Etnopoezie şi liră de-argint-aurit…

08.10.14 by

Din margine de toamnă aurie, Ioan Anastasia (pseudonimul lui Ion Sgaibă, născut la 25 iunie 1951*, în Filiaşi-Dolj, dar cu copilărie / adolescenţă şi cu clasele şcolare primare / gimnaziale în localitatea Poiana de Sus, din judeţul Gorj, cu continuarea studiilor – „bacalaureate“ în anul 1970, la Liceul Nicolae Titulescu, din Craiova, şi cu studenţie „dublă“, mai întâi, la Universitatea din Târgu-Mureş, unde, în 1974, obţine o Diplomă de licenţă în filologie, apoi, la Universitatea din Bucureşti, unde, în anul 1982, intră şi în posesia unei Diplome de licenţă în istorie, doctor în filologie, în urma suţinerii tezei având în obiectivul cercetării opera lui C. D. Fortunescu – infra), poetul – autor al volumelor de versuri: O descriere a luminii (debut, 1994), Trestia gânditoare (1999), Istoria nebuniei (2000), Ispravnicii luminii (2001) Întoarcere la icoană (2003), Tribunalul conştiinţei (2004), Veşnica reîntoarcere (2005) etc. –, etnologul / folcloristul (şi ne gândim în primul rând la volumul său de culegeri de creaţii folcloric-literare olteneşti, Descântece de pe Valea Gilortului, Târgu-Jiu, Editura Centrului Judeţean al Creaţiei Gorj, 1995), cercetătorul cu glasul de argint-aurit al arhivei (şi mai la vale de sunetul metaforei, avem în vedere recentul studiu monografic, C. D. Fortunescu – un spirit polivalent, 2007), editorul (şi evidenţiem aici: volumul de versuri, Ispitele unor gânduri amare, de C. D. Fortunescu, ediţie îngrijită de Ioan Anastasia şi D. Voinea, Craiova, Editura MJM, 2006 ; Amintiri din războiul întregirii neamului ale unui ofiţer din Regimentul 5 Roşiori, de C. M. Ciocazan, ediţie îngrijită de Ioan Anastasia şi N. Marinescu, Craiova, Editura Aius, 2007 etc.), mai totdeauna te întâmpină cu o seninătate zalmoxiană, conferită doar celor cu străbuna ştiinţă de a se face nemuritori, cu câte-o cascadă de energie pozitivă, a cărei desfăşurare în părelnicie coboară din Cogaion, pe Valea Dzeului > Dziului > Jiului (Dumnezeului), până-n Dunăre (Don-Ares).

Poemele lui Ioan Anastasia, din plachetele / volumele publicate până în prezent (supra) sunt veritabile ode ale Creştinismului Cosmic, ale pământului naşterii, ale Daciei / Dacoromâniei, ale marilor provincii istorice româneşti – acele „ţări de râuri / munţi“ subordonate politic-religios Cogaionului / Sarmizegetusei (Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal, Moldadava > Moldova, Basarabia, adică „Arabia“ / „Pustia“ Bessilor, Maramarissia > Maramureş etc.), dar şi ode pentru personalităţi sacre, pentru martiri ai Pelasgimii > Valahimii : Mihai Viteazu, Mihai Eminescu, Avram Iancu ş. a.

pac
Ioan Anastasia (rândul întâi, centru, în tricou alb), în Filiaşi (la intrarea dinspre oraş în importanta Gară C. F. R.), cu ocazia dezvelirii bustului Eminescu, la 15 iunie 2008 (foto : Ion Drăgoianu).

Sunt şi câteva doine originale, sunt şi poeme ale bucuriei participării la sărbătorile de peste an, poeme ale grâului, ale germinaţiilor cosmice, ale exploziilor vegetale, ale sevelor efervescente, ale roadelor etc., într-o aleasă direcţie tradiţionalistă, ori expresionist-clasicizată.

