EPISODUL V:BACE TOGHIERE, VECINII ŞI POMANA

01.10.11 by

EPISODUL V:BACE TOGHIERE, VECINII ŞI POMANA

Sîmbătă sara. Dă obicei cam pă cînd să însăra, tăchie ierau rînduichie: marhăle – hărănichie şi ciorsălichie; la hoară – luachie oauăle, măturat şi şchimbată apa (c-aşe era vara, o şchimbam dă mai mulchie ori pă zî că să clocia dă căldură) şi cu rânza plină, mereuaş să suiau în cătreţ; pîn ocoale, dîpă ce stropiam cu apă dîn lucelauă, numa’ vojoiau măturile dă nuiele – curăţănie nu glumă; pîn căşi – tăgăşit; la uliţă, tăţi căram apă – care cu lucelauăle, care cu vighirile – şi udam punţîle (plinie dă urme dă chină, că zîua făciam noi pruncii popinchiauă) ş-apoi le măturam, mai întîi cu măturile dîn nuiele şi dîp-aceia cu cele dîn tătarcă. Păstă tăt era curat, nu tu frunze împroşcachie dă vîntoasă, nu coji dă sămînţă dă ruje, nu găinaţ’ pă punţi ori alchie cele…(că pă vremia aceia nimia nu lăsa hoarăle în uliţ’ şi la gîşchie iera cios plăchit). Mai tîrzîu, nie-mbăiam tăţ’ în ciupile plinie cu apă călduţă încălzîtă păstă zî la soare şi dîpă cină, tătă suflaria ieşam pă lăviţ’, în uliţă. Oamini buni şi drajii mniei! Aşia iera sîmbăta, cînd tăchie ierau bunie.

Cîntări dă jele

Înt-o sîmbătă, însă, nimic n-o fost la locu’ lui, batăr nimia nu iera bechiag, lu’ bace Toghiere i-o trecut tromna (c-o aplicat stratejia cu clopu’ pus pă vîrfu’ boconcilor – voi povesti-o data viitoare), vremea iera bună, da noi tăţ’ n-aviam haznă dă nimica. Cam d-o săptămînă şi ceva, în fiecare sară, bace Cuţîtoi, vecinu’ dă păstă drum dă noi, a tria casă cum o iei aşia şreig – om bătrîn dă altfel – cînta sară dă sară în ocol nişchie cîntări dă jele dă plînjiau şi pchietrile. Dă muieri ce şi mai zîc că tăchie, pă laviţă la uliţă, ierau roşii la ochi dă plîns, dă gîngheşchi c-or tăiet mînînţăl doauă coşeri dă paie, dă ciapă. Apu’ şi nu steie la locu’ lui, Petre, vecinu’ cial’ ce stă lîngă iel, în colţ, după vo tri sări , dî la iel dîn ocol îl ajuta la cîntat pă bace Cuţîtoi cu clăniata’. Ba cîntau dă îngropăciunie, ba d-acelia lumeşchi, dă dăspărţanie. “-Eheheiii! – zîcia bace Toghiere dă fiecare dată – iac-aşia nie stînjem pă rînd, unu’ cîtă unu’. Ci-om face dară, nu?” Dabghia aşchieptam, noi pruncii, şi vie sara şi-nciapă bace Cuţîtoi şi cînchie. Amu, că în fiecare sară cînta, n-aviam noi triabă, ba chiară aş zîce că nie plăcia. Da tăţ’ nie întrebam: cari-ar fi baiu’ dă cîntă numa’ dă jele şi dă dăspărţanie? Bace Mitru zîcia că poachie s-o sfăghit rău cu muieria. Bace Ilie zîcia că poachie s-o zăbunit dă cap. Muierile zîciau că i-ar părea rău dîpă tînăreţă şi că d-aceia cîntă: ”-Noi dîn zî în zî murim / Şi nie pchierghiem în viaţă / Ca musca nie amăjim / Şi nie-niecăm în dulceaţă. Vai lume vai, măi măăăi!” –“Mnieta bace Toghiere, am întrebat noi pruncii, ce părere ai?” Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o aprins o ţîgare tip trăbuc (sămn că treaba-i încurcată rău) făcută dîn duhan tăiet cu cuţîtu’, mînînţăl p-on fund dă lemn, o pufăit dă vo doauă, tri ori dîn iel ş-o zîs: -„Apăi drajii mniei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, aci-i bai mare. Bghietu’ om ori îi bechiag rău, că o boală cînd vinie la om strîgă cîtă celelalchie: “săriţi că l-am prins”, ori traje şi moară”. -„Nu vă chemereţ’, o zîs nan’ Cătiţă, nu-i bechiag, că dîn zîsa lu’ ciala: ”iel îi bechiag foarchie greu / da ar mînca tăt mereu”, c-am auzît io că mîncă şi bia”. -“Da dî ce oare în sara asta nu mai cîntă? , am întrebat noi pruncii, corioşi. Doară n-o fi murit?” -“Da d-inghie, o zîs nan’ Cătiţă, că dac-ar fi murit s-ar fi auzît ori ţîvlituri dîntr-aculu, ori clopotu’ dîn torumbu’ bisericii bătînd a mort”.

