Duminica posacă

02.09.13 by

Duminica posacă

Cazier:
articole publicate în: Cuibul Visurilor (din Maieru), Despre image002păsări, – publicaţie a Societăţii Ornitologice Române, Mnemosyne (revistă a Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM, Botoşani), La gazette des terriers (publicaţia cluburilor C.P.N. din Franţa);
cărţi publicate:
Trăistuţa cu flori de leac, 2008, la editura Mesagerul, Bistriţa; 5 anotimpuri, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2011; colectiv de autori: revista Mnemosyne, editura Agata, Botoşani…

Declaraţie, sub semnătură:
Sunt un dascăl cu 35 de ani de experienţă didactică, modest culegător de plante medicinale, degustător de ciuperci şi fructe sălbatice, cunoscător al muntelui, un ornitolog veteran, îndrăgostit de natură şi literatură, fără talente deosebite de organizator, un om care cultivă prietenia ca pe o floare rară. Doresc să rămân un învăţător cu deschidere spre idei şi lucruri noi, dezinvolt în studii şi proiecte naturaliste, plin de pricepere didactică, nerv ornitologic şi spirit inventiv. Gândesc să adaug o picătură de pasiune şi talent întru protecţia naturii, a păsărilor şi a florilor în marele ocean al educaţiei ecologice, pentru toţi cei pasionaţi de natură !

Extras din ce spun „organili”:
· Născut la 05.10.1957 la Maieru ;
· Studii la Maieru, Năsăud, Cluj ;
· Din 1977, învăţător la Şcoala cu clasele I-IV, Valea Anieşului, la Şcoala Naturii!
· Din 2005, învăţător la Şcoala Generală “Iustin Ilieşiu” Anieş.
· În 4 septembrie, 2010, cu ocazia A.G. de la Piteşti, i se acordă diploma de “Membru de Onoare” al Societăţii Ornitologice Române (S.O.R.) şi este ales membru în Consiliul Director al acestei organizaţii.
Primăvara unui veteran naturalist

Vremea şi sufletul
De sus ninge, din streaşină plouă! Ca vremea de afară mi-e sufletul, împărţit în două! La vârstă, mult iernatic, la Dor,…primăvăratic!
Lopătat omăt greu ca plumbul, îmbibat de apă şi metale grele, cu burtoiu îmbuibat cu mâncăruri de fasole, sub ochişorii puicilor presuri, care aşteaptă să mă îndepărtez num-on-pic, ca să pice ca poamele ciorăşti peste grâuşorul înţepenit în ţărâna acoperită de carpeta moale de nea întărită de frigul de la orele înserării în beton, sadea! Apa topită din blăniţa de ninsoare aşezată deasupra stânjenului lemnos s-a scurs printre crenguţe şî surcele ş-a închegat materialul de foc în pachete de harţapele! Lemnuţe (ah, ce-mi plac diminutivele!) la cutie! Baxuri seci! De pe crengile şi ramele încătuşate în solzi de gheaţă se scurg împreună cu apa vârtoasă, tot soiul de metale reci: argint întărit, zinc subţiat, aluminiu fulguit, argint viu, lapte cromat, plumb limpezit! Moş Ger a agăţat la streaşina stupilor, sloiuri ciudate, transparente, opace, colorate în care-a închistat fantome; încuiate umbre ale neascultă-toarelor naiade. Pe-un căuş de omăt, o semincioară de stuf, înţepenită între cristale, agită-n vânt tentaculare paiete.
Pe deasupra, printre nuiele desenate-n hăţiş, se încrucesc piţigoii codaţi, nesimţiţi, indiferenţi la baletul microscopic.
Pe vergile de sus ale prunilor bate darabana o pestriţoaie, iar dintre rudele unei tufe de alun se hlizeşte o ghionaie verde: hiii, hi, hi! hiii, hi, hi ! Dinspre poala pufoasă a măgurii s-aude cârâială de alunari ş-un trulu-lu, trulu-lu de ciocănitoare neagră.
Într-un tablou de Bruegel, pe uliţa aburită, învelită în lapte geros, trei babe înfofolite gros, trei siluete negre, groteşti umbre sumbre, ţinându-se de cot, ca să nu lunece pe drumul de sticlă, coboară la biserică. Cine mai vede azi, turla învăluită în abur tămâios !? La amiază-n limpede lumină, trei siluete dalbe, cu spatele drept, necocoşat, necocârjat, urcă uliţa dinspre sat; au chipul alb, devreme spălat, proaspăt iertat…

Dulce ca mierea e somnul de dimineaţă
Dulce ca mierea e somnul de dimineaţă, când, cu visul prins în braţă, cu încheieturile topite în aşternut şi trupul moale ca plastilina, caut cu palmele calde, umbra răcoroasă a frigului sub pernă, iar cu tălpile scoase de sub plapumă, pipăi urma de lut a unui drumeag neînceput, şi când oasele se descleie flasc din învelişul moale, din coconul mătăsos, de somnoros al viermelui Bombyx, mai apoi fuiorul melodios al trilurilor abia uitate, îmi curge cald, uleios în pâlnia urechii, acrişor-otrăvitor, încât nu mi-e dor să vin de pe celălalt tărâm şi visez balerine-albe-codobaturi, codroşi-hornari de funingine, grauri bătuţi cu nestemate minuscule peste penajul negru metalizat, alăute-ciocârlii de culoarea pământului uscat ş-a ierburilor umilite, frunzuliţe mişcătoare-cântătoare de pitulici, măcălendrii care gâlgâie din guşa roşie, rostogolite perle peste pardoseala de sticlă a încăperilor regale. Deschid un ochi şi văd tavanul crăpat al colibei, întind o mână şi deschid palma ferestrei, împing din pat, un picior în uşă, deschid antenele prin acoperiş şi melcul Helix iese şontâc-şontâc la umblare de primăvară! Cu gândurile în spinare…

Triburi din Nord
În Nordul patriei, soare anemic, vreme vântuită, lume puţină, sucâteva neamuri, câteva familii: un indian din tribul Pană de Vânător (şorecar), ţigănime din şatra Corax, (corbi, ciori grive şi de semănătură, stăncuţe, gaiţe, coţofene), agili căţărători din trupa Dendro (ciocănitori pestriţe) gulivici din Ceata Parus (piţigoi mari, albaştri, suri şi codaţi), care au deja probleme hormonale, din hoarda lui Cirlipim Fringilim, doar câţiva botgroşi şî mugurari, o droaie de presuri din gaşca Emberiza, mafia grâului, la mine-n ocol! Pe sol, paianjeni mai mărunţei decât bănuţii mei, furnici la lucrări inginereşti: tuneluri dinamitate, cupole prăbuşite, asigurări subterane. Urme de sioux din tribul Turdus zburatus pe sub coroana pustie a merilor. Linişte ca-ntr-o clasă goală! Stau ca gânditoru’ pe-un butuc roşcat de păr retezat, clipocesc dintr-un ochi şi adun frig în genunchi. Întind mâna spre frapiera-buturugă, extrag sticluţa şi trag câte-o duşcă de lichid cald: compot de mere vitaminizat cu miere şi aromat cu trei frunze de izmă sălbatică. Soarele cade brusc: brrrr! Cobor fără parul de frână, un ogaş dezgheţat pe alocuri; simt cum cresc câte-un cm. la fiecare pas. Glodul ocru-portocaliu-cafeniu se adaugă sub tălpi, înălţându-mă cât Guliver! Apoi se scutură ca nişte pingele rupte în parcelele cu preşuri de omăt şi redevin iarăşi Moş Piticot! Asta-i tot!

Strâmbă – Lemne şi gândurile lui aiurite
Gimnastica de sâmbătă dimineaţă, la crepat lemne-n ocol. Sparg un butuc. Se despică lemnul de fag curat, ca untul tăiat de-un cuţit încins. Pe crengile cu jir, rămase-n aer, botgroşii stau cu gâtul întins. În măr, presurile zipăie stins. Sparg un butuc. Lemn pietros de la o tulpină de carpăn câlţos. Jumătăţile se despart anevoie, ca fibrele de muşchi de pe os. Un piţigoi cărbunar pipăie cu aripa, corzile de harpă ale viţei de vie. Sparg un butuc. Lemn împletit vârtos, de mesteacăn. De sub coaja albă, subţirină, ca hârtia de ţigară, care zdrenţuieşte pe colteş, se iveşte pielea cărămizie, miezul roşcat, inima trandafirie. Aduc butucul prin spate şi peste cap. Din tăietura ghilotinei se scură lacrimi de sevă, zamă bună, mirodenie. Ridic ochii, scarpin norii din cap, şterg picăturile de pe frunte să văd ceata de sticleţii, care trece prin soare. Sparg un butuc. Brad. Lemn uşuriel, albicios, lucios, drept-bun de draniţă, înmiresmat cu răşină, bun de biserică. Trozneşte în foc. Fiecare puşcătură e o picătură de tămâie care tună! Se sperie forfecuţele de drujbă. Sparg un butuc. Lemn molicios. Sub coaja dubgită se vede carnea. Pe butucaş, înţânată pe-un lăstar mai trăieşte o frunză verde-putredă, lipicioasă. Alnus glutinosa. Arin bun la roţi de moară, la ceterne, la stajilă, la rujală, hăăt demult cân’ punea buna, lâna albă la negreală. Un cârd de scatii trece razant prin gând şi coroane de anini. Sparg un butuc. Sub obrazul grunzos al tăietorului de răcită, pipăi lemnul uleios, lăcuit de sevă. Fluieraşe, toiegele cu coaja încrustată pentru alintat spatele iezilor nebunatici, arcuri din ram unduios, câte nu făceam în pruncie. Doi fliţigoi codaţi se dau peste cap prin sălcuţele plângătoare de la Podu’ Armanului. Sparg un butuc. Zboară bucăţi de caş până-n târnaţ. Putregai de tei. Bun de afumat albinele când furi stupii. În sfredeliturile din buşteanul ciuruit am găbuit viermi graşi de rădaşcă, pentru suratele ciocănitori, care bat toaca-n orice lemn. Am năduşît repede, abia-mi trag sufletul, obosesc mereu. Păduricea de pe Măgură răsuflă tot mai greu.

Dex:

a crepa = a crăpa, a despica, a plesni, dar şi a muri;
carpăn = carpen;
subţirină = subţire;
colteş = bucată de lemn, tăiată la anumite dimensiuni;
a se scura = a se scurge;
draniţă = scândură subţire din lemn de brad sau molid folosită la acoperişuri;
drujbă = ferăstrău mecanic de la ruşi;
dubgit(ă) = cojit(ă), scobit(ă), zgândărit(ă);
ceterne = scoc, jgheab pentru apă la mori şi darac de lână;
stajilă = stavilă, stăvilar, hait;
rujală = bucăţi din coajă de arin folosită pentru înnegrirea lânii;
răcită = răchită, salcie;
fliţigoi = piţigoi;
târnaţ = cerdac;
a năduşa/a năduşî = a transpira, a te trece sudorile;

Duminica posacă
Duminică posacă cu ierburi năcăjîte, buturugi cu pere de pământ pline de spori, petice verzi de grâuşor, bucheţele de prea-cucernici toporaşi, lumânărele-gălbenele de podbal, fire de rostopască înlăcrimată, părăluţe pricăjite, nori câlţoşi de cânepă cu puzderii de fulgi. Izvoraşul desferecat din gheaţă sfârâie, gâlgâie, lălăie, lin, uşor. Albinele zbârnâie scurt la adăpătoa-rea lor. Pe-un arc ghimpos de măceş, un măcăleandru mă întâmpină cu vâr-ful aripiţelor împreunate sub cioc, într-o elegantă reverenţă; îi răspund în japoneză, cu mâinile rugate ş-o înclinare imperceptibilă de creştet, pe care guşă-roşie o simte şi zbârrr, pe-o buturugă de măr decapitat. Primele pitulici, mai sfioase, auşei cu inima cât puricele, la o lungime de braţ, la o aruncătură de băţ, o cojoaică spiralează scoarţele învelite cu muşchi şi licheni. Pe coastă, doar eu, domnu’ Nimeni!
Coboram spre vatră, o adiere de mână pe umăr, o şoaptă picurată drăgăs-tos în ureche, care mi-a înfiorat trunchiul până la tendonul lui Ahile şi sara s-a luminat dintr-o dată şî-n cămăruţă a început să amiroasă a ceai de nintă creaţă, lucrurile s-au răsturnat ca-n copilărie, pe tavan au prins s-alerge greierii, pe pereţii cu zugrăveala decojită, păianjeni caraghioşi s-au dedat în danţ pe leagăne de mătasă, iar fluturii s-au pornit la valţ într-un loc prea strâmt, dar înduioşător de cald, din inima lui Pazvante. Sub coastă, doar eu, domnu’ Tot!

Duminică cu domnişoara Vera
Prima ciocârlie, Lulula saltă, cocoşari, botgroşi, sticleţi, gaiţe, alunari, laolaltă, cete multe de piţigoi codaţi, un trio de Poecile montanus, alias piţigoiul de munte, se curtează printre crenguţe de prun spinos învelite cu manşoane de licheni galbeni, o ciocănitoare bălţată toacă un nuc chinuit, de se roagă săracul c-un ochi milos de cep, la Cel de Sus, albinuţe hămnisite ling polenul de pe căpăcele, floricele de tuse farfara, pârâiaşe dezgheţate, costişe betonate, pante cu zăpadă pe care se văd presărate, farfurioare ver-diuci, acolo unde, ierburile înţeapă strujacul de cânepă şi furnicile mai fac foc în muşuroi. Mâţe timide de sălcuţă, cerceluşi de arin şi alun, surzi şi muţi, la chemarea solară, cu solzii încă nedesfăcuţi. Buturugi învelite în hlamide de briofite, salivează tihnite, seve limpezi şi amărui.
Alte cioate s-au cojit în ultimul hal: oase de lemn, ce vor ajunge ţărână. Portiţa iernii e doar de-un deget întredeschisă, da’ are un leţ rupt. Mă încred, mai cred, că madam’ Prima Vera, va să aibă talia îndeajuns de viespe, ca să nu-şi rupă crinolina!

Dex:

hămnisit(ă) = înfometat, lihnit de foame;
verdiuc = de culoare verde gălbui;
strujac = saltea de pânză, umplută cu paie şi pănuşi de porumb;
crinolină = fustă lungă şi foarte largă, în formă de clopot, susţinută în interior de arcuri subţiri de oţel, la modă pe la mijlocul sec. XIX;

Silabe de primăvară
Îndreptat spatele după icnituri la butuci. Şontâc-şontâc prin grădină la plantat fire de zmeur, prin livadă la sărutat toporaşi, părăluţe şi gălbenele de podbal pe care vin la prânz luminos, albine de stup, albine sălbatice pitice, din tribul Halictus, furnici africane şi piei-roşii, muşte blănoase, cu trompă, sugătoare de nectar, Bombylius, primii fluturi, Inachis, ceva bondari incognito. Prin-pe-printre-peste-pe sub crengi parade şi alergări nupţiale la cocoşari înfierbântaţi, vrăbii casnice, excitate, mierloi frustraţi, grauri amorezaţi, gaiţe pufoase şi ciocănitori nebune. Într-un porumbar înţepat, învelit în corzile buclate ale unui butuc de viţă-de-vie, îşi fac curte pe ascuns mierloiul şi soaţa gulerată. Codobaturile, presurile se fugăresc, se urmăresc, zboară pe deasupra perechii, prin pajiştile cafenii, picurate cu petice de toporaşi, cât palma de copilaşi. Prin tufele de soc pleşuv, măcăleandrul îşi cheamă jumătatea. Piţigoii, se pare, că s-au cuminţit; au terminat de se iubit. Spre sară, după atâta icnit, pe-o poliţă, sub praful verzui, într-un borcănaş rătăcit, cu capacul şîclit de uitare, am aflat îndulcitor pentru ceaiul fierbinte de zmeur stors din câţiva rugi decapitaţi din grădină. Demult, uitasem gustul lunilor de miere!

