ESEURI CRITICE

10.01.14 by

Autor al unor lucrări cu profil umanist, Nicolae Bălaşa, doctor în filosofie, dovedeşte o reală vocaţie şi în domeniul criticii literare. Un impuls narator, o revoltă interioară, având drept bază un larg orizont de cunoaştere, îl situează într-un spaţiu fertil configurării unor tablouri de epocă.
Componentele lor? Structuri social-politice, moravuri – tipologii, coduri etice şi estetice, unele cu vădite raportări la concepte antice şi moderne. O societate cu diverse moduri de existenţă sugerând, ici şi colo, trăiri şi imagini de imaginar infern. Autorul nu fabulează, actul critic are motivaţii autentice, nu îşi sprijină afirmaţiile pe erori şi prejudecăţi.
Volumul se deschide cu o confesiune – o ,,spovedanie’’ în accepţie creştină adresată imaginar unor fiinţe apropiate. Indirect ele par utile unui eventual dialog cu interlocutori de idei. O confesiune, bazată pe cunoaştere amară, legitimă conceptual prin reflecţii (de la Aristotel la Heidegger). O existenţă incertă neumană, fulgerată de neprevăzut şi pândită tragic.
Ceea ce surprinde, ab iniţio, este însă modul cum autorul stăruie în derulări scenice, în existenţa multiformă a ,,răului’’. Domnia Sa constată că el, ,,răul’’ persistă şi se extinde în diferite ipostaze în orice mediu (social, politic, cultural, ,,ubiqumque lacorum’’- peste tot, în tot locul)
Faptul acesta, unghiul acesta de observaţie, îl constataseră şi romanticii, fireşte, la un alt nivel (Eminescu către Slavici, la Viena – ,,Nu vezi că răul se întinde mereu!’’ – cităm din memorie- Ioan Slavici în ,,Amintiri’’). Poetul dădea însă expresie scepticismului său adânc în ,,Floare albastră’’ – ,,totuşi este trist în lume’’. Un scepticism sugerat metaforic!
Reflecţiile criticului, deseori, se voiesc schiţate în ,,singurătate’’, ,,în tăcere’’. Sunt stări de criză şi de revoltă pe care le întâlnisem, în alt context, la preromantici şi ulterior la romantici (începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, perioade de afirmare şi extindere a mediilor industriale, medii de înstrăinare şi dezumanizare. Rousseau, citat de scriitor, prin al său Contract social, considera că omul modern este pervertit de societate şi preconiza retragerea lui în natură. Eminescu va fi şi el ademenit de mitul vârstei de aur , ca modalitate de retragere, de salvare a eroilor în valoroasa nuvelă ,,Cezara’’. Un reflex târziu a unui existent mit în vechile culturi. Îl vom regăsi în poemul filosofic ,,Împărat şi proletar’’ (1874): ,,atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite/însă cernitele albastre mi le şoptesc ades’’
Nicolae Bălaşa evadează însă în trecut, reflecţiile şi revoltele sale raportate la tot ce dăunează spiritului şi existenţei actuale par să-l menţină în arii de durată. O zbatere a propriului eu între coduri etice, viciate, pulverizate în timp şi concepte. Tipologii specifice!
În alt plan, în textele critice ale acestor eseuri – vom întâlni alte concepte, opinii, despre ,,bine şi rău’’, ,,despre mărinimie’’, ,,libertate’’ şi ,,frumos’’, despre ,,firesc şi nefiresc’’, ,,maniaci’’ şi ,,mitocani’’, despre ,,nemernici’’. Abordându-le, criticul se dovedeşte acelaşi spirit justiţiar. O anumită artă a portretului, un flux al înlănţuirii metaforice şi voit parodice.
Figurat vorbind, Nicolae Bălaşa, un pictor de moravuri şi caractere, un critic neîndurător, folosind modalităţi proprii în realizarea fiecărui eseu. Domnia Sa continuă, într-un fel, secvenţe ale unor ,,fiziologii literare’’ întâlnite la precursori (C. Negruzzi, Ion Ghica, Caragiale, Eminescu, Marin Sorescu – în proza scurtă din perioada studiilor superioare). O abordare în alt registru lirico-epic cu un pronunţat fond satiric. În fond, întregul volum se constituie într-o viabilă satiră pe care o putem situa în zona unor valori autentice.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*