EU, începutul şi aghiasma

10.02.15 by

EU,  începutul şi aghiasma

,,Nu ştiu alţii cum sunt, dar când mă gândesc’’…Numai puţin, să facem precizările de rigoare, pentru cei de la URS, uniune, nu glumă şi, mă rog, pentru toţi ce stau cu ochii pe mine ca pe fata mare, ca nu cumva să-şi provoace singură, de dorul…, o desverginare! În consecinţă, după cum se vede, am folosit o jumătate de frază din Creangă şi nu opera toată, deşi ar merita, câtă vreme mi-a umplut copilăria. Stau şi gândesc din care autor, din cei de astăzi, aş mai putea cita? Că din ăştia ce sunt acum la vârful URS-ului, câtă vreme ei nu au ajuns nici măcar la ,,foaie verde de susai…’’, vers din cântecul popular, nu am cum. Apoi, se ştie bine URS-arii (la nivel creativ şi intelectual) sunt într-un fel de hibernare fără întrerupere, cam din 89 sau, mai exact, de când uniunea s-a re-înfiinţat şi au pus mâna pe ceva avere din ,,averea poporului’’, adică au participat activ la marea hoţie (ca mulţi alţii!), că doar au fost toa`răşi de nădejde şi toa`răşi au rămas! Apoi (înnobilaţi cu titluri de mari şarlatani) au ieşit în ţări străine, ciori ce au pozat în papagali cu ranguri şi renume. Asta e, în posturile de pasăre măiastră, pe la ambasade, politichia românească, ciori a avut, ciori a trimis. Vai de mamă de om! S-a auzit şi încă se mai aud de la şapte poşte, cum au croncănit şi încă mai croncăne. Desigur, există şi explicaţii ce ar ţine de croncobauri după 89 (croncobauri cu ranguri universitare, angajaţi la tot felul de dughene, universităţi parti-cur-hilare), care au acreditat şi au ridicat-o la nivel de moţ nemernicii şi prostia… Peste noapte, desigur, s-au licenţiat toţi mitocanii şi, odată cu acesta, s-au şi instalat, evident, moţ la moţul… social. De acolo, şi-au tras după ei mâinile ce le-au dat hârtia, bună doar de şters cu ea la… Cuca Măcăi. …Că ăştia nici măcar cur nu au da-păi cap! Mă rog, nu am vrea să generalizăm. Zicem şi noi ca să zicem că am zis, însă ne apucă mila când ne gândim la faptul că iepele ce-au tropăit în jurul URS-ului (hodorogit), o să rămână fără grăunţe, iar copilaşii fără tărâţele lunare, obţinute în instanţe, ,,la mica înţelegere’’, în urma unor negocieri de posturi pe la ambasade. Cum să mai pui problema moralei, când stai la Paris, pe banii poporului, cu toate matracucele după tine? …Şi ele în funcţii!!! Vai, vai, vai!
Norocul celorlalţi, a celor ce s-au instalat acolo, la URS, în funcţii, la momentul potrivit, pe vreme când erau cotaţi ,,băieţei apetisanţi şi cuminţi’’, evident, la nivelul operelor vreau să spun. Ăştia au ros şi un os, suflând ba la flaut, ba la câte un taragot sau, uneori, doinind: ,,Doinaş, Doinaş’’, şi, contextual, cu voia ,,distinşilor de la partid’’, nu au rămas borţoşi. Ce înseamnă să îţi dea, dracu ştie cine, talent şi ţie?! Dracu?! Deşi,.. după mintea mea, talentul ar fi cam tot ce ai uitat după ce ai citit un vagon de cărţi. Ştiu, la chestiunea asta cu cartea, URS-arii au alergie. ,,Ce ai scris, domnule, acolo, că eşti doctor în ştiinţe? Păi ăştia au nevoie de scriitori nu de oameni de ştiinţă!’’ Dar fără ştiinţă de carte, ce să scrie?! Mă rog, cartea să o dăm de o parte, nu intră în mustăria lor. Acolo, la loc de frunte, stă ,beutura’’, vorbă a unui vecin din Prunişorul meu, Prunişor de Mehedinţi. ,,Beutura’’ şi chiloţeii tanga, puşi pe şolduri în loc de idee telectuală. Vorba unui alt vecin: ,,bă nene, nici scula şi nici păsăruica (aia de pe gard, că uite-o, doar ce a zburat de pe ouăle… altuia), carte… Las-o păcatelor!’’. Şi aşa e! Are dreptate omul şi de ce nu ar avea câtă vreme a şi văzut, a şi trăit, ehe, de pe vremea lui Pazvante. Nu Pazvante Chiorul, că ăsta a fost ,,moţ’’ până mai ieri, alalteri… E vorba de un alt Pazvante!… Răbdare, o să vă povestesc eu!
