Episodul XVI: Bace Toghiere şi misîunia

12.08.12 by

Episodul XVI: Bace Toghiere şi misîunia

Omu’ dă cum începe şi preciapă, să mniră şi-şi punie întrebări (asta să-ntîmplă înenchie d-a-ncepe a vorbi), da’ mai cu samă întreabă pă alţîî (asta să-ntîmplă dîpă ce-ncepe a vorbi). Şi tăchie să trag dîn curiozîtachie. Că, dî ce aşe? Că, cinie? Cum? Cînd?…La uniele întrebări află sîngur răspunsurile, ori le capătă dî la alţîî, da’ la alchiele nu le află-n veci. Ş-atunci, oare şi fie agivărată voarba lu’ ciala că: oricîchie am şchi, murim tăt năşchiutori? Ş-amu, dacă tăt vini voarba dă întrebări făr’ dă răspuns, v-aş întreba pă dumnievoastă, cii care cichiţ’ rîndurile aşchia: v-aţ’ întrebat vodată ce-i spaima şi d-inghie vinie ia? Haidaţ’ şi nie-ntorciem, preţ dă cîchieva minuchie, în urmă cu gîndu’ şi şi veghiem păstă ce dăm!

Omu’ şi spaima

Pruncu’ cum să naşchie n-apucă şi tragă binie aier în pchiept, că-l apucă spaima şi-ncepe şi plîngă. Îl baji apoi în ciupă şi-l ciupăieşchi, altă spaimă, alchie ţîvlituri, că scoală tătă uliţa. Mai apoi, tăt cu spaimă, face primii paşi. Vin apoi vaccinurile cu doctoru’ în hanie albe şi spaima care chie urmăreşchie tătă viaţa. Urmiază grăghiniţa, cu spaima dă şpohertu’ mare şi niegru’, dîn fundu’ sălii, o’ chie mniri dă ce altceva. Şi iac-aşe, m-aduc şi io aminchie c-aviam şi noi, cînd ieram prunci, spaimile noaşchie.

Dacă astîz’ vrei şi fie pruncii cuminţ’, tai-le porţîia dă călculator, spărie-i că nu-i mai leşi în iexcursîie, la disneilandu’ aciala dîn chie mniri ce ţări străinie ş-ai rezolvat triaba. Pă vremuri iera dăstul şi strîje, numa’ chie mniri care, dîpă noi, dacă nu dăghiam biniaţă: -“Măăă! Ie stai aşe, că chie bag în jeb!” Ş-atunci şi vez’ spaimă! Mai apoi, la şcoală, numa’ nie pomenia dom’ ‘văţător că nie bagă-n lada dă lemnie, nie-nchighie-n podrum, o’ nie trimechie la Pociovelişchie şi iera spaima-n noi cît şcoala. O vinit, mai apoi, păstă noi: spaima că nie pîreşchie careva că meriam la biserică; apoi spaima dă fel şi fel dă iexaminie; spaima dă armată; spaima dă unii şefi, dî la locu’ dă muncă, care nu să şchiau organiza pă ei, pă alţîî nici atîta; spaima dă a spunie agivăru’ ; spaima dă-nsurătoare, dă socri, dă prunci, dă Sistem, dă Revoluţîie şi alchie şi alchie spaime.

Tăchie aşchia-s dă domeniu’ trecutului. Astîz’ pruncii-s mai cu corajie, nu mai au a să chieme dă nimic. D-aceia li-aş spunie lor, da’ şi dumnievoastă, celor care cichiţ’ rîndurile aşchia: nu vă spăimîntaţ’ dă nimia şi dă nimic, spunieţ’ lucrurilor pă nume şi agivăru’ vă va face liberi. Şi cînd ieşchi liber, ieşchi fericit. Ce ni-am puchia dori mai mult d-atîta?

