GHEORGHE ANDREI NEAGU, De la stânga la dreapta – Existență și semnificație

04.11.13 by

GHEORGHE ANDREI NEAGU, De la stânga la dreapta – Existență și semnificație

Prozator consacrat, Gheorghe Andrei Neagu este astăzi un reper sigur și durabil al literaturii române contemporane, nu doar prin creația literară de mari dimensiuni, cât și prin eforturile, uneori disperate, de susținere a culturii vrâncene și naționale. Revista „Oglinda literară“, condusă de Gh. A. Neagu, este mărturia palpabilă că slujirea unei cauze nobile înfrânge cele mai grele obstacole – indiferența și prejudecățile.
De curând, Editura „Tipo Moldova“ din Iași, în colecția „Opera Omnia“, a realizat o excelentă antologie de proză scurtă din creația lui Gh. A. Neagu, intitulată De la stânga la dreapta, care ne pune, din nou, în fața unui prozator deplin conturat, dispunând de o bogată paletă a mijloacelor de expresie și cu o operă care poate rezista oricărui exercițiu critic.
Ab initio, titlul antologiei ar putea contraria prin impresia de banal, dar simbolistica celor două direcții este una demnă de a fi luată în seamă. Cele două laturi formează un sistem dual, în care, adesea, dreapta este considerată pozitivă. Linia dreaptă simbolizează drumul parcurs de la cauză la efect, de la increat la creat, mai curând ca acțiune și trecere de influxuri de la unul la celălalt, decât ca structură a lumii. În al său Tratat de istorie a religiilor, M. Eliade arată că, în unele comentarii rabinice, primul om, Adam, era nu numai androgin, ci bărbat pe partea dreaptă și femeie pe cea stângă. Dumnezeu l-a despicat în două atunci când a creat bărbatul și femeia. La Judecata de Apoi (Ziua Domnului), cei buni stau în dreapta și merg în Paradis, iar cei răi stau în stânga și merg în Infern. Christos cel înviat stă „la dreapta Tatălui“. În aceeași ordine de idei, în tradiția Kabbalei, dualitatea mâinilor Domnului, care în acest caz nu are nicio conotație negativă, este exprimată prin faptul că dreapta sa (mâna cu care binecuvântează) simbolizează milostenia, iar stânga („mâna regelui“) simbolizează dreptatea. În cazul maestrului Neagu, „de la stânga la dreapta“ nu reprezintă o pendulare, ci un drum ireversibil de la întuneric la lumină, de la ne-cunoaștere la revelație.
Cele 36 de proze ale antologiei sunt ancorate într-un „realism“ existențial, în care conștiința și sensibilitatea autorului transcend realitatea uneori adsurdă, alteori monstruoasă în care gravitează eroii prozelor lui Gh. A. Neagu.
Temele schițelor și nuvelelor din volum privesc problematici diverse, precum absurdul, suferința, viața cotidiană în regimul comunist și în anii ̓90, inadaptarea, fantasticul ș. a. În cazul prozelor lui Gh. A. Neagu se poate vorbi despre o autentică tematologie. Temele și motivele au o influență decisivă asupra rețelei de relații textuale interne. Ele coordonează și integrează câmpul textual.
La o atentă lectură a celor 36 de proze antologate se observă că existența umană este expusă în esențiale coordonate ale sale. Fără îndoială că, nu întâmplător, sunt adunate 36 de proze, întrucât, în numerologie, 36 este „numărul solidarității cosmice“, al întâlnirii elementelor și „evoluțiilor ciclice“. 36 este numărul Cerului, iar derivatele sale ocultează relațiile triadei Cer-Pământ-Om: 72, dublul său, este numărul Pământului, iar triplul, 108, numărul Omului.
Câteva reflecții asupra prozei lui Gh. A. Neagu se impun. Spre deosebire de exprimarea lirică, asumată direct de ego-ul care se autoprezintă în însuși procesul autoscopic, în proză se identifică un tip de discurs a cărui trăsătură esențială este absența aproape totală a oricărei referiri la autor. Ștergerea sau estomparea referințelor la instanța enunțării conferă prozelor din volum o tranzitivitate aproape absolută. Aceste observații se referă la relatarea strict narativă. Narațiunea, în cazul prozelor noastre, constituie o modalitate „originară“ de autoreflectare a ego-ului creator pe parcursul reprezentării evenimentelor , cu ajutorul limbajului. Este o modalitate formal-obiectivă de comunicare, pentru că ego-ul se retrage în spatele evenimentelor, relatându-le ca și cum le-ar privi de la distanță. De fapt, el se autoreflectă, indirect, prin aceste evenimente (ca suite de întâmplări și personaje).
Evenimentele în care sunt implicate personajele prozelor lui Gh. A. Neagu sunt tot atâtea „ecrane“ prin care se proiectează ego-ul prozatorului, ca parte identică, în substanța sa, cu subiectivitățile personajelor, ca ipostaze epic modelate. Prin urmare, în esența sa ultimă, textualizarea narativă implică, incontestabil, atitudinea subiectivă, ca, de altfel, întreaga literatură.
Tema primei proze a volumului, Jurnalul unui pui de găină, este fantasticul simbolic, în fapt, o alegorie a înstrăinării ființei într-o lume ostilă, incomprehensibilă, neasumată lăuntric. Imaginea este împinsă spre o funcționare simbolică, puiul este aici simbolul existenței pure care este aruncată în contingență. Valoarea literară a prozei constă în inovație, în posibilitatea textului de a evita clișeul.
