Flota lui Băsescu plutește pe apele meteorice buzoiene. Aici sunt pirații dumneavoastră.

30.07.16 by

Flota lui Băsescu plutește pe apele meteorice buzoiene. Aici sunt pirații dumneavoastră.

Am încercat și eu, ca oricare locuitor al orașului, să înțeleg ce se întâmplă cu Compania de Apă Buzău, deși, sincer să fiu, n-ar fi fost nevoie de cine știe ce analize matematice sau speculații politice, dacă factura lunară personală de apă consumată nu ar fi fost o dovadă certă că trăim în plină narațiune Orwelliană. Disputa dintre conducerea Primăria Buzău și șeful Companiei de Apă nu va duce la niciun rezultat. E ca și cum , începând de mâine, ploile ar trebui să se desfășoare de jos în sus, ca să scăpăm de apa meteorică, s-o plătească Cel de Sus, pentru că sub cortul său e umed tot timpul. Înțeleg, Primăria încearcă să demonstreze o chestiune darwiniană, anumă că fiecare maimuță se trage din câte un copac. De-asta plouă la noi, ca la nebuni, cu facturi tescarizate la nivel de campionat național al picăturilor de apă. Nu înțeleg de ce directorul Companiei de Apă nu se justifică în fața populației, prin explicații dezalgebrizate, prin vorbe pe înțelesul tuturor, demonstrând populației cum e treaba concretă cu aceste prețuri demente. Problema acestui boss nu ține de Primărie, ci de om cu om până la ultimul om. Se vorbește de un fel de mafie pluvială. Te pomenești că vapoarele lui Băsescu plutesc pe apa meteorică, undeva sus, în cerurile tescariote. Nu am auzit de acest domn-șef de la Ape până când nu m-a plouat în cutia poștală, cu apă meteorică facturată. Acum știu, dumnealui este omul care a inventat Potopul. Un funcționar care nu știe decât una și bună. Ca porumbelul lui Noe, cu creanga de măslin în plisc, vrea pace și ceva mai mult decât atât, o funcție pe viață. La un salariu de faraon al ploii, povestirea ”Aliba Baba și cei 4o de hoți” e o ironie ieftină. Potopul original, a durat doar 40 de zile. Și nu a fost oprit de Direcția Națională Anticorupție. Potopul meteoric e mai rău decât toată clasa politică. Și nu-l poate opri nici Dumnezeu, darmite noul primar al Buzăului. Parcă-l văd pe Victor Ponta, la inundații, cu ultimul inel al șirei spinării așezat definitiv pe cauciului sexi al unei bărci a pompierilor. Se spăla la fund cu problemele nației, nu vroia decât voturi, glorie, infinitul puterii. Din câte îmi dau seama, primarul Buzăului e aproape singur împotriva ”tuturor”, dar nu și a populației. Mafia buzoiană s-a ouat a la Cornu lui Năstase. I se numără găinăriile și nu se i întâmplă nimic. Deocamdată! Cel mai scump scuipat ceresc de pe acoperișurile țării, e la Buzău. După prețul apei de aici, ai zice că buzoienii se spală la fund numai cu apă geotermală și că sunt consumatori de apă minerală de robinet. Zilele trecute, am schimbat, pe stradă, în văzul lumii, doar vreo 30 de cuvinte de complezență cu noul primar ales, un om de un caracter incontestabil. Nu am avut curajul să-i spun în ce hazna a intrat. Hărnicia, cinstea, curajul și tenacitatea de a fi așa cum trebuie, costă. Sunt de partea lucrurilor corecte, nu am nicio treabă cu vreun partid politic. Noul primar nu e ”om politic”. E o chestiune care ține de cultul muncii. Mulți cred că nu va rezista în funcție mai mult de doi ani. Inclusiv eu. Și, totuși, nu văd de ce nu ar reuși să repună orașul Buzău pe linia de plutire. În doar doi ani!…
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*