Dar să revenim! ,,Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc’’ la aghiazma de Prunişor, mă apucă plânsul! O minune, sâmbure de prună, 60-65 de grade, galbenă ca uleiul, ţinută nouă, zece ani, la beci, în butia din lemn de dud! Mă apucă, nu de alta, dar ăştia din ziua de astăzi au prostit rău băutura. Intri în birt şi vezi colo, în raft, scris: ,,alcool cu aromă de ţuică’’, alcool cu araomă de…’’ Bă fraţilor, au falsificat ăştia totul! De la spanac până la japiţele de pe Dorobanţi. Vrei să pui şi tu mâna pe nişte ţâţe, pe nişte buci şi… ,,silicoanele veritabile – se laudă madam -… mii de euro! ,,Pipăi, atingi, dar bagi la puşculiţă bani!’’ –îţi zice ea, iar tu, dacă-ţi mai funcţioneză neuronul, meditezi, apoi mergi la WC sau te duci, tată, acasă şi te masturbezi. E mai sănătos! Nici că ar putea face altfel un bărbat ca mine, în toate minţile, născut în alte vremuri. Ascultaţi-mă şi de-ai vrea să ţi se dea băţoasă, tot se îmoaie şi moale cazi şi tu pe gânduri, în vremurile de demult. Bă fraţilor, ce am fost şi ce am ajuns? – mă întreb răstignit cu mintea, în anii adolescenţei, când aş fi făcut şi pe dracu să văd nişte tetra umeziţi acolo, între picioarele unei puştoaice, de la Muntele Venus în jos, fără a-l fi atins. Ehe, dacă mai puneai şi mâna, mergeai o zi întreagă în trei picioare! Pe atunci, emoţia era la putere. Tremurai şi tu, tremura şi ea, iar în cazul în care se ajungea la o înţelegere, pe bază de aspirină şi vitamina C, şi şura cu fân, cu paie, era pe aproape, făceai… Bă, făceai terapie sufletului. Fă şi astăzi dacă poţi! Când, nu doar la nivel de Dorobanţi, ci cam peste tot, cam toate, un fel de chestiune virtuală… Femeia-i ireală! De unde emoţie, de unde umezeală?! Norocul ăstora cu vasilinele, cu unguienţii, că ar scrâţâi cuplajul mai rău decât patul, undeva, după toiul nopţii. Atunci şi înainte de a se crăpa zorii, trânteai femeia de toţi pereţii!