Apă nouă
Iau pulsul ploii ascuns sub draniţa putredă, din streaşina înşirată cu mărgărite. Burlanul – clopot de ploaie, talangă cu limbă lichidă, toacă de tablă – se zgâlţâie uşor, împrăştie jeturi de apă şi unde sonore. Picături muzicale fluide, se înalţă spre acoperiş, ori se scurg în pârâiaş limpid, din gura înverzită de cocleală a buciumului metalic, punctate cu zip-ziip de presuri galbene cocoţate în vârful mărului lovit de cancerul viermelui Cossus, în timp ce suratele vrăbii de câmp ţopăie fără sfială printre găini şi cocoşi. În grădină, lângă gropiţe cu jeleu de omăt şi petice de sălăţică Ficaria, ochişorii de ploaie se aleargă pe arcurile ghimpoase de trandafiri prea-aplecaţi de oboseala iernii.
Fiecare picuraş coboară pe toboganul vegetal, subţire şi lucios, stă o clipă la capătul crenguţei ce s-apleacă spre moviliţele unde stau ascunşi crinii, apoi s-aruncă în căuşul săpat de miile de frăţei acvatici născuţi din îmbăierea soarelui în zăpadă. Sub liliacul cu noduleţe de muguri, alte picurele au săpat ceşti albe, pe fundul cărora se văd fire verzi de iarbă, frunzuliţe piticoase, timide, creţe de pătrunjel, urzică, nalbă şi inima-leului. Poate mâine, grădinuţa se va dezveli, să văd şi alte minunăţii, dar se anunţă frig, ninsoare şi iarnă…pân’ la vară! Mi-am instalat un lighenaş pentru strâns apă oxigenată, sub şuroiul care aduce apă din cer şi din streaşină. Am pus apa să cânte într-un vas, mi-am spălat obrajii unsuroşi, părul lipit de ţeastă, ochii urdoşi în apă nouă, cu miros nedesluşit, de nor, de răcoare pentru trezie, amestecată cu zefir din penele îngereşti ale lui Ilie!

Vara unui moş voiajor

Semne de punctuaţie ornithologică
Printre lucrări, la spart buturugi, la plantat prunii şi făcut alte nebunii, un punct cântăreţ, codroşul din grădină, câteva virgule galbene, de cănăraşi Serinus pe o sârmă, semne de exclamare, codale la codobaturi pe acoperişuri, dialoguri nazale de capîntortură pe costişă, cârlige de întrebare pentru lăstuni, pe cerul de cerneală diluată, puncte, puncte verzi, fain aliniate pe mlădiţele de vişin, ca o suspensie de ascultare la un cântecel pierdut de cuc; prin urzicile străluminate lipicios se mişcă, se plimbă acolade verzui de şopârle cârne, mă joc c-un bărbătuş Lacerta, îmbrăcat în solzi de malahit, pe coaja unei răchiţi lovită de moartea putregaiului; prin văzduhul lucios aplaudă-n apostrof, câţiva fluturi codiţa-rândunicii.
La portiţă, două coţoflele, ca două mori stricate, fără ocupaţie, turuie-vuruie, fără nici un semn de punctuaţie!

Secvenţe de Mai
Aceleaşi păsărele mărunte ca ridurile de pe frunte plus un cuc ş-o pitulice fluierătoare! Palme de vânt răcoros! Flori subţirele, clătinate, petale străvezii: păştiţe, păpădii, măcriş iepuresc, părăluţe veşnice perenis, frăguţe, veronici, urzicuţe, usturoiţă, rostopască, trăistuţe de păstor, trifoişte, coronişte galbenă, măzăriche roşie, morcoveţi, călcâie de broaşte, ciuboţele de cuc. De mâine la şcoală mă cam duc! Socul ciuntit din grădină înalţă drept spre stele, buchete de frunze cărnoase, mălinul aşteaptă timid, îngenuncheat de frig, o mângâiere solară, lalele multicolorate, tremurate, iar pe dâmbul din Poderei, flăcări albe de pruni, meri şi peri, ning petale albe, amestecate cu firimituri de fulgi făinoşi trimişi de Vântoasa-Bucătăreasă dinspre Nordul cel Rece şi Întunecat! O bucăţică din Nordul Inimii îngheaţă încet, încet, în păcat!

Ornithologie eminesciană

Cu mâine zilele-ţi adaogi… cu…
…Pitulici fluierătoare, grauri rătăciţi, lăstuni răciţi de frigul maialului, în rest populaţii zburătoare rezistente (codorobaturi, codroşi, presuri, sticleţi, cinteze, mierle, cocoşari), năvală de bondari la urzicuţe albe şi păpădii, sticleţi eleganţi, cântăreţi, pe crengi de păr înflorit, în bătrânul păr, care, tu crezi că nu mai poate, dar, care, în realitate, în nespusa Domnului Bunătate, din neştiute seve, s-a învelit în flori albe; pe alte crenguţe, de măr, buburuzi de flori roşii…
Cu ieri viaţa ta o scazi…
… care seamănă uimitor de bine, cu năsturaşii din faţă de la bluziţa Ioanei… alb-trandafiriu!
Şi ai cu toate astea-n faţă…
…Verde cafeniu, câmpul, dealul, verdiuc pe la poala pădurii, verde exploziv acolo, unde glia e mai grasă, pe lângă apa şiuroiului, care îngraşă rădăcinile şi face un lărgişor covor verde-mătăsos, uşor curgător, care însoţeşte de la deal la vale, firul de izvor.
De-a pururi ziua cea de azi…
…Pe pânza catifeloasă, care se împrieteneşte cu malul pârâiaşului şi pe care se pictează, dorinuţe galbene, călcâie portocalii, măzărichi sângerii, covoare, taburete, plăpumioare, ori alte aşternuturi de muşchi pentru făcut dragoste, ori stat pe gânduri, alcătuite din vegetale necunoscute, neobişnuite, neatinse, nemirosite, nepipăite, neaşteptate, negândite. Cântec greieresc, matinal şi vesperal de cintezoi, urcat în crengi de măr, la vreo optzăci de centimetri de nasul meu! Criiiit, criiit, griiit, griiit, măi, derbedeu!

Helicopterul de păpădii
Câmpul galben s-a făcut alb, din lampioane de păpădii, din paraşute de puf, floricele puricioase de secărică, urzici albe, covoraşe de părăluţe, brazde cu spiculeţe de pătlangină subţire, lanuri cu mărunţele de traista-ciobănelului, flori de pruni scuturate şi de măr suflate cu rozaliu.
Pe părătarul acesta alb, fircălituri cu brâie galbene de picioru-cocoşului, coronişte şi sclipeţi, picurele albastre de vineţică Ajuga, picături ciudate de sângerică (Sanguisorba minor), lacrimi violete din floricele de iarba lu’ Tatin şi sălvioară, apoi, de azi, au început să răsară fire de fliscu-cocoarei (Geranium pheum), creţişoară, frăguţă.
Bondari grei bâznâie zgomotos din bimotoare minuscule, fluturi azurlii au început să circule, o întreagă debandadă entomologică prin pajiştea gătită pentru banchete de vară.
Grauri aiuriţi aterizează prin ierburi după groaze de insecte, gaiţe la sfadă, ciori la stradă, un corb ce alunga un uli hoţiş, un cuib de piţiguş călugăraş palustris, un ciocănitoroi maior ce numele pe coajă, şi-l scrie, câteva pitulici sfârâitoare trililuie, cocoşari câţiva, şase lăstuni puţini, fâse paraşutate, presuri şi cinteze pe numărate, au trecut vremile când păsările erau pe nenumărate. Dau legănat, de mă stropesc pe spate, din cădelniţa cu apă, pe stratul de ceapă şi firişoarele de cureci căzute ofilit pe bulgării asprii de hlei, de strigă pământul:
– Mai bei, mai bei?!
Văzduhul serii se-mbracă rotund în cântec de greluşei şi izvoraşi Bombina, în ţipăt cald de cucuvea.

Dex:

părătar = covoraş care se pune pe perete;
a fircăli = a mâzgăli, a cotozî, a strica lucrarea altuia;
fircălitură = mâzgălitură;
a bâznâi = a bâzîi;
cureci = varză;
hlei = glod, lut, pământ galbân;
greluş = greier;

Colonia Lăstunică
De parcă ar fi ştiut, de parcă ar fi vrut, luni au apărut primii sfrâncioci; doi bărbătuşi roşcaţi, piraţi întârzâiaţi, în livada brigadirului, spre aripa veche a şcolii. Dinspre faţadă, spre răsăritul la care se uită bustul lui Iustin, dincolo de Someş, am zărit grangurul. Lăstunii au găsit în râpă material pentru casa lor de lut şi zidesc nebuneşte, cu coada uşor înfurcată proptită în perete, cărămizi rotunde peste buline ronde într-un căuş adăpostit sub unghiul din acoperişul primăriei. Dar şi alte case cu suflete înalte se mândresc cu asemănătoare cuiburi; pe Valea Caselor, la Ionică Buia, două perechi lucrează c-un zel de oţel, la Sandu Pârlea, deasupra terasei de la etaj e val mare, mortarul moale nu se prinde de peretele neted de rigips, de nu înţelege nimnic aviaţia zburătoare, la tanti Lena e singurătate şi renovare, la streaşina învăţătoarei Ioana se vede sub streaşină o jumătate de ceşcuţă, la casa de lângă podul care ţine drumul de fier, patru locuinţe se usucă la soare; după cum văd că mişcă zidarii, cred că şi pe Purcioaia se ridică un cartier estival, iar pe Anieş, sunt bătrân de nu mai ţin minte, dar ştiu că la casa Vranău, cea placată cu ceramică, era un rând cu vreo douăzeci de apartamente sub draniţă, mai încolo, peste drum de şcoala veche, unde un dascăl a tras chiulul şi copii de-o ureche, erau încă vreo zece căniţe de tină şi trei de rândunică, iar mai sus, la cabana lui Teo, la valea Secii, puii de lăstun mi se uitau în halba mică, acu’ nimică! La Ilua-Mică, unde-o călcat trenu’ o furnică, un brâu de garsoniere îmbrăţişează strâns turnul bisericii! Colonia Lăstunică, de vreo cinzeci de locuinţe este tolerantă. Orice credinţă este înaltă când este vorba să-ţi creşti puii, pe care să-i treci peste lumea cealaltă, pe undeva, prin Africa!

Desculţ prin danţuri de ierburi
Danţuri albe de păpădii despuiate de ploaie, jocuri aeriene de puf prin văzduh, balerine albe care se destrăbălează şi dansează, aşa, fără nimic pe ele, par flori de colţ, iar printre ele, stele din picături de apă, calc desculţ prin iarbă, mă spăl de păcate, mă gâdilă la talpă, mă doare la nalbă, mersul aiesta mă înalţă. Pajiştea e răcoroasă, uşor dureroasă, când înţeapă, poteca însă, e uimitor de caldă, ca un perete lutos de cuptor, când mă lipeam de el, în copilăraie aşteptând colacul scos pe lopata de lemn fumegătoare, iar pe strepţele aflate sub umbra merilor înfofoliţi de frunze, drumul îmi iese printre degete, e rece şi alunecos, lipicios, mi se pare că mă afund într-o groapă, tot mai jos, la doctorul Luth, cel care vindecă tot, în spatele bisericii! Despre lăstuni, pot să zbor, e mai uşor decât să scriu şi să şterg la nesfârşit înnegrite file. La coborâre, nu-mi ies din fire, fără şenile, aproape că zbor, sunt Ares, am între degetele de la piciorul drept un fir de trifoi, iar pe tendonul stâng, măi, Ahile, o frunză de brustur s-a lipit, fără de ştire, de mine!

Dex:
strepţe = trepte, scări;
doctorul Luth = groparul.

Sihăstrie la Malin
Un sat învelit în parfum de salcâm! Drumuri prăfoase ori tinoase, când plouă, spre Ermitaj, casa lui Philip, de la ţară, dintr-o toridă pustietate verde, fără curent, fără semnal, o comoară! Pe margini aromate de ogaşe, maci roşii, căldăruşe, stânjenei galbeni, iar pe deasupra rândunele, lăstuni, mărăcinari negri, sfrâncioci, silvii, fâse de pădure. Ş-acolo, noaptea cântă privighetoarea! Cucuveaua, huhurezu… şi stai de huhuzureşti, bine trăieşti, începi să-ţi reveneşti, să spui poveşti despre păsări, flori şi despre lume! Iar dimineaţa melodiază la alăută ciocârlia Lulua, la flaut grangurul Oriolus, la fluieraşe de salcie Sylvia, greierii la nai de păpădii.
Începi să gândeşti astfel-altfel despre tine! Începi de fapt, să te întâl-neşti! Cu io! Cu lumea care-i înafara lumii! Apoi să adormi. N-are rost să laşi raţiunea să meargă! Simţurile contează; o mare parte din simţuri valsea-ză! Cele rămase picotesc lângă focul de tabără şi visează la stele!

Grădina zăludă
Destrăbălări botanice prin grădină, dezmăţ vegetal, se prind în verde valţ salata cu pătrunjelul, morcovul cu tătăneasa bunului Ilie (aluzii fine la oase!), nalba cu trandafirul roşu, crinul cu zmeura, stânjenelul cu margare-tele, busuiocul cu filimica, brebenocul cu romaniţa, macul cu garofiţa, măla-iul cu holbura, napii cu loboda; în danţul de clorofilă măghiranul prinde obraznic de talie urzica, dar luă o palmă usturătoare, o şoaptă drăgăstoasă pentru mălin aprinde inimica (Leonorus cardiaca), clematita înlănţuie tran-dafirul rozaliu, mărarul aprins sărută pe sâni căpşunica, socul cuprinde până la asfixie urzicuţa albă, bujorul înghesuie-n portiţă gâştiţa, număuitiţa e singurică. Tuluoaie!!! Toate florile închis-au guriţa când apăruse ca din pământ, coropişniţa! Cătuşnica cea aromată, se lipi de zid, speriată!

Dex:
holbură = volbura;
tuluoaie = tulvai, tulai, expresie tipică măierenilor, superlativ al mirării, spaimei;

Ilustrate de vară

Duş de seară
Respiră grădina din tot suflul sau sufletul, arome după ploaie, tot vegetalul frumos ori păcătos, face baie, fără nici o diferenţă, în rest, fac duş la streaşină, gratuit, fără sopon, fără şampon, nu mai sunt un domn, îs un biet om, lângă vişinul care mă atinge cu frunzele îmbibate de ploaie, mă alintă, mă îmbie cu gustul fructelor ce-or să vie, aşa să fie… vişinata?!

Când să fac plăcinte…
Câteva tulpiniţe de mărar, erau moarte, ştii, vârful crenguţelor se ridicase, doreau să înflorească, erau vii! Un firicel de cimbrişor, măruntă floare, dar ce parfumuri exaltă! Zeii de-i îmbată!

