Duel cu un … anonim …

01.02.12 by

Duel cu un … anonim …

Motto: De-ar fi critica aceeaşi cu exegeza,

s-ar face toţi critici literari… .

 

Dintotdeauna s-a speculat în jurul ideii că între cifre şi cuvinte, respectiv între argumentul raţiunii şi suflul poeziei ar exista unele afinităţi. Cu siguranţă, nu fără motiv, dacă e să ne gândim  la exemple precum inginerii poeţi Dinu Leonte, Brad Segal etc. şi la matematicieni poeţi ca Dan Barbilian, Solomon Marcus etc., care au confirmat faptul că „scriitorii sunt inginerii sufletului”, iar in cazul lor, faptul că inginerii pot fi şi scriitori de suflet… . Ceea ce nu se poate afirma şi despre domnul…Horia Gârbea. Înainte să înceapă să scrie aşa-numita „literatură” (elogiază şi din ce am înţeles şi practică scrieri de factură trivială, confundând poate, literatura cu pornografia) şi mai ales înainte să critice pe cineva, elaborând judecăţi de valoare într-un stil care ar face invidios un copil de clasă primară, ar trebui poate, să înveţe să scrie CORECT în limba maternă, fiindcă ceea ce dumnealui pretinde că realizează,…nu egalează cu nimic conceptul şi actul de recenzie/exegeză! Nu ştiu dacă să iau în calcul vârsta pe care o are, însă dumnealui nu a învăţat nici după jumătate de veac, să scrie corect gramatical. În mod normal, l-aş lăsa cuprins de întunericul care îi înconjoară obscuritatea poetică, dar mă văd obligată, să mă justific prin argumente solide: există substantive epicene (au aceeaşi formă pentru ambele sexe), nu toate substantivele au forme diferite pentru sexe, cum crede dumnealui; de obicei, când se citează o persoană, se pun ghilimele,-da, ele chiar există şi se folosesc! Încă un pont: „întrun” se scrie „într-un”. Singura modificare în ce priveşte unirea a două cuvinte regăsită în DOOM a fost cu „nicio” în loc de „nici o”, repectiv „niciun”. Mai mult, în toate scrierile dumnealui, foloseşte „î” în cadrul cuvintelor, deşi în interiorul cuvintelor se foloseşte litera „â”, cu excepţia că în cuvintele formate dintr-un prefix şi un alt cuvânt care începe cu „î”, litera „î” de la începutul cuvântului se menţine. Însă, la domnul Gîrbea…nicio regulă nu mai contează. În ce priveşte rima … . Nu ştiu dacă a auzit, însă pe lumea aceasta există şi rimă parţială sau imperfectă, sau altfel spus  „asonanţă”, care se studiază încă din clasa a VII-a; mai mult, poeziile dumnealui NU au rimă deloc, imitând grotesc ideea de „poezie”, însă critică poeziile care nu-i „sună” dumnealui bine! În legătură cu „nevraxul”… ca să nu mai fie nevoie să caute în DEX – să îi dau mai multe detalii: Nevraxul (SNC-ul) este format din miliarde de neuroni (celule nervoase) conectaţi între ei şi dintr-un ţesut de susţinere interstiţial (nevroglie). El cuprinde encefalul (creierul, cerebelul, trunchiul cerebral), protejat de craniu şi măduva spinării, amplasată în coloana vertebrală. Acum, să întreb (retoric) dacă ştie ce înseamnă o metaforă? Îl voi lumina chiar eu: este o figură de stil/trop prin care se trece de la semnificația obișnuită a unui cuvânt (expresie), la o altă semnificație, pe care cuvântul (expresia) nu o poate avea, decât în virtutea unei analogii, fără unificarea totală de sens. Transferul conduce la imagini artistice, inedite și implică, adesea, termeni distincți ca înțeles ori chiar aflați în opoziție: concret – abstract; este o comparaţie ascunsă, adică, în cazul de faţă < Un legământ pe veci făcut,/ Între un sine şi un zeu,/ Duel cu nevraxul abstrus / Al unui „tu” şi-al unui „eu”.> este o metaforă, care induce ideea de disensiune cognitivă într-o gândire confuză, însă la unii, se pare, că aceasta nu poate avea loc, deoarece gândirea lipseşte cu desăvârşire… . Această metaforă compară prin gândurile confuze (gândurile provenind din legăturile care au loc între neuroni – sinapse) ale acelui “zeu” cu cele ale acelui “sine”, cele patru entităţi, care de fapt, devin două “zeu” şi “sine” = „tu” şi „eu”.  Cam greu pentru literaţi de marca dumnealui, nu? Mai ales, pentru acel tip de literaţi care elogiază şi din ce am înţeles şi practică literatură de factură pornografică… . Pentru a critica pe cineva, trebuie în primul rând, să fii mai bun ca el, iar în ce îl priveşte, nu e cazul, nici în ceea ce presupune IQ-ul, nici studiile, nici calitatea umană. Arghezi promova esteticul urâtului, însă dumnealui transformă esteticul în urât, într-un limbaj de semidoct.