Vecinu’ Cuţîtoi şi pomana

Pă cînd noi nie tăt sfărmam că ce şi fie, ce şi fie, iaca s-o apropiet dă noi o umbră. Cinie creghieţi că iera? Bace Cuţîtoi în carnie şi oasă. Noi pruncii am înghieţat! -„Nu vă chiemereţi , o zîs iel, că nu mi-s strîgoaie, dă data asta. No hou, c-am glumit. Da şi vă spun dî ci-am vinit aci! Mînie dîp-amniaz’ şi viniţ’ la mini-acasă că fac o masă dă pomană întru aminchiria mia, că dac-oi muri cinie mai şchi dacă muieria a mai face, o ba”. Şi dus o fost bace Cuţîtoi, dă gînghieşchi că nici n-o fost acoalia întră noi. Duminică, aşe mai dîp-amniază, iacătă-i pă tăţ’ vecinii că să duciau piclăzîţ’ cîtă casa lu’ bace Cuţîtoi. Noi pruncii, ascunşi în tufile dă lemnu’ cînielui dîn faţa căşii lu’ bace Ghiorghie, binoclam dî la distanţă, că noi n-am fost chiemaţ’ la pomană. Bărbaţ’ şi muieri, vecini cu bace Cuţîtoi, tăţ’ în hanie niegre, păşiau mereuaş cîtă uşia larg dăşchisă a omului. Muierile cu batiste în brînci. Mai tîrzîu am văzut dî ce li-or luat cu iele. Cum chie băgai în ocol, în ghireapta pă on scaon era lăvoru’ cu apă, lîngă iel sopon şi pă spătar dosu’ dă şchiers pă brînci. S-or spălat şi s-or şchiers tăţ’ pă brînci. Noi pruncii, ca şi veghiem ce să-ntîmplă, ni-am suit în ghistini la mătuşia Sofiuţa, păstă drum dă casa lu’ bace Cuţîtoi. Vecinii: -”Dumniezo şi-l ierchie!”. Muieria lubace Cuţîtoi: -”Dumniezo şi-l ierchie, dară. Haidaţ’ la masă!” În capu’ mesîî, pă scaon ‘nalt cu spătar, şighia bace Cuţîtoi îmbrăcat la fel ca ciilalţ’, în hainie niegre. Nu să mişca, nu vorbia. No, ca omu’ mort. Pă masă – iejile plinie cu răchie Pîntră iele – lumini aprinse, înfipchie în borcanie cu boabe dă tenchi, ca şi steie drepchie. La picioru’ mesîî, lîngă bace Cuţîtoi, iera o dimijana dă doauă zăci dă litre cu răchie, dăspecetluită. Vecinii nu s-or aşezat la masă pînă n-or cîntat: ”în veci pomenirea lui”, muierile aşe mai piţigăiet iar bărbaţîî, aşe mai gros. Or băut apoi tăţ’ cîtă două păhare dă răchie, or cîntat o cîntare dă-ngropăciunie şi iar-or băut, apoi iar-or cîntat. Şi tăt aşe pîn-or început muierile şi cînchie mai gros şi bărbaţîî mai piţigăiet. Bace Cuţîtoi nu vorbia nimic, numa beia, ca şi cum n-ar fi fost acolia. Cînd tăţ’ or început şi cînchie la fel dă gros, numa’ l-am auzît pă bace Cuţîtoi zîcînd: -“Muiere! Aduceţ’ mîncaria!” “-Măăă! Iaca n-o murit”, o strîgat bace Mitru. Atunci şi vez’! Tăchie muierile or început şi să ceauănie şi şi să tînguie cu batistîle la ochi. Dabghia s-or oprit cînd o-nceput bace Ilie şi-ngînie, aşe uşurel la-nceput, apoi dîn ce în ce mai hotărît, cîntaria: “Bătrîneţe, hanie grele…”. “-No, gata-i baiu’ d-aci, – o zîs bace Toghiere – Petre s-o dus acas’ dîpă clăniată”. Şi veghieţ’ apoi cîntări dă dăspărţanie: ”D-acuma nu chi-oi mai vighia”; “Pă lîngă plopii făr’ dăsoţ”; “Să scuturau tăţ’ trandafirii”. Vecinii cîntau dîn gură, bace Petre cînta dîn clăniată. Îţ’ iera mai mare dragu’ şi-i asculţ’. Trecia mîncaria şi băutura ca-n foc. Tăchie or fost bunie pînă cînd o-nceput unu’ şi cînchie: ”Dî ce m-aţ’ dus dă lîngă voi / Dî cem-aţ’ dus d-acasă”. Num-am văzut că sere bace Cuţîtoi în picioare şi-ncepe şi cînchie tăt mai tare ca ciilalţ’. Iera cîntaria lui preferată.