După pomiţe (frăguţe)
Păsări ca la ele acasă: trei şorecari, un corb, lăstuni, (în uşoară explozie demografică?!), două rândunele, mierle, cocoşari, codroşi, cinteze, presuri, fâse trivialis, un mărăcinar sur, sticleţi, piţigoi cărbunari şi din cei suri, gaiţe, ciori, câţiva porumbei oenas, pitulici. Ierburi înalte, flori tandre, furnici la purici, gângănii la beţii de polen, fluturi năstruşnici, libele rătăcite prin grădiniţă, un stellatarum ce se agită din trompiţă…

Grădina fierbinte
Stau în sapă, la căpăluit, printre tufele de patată, aracii de fasole îmi păzesc spatele, ca o armată, o falangă vegetală, mă mângâie pe spinare, gâze? mă pipăie pe frunte, printre sprâncene, mă gâdilă pe după urechi, nu! sunt lacrimi de sudoare, care picură-n ţărână, ş-odată am tăiat cu securea sapei: holbura, loboda, spinul carlinul, pirul, urzica, ştevia, pelinişa, rocoina, câte-un trujan de mălai rătăcit între ţâţele verzei, dar am lăsat cărări înierbate cu pătlangină, păpădie, picioru-cocoşului şi trifoi, potecuţe străjuite de maci şi graminee înspicate cu nume ciudate: festuca, poa, puccinellia, dactylis, agrotis, setaria, ca să pot umbla cu şlapii de iarbă, prin câmpul de nalbă! Pe lângă gardul tricotat în sfori şi cârcei verzi, cu adăugate păhărele albe-zurlii de volbură şi, alintat jos, la pământ cu mărginuţă galbenă din floare de coada-racului, fac ocol, urzicile usturătoare, rugii ţepoşi de mur şi zmeur, inimica rugoasă; d-ici nimeni nu mai evadează. Sticleţii participă, fără să facă nimică, ciugulesc puf de barba-caprei, codobaturile îşi balansează cozile, se echilibrează, asemenea mergătorilor pe sârmă, muscarii suri se soresc pe crucea acoperişului, un pui de codroş, cu caş la gură, căzut dintr-un cuib nevăzut, ţârâie, ţânţâie după mamă! Mai sus, un norişor de lăstuni, valsează, de la răsărit la apus. Inima mea răcită şi rătăcită se înfierbântă nespus! Am ieşit de la duşul capului din covată, mi-am zbârlit părul, în răspăr cu piaptănul degetelor îndoite de reumă, ş-aşa în lumina soarelui din apuseni, din pulverizarea picăturilor ţâşnite deasupra frunţii mult încruntate, a apărut un minuscul curcubeu…
O domnucă ieşită în uliţă desenează din vorbe, în aerul încins un gând greu de dragoste, durează, până soseşte la mine, îi văd doar capătul ca un bici de neon, dar dorinţa-i curată, a văzut picăturile de apă ce-mi ling umărul ca pe-o salată! Îmi stă gândul şi mie la rochiţa-rândunicii, trandafirie! A-ţi sta gândul înseamnă să pofteşti aşa de mult, încât poţi să te îmbolnăveşti. Sau, Doamne fereşte, chiar mai rău! (Asta o ştiu de la domnul Lazăr Avram!).
– Vai domnu’, ce fain sunteţi!?
O replică electrică!
– Nu-s fain, da-s curat!

Dex:
a căpălui = a prăşi, a lucra la sapă; a căpălui pe cineva = a lovi, a bate, a pedepsi;
rocoină = plantă din flora spontană, familia Caryophyllacee, Stellaria media;
trujan = tulpină de porumb;
ţânţâie = sughiţă;
piaptăn = pieptene;

Imperiul Floral de la Prelucuţa Căului
O poiană în care florile se răsfaţă, gramineele se înalţă mult peste omul/cosaş, lumânărele şi scaii roşii (Carduus nutans) deasupra călăreţului.
Printre degete şi copite, buchete de garofiţe şi frăguţe aromate, straturi mo-cirloase de nu-mă-uita, moviliţe de cimbrişor, fire de arnică, busuioc de pădure, knautia şi bulbuci, ikebane născute din mâna mamei-natură, clopoţei înmănuşaţi în coada-şoricelului, snopi de urzică regală, barba caprei, lăptucă Cicerbita şi de ochiu-boului de munte, toate risipite de-o mână largă, cu hărnicie prin prelucă. Ş-apoi câte nu erau prin ierburi aromate, fluturi azurlii, păuni de zi, sclipiciosul antiopa, antenaţi din neamul Cerambyx, albine pufoase tăvălite-n polen, bondari înveliţi în puf galben, iar pe margini lutoase de ogaşe, mâţe săritoare, Cicindela, furnici-viespe, Mutilla-aauuu! Printre braţe, largi de ferigi limboase, tulpini lucioase de floarea-soarelei Inula, umbrele ude, urieşeşti de captalan, abia se zăresc firicele zvelte, pupate cu rouă de ciocu-berzei, rămurele bobiţate cu flori de barba-popii (Aruncus dioicus), dar câte, multe nu se văd din pricina neştiinţei!

Un faun prin ierburi
În grădinuţa mamei, întrecere-i, “cine creşte mai sus, mai verde şi mai înflorit”, crinul roşu-i mai-nalt decât gardu, crinul alb abia a năvălit, (mama îi leagă cu sforicele roşii, ca să nu-i deoache, doamne fereşte, vecinele cu ochii răi), snopii de margarete mi se uită-n creştet, echinaceea pe umăr mă mângâie, cătuşnica urcă pe târnaţ, clematita îmbrăţişază fereasta, viţa se face boltă de ceru-i verde, zmeurul se lungeşte la streaşină, fansula se încovrigeşte pe după rudă, lămpiţa sare pârleazul, ca să lumineze uliţa, porodicea e cât aracul, până la brâu îmi ajunge macul roşu, nalba-mi sărută obrazul gros, macii, busuiocul, şi maghiranul-mi pipăie genunchii, salăţica şi căldăruşa-mi alintă glezna, pălangina, trifoiul şi romaniţa îmi spală copitele de faun bărbos. Un arc ghimpos de trandafir însângerează rotula lui Hristos. Prin ierburile din Poderei, cosite a doua oară, salvia îndrăzneşte să mai rasară, tătăneasa învie a treiaş dată, ba chiar şi pliscul cocoarei se arată. Pe flori şi frunze brobonite de ploaie adastă albine flămânzite, bondari cu burta lipită de şira spinării, fluturi diafani din neamul Pieris, Zigaene colorate în verde-albăstrui metalic picurat cu roşu, lupii albinelor Trichodes, dungaţi ameninţător cu roşu şi negru.
Pe-o draniţă zdrelită de nebunia vântului văratic, doi puii albicioşi de codorobatură stau pe-o margine de streaşină şî aşteaptă păpica de la babacii, care vin cu ghemotoace de bestiole înaripate. O pereche de silvii cu cap negru cântă cu hărnicie matinală în buchetul de salcâmi de lângă părăul Văii Caselor, iar la malul de rocă sură, sfărâmicioasă, doi puiuţi de codobatură cinerea cisăie după părinţii cu ţânţărime-n cioc. Prin pâclişu când gros, când destrămat, un vinderel încercuieşte vălătucii de lână gri, o seceră neagră de şoim rândunar sperie o ceată de lăstuni ce pescuiesc musculiţe deasupra dealului Boboşa. Patru corbi dintr-o ochire descâlcesc negura Muncelului în subţirele fire. Uiiit! Uit-uit-uit, de ţiclen agitat printre crengi de cireş sălbatic împopoţonat cu mii de ochişori negri! Nu ştiu ce uită, dânsul, dar io nu-mi aduc aminte ce-am mâncat aseară! Le temps passe, la mémoire s’efface. Dramatique! Timpul trece, memoria se şterge. E grav!? Şansonetez optimist prin mălaiul cu verzi săbii tăioase: La plăcinte, înainte, cu brânză, ceapă şi mărar,/La lucru, mai cuminte, mai încet şi tot mai rar!

Gramatica guriţei!
Ferestre de soare, obloane de câlţi ploioşi. În merii din ocolaş şi pe coperiş se derulează scene cu păpică la piţigoi şi codobaturi. Un tătic major, expert la vânătoare de insecte, inspectează toate scândurele de sub streaşină, toate micro-spaţiile de sub draniţe, ferestrele pitice, chioare, pline de praf şi păianjeni ale grajdului, în care nu mai sunt mărhăi şi oi, singurele galiţe fiind găinile, interstiţiile de sub planşeul şurii, fisurile lunguieţe din bârnele bătrâne ale şoprului, apoi vine cu ghemuleţe de papară-n colţu’ gurii, ori face aterizari scurte în ierburile din grădină, unde mai găseşte câte-o trufanda! Odraslele aşteaptă în frunziş, feriţi de umbra năprasnică a uliului, care a capturat vreo doi pui de la Vârvara, piruie stins, dar îndată ce tati vine cu papi, fac o hărmălaie de nedescris, cerşind în genunchi, tremurând din aripi şi codiţă, cerşind din guriţă, trei pe-un ciot, frate înghesuit lângă frate. Văd cu ajutorul întăritorului de vedere (citeşte binoclu’!), puii bosumflaţi de graşi, cum înghit păianjeni groşi, dintr-o înghiţitură, cu ochii scoşi de sforţare, cum aş înghiţi eu, gogoşi! Hop! Ş-un piţigoi albastru, cu moţul zburlit, perlat de ploaie cutruluieşte de păduchi, furnici, omizi, fiecare filă verde, frunzăreşte de sus în jos şi de la stânga la dreapta, de parcă ar citi sau scrie? Cine mai ştie?! Mori de fomică, dacă nu ştii un pic de grămătică! Criiii, criid, creed, greiereşte un pui de cinteză în veşmânt mai ponosit, poposit pe-o nuieluşă lăcuită de vişin, gătită de gală cu două perechi de cercei rubinii. Lăstunii au aceleaşi griji de hrană, ceva mai sus printre nori, sub aripa îngerilor. Deci, n-o mai lungim inutil, e clară povaţă? Omul, în viaţă, cât trăieşte, învaţă!

Dex:
mărhăi = vite mari;
galiţe = animale domestice;
Vârvara = vecină cu gură mare;
a cutrului = a căuta, a scotoci;
Grădinarul iscusit şi iubirea lui pătimaşă
fratre, meseria de grădinar nu e deloc uşoară, e ca viaţa, e greu să te organizezi, buruienile ş-o iau în cap, buiesc din pământ ca bureţi, începi să pliveşti într-un capăt de strat, şi când termini, o să vezi, nu e greu de constatat, la celălalt capăt, începe iar, să apară volbura, pirul, rocoina, holbura şî alte burene bârfitoare de sară, de nu mai ştii pe unde să scoţi cămaşa, nici pe unde-ţi-i sapa, mănuşa de grădinar, lingura, mintea…
în timp ce alţii chiulesc, (sirfi, fluturi, lupi apiarius, muşte bondoace) tânjesc, fac plajă, se dopează cu polen, dormitează sub frunze, la umbră, căldăruşa lăcrimează, un păianjen cu cruce ancorat pe grinda şurii face jumping pe-un fir lung de mătasă…
şi alţii muncesc pe rupte: furnicile îşi reclădesc cetăţile tăiate de coasă, albinele pupă cătuşnica, bondari bâzâie gros peste margarete, viespile scrijelesc stâlpii uscaţi şi fabrică celuloză pentru castelul lor de carton, cosaşii cu două picioare se duc în zori la cosit, cu faţa albă ca varul şi vin seara prăjiţi ca ţiganul, cu osebirea că mai au pete albe pe cerul gurii şî-n părţile ruşinoase…
…ca să nu mai vorbesc de spate, de şălate, de fruntea fierbinte şi asudată, de barba în doi peri din care picură apă sărată, de genunchi rugaţi prin straturi de ceapă şi fire de părădaisă, de, de, bâlbâială, degetele înmănuşate cu ţarină neagră, îmbibată cu apă irigată de la cer, din robinetele celeste ale sfântului Ilie…
uneori, pe-o pană de vânt, un cânepar cannabina îşi înfoaie peniţa şi înalţă o psalmodia lângă crucea de lemn a coperişului, iar turiţa Agrimonia îşi inclină tulpiniţa.

Dex:
a bui = a ieşi brusc, a răsări, a creşte repede;
şălate = salată;
părădaisă = tomată;

Apă vie
Trupe de franţuji mărşăluiesc prin sat! Înapoia lor, ca o oaie şchiopă, mai bine zis un ţap-moş bărbos, care se uită mai mult pe sus, la balcoane & streaşini, şi numără cu gândul tare cuiburi de lăstuni. Prin pietrarul de sub măgura mare, afin cu mărgele albastre, pojarniţă, degetăruţ galben, tulpini fragile aplecate sub greutatea cupelor de crin (Lilium martagon), pe umbrele albe uriaşe (Daucus, Heracleum, Angelica, Conium), smaralde vii de Cetonia si Aromia, pe fire roşcăţele de creţişor (Betonica off.), fluturi cu dungi sângerii (Zygaena purpuralis). Pe deasupra preriilor presărate cu mii de flori, fâse, ciocârlii, presuri, mierle, pitulici, pe sub poala măgurii alunari, pe la creştetul ei, şorecari şi corbi, prin mărăcini (Rosa, Crataegus, Prunus), mărăcinari rubetra cu puiuţi drăguţi! Setea stâmpărată cu frăguţe aromitoase, cireşe negre acrişoare, seminţe verzi, răcoroase de secărică carvi, apoi, la buza şiuroiului, apă vie, direct din căuşul palmei.

