focul

10.06.13 by

de mic copil privea cum se înalţă focul
şi mistuit de vrajă îi urmărea sorocul
privea avid scânteia, născuta ca să moară
şi se-ntreba şocat: lumina unde-i zboară,

în ce incerte spaţii îşi năruie minunea
ce la un moment dat împrăştia genunea
şi-n ce sfere-şi transferă puterea lui de leu
dezlănţuită magic de-nlănţuitul zeu,

unde-i piere tăria ce se-mplânta spre cer,
regeşte împărţind putere şi mister
şi cum de poate acum, chiar şi fără mănuşă
cu-atâta uşurinţă să-i umble în cenuşă.

si-l doare pân-la ţipăt, ca rana nou deschisă,
că nu mai simte-n pori căldura mult promisă,
că orice foc ar fi şi cum i-ar fi văpaia
se-autodevorează topindu-şi vâlvătaia.

zburătorii

lovită zburătoarea căzu jos pe pământ
cu-n ţipăt nerostit îşi ia din nou avânt
dar aripa ciuntită nu-i mai ascultă-ndemnul
plăpându-i trup recade, însângerând însemnul

în van încearcă, iar, să-şi reanime zborul
aripa crunt rănită îi năruieşte sporul
degeaba adie vântul este senin şi vară
caci viaţa ei, de-acum, e silnică povară

nu va mai saluta de- aproape răsăritul
şi nu va mai scălda, cu trilul ei, zenitul
nu se va mai bate, iar, cu vântul cel zălud
adio, pentru ea, refugiul cald din sud

o, pasăre frumoasa ce milă mi-e de tine
ales că, într-un fel, te-asemuieşti cu mine
la fel ca mine, tu, tânjeşti spre înălţare
tot vrând să fi alături de veneratul soare

şi nu ştiu care este cel mai nefericit
tu c-ai pierdut zborul, sau eu că mi-a lipsit
căci m-am născut cu dorul d-a mă-nalţa în zare
doar aripi n-am avut la gândul ăsta mare

dar hai la mine-n casă, te rog ca să primeşti
tovarăşă să-mi fii cât o să mai trăieşti
iar eu voi priveghea din viaţă să nu zbori
şi doi vom fi de-acum tereştri zburători

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*