Eternul Caragiale

06.02.12 by

Anul Caragiale pare a fi un an ce se desfășoară sub zodia alegerilor noastre locale și parlamentare.
Iată o cuvântare-pamflet, stil Rică Venturiano, ținută de Caragiale în folosul conservatorilor-democrați, anunțându-și ,,șeful” că intră în partidul democraților:
,, Șefule,de când ai răsărit pe firmamentul vieții mele, ca un luceafăr plin de lumină și democrație, am fost cuprins de pofta turbată de a fi deputat. Fără deputăție nu pot trăi. Nu poți fi ingrat și primește-mă printre aceia care au norocul să fie încălziți și pârliți de razele tale arzătoare, soarele vieții mele. Să nu mă tratarisești cu refuz, că mă nenorocești.
Al matale cu dulce, Caragiale
În celebra sa comedie,, O scrisoare pierdută”-1884, Caragiale a proiectat o viziune apocaliptică asupra societății noastre românești în preajma alegerilor. Teatrul lui Caragiale este și rămâne astăzi mai actual ca oricând. Ca și acum o sută și ceva de ani, avem azi aceiași Tipătești, Trahanachi, aceleași Zoițici,  aceiași Cațavenci, Dandanachi, Farfurizi, pseudointelectuali de provincie care se zbat pentru ciolan, fonfi și agramați, politicieni corupți moral, care nu-și urmăresc prin politică decât interesul personal.
Când le sunt interesele în joc, partidele se unesc sub ,,aceleași scene înălțătoare”, îmbrățișindu-se.
Avocatul Nae Cațavencu vrea cu tot dinadinsul să ajungă deputat pentru că deputăția aduce beneficii care nu puteau fi egalate nici cu postul de primar, de avocat al statului, de epitrop sau de moșier al Zăvoiului, pe care cu atâta larghețe i le oferă Tipătescu, prefectul județului. Acest Nae Cațavencu căruia Caragiale îi îngroașă toate defectele de demagog, îl vedem și astăzi în adunări, în piața publică, la televizor, debitându-și incoerența logică a ideilor pentru a-și ajunge scopurile. Depătăția pentru el înseamnă așezarea oficială în rândul marilor profitori.Lacrimile vărsate de Cațavecu pentru țărișoara lui, ,clamările despre,, lupta electorală”care este ,,viața popoarelor”, adeziunea călduroasă pe care o găsețte la ,,confrați”, gata să-i aplaude, toate aceste ascunde o lipsă crasă de principii.
Acel Farfuridi, ,,sincer și onest este un prost fără pereche, el crede sincer în ceea ce spune. Își începe cuvântarea de la ,,1821 fix”, trecând prin toate etapele ridicolului, terminând cu monumentala ,,ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic”.
Tipătescu, prefectul județului, care consideră județul ca pe propria moșie, acționează cu dispreț, poruncește arestări după cum îl taie capul, etc.
Dandanache este o lichea politică aparte, virulentă, el negociază soarta ,,scrisorii de amor”, amenințând că o dă la ,,Războiul” dacă nu obține deputăția. Alegerea și trimiterea în parlament a acestei lichele are semnificații cu mult mai largi, privind sistemul ce se pretinde ,,reprezentatv” al democrației.
Pristanda, polițaiul orașului, servește autoritatea cu zel, el e omul de casă al stăpânului, un fel de slugă care aprobă orice, culegând firimiturile de la masa lor.
Ionescu, Popescu, ,,băieți buni” și Cetățeanul turmentat sunt poporul descumpănit. Cetățeanu turmentat stă săracul în Piața universității și strigă: ,,USL și PSD aceeași mizerie!” cu cine să mai voteze, săracul?
Cațavencu, Tipătescu, Zoe, Trahanache, Pristanda și ceilalți conturează o lume românească eternă al cărei spirit l-a precizat însuși Caragiale: ,,Principii- fleacuri! Omenie- mofturi! Chiverniseală-pricopseală și ciupeală- acestea sunt principiile. Lipsa de omenie și de caracter, asta e pecetea timpului nostru. A nu gândi nimic, a nu simți nimic, a nu voi nimic în afară de chiverniseală personală și a nu te da în lături de la nimic ca să ajungi- iată maxima cea mai înaltă a vieții noastre publice.”
Parcă după revoluția din decembrie 1989 numărul lor s-a înmulțit, caracterul lor s-a pervertit în așa hal, încât impresia e că lor li se cuvine totul. Înfruptați din banul public, din averea țării vândută pe doi lei,din sinecuri politice, ca niște căpuși, s-au îmbogățit fără rușine. Își lasă nevestele pentru altele mai tinere, au amante, iahturi, mașini de lux la care un adevărat capitalist din țările occidentale nici nu visează, își petrec concediile prin locuri exotice, trai, năneaco, pe banii statului…
Cănd Caragiale în 1901 este dat afară din postul de registrator administrativ, sub pretext  de economii, el le răspunde:
,,Ați aruncat pe lefegii,
În drum cu dame și copii,
Le-ați smuls modestul lor dejun,
Le-ați smuls și francul de tutun
Mai bine ați
Fi hotărât să suprimați
Atâtea mii de sinecuri
Nu pâinea la atâtea guri »
Nu vă spun nimic aceste versuri ?
 
                                     05.02.2012

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*