Episodul X: Bace Toghiere la vînătoare

07.02.12 by

Episodul X: Bace Toghiere la vînătoare

În fiecare sară cînd viniau vacile dî la nimaş, iera musai şi stăm în uliţă ca şi păzîm prunii ca şi nu-i rupă, că să scărpănau dă iei. Amu, aviau a noşchi grije că-i înfoşoliau, dîpă ce-i puniau în pămînt, cu crenji dă spini. Da’ şchii cum îi, marha-i tăt marhă! Omu’ dacă vria şi beie răchie tria’ şi aibe grije dă pomi. Asta încă nu iera o treabă gria. Mai rău iera cînd trăbuia şi-nvăţăm purceii la purcar. Nie apuca groaza cînd s-apropia sara şi baga purcariu porci-n sat. Noi aşchieptam ciurda în marjinia satului, că pîn-acoalia îi aducia purcaru’. Să băgau apoi în sat, fiecare porc pă uliţa lui. Şchia iel băsamă că îi aşchieptat acasă cu uşia dî la ocol dăşchisă şi cu mîncaria pregăchită. Vez’, că dac-ajunsăi aci nu poci face şi nu zîc cum nie tăt mniram noi pruncii, cînd ieram mici, dî ce o vecină dîn capătu’ uliţîî tăt a doaua zî strîga cîtă bărbat: -”Iară n-ai găsît asară casa, porcule? N-ai răchie acasă, numa’ tria şi meri la birt?” Binie că porcii nu beu răchie că cinie i-ar mai puchia dăschilini. Şi iac-aşe fujiam p-îngă purcei pîn’ acas’ şi-i învăţăm drumu’. Da’ nu tătdauna reuşiam dîn prima, că să mai luau şi cu alţîî în altă direcţîie. Noroc că-i feşchiam cu farbă verghie pă spachie ca şi-i puchiem cunoaşchie.

Miculaia Lupului

Înt-una dîn seri, ca dă obicei, ieram în colţu’ uliţîî, inghi-o fost moară pă vremuri şi aşchieptam şi vie vacile. Porcii vinisără dă jumatat’ dă cias. Tăchie ierau bunie, înafară d-aceia că la cii dă păstă drum dă moară li-o scos porcii uşia dî la ocol dîn ţîţîni. O fi beria la halbă rece la birt şi multă, da’ nu tria’ şi uiţ’ dă rînduielile gospodîreşchi. –„Cu puşca sacă la pădure şi nu meri niciodată!” – ozîs bace Toghiere uitîndu-să lung dîpă Nicuşor a lu’ Miculaia Lupului, pădurar dîn tată-n prunc, ci-o trecut vîjîind p-îngă noi încălecat p-o biţoaglă Ucraina verghie. -“Fain’ ficior Nicuşor, da’ şi bun pădurar. Tăt îi tatî-so-n tălpi” – o zîs bace Mitru, scoţînd rotocoale mari dă fum dîn gură, că duhănia vorbind, sau vorbia duhănind, nici nu şchiu cum şi zîc. -„Mă oamini buni! Mai ţînieţ’ voi minchie ci-am păţît cu tatî-so cînd ni-am dus cu iel la vînătoare”? o-ntreabat bace Ilie asîstenţa. -“Cum şi poţ’ uita aşe o păţanie?”, o zîs bace Ghiorghie, rîzînd uşor în barbă.

Noi pruncii, curioşi ca dă obicei, atît-am aşchiepat. N-o mai putut scăpa dă noi bace Toghiere pînă nu ni-o povestit. Cu vacile băgachie-n iştălauă, mulsă, hărănichie şi ciorsălichie, noi tăţ’ ni-am aşezat pă laviţ’. Începia povestia. Aşe că – ochi şi urechi! Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o scos dîn jeb cîrpa, s-o şchiers pă frunchie, că iera asudat ş-o zîs: -“Apăi drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tăt aşe şighiam la uliţă înt-o sară, cînd iaca s-o apropiet dă noi cu birja Miculaia Lupului. O oprit, s-o dat jos, ni-o dat biniaţă, s-o aşeat lîngă noi pă laviţă şi ni-o întrebat: Mă! N-aţ mînca voi carnie dă iepure? Da’ ozamăfăţan, hî?” La care io, Mitru, Ghiorghie şi Ilie am răspuns înt-on glas: “Da cum nu?” –„Apu dacă-i aşe, voi aveţ şi fiţgonacii mniei mînie diminiaţă. Tachie bună” – o zîs şi dus o fost, cu birje cu tăt. Noi am rămas cu gurile căscachie şi cu gîndu’ la zămuri şi friptanii uitîndu-nie dîpă Miculaia Lupului. Aprig om cu tăţ’ a lui. Nici în zîua dă astîz’ nu şchi nimia d-inghie i să traje ciufala dă “a Lupului”. Alţîî zîc că bunu-so ar fi muşcat on lup. Iel pă lup, nu lupu’ pă iel.

