Eminescu în 15 poeme – un recital susţinut de actori ai Naţionalului craiovean

11.01.19 by

Eminescu în 15 poeme – un recital susţinut de actori ai Naţionalului craiovean

Al șaptelea copii la părinții săi, Mihai Eminescu este poetul care și-a admis două zile de naștere, deși este clar că s-a născut o singură dată. Astfel, un istoric precum N. Georgescu ne explică faptul că actul de botez al viitorului poet e datat 15 ianuarie 1850 (27 ianuarie, stil nou) și este semnat de tată, Gheorghe Eminovici, respectiv de bunic, Vasile Jurașcu.

Într-un registru al „Junimii”, însă, sub chiar semnătura lui Mihai Eminescu, este pomenită data de 20 decembrie 1849 (2 ianuarie 1850, stil nou), fapt întărit, se pare, și de fratele poetului, Matei, care a mărturisit că pe o psaltire a familiei se notase: „Astăzi, 20 decembrie, 1849, la 4 ceasuri evropenești, s-au născut fiul lui nostru Mihail.” Într-un manuscris al său, poetul a făcut o socoteală aritmetică scăzând din 1883 anul 1849: putem deduce că Eminescu era mai degrabă încredințat de acest ultim an ca dată certă a nașterii sale. Același istoric, N. Georgescu, afirmă că poetul își serba cu prietenii ca zi de naștere pe cea din decembrie.

Cum însă actele au întâietate (deși mărturisirea poetului ar trebui să aibă întâietate), românii serbează anul acesta 169 de ani de la nașterea celui mai important poet român. Este o conspirație a astrelor sau poate o simplă… potriveală, faptul că anul nașterii marelui poet este același cu cel al fondării Teatrului Național Craiova.

Cu această similitudine plăcută în minte și în inimă –

Vă invităm pe 15 ianuarie, de la ora 17,oo, la sala Ia te uită!, la o întâlnire cu poezia lui Mihai Eminescu, alături de trei actori reputați ai Naționalului craiovean: Constantin Cicort, Angel Rababoc, Nicolae Vicol. Împreună, aceștia vor recita 15 poeme eminesciene, majoritatea postume. Poemele pot fi subsumate unui registru ironic, chiar sarcastic al poetului, propulsate de un comic a cărui forță de seducție nu s-a diminuat în timp. De la „Cugetările sărmanului Dionis”, trecând prin „Copii eram noi amândoi” și până la „Umbra lui Istrate Dabija-voievod” publicul va avea ocazia să asculte un sunet eminescian vital-critic țintind tare și deficiențe ale contemporanilor săi, dar și melancolice incursiuni într-un trecut pe care îl înnobila cu mintea și simțirea sa.

Prezintă, Nicolae Coande.

Intrarea publicului este liberă.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*