fără a se cere permisiunea celorlalţi, sunt circulate de persoane necunoscute, chiar de animale.

2.Drumul spre şcoală. Prima căutare sau invazia paradoxelor

Trecerea dintre spaţiul privat spre cel comun şi apoi spre cel exterior necesită un ansamblu de rituri (formalizări ale acţiunilor ordonatoare). Pentru copil, un astfel de ritual îl reprezintă drumul spre şcoală, şcoala devenind un corelativ al locuinţei: reguli şi siguranţă, curăţenie şi centralitate. Copilul parcurge zilnic acelaşi traseu, are acelaşi timp de plecare şi de sosire, întâlneşte aceiaşi actanţi, elevi ai şcolii, colegi de clasă, toţi poartă aceeaşi uniformă, toţi parcurg acelaşi drum către glorie. Acolo, însă,oricum, acesta este învăţat să gândească în termenii competiţiei, ai inechităţii sociale şi segregării, care vor avea repercursiuni asupra integrării şi a formelor concrete pe care aceasta le ia.

Evidenta diferenţă în achiziţionarea deprinderilor, cultivarea sensibilităţii şi cunoaşterea lumii conduce la spargerea unităţii iniţiale a clasei ca grup de interese în mici grupuri de egali ce se ierarhizează în timp şi între care se stabilesc relaţii de segregare ce contribuie la o socializare inegală. Pe de altă parte, celelalte moduri de segmentare a timpului, îl acomodează pe copil cu o ciclicitate mult mai pronunţată şi, implicit, cu un ritm de viaţă mult mai alert, care îi pune alte probleme în gestionarea emoţiilor, şi acestea mult mai diverse decât cele cu care se confruntă un copil dintr-o societate rural-tradiţională. Această ciclicitate accentuată şi bine precizată ca şi ritmul susţinut al vieţii impun copilului un comportament inerţial, dacă nu chiar o rutină, din care el, practic, nu se poate desprinde, cu care se acomodează până la confundare, aşa cum comportamentul unui matur se modelează până la rutină în raport de meseria pe care o practică. Într-un cu

3.Drumul spre platforma de gunoi. Adoua căutare

Opusul drumului spre şcoală este drumul spre locul unde se aruncă gunoiul. Felul în care s-au construi aceste cartiere a făcut ca amplasarea platformelor să ordoneze spaţiul, să-l semantizeze printr-o centralitate evidentă.Pare chiar că în jurul lor se configurează o subsecvenţă spaţială, reprezentată de grupul de blocuri, că un astfel de spaţiu al murdarului identifică acea subsecvenţă a locuirii, un loc pe care nu te aştepţi să-l găseşti acolo. Teoretic, marginal,el se descoperă şi capătă sens tocmai prin centralitatea lui. Aşa cum Iason are revelaţia Colchidei, aşa platforma de gunoi îşi exercită inexplicabila forţă de atracţie-respingere asupra copiilor cartierului.

Existenţa unui astfel de spaţiu în centralitatea lui, asumat comunitar ca atare, îl convinge pe copil că are dreptul la murdărie aşa cum are dreptul la curăţenie, că a murdări înseamnă doar a trăi într-un alt fel, care poate fi la fel de bine acceptat chiar dacă este conotat negativ.

Contactul periodic al copilului cu un astfel de loc înseamnă o victorie asupra imediatului şi un fel de exorcizare, căci el vede cum la intervale aleatorii spaţiul murdar se curăţă pentru a deveni la fel de murdar în scurt timp. Copilul realizează aceasta ca pe o luptă între curat şi murdar, o înfruntare perpetuă care îl învaţă să ia în posesie spaţiul. Pricepe că efectele murdarului pot fi circumscrise unui spaţiu restrâns, fără valoare, contrar centralităţii sale. Învaţă să-şi stăpânească sentimentele.

4. Noaptea, frica şi gunoiul. A treia căutare

Principalul sentiment împotriva căruia trebuie să lupte este frica, un „element esenţial al oricărei pedagogii iniţiatice”6. Stăpânirea lui înseamnă stăpânirea evenimentelor cotidiene, chiar a lumii. Pe de altă parte, „a-l confrunta pe tânăr cu o suferinţă deliberată, frica de a infrunta întunericul, în acest caz, este o metodă de a testa resursele pe care grupul le cere de la el pentru maturizarea sa.”7

Ieşind în întuneric, copilul se confruntă cu propria-i precaritate esenţială, se caută pe sine şi se impune pe sine spaţiului gol, imperceptibil din cauza întunericului, spaţiu pe care îl umple cu prezenţa sa, ocupându-l, nu doar în sens fizic ci chiar militar.

Noapte şi gunoiul devin două forme simbolice ale morţii, amestec de inform şi de impur, haosul suprem. Învingându-le prin impunerea simplei sale prizenţe, copilul înfăptuieşte un ritual de trecere, o iniţiere. Sensurile acestui ritual vizează relevarea adevărului privind existenţa ca o perpetuă ameninţare.

Concluzii

Întruchipare a murdăriei prin excelenţă, platforma de gunoi capătă o încărcătură simbolică în contextul procesului social şi psihic de apropriere a spaţiului, de cucerire şi de marcare a lui, astfel încât individul să se poată simţi în siguranţă şi să capete repere cognitive. Paradoxal, un loc, aparent, fără valoare, devine esenţial în procesul de iniţiere juvenilă în context urban.

Bibliografie

1. Le Breton, David, Anthropologie de la douleur, Paris, Metailie, 1995

2. Chevalier, J, Gheerbrant, A, Dictionnaire des symboles, Paris, Robert Laffont-Jupiter,1990

3. Douglas, Mary, Purity and Danger, London /New York, Routlege, 2001

4. Fijalkow, Yankel, Sociologie de la ville, Paris, La Decouverte, 2005

5 Panea, Nicolae, Zeii de asfalt, Bucureşti, Cartea Românească, 2001

6. Sansot, Pierre, Poetique de la ville, Paris, Payot, 2004

1 Pierre Sansot, Poetique de la ville, Paris, Payot, 2004, p.437

2 Marc Auge, Non-Lieux, Paris, Edition du Seuil, 1992, p. 100

3 Paul Dielh, Le symbolisme dans la mythologie grecque, Paris, 1952, p.171-182

4 N.Panea, Zeii de asfalt, Bucureşti, Cartea Românească, 2001, p.189

5 Mary Douglas, Purity and Danger, London /New York, Routlege, 2001, p.7

6 David Le Breton, Anthropologiede la douleur, Paris, Metailie, 1995, p.209

7 Idem, p.210

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*