În ce priveşte creaţiile dânsului … déjà suntem frapaţi să aflăm neobositele dumisale drumuri la câte-„o femeie” („cînd merg la o femeie”) când află că „cele mai frumoase fraze despre femei/le-au scris un impotent român/și un homosexual american”… . Mai mult, mai aflăm şi că „cei care mă pun/să aleg/nu ştiu că/nu am ales niciodată” … şi atunci, stăm să ne întrebăm cum de o persoană căreia nu i s-a permis să facă alegeri în viaţă, ajunge să critice ceea ce alţii au ales să facă, să gândească, să creeze, nu de alta, dar ajungem să ne îndoim şi de veridicitatea literaturii pe care domnul în cauză pretinde că o face, de vreme ce „totul mi s-a dat/totul mi s-a/ poruncit/totul mi-a fost/băgat pe gât”… . Dar nu mi-am propus să fac acum teoria băţului de chibrit, pentru că prefer teoria literară eventual… – şi mai mult, dacă ar fi să iau fiecare cuvinţel al domnului respectiv, n-aş mai termina o interpretare care de altfel nu merită efortul, nici măcar intelectual … .

Însă, în ce priveşte concepţia dumnealui despre literatură, ţin să fac o precizare: POEZIA ADEVĂRATĂ îmbrăţişează prozodia în toate formele sale (rimă, ritm, măsură), nu versurile albe care blasfemiază esenţa poeziei care presupune o anumită melodicitate, înţeles şi estetic. Inclusiv fonetic cele două cuvinte se înrudesc – „prozodie” – „poezie”, cum e posibil să le desparţi? Ceea ce încearcă lumea actuală prin poezie, auto-sugerându-şi că în acest fel ajută la construirea erei poeziei moderne(indiferent de ce denumire inovativă i-ar pune genului), se înşală amarnic! Aceasta nu e poezie, este un hibrid între poezie şi proză! Într-adevăr, nu toţi pot face poezie, care simultan să îndeplinească acele condiţii, aşa că domnul în cauză s-a gândit probabil să îndeplinească măcar una, dacă nu se putea ţine de prozodie (că de estetic nu se mai pune problema)…aceea a înţelesului, dar vai! – ce păcat, că nici măcar înţeles nu are – „nu vor ca eu să aleg/doar aşteaptă/alegerea mea ca să-mi/strige aşa nu/aşa nu/ celălalt drum/cealaltă cutie”. Mda … poate că dacă domnul respectiv nu poate avea discernământul necesar să facă alegeri de unul singur, ar fi într-adevăr o soluţie mai bună să fie internat într-o „cutie” (asta ca să încerc să „prind” metafora poeziei sale…), ca nu cumva să comită vreo nerozie. Doar criticând…, nu devii neapărat şi critic literar… .  Întregul comentariu îl puteţi vizualiza pe site-ul http://www.exegeze-sanziana-iancu.blogspot.com/ .

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*