Visuri, broghieli şi vînătoaria

Dă urjenţă ni-am băgat în ocoale, am cinat în mare vitezîie şi ni-am culcat. Ce mai, nu-i dă glumă, trăbuia şi fim hoghiniţ’ p-a doaua zî. Noapchia aceia n-o trecut uşor. Numa-n visuri şi broghieli, cam aşe: Să făcia că ieram la vînătoare tăţ’, cu Miculaia Lupului în frunchie. Tăţ’ ieram călări. Pă lîngă noi amişunau suchie dă iepuri. Noi cu puşchile la ochi trăjam dîpă ei, da’ cum îi nimeriam, cum să făceu arici. Caii călcau pă ei şi şchiopau. Ni-am dat jos dîpă cai ş-am asmuţat cînii dîpă iepuri. Cînd culu ni-am dat sama c-aviam cîni surz’, noi îi asmuţam înculu, ei viniau încoaci. Mai înculu o iepuroaică făta şi iepurile să văita dă inimă. Nu şchiu care dîntră noi strîga: -„Măăă! Aişchia vorbăsc, măăă!” On ursoc fujia dă mînca pămîntu’. Mitru-l ţînia dă coadă, nu vreia şi-l schepe. Mai înculu, la marjinia pădurii subt on pom, Ilie c-on iepuroc în spachie strîga: “d-inghie nici nu chie gînghieşchi, d-aculu sere iepurile, măăă!” În pom – plin dă iepuri. Cînd culu ce şi vez’? Ghiorghie fujia dîpă doi iepuri d-odată şi-i pringhia p-amîndoi. No, asta li-o-ntrecut pă tăchie! Binie că m-am trezît, că cinie mai şchi ce mai visam.Tăt ieram ud. Eh, nu-i uşor la vînătoare.

A doaua zî cu noapchia-n cap Miculaia Lupului ni-o luat pă tăţ’ d-acasă cu cocia şi – numa’ cîtă pădure! Buntuzît-am pîn grău vo cîchieva ciasuri – nimica. Horjit-am pîn pădure, doară – doară s-a ivi ceva – nimica. Luat-am pîn înconjurare păduricia d-îngă bisericuţa dîn pădure – nimica. Rezultat = zero. Pă lîngă tăchie aşchia, nu şi stăm linişchiţ’, n-am avut ce face ş-am scociorît c-o bîtă lungă on cuibar dă albinie sălbachice dîn torumbu’ bisericuţîî, doară – doară a cura ceva mniere , barem atîta cît şi ni-e unjem fiecare cît-o strîjauă dă pită. No, atunci şi vez’ spaimă! Cînd s-or scoborît dîn cuib nişchie albinie aşea mari cam cît plesîle dî la brişca mia şi s-or ţîpat la noi ca şi cîinii şi vez’ apoi fugă. Noroc c-aviam tăţ’ în picioare tenişi ”pionieri” că altfel nu şchiu cum scăpam. Cred că nie mîncau. Eh, iac-aşe o trecut zîulica.

Tocana dă ciuperci

Amu, cum şi chie-ntorci acasă cu coada-ntră picioare, ca şi cînile? Noroc că i-o vinit lu’ Miculaia Lupului o idee năstruşnică. Om culeje ciuperci dî pă nimaş! Zîs şi făcut. Cu străiţîle plinie dă ciuperci ni-am băgat în sat victorioşi. Ca şi nu nie-ntrebe nime dă pradă, Miculaie mîna caii la trap. Nu ni-am oprit pînă la iel înenchia căputului. O băgat cocia-n ocol ş-apoi o tunat cîtă muiere: -“fănie-o tocană dă ciuperci!” Ca şi nie mai îmbuneză, bghiata muiere o şi apărut înt-o clipită c-o iagă dă jumătat’ dă litră dă răchie dă prunie, d-aceia fiartă dă doauă ori la căldaria dîn marjinia satului. Iac-aşe, aşezaţ’ la masa dă su’ nuc, beiam răchie şi trăjam concluzîi. Ba că o bătut vîntu’ dî cîtă noi înculu şi vînatu’ ni-o sîmţît, ba că o fost pria cald afară şi animalile s-or ascuns pîn cele mai adînci cotroave, ba c-am vorbit noi pria tare, trăbuia şi făcem numa’ semnie… No, fel şi fel dă concluzîi. Eh, da’ trecia răchia ca-n foc! Dî la o vreme iacă-to şi pă muieria lu’ Miculaie, vinia cu laboşa cu tocană dă ciuperci, numa’ rîzînd. No, ca o gazdă primitoare. Ni-am pus cîtă doauă căuci fiecare.

Da’, cînd şi ni-apucăm dă mîncat, numa’ l-am auzît pă Mitru că zîce: -“Mă. Dacă-s otrăvicioasă ciupercile? Haidaţ’ şi-i dăm întîi la cîinie şi mînce”. Aşe-m şi făcut. Mînca Fiţcou cînile şi să linja pă bot, aşe iera dă bună tocana. Numa’ binie o trecut şi a patra jumachie dă răchie. D-amu puchiam mînca linişchiţ. Fiţcou să hoghinia linişchit la umbră, noi poftă dă mîncare aviam şi pă obloc numa’ ce cînta picapu’ pus dă muierea lu’ Miculaie. Dă tocană ce şi vă spun, o bunătachie. Dă altfel ni-o şi spus muieria lu’ Miculaie cum o făcut-o:

ciupercile binie curţachie, li-o spălat, li-o tăiet felii subţîri şi li-o pus înt-o laboşe cu oleac’ dă sare, morari, petrenjel mînînţălit şi oloi. O lăsat apoi şi fiarbă cuptuşit adăugînd nu multă apă, pînă o scăzut.

