Fieştecine cu rang în stat, pe vremea lui ţâşti-bâşti, mare împărat! (pamflet)

08.09.11 by

Fieştecine  cu rang  în stat,  						pe vremea lui ţâşti-bâşti, mare împărat!  							        (pamflet)

Că trăim în că prostia e la rang de stat, că zilnic asistăm, neputincioşi, cum ne terfelesc autorităţile, este evident. E, tocmai de aici, din ea, din evidenţă,  putem vedea că, ce nu a reuşit comunismul „odios” (ca să-i cităm pe înţelepţii lumii), decât pe ici pe colo, şi mai tot timpul, pe sub mână, reuşeşte democraţia trâmbiţată de te miri unde, şi to`arăşul re-ales la al… XV- lea  congres. Că vorba lui Gârlici, apropitar de bodegă: ,,cu partidul nostru în frunte, vom avea <succesuri multe>!”.

De, domnule, câtă vreme, carte nu se cere, prost să fii, că puterea ţi-o dă mai marele partidului! Mai ales  când totu-i, zice-se, la vedere! Ce  ruşine?! Ce bun simţ?!

În realitate, ceva mai complicat! Ca să răzbească, un fieştecine, musai să se lipească de doctrina lui dudă- împărat, de găştile de măşti, de locul în care, cum cască mon cher gura, sbâc şi zburătura! Apoi, de duhoarea de closet a marelui ţâşti-bâşti, în vremuri, de cântat. (Ăsta e mediul, câtă vreme a ajuns, acolo, şi rahatul ce a făcut şcoala cu francul, dar care, acum, strigă tare şi semnează ca titrat! Că doar are, nene, tone de diplome! De la universităţi de stat şi zeci din mediul marelui privat. Toate  l-au săltat  moţ al marelui… turbat!). Fieştecine, odată lipit şi el, cât cuprinde, tupeu şi nesimţire. În vremea lui ţâşti-bâşti, nu poate orişicine!  În consecinţă, îşi ridică vile, palate, cumpără struţi, cămile, hoteluri pe Coasta de Azur, că doar ,,boborul”,  vai , „boborul” îi stă servitor la marele său cur!

Trecu o zi, trecură trei, din nu ştiu care colţ, firav, dar, totuşi, din când în când, scântei. Se adună nori pe cer, peste bolta ta şi a lui. Furtună mare, ce-i drept, şi-n casa mea…  Saltă vântul, în ceruri, tot ce-i stă în cale şi, culmea, se face nevăzut şi fieştecine, şi moţul şi rahatul, suport al dumisale…

Privesc, dezamăgit, spre alte lumi şi zări, cer, a nu ştiu câta oară,  răbdare, îndurare…

La ce bună însă, când mintea-mi  stă chircită şi vine un altul,  cu gura împuţită? Şi zice vrute şi nevrute, iar eu, un cască- gură, îl las în curtea-mi, în a casei bătătură! Să doarmă o noapte, măcar una, la început, în şură. În ziua următoare, cu vorbe tâlcuite, mă ademeneşte şi cu structuri, care mai de care,  pe toţi ne ghemuieşte? Ne calcă în picioare! Mai mult, cât ai clipi, jupoaie, încarcă sacii, aducere aminte. Şi iar un fieştecine, rahatul, uşor cosmetizat, moţul  dres cu fel şi fel de chestii în şcoli înalte, universităţi de stat…  Vile, palate, exotisme cu struţi şi o droaie de cămile, adunătură  pentru un alt ţâşti-bâşti-dudă, mare  împărat!…

 

 

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*