Misîunia şpeţială

Dă fapt tăt ce vă spusăi dăspră spaimile omului, porniră dî la faptu’ că m-adusăi aminchie cum nie-nvăţa bace Toghiere ş-avem corajie şi şi spuniem tătdauna agivăru’, că numa’ aşe om scăpa dă spaime. -“Ce-i aceia spaimă?” l-am întrebat noi pruncii, pă bace Toghiere, înt-o bună zî, stînd pă lăviţ’, la uliţă. Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o aşazat clopu’ pă cap reglementar, o luat pozîţîia dă drepţ’, o salutat, s-o prezentat militărşchie ş-o zîs:-“Oşchianu’ romîn tria’ şi aibă corajie la orice cias şi nu spaimă”. Apoi o comandat ş-o iexecutat: -“Pă loc repaos” – şi s-o aşezat ‘năpoi pă laviţă, continuînd: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, ca şi-nţălejeţ’ ce-i aceia spaima, iaca, am şi vă povestesc cum pă front am avut şi corajie da’ şi spaimă. Fiţ’ atenţ’! Zîlile războiului ierau numărachie. Ici, colia, mai găsam cît-on punct dă rezîstenţă.

Amu, care iera baiu’? Iera musai şi ţîpăm în aier on depozît inamic, dă muniţîie. Ni-am adunat pă platou’ unităţîi, inghie aviam baza, comandantu’ ni-o comunicat ordinu’, dîpă care m-o numit, dîn ofici, comandant dă grupă dă intervenţîie şpeţială. Avia încreghiere în minie c-am şi reuşesc, că nu dajaba înenchia fiecărui atac, mă chiemau la corpu’ jeneralilor şi mă-ntrebau: -“Domnule serjent Teodor, atăcăm astăzi sau nu?”. Sînguru’ care nu pria creghia-n reuşita misiunii, iera dom’ locotinent Caramfiloiu. Dă altfel o şi pus pareu cu minie, că dacă m-oi întoarce viu m-a da dîpă război 50 chile dă peşchie (v-am povestit cu altă ocazîie). Ni-am echipat conform şi cum s-o lăsat noapchia am pornit. Da’, înenchie dă a porni, comandantu’ o scos dîn jeb o lăcruţă dîn plev, cam îngînjită şi oliacă cam rujinată, o dăsfăcut-o, o amnirosat-o afund, o luat dîn ia on dărab dă duhan dă mestecat şi m-o dat şi mie unu’. Sămn că mă preţuia. Întătdauna comandantu’, dîpă ce mesteca duhanu’, îl făcia gogoloi şi-l ţînia întră buza dă jos şi ghinţ’. Io-l ţîniam pă falca stîngă, dă gînghişchi că-mi iera tarchie măsauă umflată. Amu, întră noi fie voarba, nu-i uşor şi mesteci duhan. Binie, nu orice fel dă duhan, că aista iera dospit în zamă dă prunie. La-nceput ameţeşchi dă deblă şi-ţ’ pişoaie ochii, da-i leac sigur împotriva furnicăturilor dîn picioare şi a tusei.

Spaimă şi corajie

Ni-am suit înt-on tanc ş-am prăbălit aparatudă emisie – recepţîie: Vierucîtă Scroafă! Gata păntru misiunie! Terminat!” Meria pontoş. Şi iac-aşe, pornirăm! Aieru’ zăngănia dă huruitu’ motorului, on zîd dă foc s-o ‘nălţat cîtă pozîţîile inamicului, sămn că a noşchi nie acuperiau, ca şi puchiem trece linia frontului. Obuzîle şuierau şi tunau răscolind pămîntu’. Aieru’ şi pămîntu’ gînghieşchi că ierau on ileu urieş, pă care băchiau suchie dă clopace. Am oprit tancu-nt-o vale şi l-am cămuflat. Cămărazîî aviau şi mă aşchiepchie acoalia. Cu arma pă spachie, grenăzîle dă brîncă prinsă la centirom, cu lada dă dinamită şi detonatoru’ în braţă, cu corajie da’ şi cu spaimă, m-am tupilat înt-on gropoi dă obuz. Dînt-o dată, tăcere dă mormînt. Nişchie nori mărşăluieu păstă lună. Întunieric sută la sută. Numa’ vîntu’ băchia lăcruţăle goale dă conzerve, acăţachie dă reţiaua defensivă dă drod ghimpat, a inamicului, dă-ţ’ vinia şi-ţ’ faci spaimă sîngur, precum calu’, dă vînt . Am iesit dîn gropoi, m-am tupilat pă su’ drodu’ ghimpat şi m-am tîrîit, pă foale, uşor, cîtă o pădurice. D-aculu, dîn doauă mişcări, am zburat păst-on gard drept în ocol, la depozitu’ dă muniţîie.

