Eminescu la Floreşti (Gorj)

25.06.17 by

Eminescu la Floreşti (Gorj)

A străbătut, oare, Poetul „nepereche” „în cruciş şi în curmeziş” şi perimetrul geografic al Olteniei ? Publicarea integrală a operei eminesciene ne dă posibilitatea de a aduce noi argumente privitoare la prezenţa autorului Luceafărului pe plaiurile oltene.
Un prim contact cu Oltenia, s-a petrecut în toamna anului 1866, pe când poetul avea doar 16 ani. În trecere prin Transilvania, Eminescu a stat câteva zile la Nicolae Densuşianu, apoi la preotul Bratu din Răşinari (bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga) i-a înlesnit trecerea clandestină, pe poteci dosnice, din Transilvania (încorporată atunci Imperiului austro-ungar) pe Valea Oltului, îndreptându-se spre Bucureşti.
Un deceniu mai târziu, în vara anului 1878, Eminescu avea să-şi petreacă vacanţa la Floreşti, pe Valea Gilortului, la conacul junimistului Nicolae Mandrea (proprietarul moşiei Floreşti-Gorj ca urmare a căsătoriei cu Zoe Bălcescu, fiica lui Barbu Bălcescu, acesta fiind fratele marelui istoric şi revoluţionar).
Motivele acceptării invitaţiei lui N. Mandrea le găsim în Amintirile lui Slavici: „Eminescu s-a îmbolnăvit în cele din urmă de o boală care mie îmi părea foarte primejdioasă: i se umpluseră picioarele de nişte bube urâte, care se întindeau”. Examinat de dr. Kremnitz, i se recomandă să plece la ţară, la moşia Floreşti, „unde avea aer curat şi apă bună”.
După cum se ştie, Eminescu nu cunoştea odihnă. „Pentru ca să nu stea de pomană, ceea ce el n-ar fi primit — continuă să-şi amintească prietenul său — comisia însărcinată cu problema documentelor rămase de la baronul Hurmuzachi, i-a dat, în urma stăruinţelor lui Theodor Rosetti, traducerea în româneşte a unui volum din Fragmente. A rămas însă, ca aceasta să fie singura carte pe care o ia cu dânsul, căci cărţile pe care le citea erau duşmanii lui”. Primul volum din Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurmuzachi, va vedea ulterior lumina tiparului, în traducerea poetului, fără, însă, ca numele traducătorului să fie menţionat.
Scurta şi unica vacanţă petrecută la Floreşti a fost benefică; pe poet l-a înviorat sufleteşte, cu urmări favorabile în creaţia poetică şi în activitatea publicistică, iar istoriografia română s-a îmbogăţit cu o lucrare de referinţă şi de mare necesitate. Se pare, totuşi că Eminescu a fost expediat din Iaşi, pentru că devenise prea periculos.
Acelaşi prieten devotat şi îngrijorător pentru sănătatea poetului, Ioan Slavici, îl vizitează „peste câteva săptămâni” la Floreşti, „şi l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate”.
Perioada iunie-august 1878, petrecută într-un sat oltenesc, este, se pare, singura din biografia eminesciană în care tonusul poetului era optimist. Dovadă peremptorie a acestei stări sunt cele trei scrisori scrise de Eminescu în această localitate.
Prima este o scrisoare către Theodor Rosetti, în care locatarul singuratic al conacului de la Floreşti mărturiseşte:
Preţuitul meu domn,
D. Mandrea, venind la Craiova, mi-a spus împrejurarea fericită pentru mine, iar pentru dv cam supărătoare, că sunteţi deja păstrătorul celor o mie lei noi a căror destinaţie pare a fi, în parte cel puţin, de a vizita Ţara Oltului. Locul, în care sunt, e cât se poate de frumos. Râuri, codri, şes, dealuri, munţi în depărtare, frumos adică în toată puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu, aş nenoroci poate «Convorbirile» cu „Amintiri de călătorie ale unui june” [Samson Bodnărescu publicase „Mici excursiuni”, în «Convorbiri literare», 1870, n.n.]. Dar numai grija asta n-o am, ci mă îngrijesc a mulţămi tuturor zeilor îndeobşte şi d-lui Mandrea îndeosebi de îngrijirea unui colţ de pădure, care-mi dă toane bune şi sănătate.
Venind la vorba de mai sus, vă rog să-mi trimiteţi o sută de franci, spre ilustrarea existenţei cu oarecari călătorii la Turnu Severin şi prin împrejurimi. Adresa: M. Eminescu, com. Floreşti, plasa Jiul de Sus, judeţul Dolj, Staţia telegrafo-poştală Filiaşi.


