Dumnezeu în travesti

03.01.13 by

Nașterea Domnului a fost plănuită din rațiuni dumnezeiești mai presus de înțelegerea noastră omenească. Despre ea s-a scris enorm, fiind, alături de Înviere, centrul învățăturii noastre creștine. De două mii de ani Sfinții Părinți și scriitori bisericești, episcopi, preoți și teologi au scris biblioteci întregi despre Nașterea Domnului și tot n-au epuizat subiectul acesta.

            Iată, spre exemplu, mă gândeam în aceste zile de Sărbătoare Sfântă, că nu am găsit în cele ce am citit  ori am auzit până acum vorbindu-se de un aspect, care mi se pare deosebit de interesant legat de Nașterea Domnului și de viața noastră, a fiecăruia. Cu toții știm că Dumnezeu-Tatăl, creatorul cerului și al pământului Și-a trimis Unicul Său Fiu, pe Domnul Iisus Hristos în lume să să ia chip de om, să sufere toate cele omenești, inclusiv moartea și prin jertfa lui nevinovată să răscumpere neamul omenesc din robia păcatului. Domnul Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu,  El Însuși Dumnezeu adevărat, a doua persoană a Sfintei Treimi, Împărat al împăraților, Împărat al cerului și al pământului, al lumii văzute și nevăzute. Și cu toate acestea, El se naște la o margine de localitate, într-o peșteră, într-o iesle de vite! Ce putea fi mai modest, mai sărăcăcios decât atât? Nici Iosif, nici Fecioara Maria nu erau sclavi, erau liberti, dar săraci lipiți pământului. Altfel nu sepoate explica faptul că nu au bani să închirieze o  cameră la o casă în oraș, pentru ca nașterea să decurgă în condiții cât de cât normale! Toți știau că trebuie să se nască Mesia, adică Cel romis de Dumnezeu încă din vechime printr-o armată de profeți sau prooroci, dar nimeni nu se aștepta ca să intre în lume, așa, pe ușa din dos!  Vin la El îngerii să-I cânte, dar nu oricine îi vedea; vin ciobanii care erau prin apropiere cu oile, adică tot oamnei săraci, care nu înțeleg mare lucru din minunea ce se petrecea în staulul lor de vite. O femeie săracă se adăpostise acolo și o surprinseseră durerile nașterii! Atâta tot! Ce puteau să-i facă? S-o alunge! Erau și ei oameni și înțelegeau situația dramatică în care se afla acea familie străină! Tocmai de aceea i-au lăsat în pace!

            Imaginați-vă, dacă Mântuitorul ar fi venit pe norii cerului, anunțat cu surle și chimvale de îngeri, ce s-ar fi întâmplat? Cu siguranță au ar fi alergat spre el adevărate turme de lingușitori, de oportuniști, de parveniți, de farisei, de rabini și de arhierei, de funcționari ai statului, poate chiar cu regi și cu împărați în frunte. Toți și-ar fi făcut cucuie dând cu fruntea de pământ și făcându-I temenele, toți ar fi fost în stare să-L pupe oriunde și oricum, să se gudure ca niște căței de casă și să spere la o bucățică oricât de mică de ciosvârtă din slava Împăratului. Imaginați-vă cum ar fi fost în stare Irod, sau Pilat, sau Ana, sau Caiafa să se târască în genunchi și să-I cerșească milă! N-ar mai fi avut loc săracii și dezmoșteniții soartei să se apropie de El!  Erau atâția cu averi mari, cu funcții înalte, cu origini  ,,sănătoase” și aceștia trebuiau să fie cât mai aproape de Împăratul Împăraților. Lor li se cuvenea un astfel de loc. Săracii lumii, sclavii, nevoiașii nu ar fi avut nici o șansă!

