Frumusețea misiunii

19.05.15 by

Anul acesta este anul dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. A trăit în secolul al IV-lea și este unul dintre cei mai mari teologi ai creștinismului. A avut multe necazuri în viață cu autoritățile statului, fiindcă întotdeauna își asuma riscuri enorme, luând apărarea celor mulți și obidiți. A fost surghiunit, pedepsit în fel și chip și a murit tânăr. A lăsat însă în urmă o operă uriașă. A scris cărți de mare profunzime teologică, care impresionează și azi și stau ca niște piloni puternici în edificiul Bisericii. A apărat creștinismul de erezii, de ingerințele factorilor politici în viața Bisericii. A scris Sfânta Liturghie, care se săvârșește și azi aproape tot anul în bisericile ortodoxe. Vorbea superb. Predicile sale sunt adevărate perle ale oratoriei creștine. A scris o carte neegalată până azi despre Preoție. Despre el el se poate vorbi mult și se poate scrie mult.
Ne vom referi în câteva cuvinte, la felul cum vede el preoția. O socotește misiune, nu profesie sau meserie. O socotește taină sfântă încredințată omului pe pământ. Este cea mai înaltă dintre misiunile date omului vreodată de Dumnezeu. Analizează multe aspecte ale preoției, dar prin două i se pare că se ridică la cea mai înaltă măreție. În scaunul duhovniciei, la Sfânta Spovedanie, preotul are puteri mai mari decât îngerii, arhanghelii și serafimii. Preotului i s-a dat puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, nu acelora. Culmea, Dumnezeu ia în seamă decizia preotului: ,,Celor ce veți ierta păcatele le vor fi iertate și celor ce le veți ține, ținute vor fi”. Cel de-al doilea moment în care Preoția se dovedește a fi o misiune mai presus de orice altă activitate omenească este Sfânta Liturghie, când, la rugăciunile săvârșite de preot, pâinea și vinul sunt transformate în Trupul și Sângele Mântuitorului, adică în Sfânta Împărtășanie. În acel moment, Dumnezeu coboară pe pământ, îl sfințește pe preot când se împărtășește, iar preotul sfințește pe credincioși, când îi împărtășește.
Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, preoția nu este o treabă simplă, ci dimpotrivă. Cine vrea să facă preoție cu adevărat, are de înfruntat multe și mari greutăți și primejdii. Aseamănă preoția cu un munte, cel mai înalt dintre toți munții. La poalele muntelui e marea. Cei mai mulți dintre preoți se mulțumesc cu plaja. Acolo pot să pescuiască, să se odihnească, să lenevească chiar. Unii merg mai sus. Pe tăpșanele de la poala muntelui sunt pajiști întinse, unde preoții sunt chemați să are, să semene, să cultive, să ridice grădini, holde, livezi de pomi și vie. E muncă grea, frumoasă, dar și plină de rod și mulțumire. Sunt unii preoți, care urcă mai sus. Vor să se bucure de liniștea dumbrăvilor, de umbra cetinilor de brad, să asculte susurul izvoarelor și cântecul păsărilor, să se desfete cu perspectiva piscurilor ce se văd în depărtare pierzându-se cu vârfurile în nori. Sunt puțini, tot mai puțini, care nu se opresc aici. Vor să escaladeze înălțimile. Pornesc la drum. Combustia care le alimentează voința și puterea este Sfânta Scriptură și credința puternică. Călăuzele sau șerpașii, cum se spune prin Himalaia, sunt Sfinții Părinți și scrierile lor. Potecile spre vârful celui mai înalt vârf sunt puține, tot mai înguste și tot mai primejdioase. Stâncile sunt abrupte, prăpăstiile amețitoare, picioarele nesigure. Vegetația se împuținează, vântul e tot mai puternic și e tot mai frig. La un moment dat încep zăpezile, alunecușurile, avalanșele, poate și cutremurele. Viața alpiniștilor e foarte dură și privată de multe bucurii și plăceri ale vieții. Și, totuși, sunt și din cei care nu renunță. Dacă reușește vreunul să ajungă în vârful muntelui și să înfigă acolo crucea vieții lui drept steag, pe acela îl socotim sfânt. Poate și Dumnezeu îl socotește la fel.
La un moment dat, în cartea sa despre preoție, Sfântul Ioan Gură de Aur, are o expresie, care m-a cutremurat: ,,Doamne, ce blestem a căzut pe Biserica Ta, ca unul ca mine să-i fie preot?” Dacă marele Părinte al Bisericii, analizându-se pe sine, ajungea la o asemenea concluzie, ce să mai zic de un preot de rând, ca mine sau ca mulți alții! Cu toate acestea, expresia aceasta mă face să înțeleg și altceva: Biserica nu este creația preoților sau a episcopilor. Ea a fost înființată de Mântuitorul pe cruce și apoi a luat formă văzută la Pogorârea Sfântului Duh. Indiferent de vrednicia sau nevrednicia preoților și ierarhilor care o slujesc, ea va naviga pe marea vieții până la sfârșitul lumii, fiindcă este opera lui Dumnezeu.
Sărac este preotul care nu citește tratatul despre preoție și omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*