Încolo salutări multe pentru boieri şi pentru doamne, cu care rămân al d-voastre supus
[M. Eminescu]1
A doua epistolă, din 13 iulie 1878, este adresată lui I. L. Caragiale şi Ronetti Roman şi se remarcă prin umor şi jovialitate, explicabile printr-o stare sufletească tonică. În sprijinul afirmaţiei noastre aducem două opinii autorizate. G. Călinescu constată că „la Floreşti, poetul a stat singur în tot conacul şi era foarte mulţumit. Râurile, codrul, şesurile, dealurile olteneşti, munţii în depărtare, totul i se părea foarte frumos”. Iar Zoe Dumitrescu-Buşulenga completează: „Priveliştea codrului bătrân, zgomotul râului, geana munţilor pierduţi în ceaţă, la orizont, îi dădeau toane bune şi sănătate. Cine ştie ce vedenii din trecut au deşteptat în el străvechile aşezări în Ţara Banilor, cine ştie ce evocări a realizat şi în Eminescu peisajul care îl fermecase cu peste treizeci şi cinci de ani în urmă pe Grigore Alexandrescu”. Spre ilustrare, transcriem în întregime această scrisoare:
Floreşti, 13 iulie 1878
„Măi oameni buni, Caraieli şi Ronetti Roman,
Mai întâi mă lipsesc a vă mulţumi pentru multele scrisori ce mi le-aţi trimis, punându-mă pururea în curent cu ceea ce se-ntâmplă în lume şi în ţară. De la voi am aflat de exemplu îmbucurătoarele ştiri cumcă Muscalul nu ne ia Basarabia, ci încă ne cedează şi pe cea care-o avea el, că Vodă Carol e ales rege al bulgarilor şi împărat al turcilor, că se va muta în curând în împărăţie la Ţarigrad şi Caraieli va fi numit acolo ministru a tuturor mascaralelor din ţară turcească. Deci, dară, aflând toate acestea din scrisorile voastre cele multe, s-au bucurat sufletul meu în adânc şi s-au uns cu untdelemnul veseliei băierile inimei mele. Despre partea mea, a lui moş Iftime Talpa-Lată, veţi şti numai că tot mă ustură piciorul şi vă duc dorul şi vă trimit cioarelor în crucea hotarilor, pentru că nu-mi scriserăţi din câte s-a întâmplatără arih în dan tătără.
Fiindu-mă teamă că, de lene şi de frică de cheltuială mare şi ruină nu veţi merge nici unul să cumpăraţi mărcuţă (vedea-v-aş la Mărcuţa), vă trimit una de cinsprezece bani, ca să-mi scrieţi o scrisoare.
Tu Ronetti Roman, s-o scrii, că eşti mai priceput şi tu Caraieli să pui degetul, pentru ca în loc de iscălitură, şi să spuie acolo în scrisoare cum vă mai merge, cum stă ţara, lumea şi politica, şi despre iubitul meu Rosetache Alias Berlicoco să-mi scrieţi dacă tot mai e mare şi tare în satul lui Cremine şi alte chiţibuşuri asemenea. Apoi să-mi mai trimiteţi „ Timpul” ca să fac şi eu haz, iar dacă nu-mi veţi scrie să ştiţi că avem aici în sat un popă şi de necaz îşi f… baba în c…
Măi oameni buni, ce mai face căsuţa mea? Mai merge careva din voi pe la dânsa, nu de alta, decât să se lege de fata popei cea ocheşă. Bre, nu fiţi bezevenchi şi scrieţi-mi, orice, numai scrieţi ca să văd că trăiesc în lume.
Al vostru cu toate temenelie,
M . EMINESCU
Adresa: M. Eminescu, Filiaşi, post-restant”.2
A treia scrisoare, mai scurtă, este adresată fostului său coleg întru studii la Viena, Gheorghe Feraru din Craiova, căruia îi cere ştiri despre fratele său, sublocotenentul Matei Eminovici, participant la Războiul de Independenţă :
Dragă Ghiţă
Te rog, informează-mă printr-un mic răspuns, daca sosit frate-meu, cumva la Craiova, căci sperez să fi venit, pentru că armata s-a desconcentrat.
Scrie-mi, te rog mult, sub următoarea adresă: M. Eminescu, poste restante, Filiaşi.
Nu uita şi răspunde, ca să văz de-ai primit această scrisoare.
Al tău amic,
M. Eminescu3
Speranţa lui Eminescu este îndreptăţită: demobilizarea bravei oştiri române a început cu data de 12 iulie 1878, iar fratele său, Matei (1856-1929) s-a stabilit, pentru o vreme, la Drobeta Turnu-Severin (str. G-ral Manu 8, azi, str. M. Eminescu), fiind preşedintele delegaţiei judeţene de Mehedinţi şi prezidentul biroului, şi tot aici s-a căsătorit, pentru a treia oară, cu Silvia Maieru.
În lipsa unui Jurnal al Poetului sau a unei reviste oltene care să consemneze evenimentul, o preţioasă informare privitoare la şederea, dar mai ales la starea sa de spirit, a obţinut-o C. Calotescu-Neicu de la inginerul Crăsnaru, nepot, după mamă, al lui N. Mandrea: „Venind o dată la ţară, N. Mandrea, în timpul şederii lui Eminescu la el, după ce fusese reparată cula, poetul l-ar fi întâmpinat cu un vădit regret: „«în peretele camerei mele era o crăpătură adâncă. Acum a fost astupată. Ce păcat, domnule Mandrea! În câte nopţi de-a rândul n-am privit eu luna pe acolo»”4.
*

