DUMINICA PATIMILOR – parodie după o întâmplare auzită-n tren –

02.07.11 by

Moş Potârcă a devenit o personalitate distinctă în cadrul tagmei mincinoşilor abia după ce a reuşit splendida performanţă de a-şi spânzura capra de bariera trenului. Până în dimineaţa aceea de duminică păguboasă din mijloc de vară, toţi cei din tagmă ştiau una şi bună: sfrijitul acela, zis Potârcă, întotdeauna se mulţumise cu puţin! Adică, dacă prindea baremi o strachină de obleţi, după aceea zbiera pe toate drumurile şi prin crâşmele mărginaşe că i-a mers straşnic pe baltă, aşa că nimeni nu-i purta grija de a-l mai căuta în traistă. Însă în dimineaţa cu pricina, moş Potârcă ne-a luat piuitul şi ne-a închis gurile clevetitoare de rele, procedând ca un adevărat pescar ce îşi cunoaşte bine interesele: în momentul în care scorpia i-a pus în vedere că nu va ieşi pe poartă cu undiţele decât dacă va duce şi capra la păscut, pe maidanul pe lângă baltă, sfrijitul a bălmăjit vesel printre puţinii dinţi din faţă:

-Fă, lasă meliţa şi leagă capra cu o funie, altfel cum vrei s-o duc până acolo?

Scorpia s-a conformat, satisfăcută în orgoliu, şi i-a înmânat triumfătoare behăitoarea, fără să bănuiască nici măcar o secundă ce gânduri mârşave de răzbunare se ascundeau sub pălăria flendurită a  amărâtului. Altminteri, şi-ar fi amintit că, altă dată, când mai fusese dusă capra la păscut, n-a fost nevoit de nici un fel de funie

Moş Potârcă şi-a pus beţele-n spinare şi-a ieşit pe poartă, fluierând pătimaş o doină de jale şi de dor. Îşi lăsase consoarta înlemnită în mijlocul curţii, absolut neîncrezătoare că el acceptase să târâie pacostea de funie de-a lungul drumului, în văzul unui sat întreg, mai ales că bietul animal se pornise să behăie în disperare, parcă presimţindu-şi apropiatul sfârşit al zilelor. La bariera din marginea oraşului învecinat cu satul moş Potârcă s-a oprit brusc din fluierat, zâmbindu-i viclean cantonierului:

-Ia spune, tinere, pe la câte vine personalul de la deal?

„Tânărul” avea vreo patruzeci şi cinci de ani.

-Apăi să fie jumătate la şapte, până tragi o ţigară numa’ bine-i aici! i-a aruncat acesta în treacăt, ocupat cu coborârea barierei.

În clipa aceea, moş Potârcă i-a trimis o căutătură cruntă behăitoarei, influenţat, desigur, de fericita concluzie la care ajunsese după ce îşi căutase ţigările prin traistă: din graba de a scăpa de gura scorpiei, uitase cutia cu râme dosită în pivniţă… „Cu atât mai bine, se trezi el molfăindu-şi bucuros planul diabolic, baremi aşa n-o să-mi poarte de grijă boanghina asta de cantonier, că de ce leg capra de bariera lui… Că doară mai e până vine trenul, nu? Şi taman bine am vreme să scot nişte râme din băligarul de lângă canton..”

Când îl zări pe moş Potârcă scormonind preocupat prin gunoiul din apropiere, cantonierul îl gratulă cu un zâmbet profund dispreţuitor şi-şi văzu mai departe de ale lui. Îi scăpase însă din vedere chiar esenţialul: capra care stătea cuminte, legată cu funia de vârful barierei coborâte! Pe urmă a trecut, vuind, personalul şi maşinile au prins a claxona asurzitor, una mai grăbită decât cealaltă. Cantonierul a ridicat prompt bariera şi capra lui moş Potârcă n-a mai apucat nici măcar să behăie ca de adio, bălăngănindu-se în înaltul cerului, precum un pitoresc pendul cu două coarne… Moş Potârcă şi-a strâns tacticos cutia cu râme, după aceea şi-a aprins un tutun şi s-a apropiat agale de cantonier, urmărind cu coada ochiului agonia victimei.

-Mă’, ne-a impegatule, nu-mi văzuşi capra? Am lăsat-o pe-acilea, cât am săpat după nişte râme…

Dar în aceeaşi clipă se făcu foc şi pară:

-Nenorocitule, m-ai lăsat muritor de foame! Aoleu, mă omoară baba, din ce ne mai ducem noi zilele?

Cantonierul rămase interzis, privind prostit capra spânzurată de vârful barierei. Aşa ceva încă nu i se mai întâmplase niciodată.

-Mai lasă-mă, dom’le, în pace, dracu’ te-a pus s-o legi de barieră? Nu ţi-am spus că tre’ să vină personalul?

-Dacă nu-mi plăteşti capra te reclam la Ministerul Căilor Ferate! îi aruncă moş Potârcă printre dinţi. Păi, de asta vă pune statul aici, să omorâţi animalele oamenilor? Criminalule, scoate repede 400 de lei şi mă fac că nu ştiu nimic! Altfel, te pun ăştia pe drumuri! Ca să nu mai zic de anchetă la Poliţie, veterinar şi toate alea.

Târguiala a ţinut vreo două ceasuri, şi, în cele din urmă, cantonierul s-a învoit.

-Carnea îţi rămâne ţie, l-a anunţat vesel moş Potârcă, te alegi cu un butoiaş de pastramă a-ntâia! Jupoaie capra şi pielea mi-o dai înapoi, peste vreo patru ceasuri când mă întorc eu de pe baltă! Numa’ bagă de seamă s-o crestezi bine în câteva locuri, să arate ca o haină ferfeliţă şi plină de sânge…

După cum spun unii din tagmă, câteva zile mai târziu, moş Potârcă a fost văzut la magazinul filialei din centrul oraşului, târguindu-se amarnic pentru o lansetă şi o mulinetă nouă. Versiunea pentru scorpie a fost, desigur, următoarea: behăitoarea a fost sfâşiată de o ciurdă de mistreţi care bântuia pe lângă baltă!.. Vivat Potârcă!

***************************************

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*