Florimetrul
La plivit, la privit în grădina mare. Măsor florile din priviri, la buruieni mă uit cruciş, dar cum ochiometrul mă înşală mi-am făcut un metru vegetal dintr-o panglică de mălai, dar frunza fiind curbă şi fragedă se rupea la întindere. Aşa că am inventat florimetrul (o tulpiniţă de margaretă, pe care am întins-o din vârful degetelor mâinii stângi până exact la încheietura umărului drept), drept metrul etalon al grădinarului măierean. Din 10 în 10 cm. am lăsat câte-o frunză pentru precizie şi dreaptă judecată. Ş-am început să măsor cu ăst mosor verde: margaretele, un florimetru şî 50, echinaceea tot aşe, zmeurul, 1, 80, fasolea a trecut peste ruzi, are trei florimetri şî ceva, busuiocul vreo 40 de centiflori, căldăruşele 8 florideci, cătuşnica (pe care am decimat-o ş-am pus-o la însiropat pentru vremuri grele), o jumătate de fl., urzica, cardiaca, loboda, unu şapteşapte, o tulpină de floarea-soarelui, unu şaişopt, exact cât mine, asta a fost ieri, socul nici nu-l mai poţi vedea, cei trei cioţi ologiţi, atât au lăstărit încât au ajuns la creasta acoperişului, are vreo patru coţi de uriaş, adică, pardon, patru floricimetri. Ceapa a rămas pitică, de 200 florimili, i-am tot tăiat codiţele, iar mărarului, tot pigmeu chel, i-am tot rupt părul pe la subsuori! Prin astă învălmăşală vegetală e un du-te-vino-du-te de albinuţe sălbăticuţe (Coletes, Andrena, Halictus, Osmia), bondari feluriţi, (pratorum, lapidarius, terrestris, silvarum, humilis) viespi saxone şi poliste, furnici negricioase (Lasius), ori roşii (Formica), lupi de albine tărcaţi cu roşu, coleoptere tărcate cu galben şi negru zise Trichius, buburuze punctate, satiri în aripi albe, roşcate ori codate, cu trompe şi antene ce fac măsurători la parfumuri, polenuri şi copii din flori. Pe ecranul cerului, translucid, torid, trec spre înserare, şapte cioare, zece lăstuni cu progeniturile lor, doi vinderei ce măsoară ei, cu ochi de şoim, umbre şi urme de rozătoare printre ierburi…
Îmi cunosc măsura, cotul, şchioapa, palma, pasul, cu măseaua stau mai greu la socotit, la sorbit?! Cotometrul, palmometrul, pasometrul, la gura cât o şură, pahărelul!
Potopul verde
Tornadă de Sfântu Ilie, prăpădenie prin grădină. Şi prin acoperişuri. Prin târnaţuri, verande, grajduri, şuri şi coteţe spaimă de furtună! Şuroaie ca funiile curg din streaşini, pânze lichide se rup din cer, cisterne de apă se basculează peste uliţă, aversa sparge burlanele, apăraia se adună în ocoale de poţi să umbli cu barca, fiecare familie are o piscină. Şfichiuri de fulgere şi plesnete de trăsnete din biciul sfântului sfârtecă văzduhul lichid, tunetele sparg timpanul, ochii şi uşile de teamă se închid. Un sfert din oastea mălaiului a căzut, fasolea şi-a întins cracii-aracii peste straturile de ceapă, viţele de napi s-au răsfirat jur-împrejur după explozia acvatică şi s-au împleticit cu holbura de nu le mai înţelegi, floriţa-soarelui s-a rupt, tomatele s-au paradit în lut, crini s-au tremurat, coroniţele de petale le-au alunecat în pârâiaşele dintre straturi, căldăruşele s-au încâlcit şi înnodat cu pătrunjelul, nalbele ruginite s-au împletit în pătlanginile cu frunze cărnoase călcate în tină, salatele înalte, cu flori gălbenuţe pe tulpiniţe, păstrate pentru seminţe s-au aplecat peste măghiranul îndoit de frică, busuiocul s-a ascuns sub o urzică mlădioasă, care n-a păţit nimică, dimpotrivă e mai zveltă, zmeurul nu s-a smintit şi se ţine cu degetele verzi de gard. Prin livezi, ţoluri alunecătoare de mere verzi, de calci pe ele, cazi de nu te vezi! Crengile încărcate s-au dejdinat de vâjâială. Câţiva pruni veterani au trosnit de la genunchi, merii au plesnit din cicatricele răzbelelor mondiale clorofiliane. Uragan de vară. Harababură vegetală.

Dex:
crac = picior;
nap = cartof;
a se paradi = a se distruge, a pieri;
ţol = covor;
a se dejdina = a se rupe sub o greutate;

Ogaş cu fluturi
În ogaş era răcoare, se simţea încă mirosul de lut plouat, dar taluzurile erau însorite şi pline de ţintaură, sulfină albă şi galbenă, scai cu pămătufuri roşii ori cu aureole de floricele rozalii pe capetele ţepoase, turiţă agrimonia, sânzâiene galbene, brâncă heracleum, lumânărele înalte verbascum cu floricele galbene pe spic de-un metru, sângerică, morcov şi pătrunjel sălbatic, salvie de câmp şi salvie de pădure, mentă (nintă) iute, tufe de pliscu-cocoarei în culoare de-albastru pierdut, cotoare lemnoase de cicoare, clopoţei înşiraţi pe câte-un fir verde de mătasă, urzici bătrâne foarte pişcăcioase, fire rătăcite de cerenţel şi coada racului, margarete ochioase, lucernă albăstruie, sparcetă, trifoi alb şi roşu, fire rătăcite de cerenţel şi coada-racului, tulpini cu flori palide, timide de pojarniţă, urzici bătrâne, pişcăcioase, tătăneasă păroasă, creţişor, clocotici rhinanthus ce-şi sună deja seminţele, nu-mi mai aduc aminte ce-am văzut, fără a mai socoti ce era mai pe dedesubt. Daaaa, pe deasupra…nici atât! Bondari pietroşi, lucioşi, albine prăfuite cu polen din zeci de triburi, (în Europa există 600 de specii!), viespi cu talie de…viespe, muşte turtite, sirfi graşi, cosaşi zburători, cu capă roşie de toreador, lăcuste verzi ca gramineele cu antene mai lungi decât ele, ploşniţe în pijamale roşii evadate din pânze de paianjeni, fluturi machaon, vărzari (napi, crataegi, brassicae, colias), drăcuşorul Polygonia, urzicarul Aglais, satiri Aphantopus, Maniola, Melanargia, neamuri azurii de lycenide, zigenide împroşcate cu roşu violent, noptatice euclide, omizi-beţigaşe, omizi flocoase de lasiocampa, tăuni înţepători, muşte de metal verde, tipulide cu picioare lungi încurcate prin globuri din puf de barba-caprei, gale florale, rozalii, în care stau ascunse larve de cynipide, pe crenguţe ghimpoase de măceş, coleoptere prăfoase, longicorni mărunţi pe capsule lânoase de brusturi. Mai sus cănăraşi scăldaţi în gălbenuş, sticleţi cu faţa roşie, cănepari cu guşă purpurie, culori calde inundă ogaşul cu fluturi, vară-n dulce frenezie, pe cerul albastru nespus, drepnele melba, cirlilăie, cirlilăie…

De Pantelimon sfântu
Aşa amestecate, cum le-am văzut! Şorecar, vinderel, corb, ciori, gaiţe, piţigoi mare cu al nuşcâtelea rând de progenituri, piţigoi albastru, piţigoi sur, presuri, fâse de pădure cu-ale lor odrasle, codobaturi albe, codobaturi de munte, presuri, mărăcinari suri, un măcăleandru, cinteze, sticleţi, cănăraşi, vrăbiuţe, codroşi de munte şi de grădină, doi porumbi palumbus, doi pui de ciocârlie, două ciocănitori pestriţe, doi ţicleni (era să zic ţoi!), lăstuni, două rândunele, cloşca cu unşpe pui, gândurile mele…cu puf de-argint alunecat printre gene.

Boboşa cu flori de seară
…Fire de pliscu-cocoarei s-apleacă de culcare, bobiţe verzi de soc alunecă-n răcoarea umbrei, la taclale, firuţele de sânişoară fac cruciuliţe din flori albe, mărunte, în raze piezişe sclipesc mătăsos lămpile de bărbiţă, se-nchid umbrele de brâncuţă, închipuind ba una, ba alta: cuiburi pentru colibrii nevăzuţi, degetare fragile zânelor croitorese, coroniţe verzi spiriduşilor şchiopi, pahare de iarbă pentru fauni ameţiţi şi miopi, bulgări de seminţe ori sfere de puf pentru ghicitoare în ghioc. Regele brusturilor şi regina se-nvelesc de tremurarea serii în borangic, merele de vară se-nghesuie unu-n altu, să nu simtă frigu’, nimic, steluţe trandafirii de ţintaură licăresc prin ierburi, spre vindecare, celor bolnavi de noroc. Apoi pe boltă! Sub stelele care-au răsărit, dâmbul s-a rotunjit şi s-a apropiat de lună. Un arici bufneşte cu râtu-n pământu-nierbat cu flori. Cosaşii îşi zgreapţănă tibia, greierii tac, albine-s culcate, fluturii dorm, cintezele-s la somn, Ilie-i la vis. Salvia-i de straja sub perna din paradis!

Dex:
Boboşa = deal mic în formă de muşuroi, colină;
a zgrepţăna = a zgârâia, a scrijeli;

Bucătărie verde
După furtuna nocturnă, prin grădini, am început să ne pipăim şi să plângem fiecare pe umărul vecinei, vecinului, care-l are, fiecare! Fasolea pe umărul mălaiului, ceapa în braţe de mărar, măghiranul îngenuncheat sub căldăruşă. Apoi ne-a apucat foamea. Aşa că ne-am pus la plivit ceapa, (vorba vine,…am smuls câţiva bulbi, ca să-i ronţăim cu slănină şi pâine), apoi la răscolit cuiburi de cartofi noi, ( îs buni şi dulci, cu brânză, sare, moare, mujdei) când, printre căpăţâni de salată se ivi prinţul broscoi. Am dat iama prin tufele de fasole-pomişor, pocnind-o cu unghia de sub frunze. Cu foarfecă înverzită de fierea din rostopască am ciupit bucheţele de măghiran, busuioc, mărar, mentă creaţă, inima-leului, cimbru şi pătrunjel să fie la iarnă pentru răceală ori adaos la purcel. Urzic-am lăsat-o-n voia sorţii. Un colibri cu antene si trompă lungă, un Moro Sphinx, nu se lasă nici el, suge zama din potirele reginei nopţii. Aşteptăm cu gura pungă să vină cineva să mulgă vacile mălaiului de lapte…

Meniu de vară
Şoimi vinderei, şorecari la jocuri de zbor, lăstuni, rândunele, drepnele, ce-aş putea să dau mai mult inimii mele? Pentru burtă, mere văratice zemoase, napci dulci, boabe moi de mălai în lăptişor. Potire-n aur din polen de harbuz ies printre parii gardului, mălaiu-şi ridică mândrul panaş, fasolea-i gravidă de-atâtea păstăi, pătlangina se-nspică, castraveţii-şi scot nasul prin pârleaz, viţa se-nvârtejeşte pe pereţi în sus, da bureţi nu-s! Umblu la vânătoare de cosaşi cu puşca fotografică, prin ierburile tăiate de două-trei ori de coasă, prin otăvile scurte ca barba de trei zile nerasă. Pe răzoare, prin ogaşe, neamuri lucioase de ilenuţe pe coafurile purpurii ale căpăţânilor ghimpoase de scai, cozi de codiţa-rândunicii, fluturi azurlii pe flori mărunte de sulfină galbenă, bondari unsuroşi pe cumpenele de tătăneasă, lăcuste verzi pe cicori gemene, sirfi cu burta topită, care s-adapă din zbor cu polen de ţintaura asemenea unor colibrii milimetrici, albine sălbatice din tribul Osmia cu periuţe ventrale învelite-n polen de barba-caprei. Puf prin vazduh. Anotimp trecător. Dă-mi Doamne, un nor pe care să mă ţin şi să zbor pe urmă de lăstun călător…

Toamnă cu dascăl păsărar
Am construit iată, în 55 de ani un paradis din mere, frunze, păsări, flori şi fluturi. Mai mult de o juma’ de secol pentru un vis din pene de măcăleandru şi puf de păpădie! Un deal de cicoare a înflorit sub ploile lui Ilie, o groapă de fluturi striviţi s-au prăpădit în arşiţa sufletului meu! Încă o jumătate de veac, apoi o să tac!

Septembrie plângăcios ca un copil de ţâţă
Duş pluvial, matinal; prin ierburi plânse, mere înlăcrimate, pere furate, amintiri pierdute, broscuţe centimetrice timide, omizi ţepoase, alte gângănii căzute din cer în capcanele mătăsoase, întinse printre frunzele socului însângerat. Tocând mere cu cuţitul de fier pentru restaurantul “Trei scăunele”, c-un ochi în sus prin aerul lucios al oglinzilor albastre, am priceput: corbi, şorecari, piţigoi albaştri şi cărbunari, gaiţe, cânepari, cotcodăceşte cocoşul cu spaimă de vinderel, lăstunii fac cercuri de-argint peste turla bisericii! Duş pluvial, vesperal, învelit în prosopul îmbibat de apă răcoroasă, paharul plin de viespi, uitat pe târnaţ, mă-mbată cu ageasmă apoasă, ca mai an! Nu ştiu cum, de nu m-am îmbătat! Parfumuri din lume nu costă cât aroma de măghiran!

Bastardul septembrie…
Un codroş sfios, doi lăstuni, un pui gălbui de codobatură, un şorecar pestriţ, un carusel cu zece ciori grive, verdoaice fluierătoare, printre ramuri un roi de fluturi galbeni, aaa, nu erau fluturi, erau frunze, anotimpul se sfârşeşte, aşa cum începe, cu buchete de urzică albă pupată de bondărei, fire singuratice de trifoi roşu, petice de trifoi alb, cuţite sângerii de ştevie, smocuri de coada-şoricelului, tulpini subţiratice de brâncuţă cosită a patra oară. Scaii şi brusturii te muşcă de burice, când strecori degetele după merele, din care se-nfruptă viespile ce se pregătesc de pierzanie, (doar câteva regine vor supravieţui!), urzicile au îmbătrânit şi ustură rău, fasolea, agăţul, măzărichea sălbatică şi slăbănogul au păstăit, sufletul meu a cărunţit, şi-a făcut o platoşă de nimic nu-l mai înţeapă. Pe hat, cicoarea, sulfina au înlemnit, turiţa şi-a copt sămânţa-n cârlige prinse-n gleznele nădragilor, coada oii ori părul caprelor. La câte nu se dedau florile, ca să aibă vlăstare.
Septembrie, copil ciudat, bastard al toamnei c-un zeu văratic: alternanţă de lumini şi umbre, cer luminat şi văzduh ceţos, căldură potolită şi răcoare zburlită, amestec de acrituri brutale, care anesteziază maxilarul şi dulceţuri fine, ce mângâie cerul gurii, amalgam de fructe trecute cu altele verzi încă, foşnet de ierburi speriate cu altele pline de speranţă. Cerul fără lăstuni nu mai are adâncime, pare o fântână goală! Vântul borţos închide uşa dinspre vacanţă şi se împinge tot mai tare în portiţa dinspre şcoală!

Dex:
bastard = adj., s. 1. adj. natural, nelegitim, (reg.) sărman, (prin Transilv. şi Maram.) bitang. (Copil ~.) 2. s. copil din flori, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. şi Maram.) bitang, (prin Maram.) mărăndău, (Transilv., Maram., Bucov. şi nordul Mold.) şpur, (prin Maieru, Anieş) şpuri, (înv.) copil. (Un copil legitim şi un ~.) 3. s. (BIOL.) corcitură, metis, (reg.) corci. (~ul este planta ori animalul rezultate din încrucişarea a două specii deosebite.) 4. adj. (TIPOGR.) batard. (Scriere ~.);
verdoaică = ciocănitoare verde, ghionoaie;
agăţ = salcâm;
a păstăi = a face păstăi, a desface boabele din păstăi.