            Iată că Mântuitorul vine ,,în travesti”. Ia trup omenesc din Fecioara Maria, dar acceptă una din cele mai modeste condiții sociale. Mai marii zilei nu-L cunosc; nu-L recunosc! Îl descoperă magii de la Răsărit, care erau oameni de știință pentru vremea lor. Nu oricine era în stare să cunoască atât de bine astronomia, încât să citească în stele momentul și locul unde avea să se nască Împăratul lumii. Magii erau oameni liberi și sub aspect social, dar și în conștiința lor. Altfel se punea problema cu învățații din jurul regelui Irod. Și aceia erau oameni deștepți, căși cunoșteau Scripturile și știau când și unde avea să se nască Hristos, dar așteptau mai întâi să vdă poziția stăpânului lor. Nu conta pentru ei adevărul, ci voia stăpânului. Iar stăpânul Irod era un dictator, un om fără scrupule, un om care nu ținea seamă de lege. Bunul său plac era legea în regatul său. Stăpânul era un viclean și un om fără caracter și fără cuvânt. Vrea să-i înșele pe magi, să afle adevărul de la ei, ca să-L poată astfel pe Împăratul nou născut, de teamă să nu – i ocupe tronul într-un viitor oarecare. Irod este un dictator crud, sângeros , pentru care viața supușilor nu valorează nimic. Ce poate să fie un om care omoară 14.000 de copii nevinovați doar ca să-și apere scaunul! Sfetnicii lui nu au curajul să-i spună ,,-Asta nu se poate, măria-ta!”

            Hristos va fi prigonit și disprețuit tot timpul vieții Sale pământești, va fi mereu un om sărac, care va umbla desculț prin praful drumurilor, care nu va ocupa nici o funcție în stat sau în cler, care se va adresa celor săraci și oropsiți ai vieții. Pe aceștia îi va vindeca de boli, acestora le va învia morții, pe aceștia îi va învăța și le va reda seranța, acestora le va ierta păcatele. Celor  puternici  le va fi mereu ca o ghimpe în coastă. Îl vor urmări, vor strânge dovezi împotriva Lui, când nu le vor avea, le vor inventa. Pentru ei Hristos nu avea ce căuta în lume; pentru El nu era loc; El avea logică, altă gândire decât a lor. În loc să-i lingușească și să-i scarpine pe gârbine, adesea El izbucnea cu acuzații precum acestea: ,,Pui  de vipere!”  Cum era să_l înghită!

            Interesant este faptul că se mântuiesc oameni săraci, ajung apostoli pescarii, nu rabinii de la templu; ajung sfinte desfrânatele, precum Maria Magdalena, nu doamnele de la curte pline de podoabe și de parfumuri fine; ajunge în rai tâlharul de pe cruce, nu arhiereii înzorzonați cu tot felul de podoabe și însemne și exemplele pot continua.  Hristos nu căuta la fața omului, la hainele și podoabele lui materiale, la bogăția sau  funcția ce-o deținea în societate sau în templu, ci căuta la sufletul omului, la credința lui. Îl auzim spunând de nenumărate ori unora sau altora din cei vindecați: ,,Credința ta te-a mântuit!”  El se identifică cu cei mai necăjiți și mai săraci ai lumii. El spune că la judecata de pe urmă  sentința ce-o va formula pentru fiecare va fi de genul acesta: ,,Întrucât ați făcut/n-ați făcut unuia din aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!”

Așadar, travestirea aceasta a Lui nu avut loc numai la Nașterea de acum două mii de ani, ci în permanență. Fiecare semen al nostru poate fi Hristos întrupat a doua oară. Cu fiecare din jurul nostru trebuie să ne purtăm cum ne-am purta cu Hristos. Nu știm în islea cărui suflet se naște din nou. Indiferent de  limba pe care o vorbește, de poporul din care face parte, de religia de care aparține, de sex, de vârstă, țara sau zona geografică de origine, omul este om, creație și fiu al lui Dumnezeu, frate al nostru aici și în veșnicie și trebuie să ne purtăm cu el cum se cuvine în vremea ce ne este dată să călătorim pe acest pământ.

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*