Eseuri despre iudaism

20.04.12 by

Eugen Relgis, Eseuri despre iudaism, Mărturii de ieri și de azi,  București: Ed. Hasefer, 2011,

 

Eseuri despre iudaism este o încercare a lui Eugen Relgis de a demonstra că bazele umanitarismului modern sunt puse de Vechiul Testament. Ideea lui este greu de combătut, mai ales că aceasta este argumentată de numeroase citate din Tora ce întăresc viziunea lui Relgis și se pliază perfect pe realitatea actuală. Ceea ce dorește lumea actuală este în același spirit cu adevărurile Profeților. Nu numai odată, Relgis apelează la credința Profeților pentru a face o paralelă între umanitarismul societății actuale și gandirea iudaică din vremea Vechiului Testament.[1] Iudaismul se definește ca o religie universală întrucât consideră că legislația sa poate fi aplicată întregii omeniri. Autorul reia în discursul său dezbaterea dintre puterea spirituală versus știință. Nu e de mirare că ajunge la concluzia că orice fel de progres, inclusiv cel științific, este mânat de spirit. Așadar spiritul este un motor al evoluției, iar eu aș îndrăzni să împărtășesc ideea lui Relgis. Aș vrea totuși să adaug că pe lângă puterea benefică a emoției, dorinței, instictului, tornada de sentimente ce pune de multe ori stăpânire pe noi are și părțile ei distructive. Dacă în momentul în care fusese scrisă cartea, lupta în numele lui Dumnezeu parcă nu era așa întâlnită, astăzi putem afirma fără vreo reținere că pentru religie și/sau divinitate s-au comis numeroase crime.

O idee a lui Eugen Relgis pe care am văzut-o, într-o anumită măsură, premonitorie, a fost cea a unei Europe unite, a unei lumi unite, a unei limbi ce poate să lege popoare și, poate, într-un final să aducă pace. Astăzi asistăm la o încercare a umanității de a își unii forțele, dar o lipsă de încredere generală pare să fie ca o barieră. Asta nu poate face decât să ne întrebăm dacă nu cumva Eugen Relgis se înșeală și nici iudaismul și nicio altă forță spirituală a lumii nu poate să devină forța motoare în procesul de unificare globală.

Autorul crede în supraviețuirea veșnică a iudaismului pentru că e singura religie în stare de a păstra o tradiție, singura care depășește granițele dogmei și devine umanitarism.  Umanitarismul este, până la urmă, tendința de a contribui la dezvoltarea unei societăți umane, atitudine pătrunsă de dragoste față de oameni, o trăire a cărei energie este canalizată spre binele unei comunități, idei pe care le întâlnim și în Tora. Iudaismul nu reprezintă doar o practică religioasă și nu caută doar un ritual care poate fi des confundat cu o rutină. Iudaismul repezintă un întreg univers al gândirii și cunoașterii, al interpretării și propovăduirii. [2] Iudaismul este orientat spre practica lumii pământene și pe acest principiu își bazează întreaga învățătură. El nu cuprinde niciun set de dogme despre care să se știe oficial, deși există doctrine cunoscute de orice credincios. Despre universalitatea iudaismul se vorbește cu un motiv. Cele 7 legi a lui Moise interzic hula, omorul, furtul, imoralitatea sexuală, consumul de carne dintr-un animal încă viu, recomandă înfăptuirea dreptății și nu în ultimul timp, vorbesc despre Dumnezeul unic, Cel care veghează peste evreu și ne-evreu.[3] Limba română permite o oarecare distincție între „iudaism” și „evreitate” , primul termen fiind înțeles ca reflectând mai ales dimensiunea religioasă a definiției. În reliatate, însă, termenul de „iudaism” exprimă un concept global care nu se limitează la aspectele rituale. Iudaismul a fost deseori descris ca un „mod de viață” integral sau ca o „cultură”.

Un număr mare de pagini îl dedică autorului unui personaj în jurul căruia se învârtea, la un moment dat, istoria poporului evreu: Moise. Acesta este zugrăvit în forme diferite de către literatura rabinică, istorie, artă. Regis invită la un exercițiu de cunoaștere a lui Moise înainte să fie scris un cuvânt despre viața sa.[4] În literatura rabinică Moise este cel mai mare învățător, cel rpin care Dumnezeu vorbește poporului, dar în același timp, rabinii fac tot posibilul pentru a nu îi da acestuia puteri divine. Moise este o ființă umană, care se înșeală ca orice om și nu el este cel care a dat Tora poporului, ci Dumnezeu. Interpretările moderne ale personajului se confruntă adesea cu aceea a lui Sigmund Freud[5]. Ridicarea la rang de Profet a lui Moise ar fi datorată „omorului oedipian”, Moise fiind ucis de evrei, în viziunea lui Freud. Ca urmare apare un sentiment de culpabilitate general ce conduce la acceptarea oricărei legi formulate de Moise.

Doctrina evreiască pune accentul pe răspunderea evreilor unii față de alții. Acest principiu a favorizat dezvoltarea unui puternic simț al comunității. Evreul nu are dreptul să rămână indiferent la suferințele coreligionarului său: el trebuie să facă tot ce îi stă ân putință ca să le aline. Limba ebraică nu cuprinde un termen specific pentru „milostenie”. Cuvântul folosit în acest sens, țedaka, derivă dintr-un radical cu înțelesul de „dreptate”. Ceea ce înseamnă că, pentru cei avuți, țedaka, nu este decât îndeplinirea unei porunci drepte și legitime. Această răspundere a evreilor unii față de alții se extinde și asupra cazurilor de nerespectare a legii: evreul este dator să îi mustre pe coreligionarii săi care încalcă legea.