Septembrie cald
Răcoros septembrie, apoi cald, cald! Grosul trupei de lăstuni a plecat de vreo trei zile. Va trebui să petrec şase luni în rugăciuni şi şoapte, iar o jumătate de an polar, într-o cameră a inimii, la streaşina căreia îşi fac cuibul, va fi noapte. Ahhh, doar cuiburi pustii, ba nu! La vechea streaşină a magazinului cooperaţiei socialiste acum privatizat şi renovat doar pe dinăuntru, în două cuiburi mai era încă mişcare. Spre seară, spre tâmpla măgurii voltijau în zbor de antrenament vreo opt lăstuni. Ce fiinţe imprevizibile! Mişcări uşoare de grupare şi coborâre la codobaturi, cinteze, presuri. Codroşi, gaiţe, coţofene, ciori. Pâsâituri de fâse „spinoletta” pe deasupra, în timp ce sticleţii îşi hrănesc printre scaieţi ultima generaţie de odrasle din acest an. Şi mai deasupra un prieten c-un aeroplan!
Semne de carte autumnale
Rânduri începătoare la „Tratatul despre frunze”: unele-s roşinoase, altele îndrăzneţe de verde, unele nenorocite, altele bogătane şi pline de aur, ţigănci cu arame şi marame, ori dame subţiri, cărnoase, bătrâioare, fragede, unele întinse la dezmăţ, altele ghemuite pudic ori contorsionate de răcori matinale, ba, umede de rouă sau colbuite de argintul nopţilor de vară! File cad din calendar, câte-o zi, câte-o zi, pun după fiecare, câte-o frunză, drept semn de carte în manualul toamnei. Drept semn de carte parfumată voi pune mirosul căpiţelor de otavă!
Viespile răzuiesc miezul dulce-al perelor de aur. Stuparii fraieri au pus pe stupi, borcane pentru viespi, dar se dovedeşte că la o evaluare de-ntâmplare, în asemenea capcane cad mai mult de-o sută sunt albine şi doar unşpe viespi! Fluturi albi: vărzari, răpiţari, gălbejiţi Colias mai tândălesc pe fire înflorite de lucernă, iar pe fire cu potcoave de flori mov, înstelate de ţintaură neagră, mai sug, ling ultimele prafuri, bondari pitici şi alte himenoptere milimetrice. Drept semn de carte de pe raftul tactil voi pune înţepătura viespilor de la încheietura mâinii stângi. Să nu plângi?!
Din cutiuţa cu zvonuri: foşnete de ierburi prăfoase , pocnete de mere putrede, căzute, pleznituri de pere meliţate, cri-cri, zgârţ-zgarţ, până marţ’, scârţâit de cosaşi vărgaţi, vâjâit din aripe de corb, croncănit de ţigănci cornix, care agasează o cucuvea adormită în paltin la Ciroaie, fâşâit de paşi târşâiţi şi împiedicaţi prin poteca ierboasă, cucuriguuu îndepărtat, plâns urlător de copile sfădite. Drept semn de carte, vâjâitul zilelor trecute!
Lumina se strecoară pe sub ierburi şi străluminează ciudat albastre ţesături de păianjen. Cer transparent. Codobaturi se dau în balet pe cornişa acoperişului de ţiglă ruginită, pe horneţ scâlceşte silabe peltice, un codroş pădureţ, prin încâlceli de ramuri uscate şi lăstari cruzi se mişcă frenetic auşei, pitulici, cinteze, piţigoi voinici. Doi ţicleni scorţoşi îşi pigulesc codiţele pe-un colac de claie rămas în vânt, pe par; fânul a scăzut, s-a aşezat, iar omul de paie a rămas cu pălăria în aer! Gaiţe furătoare fac naveta dinspre coroana nucilor spre cămări tainice, ale căror secrete doar ele le ştiu ş-ale căror chei ascunse sub peniţă, doar ele le păstrează. Attention, zice Voltaire ! “Dire le secret d’autrui est une trahison, dire le sien est une sottise” (“A spune secretul altuia este o trădare, a-l divulga pe al tău este o prostie”). Într-un cuib de măcăleandru căzut din cer şi-a găsit culcuş o frunză! Voi pune-o semn de carte cu ohuri de tristeţe peste ochi ca o magică pânză…

Stele şi licurici în septembrie
Ce spun stelele…
Et si vous êtes célibataire, vous serez bien plus attiré par le coeur que par le sex-appeal ou par les considérations d’ordre matériel. Vous devriez trouver l’oiseau rare aujourd’hui. Les astres Bat Toa et Thai Am vont vous aider à bien gérer votre budget. Certes, vous ne pouvez pas compter sur ces deux astres pour vous valoir une longue période de chance et d’expansion, comme le feraient des planètes plus grosses et plus lentes.
Ce spune inima…
Mere newtoniene mai cad din cer! Păsăret mărunt se fofilează prin/pe/peste crengi: un şorecar (plonjează în păşunile prăfuite de sub măgură), corb, ţicleni, ciocănitori pestriţe, ghionoaie verde, codobaturi albe şi cenuşii, codroşi, pitulici, gaiţe furăcioase, coţofene băgăcioase, piţigoi cărbunari, albăstrui, suri, cinteze, sticleţi, vrăbii, guguştiuci. Flori trecute prin grădini, varza-i murată, prin pajişte, salvia-i aplecată, margarete suferă de nanism. La şcoală, copii uituci! Bâzdâgănii: viespi vulgare, care mi-au umflat trei degete, tăuni crabro năvăliţi la butoaiele cu borhot, bondari degeneraţi, fluturiţe Aglaia cu aripi vătămate, lăcuste viridissime, cosaşi decticus, sirfi tenax, paianjeni cruciţi, înveliţi în borangic. Pe stâlpul cerdacului o lighioană nocturnă !? Ghici? Pe cerul noptatic milioane de licurici: Găinuşa, Orion, Cassiopea, Zmeul, Ursa Mare,Ursa mică…

Octombrie prăfos
Octombrie prăfos, dar încă verde… mai cad mere din cer! Cocoşari ar-gintii se ridică din livadă, gaiţe şi alunari furători zboară peste vale în cău-tarea sâmburilor dulci din nucii betegi, sticleţii cercetează seminţe de ciulin uleios, un ţiclean înşiruie semnale morse în afiş sonor, codroşii răguşesc dimineaţa pe acoperiş. Prin grădini, pe florile de Aster zboară vărzarii şi căpoşi Autographa, sirfi gălbenoşi, albine şi-ale lor neamuri solitare mai culeg atomi de aur, viespi euforice înecate-n borhot fermentat îşi curăţă antenele şi aripile sclipicioase, iar pe covorul de mere galbene aterizează câte-o flutureasă Vanessa la dulceaţă şi compot! Pe firuţe de salvie s-au lipit paraşute de scaieţi, pe frunzele de ştevie, larve mititele, negricioase au tricotat broderii verzi, mălaiul şi-a poleit săbiile cu aramă, alamă, aur. Frunzele de plopişor şi cele de păr se împurpurează uşor, aşa că vor deveni obraznice roşcovane. Cartofii au ieşit din cuiburi şi stau cuminţi în lădiţe aşezate-n cămară, la rând. De pe-un creştet de sălviuţă, mă salută o furnică.
– Hei, nene… greier, când vine toamna, când?!

Ce-aş vrea să fiu…
A mai trecut o zi fără să ştiu! E seară, e târziu. Ce-aş vrea să fiu?! Un măr auriu, un şipot în pustiu, un lăstun călător, revenitor, un nor pustiitor, o sămânţă, o picătură dulce de vin, o carte prăfuită… ce sunt oare?, o umbră bătută de soare, cu mâinile alungite nefiresc în spate, un Giacometti aburos, un os, ceva netrebuincios, un lucru păcătos de aruncat peste gard, un dulap fără folosinţă, o lacrimă oţetită de vin, o etajeră pustie fără trebuinţă, o hârtie fără importanţă, o factură plătită, o restanţă…

Pohte octombriste
N’ayez pas les yeux plus gros que le ventre, au propre et au figuré. Să n-ai ochiul mai mare decât pântecul!? Dar cum să împlineşti asta când nuca, mărul, ciorchinele, ceapa, vineţica, ardeiul iute, cureciul, fansula, aluniţa, sânul, gamba, fesele, pomiţa guriţei te ademenesc, te îmbie!? Ca să nu mai pomenesc de miere! Cum să te opreşti de la astă lăcomie, măi Ilie?!
Brusc, sufletul meu, suflul vremii s-a răcit! Instantaneu, sprâncenele mi-au albit, fulgerător, izmenele mi s-au lungit!

Cerneală & miere
Cu ce prieteni am rămas? Cu măcăleandru, codroşu, cocoşaru, piţigoia-şu, sticletele, fetele presuri şi codobaturi. Amu, mă gândesc să le scriu cu pana şi pufu! Ca să nu uit! “L’encre la plus pâle vaut mieux que la meilleure mémoire!” Cea mai ştearsă cerneală e mai bună decât cea mai grozavă memorie! Aşa că mai adaug un pic de miere de octombrie (pe buza de jos, pe barbă de om ţepos şi pe nas) din prisaca Ana-Mariei, când am lins fagurii alături de viespi, albine şi roşcate furnici, ca să nu se şteargă dulceaţa unei amintiri ş-a trecutelor iubiri… Aaaa, ş-încă o propoziţie! Încă o achiziţie! Ghidu cu omizi! Greieraşu’ îmi şopteste “să nu-l vinzi!”, să nu-l… pleosk! Vorbeşte cam mult, aşa că l-am turtit de tăblia mesei! De ceva vreme, insecta asta numită conştiinţă mă cam agasează! Pleoskkk! Ca să fiu sigur!!!

Afiş de toamnă
De la vară, la iarnă, din munţ, fără nici un anunţ! Rece dintr-o dată, nor negru şi câţiva fulgi zgribuliţi dinspre Muncel mi-au uuu! adus aminte că Surorile calde ale anului s-au dus şi că vine din Nord şi de sus, Regina frigului, Crăiasa zăpezii, unceşu’ Jicol, moş Crivăţ, mama Reumă, cum mă tremură, mă scutură, mă bâlbâie frigul, (îmi amintesc din copilărie, versuri naive şi tâmpite, ţ-î frig? fă-te covrig!), recele îmi învineţeşte ochiul şi buza, bruma-mi albeşte tâmpla, dealul verde s-a grizonat uşor, aşa cum îi stă bine unui ţăran în pragul bătrâneţii…

Primul zbor…
… în literatură seamănă cu primul pas pe Lună! Eşti imponderabil, euforic, te vezi doar pe tine cum pluteşti! Nu mai ştii cine eşti! Vezi lumea pe dos, cu capu-n jos. Unii suie, mulţi coboară, alţii macină la moară! Io sunt morarul c-un singur dinte, care macină vânt şi cuvinte, un Don Quijote, care se luptă, nu cu morile de-afară, ci cu vârtelniţele din-lăuntru, un ţesător de palavre căzute, un sămănător de grăunţe trecute…

Octombrie blând şi omu’ nătâng
Am notat o rândunică departe în sud, la sfârşit de octombrie! La mine un cârdişor de raţe (mari sau lingurari), un roi mic de scatii ş-un ţiclean ce cutruluieşte pe sub streaşina şurii, cocoşari, gaiţe înşirate pe sfori nevăzute de nuci, un pănţăruş Pavarotti, în livadă două ciocănitori pestriţe se urmăresc, dansează printre pomi, un du-te vino, hai cu mine să ne ghiftuim de nuci, nu mă bagă în seamă, au trecut de câteva ori, la câţiva centimetri de umărul meu, ca pe lângă o buturugă insensibilă, alţi doi ţoi printre crengi de nuc ghilotinate, piţigoi codaţi printre pleoştite frunze de arin, un pescărel negru flâfâie pe sub puntea de lemn, presurile gălbenele zipăie printre puicile albe din ocolaş, care-s aproape cât găinile de mari şi care, când le slobod, în fiece dimineaţă, din coteţul strâmt, încep să dea din aripioare şi să zboare peste gard; ce vrei, instinct de călătoare!? Nu mă mai grăbesc, las apa să curgă încet, privesc căţeluşa toropită pe scări, mâţa aţipită pe-un butuc, nu mă plâng, un animal indiferent, sunt omu’ nătâng, o fi semn de bătrâneţe, de dezamăgiri adunate, de speranţe risipite? O să-mi fac un hamac în care să tac, un sac de dormit în eternul aţipit. Bolta e curată, fără pată, ca un suflet de primadonă neâmbrăţişată.

Noiembrie la indigo!
Fum, ceaţă, abur, peisaj violet! Scatiii, vin scatiii prin ramuri argintate de arin şi brădet. Pe deasupra molidişurilor verzui, aripi negre de corbi, bătute cu albăstrui metalic, prin făgete lovite cu bici de aramă, aripi pestriţe de alunari, sturzi de vâsc pe sub umbră tremurată-n guldeni de mesteceni, cocoşari pe sub suliţi lucioase de alun, fluierături de mugurari cu pieptare purpurii agăţaţi pe cucuruzi roşii de răşinoase, nucăriţe zburătoare zise pănţăruşi prin tufele de zmeur opărite de brumă din spatele cabanei, trei pescăruşei cinclus pe firul apei Anieşului în dreptu’ Luncii Maiorului, auşei bâznâitori şi invizibili prin cetini de speranţă! Oare când o să vină iarna ş-înc-o vacanţă?!

Plăceri şi dureri animalice
Căldură răcoroasă de cinci novembre, îmi întind arinii pe dunga de lemn cald a târnaţului, îmi trosnesc oasele de cuprind stâlpul portiţei, îmi afund fesierii în putregaiul fotoliului de salcie, plescăi zgomotos cu sorbituri hulpave, atingând cu limba, linguriţa mentolată de compot din pere, plus o felie de lună în care se văd sâmburii, căzută în paharul aburos, râgâi porceşte, şterg buzele uleioase de umărul cămăşii, (economisesc orice mişcare) , lentoare, lene mare, clipesc c-un ochi înlăcrimat de plăcere spre corbii care se joacă prin cosmosul albastru, spre botgroşii sâmburari din imperiul frunzos, mă scarpin c-o mână sub genunchiul păros, iar cu cealaltă şterg de sudoare, pe rând, ceafa, partea cervicală, apoi cea lombară; acolo unde mâna nu ajunge, maimuţoiul a găsit o coadă de mătură, aspră, din mesteacăn, care freacă uşor jgheabul şirei spinării, bun masaj anti-reumatic, mai râgâi o dată porcos, un bestiar locuieşte pe buturugă, acum canis lupus se ridică şi visează căţeluşa, apoi felina din mine îşi linge colţul şi gheara, prin mânecile cămăşii zdrenţuite, tăiate scurt cu foarfecă de tuns oile, pănzătură veche, lipită de cocoaşă ţapului se strecoară un fuior de vânticel, un frison pe şira spinării şi omul cromanion începe să strănute! Ahhhhu, uitat-am gâdilatu! Rămâne mângâierea, cea mai plăcută plăcere? Un prieten academician de la Ieşi spunea cu fină ironie şi dulşi accient moldovienesc! “Nişi o plăşeri, fărî dureri!”
După plăcere, durere! Am intrat prea tare cu nasu-n casa albinei Maya, aşa că paznicii urdinişului m-au amendat urgent cu trei facturi-înţepături usturătoare! Una-n gât, una-n ţeastă ş-alta-n dosul mâini drepte. După căteva minute am simţit fierbinţeli şi amorţeli la ochiul drept, la maxilarul acelaşi, în scobitura tălpii piciorului din aceaşi parte, apoi mâncărimi “interesante”, la o.r.l, chelie şi tălpi, să mă scarpin la nebunie, extaz! Cu ochiul, nici o problemă, vedeam cu celălalt, pentru maxilar am pus anestezic de prune pe măsele rămase, pe mâna ca pancova, o compresă cu ciuslă, la gât masaj intern cu zamă de pere, la tălpi o frecţie cu diană de mere. Panaceu, că doar, doctor mi-s eu! Ca să-mi parafrazez amicul moldovean aş zâşi az: “Nişhi o dureri, fărî plăşeri”!