Doina oltenească, din „deschiderea“ volumului publicat în anul 2000, de pildă, are drept gamă lirică întregul pământ istoric al Valahimii din Dacia Nord-Dunăreană (partea ce se numeşte astăzi, prin voinţa imperiilor trecute / prezente, România):
Ţară vad, ţară caval,
Dinspre-naltul Decebal;
/ … /
Ţară Nistru, Prut şi Tisa,
Cu zâmbet de Mona Lisa;
Ţară grai şi ţară-slova,
Cu Bărbaţii din Moldova;
Ţară-vin, ţară pocal,
Cu frăţânii din Ardeal;
Ţară strai, ţară oraş,
Cu peceţile de Oaş;
Ţară sat, ţară chimir
De Vidra şi Vladimir;
Ţară-Jiu, ţară-Gilort,
Ţară-Dunăre şi Olt;
Ţară văi, ţară urcuş
De soare şi de Brâncuşi !
(«Doină oltenească»).

Într-alt poem, Nebănuiţii Daci incineraţi, mărturiseşte: «Eu toată istoria o port în suflet».

Poetul Ioan Anastasia este, repet, un cântăreţ nu numai de Alutuania > Oltenia, ci-i menestrel „de curtea-ntregii Dacii“. Patria este „în straie de lumină“ şi :
Lumina-n casă-i ca un porumbel,
Pogorând din steme: Lerui-Ler!
(«Straie de lumină»).

Inspiraţia-i avântată dinspre o geografie „spiritual-parnasiană“, însă nou-autohtonist-paradoxistă :
Salt-acuma dintre valuri
Crişul, imnele, pe mal,
Pogorând tribuni de aur,
Răscolind tulnice-n soare…
(«Transilvania»);

de la Crissia > Criş (Alb / Repede / Negru), trece Prutul:
Basarabia, inima mea !
Cerul argintat cu lut
Ca o margine de vis
Înălţatu-s-a la Prut
Cu puzderii de cais !
(«Basarabia, inima mea»). Etc.

Ioan Anaastasia – după cum s-a mai subliniat (supra) –, este şi un important imnic al dimensiunii creştine a ens-ului Pelasg > Valah:
Moş Crăciun, un bulb de stea
Coborând din susul şirii,
S-a-ndulcit într-o bezea,
Gospodar la tinda Firii !
// … //
Îl văzui într-o caleaşcă
Zoriind doi crini cuminţi,
Cu toiagul cât o ceaşcă,
Făcea semne la părinţi…

De la Steauă, să se-nchine
Unde s-a născut Hristos,
Moş Crăciun cu daruri vine,
Ziua-i albă, trup geros.
// … //
Moş Crăciune, Moş Crăciune,
S-a născut Iisus Hristos,
Haide, să veghezi cu mine,
Anul Nou, tânăr frumos !
(«Moş Crăciun»);
ori :
Sunt Paştile, prea bună mamă !
Seara asta Iisus s-a arătat –
Laurii în ochii-i se destramă,
Zicând că-i un copac uscat.
// … //
Eu, iată, sunt un copac frumos !
În zisa lui, orânduind ne cheamă…
În seara de lumină s-a înălţat Hristos:
Sunt Paştile, nu plânge, mamă !
(«Sunt Paştile, prea bună mamă!»).

Dar cel mai vibrant-patriotic imn al lui Ioan Anastasia poartă titlul Cartea lui Mihai Viteazul către tânăra generaţie, stând sub un motto din N. Iorga: «A-l uita pe Mihai Viteazul acum şi întotdeauna ar fi să ne uităm pe noi înşine, să părăsim menirea noastră»:
Suntem un neam ca râul ce zilnic se rodeşte
În matca lui cu soare de-a pururi cununată,
Am omenit şi fraţii ce ne-au vorbit frăţeşte
Pre limba lor de miere, pe la Bănii, curată.

Am dunărit milenii la porţi învolburate,
Am învăţat ce-nseamnă şi dragostea şi dorul,
Am luminat în nopţi cu fructele mai coapte
‘Nălţându-ne sub braţe şi casa şi ogorul.