Cîntările noaşchie

Bace Petre, cu clăniata lui fermecată, o făcut cum o făcut şi aşe uşor, uşor, o aluniecat cu cîntaria înt-on “rar”, apoi “mînînţăl” ş-o-ncheiet cu “şchioapa” (cîntările noaşchie dă joc, pă care li-o învăţat dî pă placa cu Petre Bundiş – mare highighiş). Iac-aşe o-nceput jocu’, cu uiuituri. Dîn cînd în cînd mai udau cu lucelauăle pă jos ca şi nu să răghice prafu’. Tîrzîu dă tăt s-o gătat pomana. N-or ieşit vecinii dîn ocol dî la bace Cuţîtoi pînă nu i-o mai cîntat o cîntare, dă dăspărţanie. N-am înţăles noi dîn ghistini ci-or vrut şi cînchie păntru că tăţ’ cîntau d-odată. Numa’ că unii cîntau: “În veci pomeniria lui”, iar alţîî:”Ioniel, Ionielule…”. L-om întreba noi luni pă bace Toghiere cum o fost, am ştabilit noi, în ghistini. Pîn-atunci şi zîcem şi noi împreună cu vecinii: ”Dumniezo şi-l ierchie pă bace Cuţîtoi, că faină pomană o făcut”.Voarba lu’ bace Toghiere însă:”-Oare noauă, ni-a face cineva pomană?” Pân’ atunci nu uitaţ’ ce v-am mai spus: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”(Va urma)

Gheorghe Hodrea

Dicţionar: ciorsălichie – periate; rînză – pipotă; lucelauă – stropitori; tăgăşit – curăţit; vighire – găleată; punţîle – trotuarele; chină – noroi; popinchiauă – oale din noroi pe care le aruncam pe trotuar cu fundu-n sus pentru a tuna; tătarcă – sorg; ruje – floarea soarelui; găinaţ – excremente de găini; cios – paznic; ciupă – vană mică; batăr – cu toate că; haznă – tihnă; şreig – în diagonală; mînînţăl – mărunt; sfăghit – certat; zăbunit – zăpăcit; duhan – tutun; dad-inghie – da de unde; ţîvlituri – strigături; torumb – turn; piclăzîţi – călcaţi; lemnu’cînielui – gard ornamental; mereuaş – încet; brînci – mîini; ocol– curte; lăvor – lighean; dos – ştergar; ghistini – castani; tenchi – porumb; dăspecetluită – deschisă; ceauănie – bocească; uiuituri – strigături.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*