în altă lăboşiţă o făcut sosu’ şi anume în felu’ aista: o tăiet ciapă mînînţăl ş-o prăjit-o, apoi o adăugat fănina mai lăsînd rînduiala la prăjit cam cît numeri pîn’ la şaizăci, dă doauă ori. Apoi o adăugat apă şi piperiu lasînd tătu’ la foc cam cît numeri pîn’ la şaizăci dă zece ori. Iera şi uit – tria şi amesteci una-ntruna. Dîpă ce s-o răcit sosu’, în podrum la răcoare, musai şi pui cîchieva frunză dă petrenjel mînînţălit.

în sfîrşit, păstă tocana dă ciuperci binie scăzută puniem sosu’ şi dîpă cel mult on clocot o luăm dî pă şpohert.

Iac-aşe o pregăchit tocana muierea lu’ Miculaia Lupului. Da’, dîpă ce ni-o pus în blighie, n-o uitat şi-o-mpăneză, aşe artistic, roată pă buza blidului cu jumeră strîjelachie fripchie, dîn clisă. N-o lipsît, alăturia, şelata dă părădăici şi binienţăles, pita proaspăt coaptă-n cuptor, albă şi puhavă. La aşe fel dă mîncare, dacă chie-mbii însamnă, dîn zăsa lu ciala, că ori ieşchi bechiag, oriieşchi prost. Ori noi nu ieram nici aşe, nici aşe!

Vecina lu’ Miculaie

Mă oamini buniii! Doară nu creghieţ’ că s-o gătat cu binie zîua. Ce creghieţ’ că s-o întîmplat? N-am apucat şi şchierjem cu pită binie blighile şi şi bem linişchiţ’ doauă ieji dă vin, că iaca s-o bagat pă uşia dî la ocol vecina lu’ Miculaie dă păstă drum, jghierînd cît o ţînia gura cam aşe: -“Măăă! Săriţ’ c-o murit Fiţcou, măăă!” Noi la masă am înghieţat, batăr că iera cald afară. Fiţcou dispărusă. Io mai milităros dîn fire, am ordonat scurt: -“adunarea în ogriadă. La gunoi fuga maaarş!” Drajii mniei cei dă buni! Cu jejichile-n gîrchienie, jemiam lîngă gunoi şi numa’ ce zburau ciupercile dîn noi. Binie că s-o trezît unu’ dîntră noi ş-o-ntrebat-o pă vecina lu’ Miculaie: -“Măăă! Da cum o murit?”. Ceia o răspuns: -“Lo călcat on trăctor în uliţă, mă!” No, atunci şi vez’ nervi! Miculaie o-nceput şi fugă dîpă vecină ca ş-o prindă şi ş-o păruiască. Greu o scăpat săraca, cred că şi-n zîua dă astîz’ nu şchi cum îi cu puchinţă şi dai dă bai cînd vrei şi faci on binie. Pîn’ la urmă o fost musai şi mai bem o jumătat’ dă răchie – ca şi ni-e revenim la stomace – o zîs Miculaie.

Păcat dă tocană! Cînile săracu’ barem o murit sătul. Ce şi-i faci? N-ai ce-i face. Iaca ş-a lua Miculaia on căţăl la care i-a punie nume tăt Fiţcou. Iac-aşe n-am avut noroc şi amniroasă a friptanie în sara aceie la noi pă uliţă, da nici dă tocana dă ciuperci nu ni-o fost haznă, c-aşei în viaţă: noi înt-on fel le ginghim şi în alt fel le broghim. Da’ drajii mnei cei dă buni, nu fiţ’ năcăjiţ’, că dacă n-am avut noroc atunci dă iepure, iaca vă spun on secret, tare-mi pare c-om mînca cît dă curănd zamă dă făţan, c-am on niepot ce-i loveşchie-n zbor c-o bîtă cu mocioacă. Asta da preţizie. Pîn-atunci nu uitaţ’ce v-am mai spus că: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”(Va urma)

Gheorghe Hodrea

Dicţionar: nimaş – păşune; înfoşoleau – înfăşurau; ciurdă – turmă; dăschilini – alege; feşchiam – vopseam; farbă – culoare; ciorsălichie – periate; birje – un fel de caleaşcă pe două roţi; biniaţă – salut; făţan – fazan; broghială – coşmar; buntuzît – căutat; horjit – strigat; scociorît – cotrobăit; torumb – turn; plesîle – mîner; cotrov – galerie; căucă – polonic; cuptuşit – înăbuşit; puhabă – umflată; gîrchian – gît; haznă – tihnă.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*