Deși nu dedică multe pagini subiectului, Eugen Relgis deschide subiectul atât de controversat: antisemitismul. Multe din motivele pentru care au fost condamnați evreii de-a lungul timpului, în perioada antică erau trecute cu vederea. În scrierile păgâne nu s-au înregistrat scrieri care să acuze evreii de negoț sau înșelăciune, niciun autor nu i-a caracterizat ca negustori, „nicăieri nu întâlnim identificarea între iudaism și negoț, care va începe să apară de la sine câteva secole mai târziu”.[6] Poate singura acuză pe care au primit-o a fost aceea că respectau cu sfințenie Șabatul. Pentru ei s-au dat nenumărate dispense care îi scutea de muncă în zilele de sâmbătă, lucru ce atrage, inevitabil, atenția celorlalte popoare din Imperiu, care nu primeau niciun fel de privilegiu. O altă cauză care pune bazele antisemitismului este tot una de ordin religios. Legile evreiești alimentare limitau posibilitatea unor relații sociale strânse cu neevreii. Vechiul Testament amintește de acest lucru în Estera, III, 8:

 

„ În toate ținuturile împărăției tale este un norod împrăștiat și osebit printer celelalte popoare și ale cărui legi se osebesc de ale tuturor popoarelor și nu se călăuzesc de legile împărătești.”

În scrierile lui, Josephus amintește de Moise care, după spusele istoricului „îi îndeamnă pe evrei să nu se arate față de nimeni binevoitori, să nu urmeze decât cele mai proaste sfaturi și să răstoarne toate sanctuarele și altarele închinate zeilor ce le ieșeau în cale.” Acest lucru nu poate fi trecut cu vederea, ținând cont că nu doar el vorbește de tendința evreilor de a avea o atitudine ostilă față de neevrei. Tacit afirmă că evreii se feresc de celelalte popoare și încearcă să mențină distanța, modalitate perfectă de a atrage atenția. Deși Iisus încă nu apare în peisajul religios acest gen de antisemitism poate intra în categoria antisemitismului clasic deoarece se bazează pe regulile și legile religoase ale evreilor. Oricum, ura aprinsă față de evrei ia naștere odată cu ideea deicidului. Este greu de adunat informații reale din acea perioadă, evenimentele parcă cer să rămână în umbră deși avem nenumărate scrieri. Niciuna din relatări nu poate să treacă de bariera subiectivității. Personajul biblic, Iisus, aduce de fiecare dată tot mai multe îndoieli în rândul istoricilor și, totuși, se pare că el este pretextul unor nesfârșite acuze la adresa evreilor:

 

„ Odată cu apariția creștinismului, care se considera un Nou Israel, are loc o recrudescență a antisemistismului, care avea să dureze până în epoca modernă. Astfel, evreii s-au trezit amenințați cu moartea, pentru simplul fapt de a fi evrei. Autoritățile creștine i-au acuzat de moartea lui Iisus, susținând că Dumnezeu îi repudiase și că vechea Lege iudaică fusese înlocuită de Noul Legământ al creștinismului. Evreii ar fi fost deci condamnați la un permanent statut de inferioritate, atâta vreme cât nu recunoșteau voința divină aflată la obârșia creștinismului.”[7]

 

            Cred că, până la urmă, Eugen Relgis scrie o carte despre forța iudaismului, în general. Este o alipire de texte despre cultură, despre artă, despre religie și spirit, despre puterea și voința unui popor, despre o rezolvare la o problemă.  Autorul pomenește de nemurirea iudaismului[8] și are de ce. Există destule motive pentru care iudaismul a fost credința „mamă” a celor două religii universale: creștinism și islam, iar cartea lui Relgis le punctează pe toate.

 

Bibliografie:

 

Relgis, Eugen- Eseuri despre iudaism, Mărturii de ieri și de azi,  Ed. Hasefer, 2011, București

 

 [1] „Vezi cât e de frumos când frații se adună laolaltă, în pace (Psalmi, CXXXIII, 1)” – Relgis, Eugen- Eseuri despre iudaism, Mărturii de ieri și se azi, Ed.  Hasefer, București, 2011, p 30

[2] „ Iudaismul nu este însă numai o religie, ci și o etică, o sociologie practică, o legislație care armonizează interesele materiale cu acele spirituale” –ibidem, p. 48

 

[3] „ Mozaismul duce în linie dreaptă la monoteism (față de lume) și la mesianism (față de istoria pământeană)”-ibidem p. 49

[4] „Moise, însă, e mai precis conturat, mai personal decât ceilalți fondatori de religii. Acei care se apropie de el- gânditori, critici, artiști sau simpli credincioși- trebuie să-l vadă întâi pe el, trebuie să asculte și să înțeleagă cuvântul lui.”- ibidem

[5] Freud, Sigmund- Moise și Monoteismul, Ed. Antet, 2010

[6] Jean Juster Les Juifs dans lEmpire romain Vol II, Paris, 1914, p. 313

[7] Dicționar enciclopedit de Iudaism, Hasefer, București, 2001, p. 57

[8] „Forța spirituală a împiedicat ca acea imensă culegere de tratate numită Talmud, căreia Abrahams îi consacră ultima conferință, să fie un cimitir răvășit.”- Relgis, Eugen- Eseuri despre iudaism, Mărturii de ieri și se azi, Ed.  Hasefer, București, 2011, p 80

 www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*