În ocol ierau: şasă tancuri, doauă cămioanie ş-o motorcicletă. Lumină iera numa’ înt-o băracă. M-am apropiat uşor şi m-am uitat atent. Dîn ‘lontru pă obloc ieşau tăt felu’ dă cînchiece şi unu’ strîga la ciilalţ’(cam vo doispece): -“Repetiiir!” Şi tăţ’cîntau: “aine claine puşculiţăn”. Băsamă aşe adunau ei bani, în puşculiţă, cinie mai şchi? Mă, oamini buni! Pă cînd şi mă hotărăsc io şi ţîp o grenadă-ntră ei, num-am auzît, pă ciala cu “Repetir”, că zîce cîtă unu’ ce stăchia cu spachile cîtă obloc: “-Toni. Bite!”

Antonia nost’

Cînd o-nceput Toni şi cînchie, am înlemnit. Nu că avia hangu’ faină, nici că l-or suit pă masă şi cînchie şi cu gura, da’ şi cu acordionu’, ci ce creghieţ’c-o cîntat? Ţînieţî-vă binie: Pă lîngă plopii făr’ dă soţ. No, asta li-o-ntrecut pă tăchie! Asta ca asta, da’ cumva cunoşchiam vocia. Cînd m-am uitat mai binie, am văzut că-i Antonia Niamţului, on prechin dîn tînăreţă, dînt-on sat vecin. No, baiu-i cît casa, m-am gînghit. Ce-i amu dă făcut? M-am tupilat în nişchie tufe, dă lemnu’cînielui şi d-acoalia, pă foale, m-am tîrîit roată dîpă depozitu’ cu muniţîi ş-am amplasat dinamita. Nici urmă dă săntinele, sămn că războiu’ iera ca gata. Am închins uşor firile, li-am coniectat întră iele ş-apoi la detonator.

Dîpă care, m-am întors la baracă su’ obloc ş-am stat aşe, bubuţoi, pîn-or ajuns şi cînchie tăţ’ d-odată, sămn că ierau tare beţ’. Ce hărmălaie, fiecare cînta altceva: vo tri cîntau cît îi ţinia gura – “Berlin, Berlin, so sehen wir uns doch wieder”, băsamă lie iera dor dă casă; alţîî cîntau ceva ritmat şi băchiau paş’ dă defilare; da’ cii mai mulţ cîntau cu Antonia nost’ –“D-ar fi mîndra-n ghial la cruce”.No, cîntaria asta m-o dat gata. M-am adus aminchie dă casă. N-am mai stat pă gînduri, dă urjenţă am zvîrlit o grenadă-n podu’ barăcii. Cînd o bubuit grenada-n pod, o smuls cuperişu’ cu tăvan cu tăt. Zburau ciripile ca paserile pîn aier. În baracă nu să mai cunoşchia om cu persoană. Fum, ieji sparchie, văcălială dî pă păreţ’, rughie dă cîrnaţ, cărţ’ dă joc, scrumiere, scaunie sfărmachie, dimijenie hăbucichie şi păstă tăchie aşchia, praf că-l tăiai cu brişca. Cu greu l-am smuls pă Antonia nost’ dă su’ o masă dăjghinată. Ciilalţ’ or ieşit afară fuga marş, s-or îndreptat tăt d-a bîchibou cît-on camion, l-or pornit şi fuji a mnio. Întră ei, unu fujia cu acordionu-n spachie, da’ n-avia burduf. Cum şi-l lesă pă “Weltmeister” în brîncile inamicilor – aista da aghivărat patriotism.

Prada dă război

Io cu Antonia nost’ în spachie, m-am suit înt-on tanc, l-am pornit, am dat înenchie cîtă căputu ‘depozitului ş-apoi am legat tancurile cu cabluri, unu’ dă altu’ şi la urmă am legat şi camionu’ în care, binenţăles, am suit motorcicleta. Am ieşit apoi cu convoiu’ pîn căputu’ depozitului ş-am stăţionat cam la o sută dă metări. Dîn doauă mişcări m-am întors la detonator şi – Bum! Limbi dă foc ţîşniau dă păstă tăt. M-am întors şi m-am suit în primu’ tanc şi – p-aci ţii calia. On urieş mîngălău dă foc să muta dă ici coalia, pă cum iexplodau muniţîile. Spaima imi înnoda maţîle. Am trecut pîn baraju’ dă drod ghimpat şi m-am înghireptat cîtă valia cu camarazîî. Noroc că a mniei n-or dăşchis focu’.