Muntele este simbolul larg răspândit al apropierii de Divinitate, exprimând conceptele de stabilitate, imuabilitate și puritate. Tema nuvelei Spinarea de piatră a Făgărașului o reprezintă sacrificiul neasumat, involuntar, dar pe deplin justificat de încercarea omului de cucerire a muntelui – simbolul trancendenței. Într-un plan limitat, asistăm la experiența muncii brutale a unor militari în termen pe șantierul militar al Transfăgărășanului, nuvela putând fi, tale quale, încadrabilă într-un proletcultism târziu. Dar, într-un plan superior, nuvela se „citește“ prin intermediul bogatului simbolism al muntelui, care ține de ideile de înălțime și de Axis Mundi. Ca centru al hierofaniilor atmosferice și al unor teofanii, muntele se înscrie în simbolismul manifestării Increatului prin creații. Muntele este punctul de întâlnire al cerului cu pământul, sălaș al zeilor și capăt al ascensiunii omului. Militarii în termen reprezintă tocmai fermentul dizolvant care periclitează Kosmos-ul arhetipal. Prin această ultimă calitate, jertfa celor care schimbă ordinea apare ca firească.
În prozele Decorația și Pricopsiții decorației, autorul își exersează umorul fin și sarcasmul, pornind de la întâmplări aparent banale. Arta prozatorică a lui Gh. A. Neagu constă tocmai în precizia cu care bazaltul personajelor sale este prelucrat. Cele două proze sunt episoade desprinse din realitatea socială anterioară și imediat după evenimentele din 1989. Eroului îi este hărăzit să trăiască, kafkian, într-un univers fără sens.
Păpușa și Pepita sunt două proze care atestă sensibilitatea prozatorului și care îl smulg pe cititor din cotidianul narațiunilor lui Gh. A. Neagu. O calitate de mare prozator a autorului este predilecția pentru scoaterea din anonimat a întâmplărilor obișnuite. Autorul observă, consemnează, dar îi lasă cititorului totala libertate de a simți, fără a-i influența și conduce emoția.
În Moartea șobolanului se suprapun două planuri care țin de aceeași problematică a destrucției universurilor complementare. Ulcerul și șobolanul sunt cele două elemente care periclitează orizonturile interior și exterior. Uciderea șobolanului prilejuiește manifestarea violentă a ulcerului de care suferă eroul schiței, dar și un transfer de acțiune, semnificând posibila vindecare: „Șobolanul din mine murise. Șobolanul murise… Șobolanul murise…“. Autorul recurge la trei motive care au făcut carieră în literatura contemporană: șobolanul ca agent al ciumei camusiene, greața lui Sartre și foamea lui Knut Hamsun. Simbol chtonian, șobolanul este un animal încărcat de simboluri preponderent negative. În studiul Omul cu șobolani (1909), S. Freud arată că acest animal care scormonește capătă o semnificație falică și anală, legându-l de noțiunea de bani: „Șobolanii capătă semnificația «bani», raport care se manifesta prin asociația «rate» – «șobolani» (Rate – Ratten). În delirul său obsesional, pacientul își construise un veritabil etalon monetar constituit din șobolani (Rattenwährung); de exemplu, la începutul tratamentului, când i-am comunicat la cât se ridică onorariul pentru o ședință, el a răspuns într-un mod pe care nu l-am înțeles decât șase luni mai târziu: «Câți guldeni, atâția șobolani!» («Soviel Gulden, soviel Ratten!»)“. În analiza freudiană, grație fecundității șobolanilor, ei devin întruchipări ale copiilor: și unii, și ceilalți sunt semne de prosperitate.
Purtătorul de cruce, amintind prin titlu de jertfa christică, este o proză care necesită mai multă atenție datorită celor două simboluri, nebunul și crucea. Personajul narațiunii, Andrei, poartă cu tenacitate o cruce în care s-au adunat păcatele comunității, dar contextul epic în care gravitează amintește mai curând de Diogenes din Sinope sau de nebunul din Stiința voioasă a lui Nietzsche. Toți trei au în comun căutarea: Diogenes căuta omul autentic, nebunul lui Nietzsche – Dumnezeul metafizicii occidentale, Andrei caută lumea. Un bogat simbolism prezintă nebunul. Acesta este „lama 0“ a Arkanului Major din jocul de Tarot. Nebunul se află în afara rațiunii și a normelor societății. În Evanghelie, înțelepciunea umană este nebunie în ochii lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu nebunie în ochii oamenilor. Dintre toate imaginile Tarotului, Nebunul este cea mai misterioasă, mai fascinantă și mai neliniștitoare. Nebunul nu este încadrat între cele 21 de Arkane Majore numerotate de la 1 (Magicianul) la 21 (Lumea), deci nu are număr. Așadar, este în afara jocului, în afara Cetății, extra muros. Alți autori numerotează această lamă a Tarotului cu 22. 21 formând un ciclu complet, 22 înseamnă, de fapt, întoarcerea la 0. 0 sau 22, potrivit simbolisticii numerelor, înseamnă limita cuvântului, acel dincolo de sumă. Dar Nebunul nu este neantul, ci vacuitatea, fana-ul sufiților, când conștiința ființei devine cea a lumii, a totalității umane și materiale de care s-a desprins pentru a merge mai departe.
Evident, lectura prozei lui Gh. A. Neagu ne oferă farmecul descoperirii și a altor simboluri. În registru ontic, omul este, în terminologie „existențialistă“ vorbind, un „aruncat-în lume“. Interesant este, în ultimă instanță, că omul însuși este perceput și se percepe pe sine ca pe un simbol, un model în miniatură al Universului.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*