Ultimu’ zamurai…
Cine mai umblă pe-o coastă, se scarpină la ţeastă, cine mai pipăie cu nuieluşa de alun prin ierburi, poartă-n sacul din spate cartea cu păsări însemnate, condeieşte prin cerneluri nuş’ ce false nestemate, cin’ se mai uită spre ceruri, mângâie sfârcuri de alune şi nuci, sărută pieliţă catifelată de frunză căzută printre uluci, ci’ nu te ocărăşte când şî unde te duci?

Scrisoare spre doi amorezi…
Bonsoir, doierilor, boierilor! Sachez que les petits détails de la vie à deux, malgré leur apparence, ont leur importance. En cette journée placée sous la juridiction de la planète Giai Than, une redécouverte mutuelle donnera un nouveau souffle à vos relations de couple. Conseil à tous les natifs du signe: pour vivre pleinement votre sexualité, ne négligez pas les bienfaits de la table, car “le flambeau de l’amour s’allume à la cuisine” (proverb franţuz). Românii zic şi ei, “Dragostea trece prin stomac”! Ori, “Dragostea ţine până la amiază”!!! Ahhh, cât mi-aş dori să-mi ţină aussi până la mniezu’ nopţii!

Noiembrie cu frunze crescătoare şi pene descrescătoare
Duminică palidă. Preumblare cu Ati prin răcoare de novembrie. Tablouri de frunze, grămezi, ţoale, părătare, pături de ierburi argintate, pene zburate, burate, mere suferinde, vătămate.
Lampione chiciurate de puf, bobiţe otrăvite de zârnă, glazurate, frunze de fragă mai roşcate decât o pomiţă pe limba ursului.
Naţiune zburătoare puţină: un scorţar, doi cocoşari, trei mugurari, patru împărătuşi, piţigoi cărbunari, multe gaiţi, un pescărel, pe acelaşi firicel de apă care sacă, în care-un cârd de vrăbii casnice se-mbăiază pentru mers în sat, duminică după-amiază. Vai, cum aş vrea să mai am timpul acela cu frunze crude, mărunte şi pene crescătoare pe umeri şî-n frunte.
Venit-a vremea petalelor cărunte. Nu poţi să ai, deodată, frumuseţea, tinereţea, înţelepciunea. Aşa-i lumea. Ah, comme il est difficile d’avoir en même temps le beurre et l’argent du beurre! Zice franţuzul. Vai, cât-îi de greu să ai tăteodată, şî porcu-n coteţ şî slanină-n covată! Zice românu! Pufăim amândoi, abur gros şi rece din imaginare pipe, filosofăm despre doamna Toamnă, care-şi trăieşte ultime clipe! Un fierăstrău de drujbă înţepenit în trunchiul de frasin, taie, tot taie, măi tataie din sufletul tău!

Iarna unui bătrân ornitolog

Cu bură şi ninsoare!
Sunt niţeluş mai bine; omăt am lopătat, seminţe şi grăunţe am semănat pentru păsări de curte, presuri şi vrăbiuţe cu virguliţe pe obrăjor subţire, lemne am cărat, am plimbat găleţile după apă până la vecina Corneluţa, nouă ne-a îngheţat cişmeluţa, am urmărit o geană de lumină, ca să prind urma/umbra iepurilor pe nea, da’ nîţţţţ!, am încercat câteva imagini, mi-am îngheţat orbitele pe ocularele binoclului, zgâindu-mă la piţigoi cărbunari, albaştri, suri, codaţi, mugurari, cocoşari, ciocănitori pestriţe, câteva sute de presuri galbene, triştri (33) de vrăbiuţe cu aluniţe, două gaiţe, un corb…mă-ntorc pe-aceeaşi cărare spre vale, pufăi abur gros de trabuc imaginar, în aerul geros, tropăi fălos, ca să scutur, de pe jambierele confecţionate din două şosete cu degetele tăiate, zurgălăii de zăpadă!

La Sfânta Ana!
Spre sfârşit din celălalt an, la Sfânta Ana se aflau păcătosul Ylie, tinerii prieteni din Bucureşti, Alex şi Raluca, plus o droaie de Unguri; printre ei în pădurea îmbrăcată în mătăsuri argintate de promoroacă: piţigoi din multe neamuri (printre ei, unu mai cu moţ, de care-mi era dor), gaiţe tăcute rupând cu aripa zăpezile căzute pe cetini, un corb nevăzut prin fulguirea de sus, pe arabescuri din crengi de pin negru, o gagică de minor, două ciocănitori cu şase ori două gheare, (Picoides tridactylus), urme văzute în cercul de bocnă al lacului, o bisericuţă albioară, să mă mai duc, (să mai “vin” cald!?) la vară ş-a doua oară? Iară acasă, cine credeţi c-aşeptară: mama, Aurelian, presurile de aur, florile dalbe de pe fereastra de la ţară, cintezele de iarnă…

Aripi în ianuarie
Am ieşit pe-un pic de lumină să strig lista. Ş-au răspuns la apel: un şorecar căzând dinspre nord, cu aripile strânse, trei ciori ş-un corb dinspre măgura cu tâmplele ninse, cinci mugurari cu pieptăraşele îmbujorate de frig ş-un cârd de botgroşi botoşi ce se s-anină, se liangănă în vârful mestecenilor şi frasinilor de pe Calea Muncelului; apoi prin livezi, printre crengi, piţigoi codaţi, curaţi, spălaţi pe căpşor cu săpun de omăt, cinteze de vară şi din cele de iarnă învelite în hăinuţe strălucite, mai jos, spre poale, acolo unde-a ajuns un pic călduricea amiezii, lăsând să se vadă pe sub pojghiţe de-argint, fire, frunze, foi, pigulesc alţi piţigoi şi cinteze, ciugulesc două mierle şi cocoşarii cu plastroanele pătate cu budincă ocrie de măr putred.
Ţârlâie un ochiu-boului printre grămezile de vreascuri înălţate din podi-nele clăilor ce se târâie acum cu săniile, presurile şi vrăbiile de câmp picorând strohul presărat pe/în urma tălpilor de lemn. Mă vitaminizez şi eu cu zece pastile roşlii de C6H8O6! Muşuroaiele de furnici au fost dinamitate de-un Pic(amăr) verde, care-a făcut în ele gropi de obuz, cât să-ţi bagi mâna pân-la cot! Firuţe de rotunjoară străluminează pe sub tufe şi răzoară, iar pe dâmburi, de sub neaua subţiratică din viscolit care s-a topit doar atât cât să iasă un nas de cârtiţă s-au iţit fire verzui de iarbă. Asta mi-a amintit, (un fulger într-o sinapsă!?) de-o lecţie “Ce se întâmplă sub zăpadă” din vre-murile tinereţii unui neastâmpărat învăţător…
După-amiază, într-o vreme, peste sat s-a aşezat un clopot de nori, doar spre asfinţit s-a ivit o limbă de lumină. Poate-i semn de vreme bună. Frigul a-nceput cu degetul să mă împungă, să mă străpungă şi-n oase reumă să-mi depună . Mâine vor vrea să răspună unui bătrân dascăl şi cei 14 scatii din catalogul clasei a II-a!

Prin ger de Bobotează
Zi luminoasă după o noapte geroasă. Pârâiaşele şi bălţile s-au pietrificat …instant! Stampe japoneze, broderii româneşti, danteluţe olandeze, caligra-fii măierene, scrieri chirilice, rune, hieroglife, desene poncife. Porţelanuri fine, bibelouri fragile, flori de cristal, tanagrale de gheaţă …prin lumea de zahăr tos, peisajul făinos şi frişcă, nimic nu mişcă! Dar zboară! Mugurari de cristal, botgroşi făloşi, gaiţe şirete cu fireturi albastre, cocoşari, piţigoi, ciocănitori pestriţe urcând pe crenguţe verticale, ca pe invizibile scăriţe, acelaşi pickamăr verde inspectând, când c-un ochi, când cu altu-n sus, cuşmele albe care astupă casele furnicilor, cinteze pitite pe ramuri troienite. O ceată de scatii bâzâie scurt pe deasupra albului preamult. Un corb taie ca un diamant negru sticla cerului din albastru staniol. Şi pluteşti, şi te simţi mai uşor …prin ger, un înger…

Păsări şi neamuri
Vreme moale, moalcă, câteva gene de lumină prin prisacă, ceaţă lânoasă pe măgură, chiciură şi promoroacă pe firul părăului, pe care-am urcat până sus la izvorul de apă plată! Păsărime puţină: cocoşari, mugurari, gaiţe cu creştet zburlit, alunari, botgroşi, presuri şi vrăbii montanus în ocol la unceşu Liviu, un troglodit la noi în grădină. În livadă la naşu Dorel trupe de piţigoi cărbunari se învârt printre crengile oglindite răsturnat în bălţile de omăt topit, iar două ciocănitori pestriţe se urmăresc, urcând cu ţopăituri cara-ghioase pe coaja ridată adânc a nucului din livada lui ba “Anton Mutu”.
Pe sub perii lui moş Benedic, fructe învelite în albuş-gheţuş ori coji, ca nişte linguri, polonice vegetale din care au ciocănit tot soiul de ciugulitoare. Pe părăul dezgheţat şi zglobiu nici o urmă de Cinclus, doar buturugi decorative, împănate cu trametes şi bucăţele congelate de ghebă pucioasă (Hypholoma f.), cucuruzi de brusture de apă, (Petasites), feriguţe (Polypodium), frunze verzi de rostopască, urzică moartă (maculatum), năpraznic rozaliu, fire mov de nummularia, pături de muşchi, preşuri de lichenaşi tubulari (Habar-n-am-us specius.).
Calc împiedicat pe-un putregai de mesteacăn; sub coaja care se dezbracă, sub presiunea bocancului, se ghicesc paianjeni mărunţei, miriapode minuscule, larve de urechelniţă, furnici roşii, microscopice. Pentru furnicile din multe muşuroaie, iarna s-au dovedit catastrofală, iar pentru unele albine mortală! Mi-amintesc câteva gânduri din stupina şinului (finului) Onişor, spuse la amiază când am stat cu naşu la intrarea-n locuinţa lor ş-am zărit prin lacrima frigului, cum, în lumina urdinişului se ridică din aripioara translucidă, poleită, umbra aburoasă, subţirică a sufleţelului minus-cul ce-a lucrat o viaţă pentru stup şi n-a luat nimic pentru sine! Aşa iute vine… înserarea, recea înserare peste Vale!

Ornitho secvenţial şi fabrica de cristal
Secvenţe de iarnă:
– un pănţăruş pe diagonala uliţei;
– un uliu porumbar la vânătoare de cocoşari;
– un hidroavion cinclus matinal coborând pe firul apei;
– cocoşari fumurii;
– şase sticleţi pe nuiele tremurătoare de răchită;
– o ceată de unşpe piţigoi codaţi prin gerul de sticlă;
– doua ciocănitori bălţate ţupăind printre muşuroaie, scormonind printre frunze şi crengi de nuc;
– cârţâit de alunari şi cârâit tandru de gaiţe, sfârrr! Sfârr… ca torsu de mâţă;
– patru botgroşi cu cioc ivoriu şi nu albastrui-oţelit cum îl au la petrecerile din primăvară!
– un cârd de presurele la grânele mamei;
– un corb… pentru… contrast!
Cum se fabrică o vază de cristal natural!
Să vă explic şmecheria! Lăsaţi sau uitaţi o găletuţă cu apă, afară, în târnaţ, verandă, ocol, etc., blalalalala! Aşteptaţi până dimineaţă, ca ursu cu coada-n apă! Recuperaţi, cu ochii crăpaţi de frig, materialul. Aduceţi găleata în casă; lăsaţi la căldură; turnaţi uşor apă fierbinte peste aisbergul din ea. Veţi observa cum, marginea se detaşează şi în vidără se formează un tronconic (corp geometric inventat de Ylie!) cu baza mare solidă, la gura vasului şi gura mică în jos! D-aici e simplu! Goliţi o parte din apa topită din banchiză în altceva, preferabil, bocancii pe care tocmai i-aţi pus la uscat lângă sobă. Gheaţa se desprinde într-un calup cilindric, o întoarceţi cu josu-n sus, sau susu-n jos? şi obţineţi un borcan de murături translucid în care, atenţie!!!, nu e voie să turnaţi băuturi calde! Dacă, totuşi aţi făcut-o, aţi pierdut agheasma, dar puteţi repeta experimentul!

Un vis împlinit! Mătăsarii au venit!
Armata siberiană, vreo sutăopzăci de de soldaţi înaripaţi, în mătăsuri îmbrăcaţi, au decimat sistematic toţi scoruşii de lângă şcoală, dinspre sud spre nord/vest şi de sus în jos. Citeam în noul ghid ornitho franţuzesc, cum că moţoţaţii ăştia mănâncă în timpul iernii fructe îngheţate şi/sau fermentate, mai ales de scoruş, susceptibile să-i facă provizoriu, incapabili să zboare; se pare însă că, această euforie trece foarte repede…

Al cincilea anotimp

Coşarul Divin
Azi de ziua românilor am fost hornar! Am curăţat sobele, am frecat burlanu cu şterţu’ ţăranului – un toiag lung de alun, despicat pe două şchioape la un capăt în care-am ţesut alternative, în cruce, pănuşi de mălai – am împrăştiat cenuşa sufleţelului meu negru de funingine în căldarea din infern, adică pe grămada de gunoi din spatele grajdului, am şters plita de zama de mere prelinsă peste buza ibricului de fiert pălincă, am curăţat cuptioru’ de cojile carbonizate de cartofi uitaţi acolo, am rupt pe genunchi o cotarcă de draniţă zgurată, suflat-am din foale peste cărbunii aprinşi, mângâiată-i pe brâuţ teracota, fiinţa care-mi dă atâta căldură şi milă! La nord cerul e gri-albăstrui, la sud trandafiriu-fumuriu. Marele Coşar Divin curăţă hornul celest pentru Moş Crăciunilă!

Ylie Cozonac

Funinginea-n tărâţe albe s-a preaschimbat! Hornarul a devenit făinar! Divin bucătar! Morarul celest toarnă pe coşul dintre nori, făină de zăpadă. În ziori de zi, drumuluţul din vară s-a transformat în cărăruşă de ţucăr presărat cu zadă. Vino, dragă, să-ţi arăt pe unde alunecam cu sania pe calea Munşelului, prin ogaşul cu flori de dinioară, împodobit cu negre nebunele de soc stafidite şi reci, cărăruş ce-i fermecat amuş cu beţigaş vrăjit de crăiasă ‘n derdeluş! Presuri galbene dansează prin curtea inimii mele, cântecuc de pănţăruş valsează-n ocolişul gândului. Huzuresc! Păcătuiesc! Cu gândul la sărbători şi la un pahar de vin, încep, în închipuire-mi, încet, încet, cu răşină de brad să mă-mbăt! Mă-ntind în pat, dau peste margini, iată, ca aluatul dospit, care iese peste covată! Mă topesc în dorinţă. Să ies din găoace, nu vroiesc! Mai bine-n gălbenuşul din gâf, mai tare, să mă trântesc!

Dex:
ţucăr = zahăr
gâf = s.m. (reg.) 1. Covată mică. 2. Măsură de 3 litri pentru luat vama la moară.

Cuvinte inventate:
drumuluţ = drum subţire;
cărăruşă = cărare, potecă în serpentine;
cărăruş = bărbatul cărăruşii;
dinioară = mai demult aşa era;
amuş = i-amu-ni, mintenaş;
cântecuc = cântecel de astă vară;
ocoliş = curte mică prin care te învârţi până ameţeşti! Dacă eşti grăbit, fă un ocol!

