EU TOT MAI CRED
După Slujba de Înviere şi Liturghie
Nici nu am sentimente de-atâta preoţie,
Ajung civil în haină militară,
De parcă de aici şi până la hoţie
Se-mparte lumânarea-n călimară.
E de ajuns dacă avem sutană
Să fim crezuţi trimişi de Dumnezeu,
Dar asta este-o ploaie ca o mană,
A fi Părinţi eu cred că vă e greu.
Îl luaţi pe Domnul Sfânt ca drept simbol,
Mă mir că nu îl puneţi şi de gât
Şi să îl transformaţi întrun obol,
Iar Iuda să vă fie cel pârât.
De-a Ta răbdare, Doamne, nu îmi pasă,
Eu ştiu că nu e judecată,
Că nu eu Ţi i-am pus la masă,
Fii ospătarul notei lor de plată.
Doamne, de ce în slujba Ta ai grade,
Ai militarizat cumva şi Raiul ?!
Mai ai să pui şi îngeri la parade,
Iar mie, dacă vrei, să îmi iei graiul.
Că dacă ai în slujbe şi părinţi,
Din toţi ce-n inimă au mai rămas,
Care-n Biserici se cred nişte sfinţi,
Te lasă înafară fără glas.
Că nu ştiu a ierta, că se şi iartă,
Că nu ştiu a iubi, că e iubire,
Că nu ştiu a trăi, că e o artă
Şi doar cu inima e o zidire.
Nu transformaţi credinţa în spectacol,
Eu nu mă pot simţi ca spectator,
Nu-mi faceţi din Biserică oracol,
Îmi veţi rămâne cu un Dumnezeu dator.
Că mă opreşte-n suflu un oftat
Şi în păcate îmi voi găsi vina,
Când voi afla un popă-adevărat,
Să îmi redea de la Iisus Lumina.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ
15 aprilie 2012, către dimineaţă.
Related Posts
Tags
Share This
