Filosoafa şi Cuca de la Cuca Măcăi

20.04.14 by

Filosoafa  şi Cuca de la Cuca Măcăi

M-am întors în pat. Făceam pe somnoroasa. Avi şi Maria au intrat în cameră în aceeaşi ordine în care îi văzusem pe alee. Erau tăcuţi. M-au privit şi unul şi celălalt, ca pe un mister devenit, peste noapte, de nepătruns.
– Ţi-am spus eu? Astăzi o să-i fie toată ziua rău! – l-a dojenit Maria pe Avi.
– Pup-o şi o să-i treacă! – a îndemnat-o el.
– Pup-o tu, că tu ai ameţit-o! În plus, pe tine te iubeşte!
Nu am scos o şoaptă. Până să trag însă cu coada ochiului, m-am trezit cu Maria lângă mine. M-a sărutat şi mângâiat pe frunte. După ea, şi Avi. A procedat la fel.
– Parcă aţi săruta sfintele moaşte?! …Şi aşteptaţi ştergerea… Of, of, of! Păcătoşilor! – le-am reproşat eu în timp ce am deschis ochii. Bă, o femeie se strânge în braţe şi se sărută pe buze! Că nu sunt otrăvite…
– Mai ştii?! Până una, alta, precauţia nu strică! Dar ca să vezi, mai vioaie ca oricând! – s-a bucurat Avi. Ştiam eu că nu va avea nimic! Doar tu, una, două: ,,mi-ai îmbolnăvit fata. Mi-ai…’’ Uite-o! Bolnavă de moarte şi ar vrea de toate!
– De la voi nu mai vreau nimic!
– Nimic, nimic? – m-a incitat Avi.
– Uite, aşa ţi-aş trage o palmă acum!… Bă, cât să auzi până şi câinii la, mamaie, pe vale. Ce căutăm noi la Olăneşti?
– Prafuri, să trăieşti!
– În puşcărie, li se spunea ierburi. Dacă la ce gândesc eu şi tu gândeşti…
– Prafuri pentru maica mare!
– Ştii ce, mamaie se drege cu ţuică fiartă, nu cu aiureli de-ale tale. Numai smintiţii trag pe nas, inconştienţi, fără să ştie că peste o zi, două, un an, îşi pun sigur de un parastas. – i-am reproşat în timp ce mi-am amintit de Ilona, fata ce-mi stătea alăturea cu patul, la închisoare. O clipă, am tăcut. Am revăzut-o ca într-un vis. Drogată, într-o noapte caldă, când m-am culcat mai dezbrăcată, am incitat-o şi mi-a sărutat pântecul, şoldurile… Când m-am trezit, era deja cu capul între picioarele mele. Nu puteam nici să tac şi nici să strig. Trezeam gardienii şi… M-au trecut, din creştet până în vârful picioarelor, toţi fiorii. Încet, încet, am împins-o jos din pat. Acolo a şi rămas, fără să-i pese de ea şi de faptul că cimentul era rece. Într-un târziu, mi s-a făcut milă. Am ridicat-o şi am aşezat-o pe perna sa. În dimineaţa următoare, îşi mai amintea doar ce şi ce. Doar aşa, aievea… ,,Sunt lesby! Ştiu! Aseară m-am şi drogat puţin… Mai uit de mine, mai uit şi de unde vin… Vrei şi tu?’’ – mi-a zis ea. ,,Nu, n-am văzut, n-am auzit… Nu!’’ ,,Eşti atât de senzuală!… Îmi placi. Dacă vrei, tie îţi dau gratis. Încerci şi… Ai să vezi cum îţi ieşi din minţi. Simţi că vrei şi simţi că uiţi…’’ – m-a incitat, fără a avea vreun complex. ,,Încerci un joc cu diavolul, nimic mai mult. …În plus, încerci iadul, cu degetul mic. Treaba ta! Probabil de asta eşti aici, în puşcărie. Ţi-am spus: nu! …Şi nu îndrăzni mai mult! Până aici!’’ – i-am tăiat-o fără a vrea să aud şi să-mi reamintesc mai mult.
– Hei, unde ţi-e mintea? Cu ţuică fiartă şi?… – m-a readus Avi în prezent.
– Mda!
– Mda, ce?
– Ce?! – am tresărit iarăşi. – A da, prafuri! Ba nu, murături. …Sau zeamă de varză.
– Acum, în toiul verii?