E trist că acest conac care i-a fost gazdă Eminescului nu mai există. Dar, despre această şedere au scris documentat N. Bellu (Eminescu prin Oltenia, Scrisul românesc, 1995), Zenovie Cârlugea (M. Eminescu. Drumuri şi popasuri în Gorj, 2016) şi subsemnatul.
Ne bucură însă faptul că interesul decidenţilor locali pentru aceste locuri a renăscut. După ce Fundaţia Scrisul românesc a dezvelit o placă memorială la Filiaşi spre a aminti despre trecerea prin acest oraş în drum spre Floreşti (cca. 7 km) a lui Eminescu şi I. Slavici, Primăria comunei Ţâmţăreni-Gorj (care are în subordine satul Floreşti), prin primarul ei, prof. Maria Vasilescu, a organizat o amplă manifestare Eminescu la Floreşti. Comuna Ţânţăreni seamănă, în bună parte, cu cealaltă comună, Dumbrăveni (Suceava), ambele manifestându-se în spirit eminescian: are drumuri asfaltate, gospodării racordate la reţeaua de apă şi gaze, cu oameni harnici, unităţi de învăţământ reabilitate corespunzător, bibliotecă şi cămin cultural dotate la standarde europene etc. Iată de ce locuitorii au ales-o primar pe profesoara de matematică Maria Vasilescu timp de peste doua decenii! Pe locul unde era conacul Mandrea, azi este amenajat Parcul Eminescu, cu bustul Poetului, în satul Floreşti există un muzeu Eminescu, organizat cu mulţi ani în urmă de învăţătoarea Ioana Păunescu, profesorii Liviu Poenaru şi Ion Anastasia (Zgaibă).
În acest cadru feeric, pe 18 iunie 2017, s-a desfăşurat această manifestare culturală întru Eminescu, care a cuprins şi Festivalul-concurs de romanţe, cântec joc şi port popular „Sara pe deal”, expoziţie de carte, s-au acordat diplome, precum şi lansarea cărţii lui Zenovie Cârlugea, Eminescu. Drumuri şi popasuri în Gorj şi a altor doi poeţi importanţi din Gorj: Diavol cu coarne de melc de Spiridon Popescu şi Dodikai de Adrian Frăţilă (laureatul primului Festival Internaţional de Poezie „Adrian Păunescu”. Au vorbit, în cadrul unui simpozion sui-generis, moderat de primarul Maria Vasilescu, Ciprian Florescu (prefect de Gorj), Nichifor (subprefect), Olimpia Bratu (directoarea Bibliotecii judeţene), Paul Rezeanu, Tudor Nedelcea, Dinică Ciobotea, scriitorii Ion Cepoi, Ion Mocioi. Au fost alături alţi „prieteni” ai Poetului: Constantin Istrate, Emil Cojocaru, Marcel Barbu, Marius Iorga, I. Popescu-Brădiceni, V. Vulpe etc. Festivalul Eminescu la Floreşti s-au încheiat cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Maria Lătăreţu” din Tg. Jiu, cu reala contribuţie a tarafurilor locale din Floreşti.
Floreşti, aparţinătoare comunei Ţânţăreni-Gorj, a reintrat în constelaţia localităţilor care-l omagiază pe Eminescu (Craiova, de pildă, n-a organizat nicio astfel de manifestare), graţie primarului Maria Vasilescu şi a consilierilor locali, adeverind proverbul că „omul sfinţeşte locul”.
Note
1 M. Eminescu, Opere, XVII. Corespondenţă. Documentar, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1989, p. 349.
2 M. Eminescu, op. cit.p. 348-349.
3  Ibidem, p. 186.
4  C. Calotescu-Neicu, Eminescu prin Oltenia, în Ramuri, nr. 8-9-10, 1943, p. 290.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*