Reuşisăm şi intru cu ei în legătură radio: “Aici Vieru’! Nu dăşchighieţ’ focu’! Mi-s io, cu şasăpurcei şi o tutcă c-on pui în spinare! Mereţ’ înenchia mia şi pregăchiţ’ cochieţu’! Terminat!” Pă drum cîtă bază restabilisăm legătura radio şi cu comandantu’:-“Vieru’ chiamă Scroafa!”;– “Aici Scroafa! Raportează Vierule!”; “Îndeplinit misiunia! Dăşchighieţ’ cochieţu’! Aduc o ciurdă dă purcei , o orătanie c-on pui în spinare şi on muzicant bat“!;– “Scroafa către Vier! Felicitări! La raport! Terminat!” Mă oamini buni, şi veghieţ’ voi mnirare, cînd m-am băgat pă căputu’ unităţîi, cu convoiu’: urale, strîgături, bucurie mare, căpele care zburau în aier… Am oprit convoiu’ pă platou şi m-am scoborît în spachie cu Antonia nost’. Comandantu’, bucuros c-am îndeplinit misiunia şi n-am pchierit, dă faţă cu tăţ’ m-o zîs: -“În grozăvia asta dă război, apar tăt felu’ dă surpriză. Important îi ca cele nădorichie şi nu ni să-ntîmple noauă niciodată. Chie felicit!”. Io i-am răspuns: -“Servăsc patria”.

Penzîia dă vetrean

Şi iac-aşe drajii mniei, cu corajie, da’ şi cu spaimă, îndeplinii misîunia. Amu, la tancuri şi la cămion am şchimbat farba şi însemnile şi ierau ca a noaşchie, motorcicleta o luat-o dom’ comandant, întră noi rămînă voarba, am auzît că şi astîz’ să mai preumblă cu ia, iar Antonia nost’ o avut parchie dă tăchie drepturile dă prizonier dă război. La scurt timp s-o gătat războiu’ şi nie trezîrăm şi io şi Antonia nost’ veterani dă război. Numa’, că iel primia penzia dă veterani dă dăparchie, iar io d-aci. Ş-amu mă tăt gînghiesc, cum dă a lui îi mai mare? Poachie s-o aplicat stratejia aceie, ca la apa cu bulbuci, care cu cît vinie mai dă dăparchie îi mai scumpă. Şi fie aşe? Şi nu fie? Cinie mai poachie şchi? Io atîta şchiu, că Antonia Niamţului nu m-o uitat chiară dacă s-o mutat, mai tîrzîu, aculu d-inghie-i vinia penzîia. D-inghie creghieţ’ c-am sopoanile ce le bagă muiere-n şifon, întră hanie ca şi mniroasă faină? Daţ drujba şi sarsamurile dîn colnă? Cît priveşchie spaima: “-Mulţ’cînd zîc – Io nu am frică – tăt trupu’ li să furnică”. Da’ voi drajii mnei şi nu fiţ’ aşe, că v-am maispus doară: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”(Va urma)

Gheorghe Hodrea

Dicţionar: biniaţă – salut; Pociovelişchie – localitate în judeţul Bihor; aghivăr – adevăr;ţîpăm – aruncăm; plev – tablă; îngînjită – îndoită; gogoloi – cocoloş; tarchie – careva;deblă – cap; prăbălit – încercat; pontoş – la fix; ileu – nicovală; tupilat – aplecat; drod – sîrmă; lemnu’cînielui – gard “viu”; bubuţoi – pe genunchi; “Berlin, Berlin, so sehen wiruns doch wieder – Berlin, Berlin, iată că ne revedem; văcălială – tencuială; dăjghinată – crăcănată; mîngălău – tăvălug; pchierit – murit; sarsamurile – sculile.

www.omniscop.ro


 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*