– Acum! Chiar şi pe lumea ailaltă. Mă, află că omul de la ţară nu se lasă aşa, cum crezi tu, ca un gură-cască. Tataie avea acolo, ştiu eu, lângă un frasin, şi una, şi alta. Ce să o mai lungim? Pregătit şi pentru viaţă, şi pentru moarte. Nu ca noi, acum, care batem câmpii după potcoave de mârţoage moarte, la Olăneşti, printre moşi şi babe împăiate. Dacă ai fi în politică, te-aş crede. Măcar ăia cu asta se ocupă. Cu politichia… Po-li-ti-chia. …Thichia, înţelegi? Protecţie la un fel de târnafes bănesc provocat de vânturile stârnite tocmai de jos, ehe, dincolo de ape, dincolo de Efes! Când suflă spre încoace, adică pe la noi, fluieră a pustie, cu sărăcie, adică cu guturai, cu strănuturi şi suspine, spus într-un grai mai românesc. Noi ce căutăm aici?!
– Sarra, aseară, mamă, la Căciulata, toate hotelurile erau full! Unde era să dormim? Apoi, suntem la un pas, peste deal, mai spre apus. Nimic mai mult! Să ştii că şi în Olăneşti s-au modernizat. Adineauri am văzut! Au ştranduri cu termale, ape minerale… Iar drumul până la izvorul 24 e un fel de iniţiere a omului. Un fel de mers al lui spre Dumnezeu! – a încercat să mă liniştească Maria.
– O fi, numai că nu e şi locul în care am zis: ,,cât să mă mai odihnesc şi eu puţin!’’
– Ţi-am spus eu? Nu o să vrea aici. Ea a rămas acolo şi atunci. – a dojenit-o Avi pe Maria.
– Aşa e, Sarra?
– Mda!
– Draga mea, acel ,,atunci’’ s-a scurs. ,,Totul e curgere!’’ Nici măcar universul nu mai e cel pe care ieri, savanţii l-au ştiut. Totul devine semn… Iar noi, povestea unor vremuri, pânze în vânt. Dacă n-am putea lumii să ne povestim, ne-am spânzura te miri când.
– Asta crezi tu! Însă eu, dacă vreau, îmi anulez prezentul şi… ,,cât să mă mai odihnesc şi eu puţin!’’.
– Şi?! După câte vezi, doar suferinţa îşi poate avea acelaşi început. Restul e nuanţă… Crede-mă, nimic mai mult!
– Bine! Cu voi nu o mai scoate omul la capăt! Mami, de la o vreme, parcă ai fi o babă înţepenită în istorii. Aşa că mai bine ar fi să-mi văd de drum! Avi, dacă mă iubeşti… Mă, gata, te-am prins… Acum să te văd! Deci, dacă mă iubeşti, îmi dai şi mie maşina. Nu mult, doar cât să mă plimb şi eu puţin. Dar singură!
– Doar atât?
– E, restul depinde doar de tine.
– …Şi de Cel de Sus. – a completat Maria.
– Păi dacă e aşa, uite cheile, ceva mărunţiş şi… drum bun!
– Avi, cum să plece singură?
– Las-o! Nu-i strică! Apoi, tu nu vezi? În lumea asta, totul e un dus şi un întors.
– …,,Cu dus şi întors’’ – parcă se zicea.
– Fie cum o fi , totul e să ai unde să vii.
– ,,…De unde veni! Să vii şi să fii!’’ – îmi spunea mie moş Gheorghe.
– Da, asta ziceam şi eu. …Iar noi te aşteptam.
– Bravo! Mă, uite de-aia îmi vine mie să te tot pup! Vorbeşti ca un filosof. Promit, n- am să rătăcesc prea mult.
– În gânduri… Să nu rătăceşti prea mult în gânduri, am vrut să zic. Că în rest… Nu de alta, dar, termenul de filosof şi ,,filosoafă’’ sună cam ca ălă, cuc şi cucă.
– Bă, Cucă la Cuca Măcăi, că doar ţi-am spus. Locul unde, mai nou, s-a atârnat pe coş, ca slana ardeleanului, la afumat, ţoapa Leanţăi, ca să creadă lumea că a fost la mare şi la soare s-a bronzat! Vezi că nu ştii?!
– Văd! Văd că sunt un orb şi că lumea-i plină de orbeţi. Ţoapa Leanţăi sau a nu ştiu cui, ca păduchii siliconaţi, doar printre ei. Adică printre orbeţi, înţelegi?
– Vorba ţiganului: ,, Doamne, dă-le sănătatea românilor şi tuturor celor ce muncesc, că altfel, mâine, poimâine, n-o să avem din ce trăi! – l-a completat Maria.
– O fi cum ziceţi voi, însă pentru mine în sprcial, să zicem, pentru noi, , cu filosoafa şi Cuca de la Cuca Măcăi, ridicată la rang de concept, cum rămâne? Că de verificat se verifică, mai ales la nivel de prostie manifestă a proştilor prin lume! Iar proşti, esenţă de esenţă, slavă Domnului, cam oriunde!
Bulzeşti, 19.04.2014

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*