Nb.:
Cât priveşte textul, prietenul Corneluş îmi spune “nu te da grande, apropo de cuvinte inventate: „amuş” e utilizat de când lumea în vorbirea populară (chiar şi în Basarabia); „Ocoliş” e numele unei localităţi la S-V de Baia Mare, aşezarea, chiar confirmă sensul cuvântului. La fel e şi cu Ocolina de pe malul Nistrului, lângă cetatea lui Petru Rareş (la Soroca).
Nooa ?!
Decembrie cu ţăranu’
Nooaa, nu m-am ostoit nici duminica asta. Picureşte din streaşină ca-n martie. Burlanul plânge cu zece rânduri de şiroaie. Frunze verzi încă, de urzică vie, urzică moartă roşoaie, rostopască, fragă, rotunjoară, păpădie, ciocu-cocoarei, picioru-cucoşului, creţişoară, pătrunjel, ţelină, brebenoc, hrean, calapăr, brâncă se ascund la adăpostul tufelor de măceş şi zmeur ori pe sub căsuţe la cinci stupi. Aici, la stupină mi-am băgat nasu-n urdiniş; miros de miere şi ceară, de somn bâzâitor, molipsitor, dulce amorţeală-n ghem de somnoleală…dar mi l-am tras repede, măi, naşu’, căci patrulau căţiva paznici în spatele uşuţei! Măşti veneţiene d-argint au căzut din cer în ierburi prin care s-au amestecat frunze arse, mere putrede-zămoase, sâmburi albi, explodaţi dintr-un harbuz rostogolit, cine ştie de unde! Pe buturugi vopsite cu smoală am clădit câteva nuci zdrobite pentru piţigoi, ghionoi, cojari, cocoşari. Presurile stau agăţate-n meri, lucioase ca fructele galbene după ploaie. Zburlesc căpşoarele umede de parcă-s puici cu ciuclă! Zburători prin aburi, doi şorecari tofloşi, trei corbi unsuroşi, un uliu porumbar sâcâit de ciori, un cârd de cocoşari luminaţi de-o rază, sâmburari de vază cu cioc gros! Ş-alţi mărunţei miţigoi. Un nor buricos s-aşază peste perna măgurii ş-îmi ceţoşază vederea, de-mi întunecă plăcerea! Am făcut de trei ori, pufff! Şî norul s-a dus! Acasă, lemnele stau neliniştite, uscate-n stânjen, cureciu sforăie sub teasc de bgicaş, borhotu cliposăşte-n budâi, colăcelul se rumeneşte-n tăpsîie, cocoşii cucurigăie pe teancul de draniţe fumegate, mâţa face kung-fu c-un şoricel, lângă pragul lui Ilie. Pe-un blid înflorit am aşăzat un măr curat, trei nuci, un ciorchine stafidit, alături ascuns, păhărelul de vin. Ş-am început să-mi fie bine!

Dex:

a (se) ostoi = a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. a înceta, a se opri; a se termina.
ciuclă (-le), = s. f. – 1. creastă. – 2. grămadă 3. – cu pene pe creştet.
toflos/ tofloşi = cu pene la/pe picioare, încălţat neîngrijit;
bgicaş = bicaş s.n. (reg.) 1 cremene. 2 bolovan alb, cristalin; sarea-mâţei. 3 piatră albă folosită la fabricarea sticlei. 4. lespede rotunjită, de marmură, folosită drept teasc la butoi sau oala cu sarmale;
a cliposî = a picoti, a aţipi;

Poveste duminicală de ianuarie cu primele păsări din An
Ieşire din febra pârdalnicei gripe la puţintică lumină tulburie de ianuarie. Primele păsări din An. Un şorecar într-o perdea de sălcii împletite cu argint de curpen pădureţ, în spatele câtorva cârduri de cocoşari, care scotocesc prin meri şi tufe de măceş.
Prin nuiele de frasini şi păltinaşi, cete de presuri galbene, iar în vârful lor ciugulitori de muguri: botgroşi şi mugurari cu pieptare roşii. Mă vitaminizez şi eu c-un pumn de boabe cu pulpa dulcie.
Pe ramuri de pruni ţepoşi, piţigoi cărbunari, călugăraşi, albaştri. În tufe ghimpoase de păducel triburi de vrăbii guralive, iar pe arcul unei crengi, o mierlă ciuguleşte din ceşcuţa portocalie a unui măr. Pe coaja cu straie de muşchi şi licheni, ce înveleşte un păducel uscat de bătrâneţe, două ciocă-nitori pestriţe, un bărbătuş ş-o fetiţă, fac tot felul de fiţe. Se joacă, saltă apoi pe-un ciot fără coajă, smălţuit de vremuri, se ascund, se urmăresc, fâlfâie deasupra partenerului/ei, se întorc, se răsucesc în zbor, chirâind neîncetat: chic! chic! chic!
La câţiva paşi în despicătura unui măr rupt de vreo vântoasă furioasă, păcăne un superb mascul de ciocănitoare verde. La o asemenea viteză de perforare văd doar o imagine în evantai. Totuşi când se opreşte câteva secunde şi îşi lungeşte gâtul, lipindu-şi urechea de putregai, îi deosebesc creştetul roşu, mustaţa maiestuoasă, ciocul masiv ca un piolet, conturul negru al ochiului.
Pe-o aşchie dreaptă, rămasă din sfârtecătura trunchiului, o ciocănitoare pestriţă, stă pe burtă, cum nu-i-i obiceiul, zbârleşte penele de pe gâtul, ridică din umerii aripilor şi priveşte cu admiraţie. Pe deasupra corbul şi corboaica zboară în tandem, aripă lângă aripă.
Dintre nori plonjează un bădăran tot negru şi fâlfîie peste ei. Todeauna apare câte cineva care să-ţi strice siesta, petrecerea ori plăcerea! Două ore de vreme luminoasă. Cât ce se duce soarele, vine iarna.
Dezastre prin livadă: nuci sparte, găurite, mere ciugulite, pere putrezite, frunze răscolite, (am văzut chiar şi piţigoi scurmând cu gheruţa), ierburi degerate, bucăţi de scoarţă şi putregai, măceşe împrăştiate pe sub tufe ghimpoase de răsură, muşuroaie devastate de verdoaice.
Pe dâmbul cu cimbrişor încă nepierit, am stat o clipă-ntr-un genunchi, am rupt câteva fire roşcate, le-am firimiţat în podul palmei ş-am mirosit parfumul trecutului ieri, uitatelor veri.
Prin fire păioase uşor dezmorţite am zărit păianjeni atomici? Sau erau doar furnici din ochii-mi cuprinşi de arşiţa bolii?

Şmecheriile piţigoiului codat
Biblia păsărarului (Le guide ornitho Svensson, Paris, 2010) spune că există două subspecii de piţigoi codat: una nordică, caudatus, cu capul alb şi una continentală, europaeus, cu diverse forme de tranziţie: cap alb-gri, sprânceană neagră şi striuri fine, rozalii, pe burtică, (din Danemarca, Germania, sudul Poloniei, nordul României). La sudul acestei zone ar trebui să existe doar varietatea cu cap dungat! Tot variante sprâncenate sunt populaţiile din Insulele Britanice şi părţile occidentale (rosaceus), din Turcia (tephronotus sau alpinus), irbii din peninsula Iberică, varietăţi, care diferă prin culoarea penajului ori lungimea cozii. Asta zice cartea, dar, life practice, se pare că lucrurile sunt mai complicate. Din câte-mi amintesc am observat destul de rar, caravane de piţigoi codat de “rasă pură”. Cel mai adesea am văzut trupe “corcite”, în care zburdau şi se hrăneau alături exemplare cu capul alb şi indivizi rozalii sprîncenaţi, în proporţii variabile. E adevărat că în ultimul timp, (să zicem ultimii doi ani!?), cârduleţele aveau o proporţie mai mare de indivizi cu cap alb în devafoarea celor “baraţi”. Asta poate fi spre beneficiul speciei în timpul iernii, dar toamna, primăvara, ce te faci? Ştiţi, prădători, camuflaj, blabla! Bănuiesc că specia continentală, care se poate întâlni, după umila mea părere până la Dunăre s-a adaptat la ambele situaţii, adoptând la indivizi diferiţi, din cadrul aceluiaşi grup, două mode/le de penaj: în iernile cu zăpezi sunt favorizaţi probabil pankiştii cu glugă albă, iar în celelalte anotimpuri, cei bandaţi!

Nb.:
În ciuda numelui său, piţigoiul codat nici măcar nu e piţigoi, ci mai degrabă membru al unui grup care ar include ciocârliile, rândunelele şi silviile. Ce-o fi, ce n-o fi, mie-mi place: un tip agil, exploziv, săgeată la coadă, picioruşe de gămălie, cioc bondoc, ochi de pipăruş în cerc orbital portocaliu. Şi-ncă un atuu! Mititelu’, deşi aerian, e tare priceput în arta conversaţiei cirlipitoare! Ascultaţi-l ş-o să-mi daţi dreptate!

Păsări şi agheasmă
Ieşire după ninsoare cu urme afânate prin omătul proaspăt.
Lumină puţină, un nor gros, apătos, pe toată dunga de apus, măgura-i ca o savarină alburie, înconjurată de colaci de ceaţă trandafirie ca o frişcă bătută cu fragi, mniaaam! Alte păsări dintr-anului, a doua săptămână: un uli păsărar, care s-a tot rotit, s-a îndepărtat, s-a făcut mic şi s-a aşezat pe unul din braţele crucii bisericeşti, unde mai jos c-un etaj printre obloanele hâite ale clopotniţe-i hulubărie; patru corbi singuratici, rătăcitori prin colbul alb, trei pestriţoaie pe trunchiul unui prun gras (numit aşa că face vara nişte prune mari, rotunde şi dulci din care, te chinui să desfaci sâmburile, aşa că mai bine-l sugi!), lângă ele, pe rămurele cu fructe uscate poposesc pe rând, speriindu-se unul de celălalt şi toţi de toate, câţiva botgroşi, o droaie de cocoşari, niscaiva gaiţi, o ceată de lămâiţe înaripate, oareşce piţigoi mânjiţi de cărbune.
Un copac fericit, în plină iarnă!
Tulpini cafenii de cicoare-s abătute la alba saltea, tije înnegrite şi lungi de lumânărică plecate de vânt se împodobesc cu diamante în stea de nea. Trei sticleţi ciugulesc prin căpşoare de scaieţi cu peruci albe, trei mugurari se leagănă pe crenguţele mlădioase ale unui pui de lariţă.
Peisajul din puf alb şi zăbrele din vergi negre s-a colorat cu peniţe roşii, galbene, măslinii, albastre, cafenii, portocalii, griuri colorate şi alte nuanţe indescriptibile. Dar asta-i o altă poveste cu pene peste omături şi lapoviţă! De sete, sărut o mână din puf răcoros de zăpadă, culeasă printr-o înstrâm-bată aplecare a trupului spre stânga şi balansul dinspre înapoi spre înainte al aceleiaşi mâini, încât pe creta pufoasă patru urme de gheare rămân, de sete ziceam, căci degrabă să prind lumină, uitat-am sticla pe dulăpior.
Da’ ajung acasă şi mă arunc peste vidăra uitată peste noapte în târnaţ şi când dau să m-adăp, ţiiing! răsună ulcica de glajă-n cristalul albastru-al gheţii. Duc cofa în casă şi până se dezgheaţă, năvălesc peste tri găluşte cu mult rais şi jumere, dintr-un blid lăsat de mama pe marginea sobei, ca să nu să sleiască bucatele dac-o vini Ilie sleit de frig! Iau o măsură din apa de Bobotează, în care plăcuţe de gheaţă dansează, adaug trei fire de busuioc, aştept cu sete crescătoare ca lichidul să fie nici prea rece, nici prea cald şi sorb cu înghiţituri liniştite, rare şi mici, noua ageasmă numaidecât.
Să ştiţi că apa pură este cea mai bună băutură şi singura indispensabilă. Aşa zice Confucius: “Un blid de orez cu apă proaspătă şi braţul drept pernă, iată o stare de de/plină/tate tradusă prin obiceiul românesc, sănătos de-a te bate cu palma peste pântice! Ia să ştie asta şi păsărarii francofoni! Sachez que l’eau pure est la meilleure boisson et la seule indispensable. Suivez l’exemple de Confucius: “Un bol de riz avec de l’eau fraiche et le coude pour oreiller, voilà un état qui a sa satisfaction.” Să-i urmăm exemplul?!

Dex:
hâit(ă) = adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbuşit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat;
pestriţoaie = ciocănitoare pestriţă (Dendrocopos major);
lariţă = larice (Larix decidua);
vidără = găleată, doniţă;
glajă = sticlă;
cofă(e) = s.f. vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ţine la ţară apa de băut; doniţă; p. ext. conţinutul unui astfel de vas. *Expr. (fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torenţial;
găluşte = sarmale;
rais = orez;

Pene pe omături…
Tablouri cu sticleţi ciugulind prin scaieţii aplecaţi de omăt (pene galbene, albe, negre, roşii), cu două muieruşti de Chloris pigulind măceşe pitice învelite cu frişcă, (puf gălbui, verde măsliniu, griuri verzui), cărţi poştale de la ţară cu cocoşari gheboşati pe crengi poleite de meri troieniţi, (penuţe guşate portocalii, pe spate brun roşcate), ciocănitori pe trunchiuri şi scorburi albite (puf gălbui, roşu, pene tari, împestriţate cu alb şi negru), gravuri colorate cu piţigoi de soi ciocănind bobiţe roşii de dracilă stropite cu pudră de ţucăr, (peniţe şi codiţe verzi-măslinii, albastre, brunicioase, ocralii, puf albastru, negru lucios, alb, galben), gaiţe fofilate prin acuarele în scorburi cu praguri înzăpezite încotoşmănate în pieptărel cafeniu cu fireturi albastre barate cu negru pe umerii aripilor, pe-un timbru cu chenar din fire nălbite de nalbă, un pănţăruş, minuscul cântăreţ cu voce forte şi peniţe castanii barate cu fine dunguliţe întunecate scormoneşte în fânul de sub o claie după paianjeni şi alte firimituri.
Măceşul mă agaţă de mânecă, dar pe arcurile mlădioase nu-s decât spini. Mierlele şi cocoşarii au lins toate vitaminele roşii.
Îi vedea că nu-s numai ghimpi pe măceş, îs şi trandafiri. Vous voyez, “il n’y a pas que des épines sur les rosiers, il y a aussi des roses” , zicea Thai Hoa. O fi, fiind da’… la Primăvară!

