File de jurnal paranormal PARIS RELOADED (V)

04.12.12 by

 

 

 

 

 

 

Dacă nu e Louvre, e Musée d’Orsay !

 

 

 

Hai, hai ! Ne aşteaptă Luvrul ! O zi de muzee ! Parcă şi vremea e de acord.

 

Doar până la prânz. După aceea, soarele ne răsfaţă din nou.

 

Coborâm la Louvre.

 

Ceva nu era în regulă, prea multă linişte !

 

Marea Piramidă, singurică, singurică ! Doar câţiva rătăciţi prin zonă. Şi noi.

 

Aujord’hui, Louvre est fermé !

 

 

 

 

 

Da, prieteni de pretutindeni, marţea, celebrul sanctuar al artei este închis !

 

 

Deşi, peste tot în lume, ziua de luni e destinată odihnei muzeografilor şi exponatelor.

 

 

 

– Cum, n-ai ştiut ?, îmi reproşează, acasă, Mitică. Excepţia, nu-i aşa, întăreşte regula !?!

 

Culmea, nu regret foarte mult. Vroiam să  revăd doar câteva piese.

 

Pentru cea mică. Vom reveni. I-am promis   

 

 

 

 

Ajungem, la timp, la Musée d’Orsay. Prindem coada în plină naştere.

 

Japonezii chicoteau, tot arătând spre coada fremătătoare, ce se mărea vertiginos în urma lor.

 

Şi a noastră.

 

Se deschid uşile. Urmează Musée d’Orsay pe dreapta !

 

 

 

 

 

 

 

 

Se spune că muzeul, inaugurat la 1 decembrie 1986, începe de acolo unde se termină Luvru.

 

Ceea ce, în mare parte, se confirmă, impresionismul fiind, aici, la el acasă.

 

Dar şi ale celebre şcoli şi curente moderne sunt bine reprezentate.

 

 

 

 

 

 

 

Abia la a doua vizită aflu cât de mare e muzeul, organizat, impecabil, în fosta gară din buricul Parisului.

 

Data trecută, obosiţi de atâta Luvru, ratasem sălile de la etaje, cu exponate de exponate.

 

Ale unor colecţionari-donatori ce au ştiut ce să achiziţioneze.

 

Spre bucuria lor şi a altora. Recunoştinţă, noilor mecena !

 

 

 

 

Ieşim, uşor ameţiţi de ceea ce văzusem.

 

Doar prin marile albume reuşeşti să le admiri.

 

Live, mai rar !

 

O luăm spre Arcul de Triumf Caroussel  în căutarea unui măr muşcat Apple.

 

 

 

Sus faimoasa cvadrigă „împrumutată” de Napoleon de la San Marco-Veneţia.

 

Restituită, ani mai târziu.

 

O regăsim reprodusă la scară naturală prin toată Europa. Imperială.

 

 

 

 

Nu ştiam ce zace sub curtea Palatului Luvru.

 

Acum, picioarele şi răbdarea mea ştiu !

 

Ceva în genul halelor. Mult mai sofisticat. Dar nu ca în mall-ul din La Défence.

 

 Cea mică vroia o protecţie pentru noul ei Iphone, ce se găsea numai pe aici.

 

Văzuze ea pe internet ! După aceea, am văzut şi eu la chinezii din Obor.

 

Sau mi s-a părut. „- Nu era de … firmă ! Auzi, ce te pricepi, tu ?”

 

Mă răzbun şi o luăm pe malul Senei.

 

Pe la buchinişti.

 

 

 

 

Ce folos ? Era târziu şi nu mai aveam imboldul de a privi, răsfoi, pipăi, la nesfârşit miile de piese scoase din casele şi lăzile de prin podurile pariziene.

 

 

 

 

După amiază. Oportunităţi de afaceri prin Montmartre.

 

Luăm toate străduţele la cercetat.

 

Cam ştiam ce trebuia să cumpărăm, pe lângă cele luate deja.

 

Ne salutăm, pentru ultima oară, cu băieţii de la Moulin Rouge, în căutare permanentă de clienţi.

 

Fără Toulouse-Lautrec, zona pare mai puţin frenetică.

 

 

 

 

Sau „Afară-i vopsit gardu’ …” Nu simt nicio tentaţie !

 

La aproape două sute de euro intrarea. All inclusive !

 

Spectacolul străzii este mult mai atrăgător.

 

Ofertă de nerefuzat !

 

– Hai la culcare ! Mâine, dis-de-dimineaţă, plecăm !

 

 

 

 

Mi-e, deja, dor de casa mea din Iancului.

 

Acolo, deasupra Bucureştilor.

 

 

 

 

La calculatorul meu.

 

Cu toţi ai mei prin jur.

 

Cu prietenii mei. Virtuali sau nu !

 

Cu telefoane, facebook, linkedin  …

 

La calculatorul meu. Cu toţi ai mei prin jur.

 

Au revoir !

 

 

 

Toate bune.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*