Fântâna cărbunarului

29.03.18 by

Fântâna cărbunarului

“ … şi după aceea l-am omorât. Era întins în pat şi mi-a cerut apă. Nu era nimeni acasă. Toţi erau plecaţi cu cumpărăturile de Crăciun. Portarul moţăia ca de obicei în ghereta lui de la poartă. Puteam să-l otrăvesc, dar am simţit nevoia să mă răzbun pentru toţi copiii de care şi-a bătut joc. Cum avea paharul ridicat, i-am retezat beregata cu o singură mânuire de cuţit. Sângele a ţâşnit ca dintr-o ţeavă spartă stropind totul în jur. Mi-a ajuns şi mie în gură. De atunci am rămas cu obiceiul acesta de a scuipa ori de câte ori îmi amintesc de scena aceea. Sângele avea un gust spălăcit de sare, ceva scârbos, amirosind a urină. Când m-am uitat în oglinda din spate m-am speriat. Mi-am scos cămaşa, am aruncat-o în soba cu lemne şi m-am dus să fac un duş. Pe când mă spălam cineva a bătut în uşă: “Ti-am spus să-mi aduci apă.” Am ieşit repede dar în dormitor nu mai era nimeni. Perna şi cerceafurile erau curate ca zăpada, iar paharul care îi zburase din mână era pe tava de pe noptieră pe jumătate gol.” Micul Botezător îl asculta cu atenţie fără să îndrăznescă nici un cuvânt. Abia atunci m-a luat frica. In oglinda din spate cămaşa cea nouă ce abia o îmbrăcasem era la fel de stropită de sânge precum cea care arsese în soba de lemne. In special pata care se formase ca o Australie roşie. Când am ajuns la uşă, uşa era încuiată. Gâfâind m-am oprit la uşa de jos care dădea în grădină. Si asta era încuiată. De sus mi s-a părut că aud o voce: “Ti-am spus să-mi aduci apă”. Când am urcat scările, uşa de la intrare se izbi de perete. Focul era stins. Cămaşa care arsese era încă aruncate pe lemnele pe jumătate arse. Plină de sânge.O rafală de vânt umplu covorul cu zăpadă şi în pat stătea el cu mână întinsă spre mine. Câţi ani am alergat de scena crimei nu ştiu. Când mă linişteam cât de cât mă duceam la bibliotecă şi iarăşi începeam să răsfoiesc ziarele din zilele crimei să văd ce s-a întâmplat cu el. Exact în ziua aceea şi cele ce au urmat era fotografiat cu copiii orfani ca binefăcător. Campania electorală mergea înainte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Toate întrebările mele puse slugilor, cât mai pe ocolite, ca să nu par suspicios, primeau acelaşi răspuns că “domnul Michael” e bine, se va întoarce în curând şi că a întrebat de mine de vreo câteva ori. Stii, Micule Botezător, cum era cu campania lui? Toate erau regizate după acelaşi tipic. De Crăciun strângea pe toţi copiii străzii pentru a face “cumpărăturile” . Venea televiziunea, cei de la radio, ziariştii. Mergea cu noi în cel mai mare magazin alimentar şi ne spunea să punem în cărucioare tot ceea ce ne-am dori să avem pe masa de Crăciun. Doamne, câte bunătăţuri nu erau în lumea aceasta pentru noi care eram flămânzi! O curcă mare, aburindă în mijlocul mesei, rumenită ca o lună plină cu tot felul de legume, friptură de viţel, raţa în supă, sarmale gâlgâind în grăsimea galbenă mirosind a ciolan afumat, plăcinte, prăjituri, cozonaci, mere, pere,ananas ,pepene roşu şi galben şi chiar struguri. Cumpăram şi înghiţeam în sec. După ce se termina fotografiatul şi filmatul mergeam cu cărucioarele la maşina lui, iar după ce descărcam ne spunea că putem pleca făcând semn la unul dintre noi să meargă cu el acasă să-l “ajute”.

(…) iar călugărul mi-a zis să sap o fântână, să scot din mine tot cărbunele întunericului şi când totul va fi gata să merg la Micul Botezător să mă spele. N-am înţeles prea bine ce a vrut să zică, dar după vreo trei metri am găsit într’adevăr cărbune. Si-am început să sap şi să scot. In decursul anilor grămada de cărbune s-a făcut cât un munte, dar apă nu am găsit. Am început să sap pe orizontală poate, poate voi găsi vreun izvor rătăcit de la mama lui, dar pace! Nimic. Cum terminam o galerie, parcă auzeam “adă-mi un pahar cu

2

apă” şi atunci începeam alta.Acum am terminat cu viaţa! M-aş spânzura, dar e dezgustător să putrezeşti încet în fâlfâitul ciorilor spurcând totul în jurul tău. Voi coborî în mina pe care am vrut-o fântână iar tu vei da drumul apelor. “ Mergeau unul lângă altul pe cărarea în serpentine, Micul Botezător ascultând cu privirea îndreptată spre o măgură neagră fără nici un pic de verdeaţă pe ea.

– Asta e, zise cărbunarul oprindu-se. Munca mea de o viaţă.

– De ce vrei să te sinucizi? întrebă Micul Botezător după o lungă pauză. Tu ai săpat o fântână, dar altfel de fântână. In loc de apă ai găsit cărbune. Ai scos din tine tot cărbunele întunericului. Cărbunele iată va fi lumină, va fi căldură. Cheamă oamenii să facă un drum spre Fântâna Cărbunarului! Dăruieşte-le lumină din cărbunele inimii tale.

– Dar “domnul Michael”?

– N’o să-ţi mai ceară de acum înainte nimic. Ziarele de ieri au anunţat că a fost găsit înecat.

– Deci….

– Da.

Amândoi îngenuncheară şi un clopot puncta în seară rugăciunea în graiul de aramă împletitind cu freamătul verde cuvintele Micului Botezător: “Doamne, Dumnezeul nostru, care pe toate le faci şi le prefaci prin voinţa minunile Tale, care prin locuri neumblate de cuget ne dai trecere prin milostivirea Ta cea negrăită şi necuprinsă, Cel ce din piatră seacă ai dat apă lui Moise ,iar norodului însetat fântâni şi izvoare, Insuţi şi acum asculă rugăciunea nevrednicilor robilor Tăi şi ne dăruieşte nouă în acest loc lumină, bună, de viaţă dătătoare, îmbelşugată pentru trebuinţele robilor tăi, nevătămătoare trupului şi sufletului….

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*