Scrisori – Lettres
On a souvent tendance à se sentir stupide quand vient le moment de formuler des voeux de Bonne Année parce qu’on a l’impression de toujours répéter les mêmes choses. Mais il ne faut surtout pas s’autodénigrer alors qu’on cherche simplement à être sincères et à souhaiter de nouveau, à toutes et tous, ce que nous estimons le plus important. Il est simplement normal que nos souhaits se ressemblent d’une année à l’autre et qu’ils ressemblent à ce que tout le monde se souhaite.
En cherchant comment vous redire l’essentiel, les mots d’une chanson me sont revenus à l’esprit. Elle dit: “De joie, je crois, je pleurerai, en répé-tant ces mots stupides : je t’aime.”
C’est tout à fait ça. Le bonheur est l’un de mes objectifs majeurs. Mon bonheur est solide parce que j’aime. J’aime ma famille, mes proches, toutes les personnes avec lesquelles j’ai la chance d’entrer en contact de toutes sortes de manières, les oiseaux, tout ce qui vit, comprendre, expliquer, communiquer, ma langue, la poésie, l’humour, la musique, etc.
Il y a donc beaucoup de compléments directs à mon “j’aime” et l’un des plus importants c’est vous. Oui, je veux vous dire maintenant que je vous aime. Je vous souhaite un bonheur au moins aussi fort que le miens et, pour ça, je vous souhaite d’aimer tout autant. Je vous souhaite un bonheur sans épreuve dans la mesure du possible, mais j’ajoute que le bonheur est possible même dans les épreuves, quand on aime.
Tout le reste est important, en particulier la santé, la sagesse, certains biens matériels, mais je vous souhaite avant tout d’aimer.
Je vous présente mes voeux et souhaits les plus enthousiastes, les plus sincères, les plus chaleureux pour une excellente année, paisible, sereine; une nature préservée, une santé dynamique, et un gros tas de petits bonheurs!
*
Asta e! Fericitul este unul din gândurile mele cele mai mari. Micuţa mea fericire e solidă, pentru că iubesc!
Îmi iubesc familia, câtă mi-a rămas, îi iubesc pe cei care-mi sunt aproape, oamenii pe care am avut şansa să-i cunosc în atât de multe feluri, păsările şi tot ce-i viu, îmi place să înţeleg, să explic, să comunic, mi-e dragă limba română, poezia, umorul, muzica bună.
Şi restul este important, îndeosebi sănătatea, înţelepciunea, oarece bunuri, dar vă sfătuiesc ca înainte de tot şi de toate să iubiţi! À coeur aimant rien d’impossible! Inimii iubitoare, nimic nu-i este imposibil!
Exerciţiu de mişcare
Luminos şi geros. Hai la drum, pe băţ călare. Te uită, zăpada-i cât gardul! Spre măgură, întâmpinări de clăi borţoase cu mantii polare. Crengi, frunze, fildeşi, săbii, lănci, statuete din gheaţă strălucitoare şi cristale orbitoare. Aripi peste omături: doi hultani păsărari, piţigoi cărbunari, miţigoi albaştri, ţiţigoi suri, fliţigoi de brădet rebotezaţi “Periparus”, gaiţe înfofolite, cocoşari burzuluiţi, presuri gălbuite, codaţi în caravane sâsâitoare, verdoaice, ciocănitori bălţate, ciori albe, proaspăt vopsite cu ninsoare, corbi cărunţi. Ce să mai vezi!? Pârtii peste munţi! De unde vii, unde te duci? Văru’ Vauvenargues spune… “il faut entretenir la vigueur du corps pour conserver celle de l’esprit”, că trebuie să întreţii vigorea corpului pentru a păstra şi cea a spiritului! Nu-l contrazic! Cobor prin frig lăcrimând şi şterg cu dosu’ mănuşii nasu’ de muci.

Euphoria frigului
Nopţi polare. A înţepenit coada piţigoiului, guşa cocoşarului amorţit-a, aripioarele presurii albitu-s-au, s-au înnălbăstrit zăpezile şi ca piatra corbului s-au întărit, de-atâta ger, stelele trosnesc pe cer! Umbra lunii s-a crăpat, oiştea carului s-a înstrâmbat, inima omului din mine a îngheţat! Zile solare. Azi, prin ger, un şorecar înalt, trei corbi la fâlfâială pe viscol, cocoşari zgâlţâiţi de vânt, ciocănitori tremurate, gaiţe bâlbâite, piţigoi de brădet răciţi în cei doi molizi din curtea şcolii: hapţiu, ţiu, ţiu! Trei raţe mari, un mascul cu gât verde-sticlos la firul degerat bocnă al Someşului, sloiuri, ţoiuri, banchize, cascade înmărmurite, perle de gheaţă, bastoane de fildeş, bule încremenite, bibelouri de cristal, tanagrale bizare de jad, păsări fantastice. Mă bucur că-i frig! Veselia frigului poate aduce piţigoii de brădet, moţaţii Lophophanes cristatus, mătăsarii, cintezele de iarnă, şorecarii încălţaţi, ereţii suri, scatiii şi cine mai ştie ce?! Încă vreo noapte rece! “On a plus de mal à ne rien faire qu’à travailler” (Ennius). Parcă te mai încălzeşti dacă lucrezi ceva, dacă leneveşti, faci os mort şi te congelezi! Cine mă salveză? Un braţ strâns de salvie, un căţel de aişor, o lacrimă de miere, uite ce-mi dă putere!

Toţi vă vor binele!!!
Spectacol luminos cu zburătoare în livada şcolii, pe rămurele de meri şi pruni, prin cele trei catarge de plop cu crengi înmugurite parcă, ce le-o fi venind prin ăstu ger! Cărbunari aterizaţi pe zăpada pietrificată pentru cine ştie ce firimituri, pe lângă cocoşari care ciugulesc, mai bine zis smulg bucăţele de miez congelat din merele căzute bocnă, inspectori albaştri prin fisurile cojii, în care poţi băga palma-n dungă, codaţi (cu cap alb şi dungaţi) printre nuieluşe bosumflate, câţiva “aterişti” pipilind prin muguri timizi, alături de doi mugurari cu fluieraşe din scoarţă de tei în cioc, o ciocănitoare pe-un ciot, speriată, cocoşari sorindu-se pe furcile groase la siesta din recreaţie mare! Pe cârmoajele de răşinoase (Pinus, Larix, Abies), de pe Borcut se plimbă cu capu-n sus şî-n jos, alţi musafiri: doi ţoi, o scorţoaică, un ciocănitoroi pestriţ. Aşa că le spun tuturor, măi, speciilor! Toţi vă vor binele!!! Nu-i lăsaţi să vi-l ia!!

Nb.:
Oaspeţi ai trunchiurilor, crengilor, rămurelelor, la parter, etaj sau mansardă, păsările agăţătoare, zgipţuritoare, nu intră deloc în concurenţă, datorită caracterului specific al nişei ecologice, al modului de deplasare şi al regimului alimentar al fiecărei specii (ciocănitori, ţicleni, cojoaice, piţigoi).

Ilie, păsărarul (adicătelea autorul acestor pagini!)

Telegrama ornitho cu strix aluco!!!
Printr-un Anieş degerat!! Aglomerări de gaiţe! Oare de ce şi din ce cauză?! Ţicleni! Doi sticleţi! O cinteză! Presuri galbene în roi! Cu nemiluita la piţigoi! Un corb în tăciune lucios. Un şorecar în zbor înclinat, înalt. Ciocănitori! Cocoşari la picorit stafide congelate din viţele sătenilor! Astăzi pe Borcut! Strix aluco!!! Noaa, ce fain! Când zbura, prin ceaţa aripilor sale se vedea răspândită, lumina!

Viziuni ornitho…
…cu mii de fulgi în ochi: cinci raţe mari, quatre corboo, trei ciori pe turla bisericii, doi ulii nisus, (unu mic şî una mare), ţicleni cu tit-tit, tit-tit, tiut, tiut, cocoşari cu fesuri de nea căzute din cetini de molizi, doi mierloi cu cioc înmuiat în feşteala portocalie din ceaşca unui măr, presuri în perniţe de puf galben, pănţăruşi pe lângă podul fără lemn şi fără cuie construit de meşter Ger dulgher, cel putin zece ciocănitori pistriţe, una leucotos, una canus, bun îndemn pentru ghidul Picus, ce va să apară, piţigoi cu guleraşe albe scutu-rate de pe ramuri de lariţă, gaiţe încotoşmănate în pieptăraşe cu mânecuţă albastră îndungată cu pătrăţele albe şi negre, botgroşi cu obraz subţirat de frig, mugurari îmbujoraţi de dragoste. Păzesc cu străşnicie, era să zic cu-(o) tărie scoruşii şi păduceii, în aşteptarea mătăsarilor ce-or să vie! Apprenez à connaître vos limites et soyez modéré dans vos désirs.
Să mă-nvăţ, a-mi cunoaşte limitele, să fiu îngăduit în dorinţele mele? Niciodată n-am ştiut asta!

Cântecel de februar
Picură-n din streaşină-n şistar apă groasă, de la iarnă, vaca cea albă şi grasă. Pe cerul albăstriu trec gugulind nouă raţe sălbatice, botgroşii ţâţâie de pe crenguţe lucioase de cireş, un pănţăruş îşi caută igluul de sub podul de gheaţă, pe dealul Boboşa, mugurarii fluieră-n ceaţă!
Cocoşarii surlupăie boabe incendiate de scoruş cu omăt, presurile sătule de grâu, picotesc pe crengi înzăpezite de măr plângător, piţigoii ciripesc fiecare după aleanul lor. Pe tulpini uscate şi ramuri învelite cu aliaje din sticlă şi argint se văd picături luminate cum alunecă, alunecă, rând, pe rând, pe sub coaja gheţii ş-aşteaptă, să ajungă, ca şi mine, cu răbdare-n pământ.

Corcodelul din butuc!
Vâjâind ca vijelia, Ylie lemne tăia! Aiurea! Se prefâstâcea! Nişte ţaţe, gaiţe guiţau pe-o pajişte… albă! Una-o venit până-n ocol ş-o furat un capăt de ciucălău cu cinci grăunţe zbârcite. O pădureancă guralivă, care ştie nouă limbi şi care, are în orice anotimp nişte provizii puse deoparte! “Tu pars pour un jour, emporte des biscuits pour deux jours. Tu voyages l’été, emporte tes habits d’hiver”. Uite cum ne sfătuieşte! Pleci pentru o zi, ia-ţi firimituri pentru două. Călătoreşti o vară, ia-ţi veşminte de iarnă. Mai sparg un colteş! Când colo, un corcodel într-un butuc clocea! Păsări puţine din pricină de vâjâială: un şorecar mitraliat, ciori razante, mugurari pitiţi de vânt, printre picurii din streaşină, piţigoi suri şi presuri. În cuibul vechi al prietenului Poecile, instalat într-o fisură de zid, mămuca iarnă aşternut-a un preş verde, uite-aşa, ştergătoare ecologică la intrare, cam devreme…

Dileme de mărţişor!
Şoim roşcat (primul tinnunculus din acest an), agasat de doua ciori grive la verticala turnului bisericii, împrăştiere de liviuţe domestice, doi şorecari din departe, apoi încă unul peste acoperişul şcolii, agitaţie de presuri galbene, brambureală de trupe cocoşăreşti, trişcă de ciocănitoare verde: fliu, fliu, nu se vede încă nimic prin cerul ba subţire ca sticla albastră, ba pâclos ca draperia cu ciucuri lânoşi pusă peste fereastră! Armele din streaşina iernii: suliţe, paloşe, cuţite, săgeţi de cristal se subţîie în creioane şi ace de de gheaţă, se transformă în ceva fluid şi viu, ce se strecoară până la rădăcina trandafirului din grădină. Schimbări şî-n a sufletului ţărână. Aşezat şi/sau neliniştit!? Cum să fiu?! Changement dans la stabilité. Stables: le foyer, le coin de jardin, le fauteuil devant l’ordinateur et les petites manies bien ancrées. Changeants: mes désirs, mes impulsions amoureuses. Pas facile de concilier tout ça ! În traducere. Aşezate sunt: cămăruţa, scăunelul de la gura sobei, sărsănuţa cu scrisori. Zănatice-s dorinţele şi impulsiunile mele de dragoste. Cum să împac toate astea? Habar nu ştiu!

În grădina Domnului (Amanitele din Paradis)
Focuri în cămăruţă, ca-n februarie. Doar că paisajul e verde.
Carburant solid avem. Noroc că ILS-ul funcţionează!
Combustibil lichid este! Vine recele de la Poiana Narciselor. Pe pârâul roşu-înfuriat de la Valea Vinului se spală codobaturi de munte şi pescărei negri, flori firave şi plăntuţe mărunte pe stăncile învelite de muşchi.
Când dau să intru cu Alice în ţara minunilor găsesc „INTRAREA OPRITĂ”! Mă învelesc în răceala supărării mele.
Două zile de cenuşă-n tristeţe. M-am mohorât când am aflat că se vând foarte bine romanele lacrimogene şi cărţile de colorat!
Mi-e greu, tare greu, să mă hotărăsc ce-o să scriu: o carte de lăcrimat sau o carte de colorat! Apoi din măgură a-nceput să iasă fum, ca dintr-un vulcan tăiat în două şî s-a luminat!
Nu ştiu cum şi de unde, de pe alt tărâm venite, două drepnele dansează deasupra casei mele! Burlanu’ de la orizontala streşinii s-a rupt, acum curge din despicătură un duş neîntrerupt, stai să vezi, dacă plouă-n mai, vom avea mălai prin buzunare, izmă creaţă prin pahare, salvie la borcănaşe, fasole în farfurioare, ciuperci în guriţă, cireşe la urechelniţă. Mai mult decât atât! Cu apa de ploaie rămasă de la duşul din streaşină am spălat, după ce-am curăţat de lut, frunze şi furnici (unele strecurate şi pe sub izmene), rădăcini de tătăneasă săpate adânc pentru dureri de oasă!
Ce-i mai trebuie omului, în grădina Domnului?! Aşa, aşa! Lângă rădăcină, în umbra păcatului, o Amanita virosa pândeaaa…
Ilie HOZA

..oOo..

Fragmente din „Duminica posacă”, publicat în CODEX AUREUS, su2nr. 5, 2012 (copertă realizată de Mirona AFTANACHE), textul publicat acum în omniscop.ro face parte din volumul de proză literar-ştiinţifică „Duminica posacă”, aflat în pregătire la Editura CODEX AUREUS, Bucureşti
/www.omniscop.ro”>www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Un cititor

    Scrie Ilie Glie (pe numele din “boletin” Ilie Hoza!) dascăl în Anieş:
    “Mi-e greu, tare greu, să mă hotărăsc ce-o să scriu: o carte de lăcrimat sau o carte de colorat! Apoi din măgură a-nceput să iasă fum, ca dintr-un vulcan tăiat în două şî s-a luminat! Nu ştiu cum şi de unde, de pe alt tărâm venite, două drepnele dansează deasupra casei mele! Burlanu’ de la orizontala streşinii s-a rupt, acum curge din despicătură un duş neîntrerupt, stai să vezi, dacă plouă-n mai, vom avea mălai prin buzunare, izmă creaţă prin pahare, salvie la borcănaşe, fasole în farfurioare, ciuperci în guriţă, cireşe la urechelniţă. Mai mult decât atât! Cu apa de ploaie rămasă de la duşul din streaşină am spălat, după ce-am curăţat de lut, frunze şi furnici (unele strecurate şi pe sub izmene), rădăcini de tătăneasă săpate adânc pentru dureri de oasă!
    Ce-i mai trebuie omului, în grădina Domnului?!
    Aşa, aşa! Lângă rădăcină, în umbra păcatului, o Amanita virosa pândeaaa…”

    Cine are inimă încă fierbinte să-l audă! Şi dacă are şi ochi, să-l urmeze urmându-şi drumul propriu… Şi cine are un acasă al lui să se-ntoarcă acolo!… Ce altceva îi mi trebuie omului îm Grădina Maicii Domnului? Să ne trăieşti, Ilie Glie!

Leave a Comment

*