Am vămuit şi furii ce ne-au trecut prin case;
Prea-naltă curăţie găsit-au în pridvoare,
Le-am dat şi pâine caldă, sau i-am trecut prin coase
De-au tulburat livada cu valuri migratoare.

Ne sunt Carpaţii scuturi în arşiţi şi vâltoare,
Sunt calul şi arcaşul şi viaţa şi povara;
Ne fie bucuria din munţi şi pân’ la mare,
A noastră cum e pâinea, rotundă cum e ţara.

„Io, Mihai voievodul din munţi până la mare…,
Dând veacului lumină, pre lutul moştenit
Curg plopii fără număr cu visul meu cel mare:
Ardealu-n trupul ţării e pohta ce-am pohtit !“

În adâncul crezului liric al lui Ioan Anastasia se relevă mesianiscul „ispravnic de lumină“.
Şi numai în această calitate – după cum ne convinge şi cu placheta Ispravnicii luminii (de sub prefaţa: Aici locuieşte poetul – 50 de ani cu armele sale, de Petre Ciobanu), din anul 2001 –, el are bucuria autentică a maieuticii poeziei, într-adevăr, ca lumină care se odihneşte în câmpia gândului, în câmpia din cortex, la distanţă notabilă de expresionismul fotonilor porniţi în 1919, din Lancrămul Ardealului.
Şi poezia ca sărbătoare cosmică a eului între lucrările de împrimăvărare ale Logosului intră în ecuaţia firească din priveliştea sufletului:

Flacără nemuritoare inima ţării.
Copii simt glas de azimă coaptă,
Străluminând verbul pretutindeni;
Amiros columnele ninse cu
Chipuri negrăit de frumoase.
Prieteni,
ştergarele albe dedemult
înveşmântează mugurii
şi temeliile grâului.
Şi mai dindedemult
înalţă pridvoare de lumină.
(«Străluminând verbul»).

Cheia de boltă a poeziei lui Ioan Anastasia rezidă în căutarea / aflarea diamantului printr-o tot mai mare apropiere de lamura noastră pelasg->valah-folclorică şi cogaionică, cultivată / cizelată multimilenar în şcolile oralităţii culte ale Zalmoxianismului, în ultimă instanţă lirosofică:
Lacrimă a omului
este fruntea dorului;
furul prinde aurul,
îmblânzind balaurul;
în Câmpia Gândului,
treierişul vântului –
ochii negri lumii noi –
o cireaşă de altoi,
surorile timpului –
moaşele pământului;
jucatu-s-au horele
pre toate colinele,
la capătul somnului,
pe lacrima Domnului…
(«În Câmpia Gândului»).

Notă:
*Cronicar-paginatorul Istoriei literaturii valahe de mâine mai informează Distinsul Receptor de Poezie că Ioan Anastasia – poetul, folcloristul, publicistul, cercetătorul de arhive – s-a stins din viaţă luni, 26 ianuarie 2009, la Craiova.
(Versiuni ale „profilului liric“, Etnopoezie şi liră de-argint-aurit…, de I. P.-T., fie „în chip de recenzie“, fie „în chip de cronică“, au fost publicate în revista Rostirea românească – Timişoara, ISSN 1224-0478, redactor-şef: Anghel Dumbrăveanu –, anul al XII-lea, nr. 7-8-9 / iulie-august-septembrie, 2006, p. 90, cu titlul Poezia ca lumină odihnindu-se în câmpia gândului şi sub pseudonimul Ioan Cârssia; în revista de cultură, Mozaicul – Craiova, ISSN 1454-2293, redactor-şef: Constantin M. Popa –, serie nouă, anul al X-lea, nr. 10-11-12 / 108-109-110, 2007, p. 27; în „revista de literatură, artă şi cultură transfrontalieră“, Lumina – Panciova-Serbia, ISSN 0350-4174; director: Nicu Ciobanu; redactor-şef: Ioan Baba –, anul al LXI-lea, seria nouă, nr. 5 – 6, 2008, pp. 70 – 73; etc.)
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.