După câte vedeţi, îmi arde de şotii! Nu! Vreau să spun şi eu ce am de spus, fără a avea pretenţii de a fi primit în URS. Nu! N-am nevoie de indemnizaţii, de pensii şi etc. Am strâns şi ceva avere, aşa că, bă nene, nu mă interesează ce ziceţi voi. Nu mă interesează cronici… Ce? Bazaconii! Doar dacă aţi fi genii… poate, poate,… şi atunci doar cât şi ce pentru că… Uite, cum ar fi să scrie la fiţuică, despre mine, de exemplu, al de Prelipuţă, câtă vreme ăsta e deja formolizat? De la creier pân` la… Se mai uită tâmp la ele, doar când şi când fără a mai putea şti pe ce lume este. Dă-l în mă-sa! Ce vreau eu să vă povestesc începe de la cum şi când am văzut lumina zilei. Păi, în `51! Iarna, pe nămeţi! Friguri, sărăcie… La noi în casă, totuşi, miros de ţuică fiartă de…Vă daţi voi seama? Să vin pe lume dintr-o combinaţie!… Vă cruciţi! Tata, comunist înfocat! Mama, boieroacă, cu sute de pogoane, livezi de pomi, iazuri la Dunăre, casă mare, un fel de conac, acareturi… Într-un cuvânt, cu ceva moşie încât mă mir şi acum cum de s-a putut?! Tata, CFR-ist, om de nădejde printre primii comunişti ai zonei. Mă tot întreb, ce o fi fost atunci, în capul lui?! Mă rog, al lui ca al lui, că îl luase valul, dar al bunicilor? Din câte am auzit, povestea lor, ca oricare poveste, îşi are un început în ideea conform căreia, tata, membru pcr, i-ar fi promis că-i va salva tot ce avea. S-a înşelat, săraca! I-a salvat doar pielea. N-au mai tăbăcit-o ăia cu tăbăcitul pe viu, în rest, i-a dat lui tata fata, cam degeaba. … Ăstuia, cum îi curgea politica din creştetul capului, pe şira spinării până în vârful picioarelor, şi cum credea că el o să schimbe lumea, numai de pogoanele soacrei nu se interesa. Ba, mai mult, când auzea de ele, fugea ca dracu de tămâie.
– Mumă, mumă, păi, aşa ne-a fost vorba? – se zice că îi mai reproşa ea câte odată când şimţea cum îi gâlgâia sângele în gât şi ar fi pus mâna şi pe coasă, şi pe secure. – Din ce-o să trăiţi, mă?
– Din grija partidului şi viitorul luminos… – se mândrea el sincer, crezând orbeşte în nişte ciocănari şi în directivele aduse de ruşi.
De, aşa a fost să fie! Să rămână ei, cât ai clipi, fără avere, iar pe mine să mă învelească în nişte zdrenţe de dimie, şi ălea pline cu pureci şi păduchii aduşi de pe front, fie de ai noştri, fie de către ruşi. Mare mizerie! De unde să aibă ai mei sau sătenii săpun de casă cu pelin sau leşie să te speli? După război, totul mergea sub formă de ,,cotă’’ spre ruşi. Despăgubiri de război! Of, de parcă poporul român, pe vremea lui, a războiului, a trăit în rai! Uneori mă tot întreb cum şi cam cât puteam sta aşa, înfăşurat şi legat belci. …Stăteam că altceva ce ar fi fost de făcut? Oricum, după cum spune mama, chestiunea cu înfăşatul mi-ar fi prins bine. În primul rând, cică, în tinereţe, ,,n-aş fi călcat niciodată strîmb’’ apoi, mai târziu, ea nu ar fi ştiut că ar fi avut un copil de crescut. Vedeţi, asta e! Mai la tinereţe, la începuturi, suntem un fel de sfinţi. Când e să punem piciorul în rai, ne mai prostim. Fraţilor, spun şi eu ce spune ea! O fi fost aşa, nu o fi fost, însă, uneori, când mă gândesc la înfăşatul în zdrenţele alea, uite, şi acum mă mănâncă pielea.. Norocul generaţiei de acum e cu aghiasma! Sâmbure de prună, 60-65 de grade! Ce mai contează săpunul când poţi nu doar să de agheasmuieşti, ci să-ţi pui şi în cap? Bani să ai şi nu mai simţi nimic. Se îmbată şi purecii, şi păduchii, apoi, o vreme, nici că te mai scarpini.
09.02.2014 Titu Tudosie
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*