Eu, En, Ich (II) – Mituri –

01.10.13 by

Eu, En, Ich (II)  – Mituri –

Magda Cârneci, Aurora Király, Marilena Preda-Sânc, Roxana Trestioreanu

Cu un comentariu de Laura Grünberg

În 1993 avea loc la București prima expoziție de artă cu conținut declarat feminist: Eu, En, Ich – repetând în titlu pronumele eu în română, maghiară și germană – expoziție care a trezit atunci multe rumori. Cele 3 protagoniste ale momentului, Marilena Preda-Sânc, Roxana Trestioreanu și Magda Cârneci, însoțite de comentariul critic al Alexandrei Titu, propuneau instalații vizual-sonore care afirmau, cu un anume curaj pentru epocă, dreptul la recunoașterea și exhibarea specificității feminine, într-o lume abia ieșită din pudibonderia și cenzura comunistă.

La 20 de ani de atunci, în această a doua ediție a expoziției, în care grupului de trei i s-a alăturat Aurora Király iar comentariul e semnat de Laura Grünberg, este explorată tematica amplă a miturilor contemporane dintr-un punct de vedere feminin/feminist. De la mitul personal la mitul familial, de la mitul socio-politic la mitul național, sunt abordate multimedial, cu tehnici vizuale moderne, seriile de identități suprapuse și contradictorii, iluzionante și tensionante, care ne constituie și pe care trebuie să le transgresăm.

Vernisaj: luni, 23 septembrie, ora 19

Victoria Art Center, Calea Victoriei 12C, București

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*