DORUL DE FĂNUȘ sau DESPRE MICIMEA ÎNALTEI PORȚI

07.10.12 by

Un dor duios și adânc de Fănuș mă macină din când în când, devenind chiar mai puternic decât dorul de tinerețile noastre, făcându-mă să-l doresc oricum, numai să-l simt alături: Fie-n momentele de sclipitoare genialitate când lamina ca nimeni altul aurul limbii române până la deplina lui valoare în carate, fie și-n sentimental-glumețele noastre relaxări de gen retro, adică din epoca anterioară manelelor cu mult metisaj de neamuri proaste, când el își permitea doar refrenul pur-sânge țigănesc:

Ce ne facem noi țiganii

Dacă vine americanii?!”…

Și iată că el răspunde dorului acestuia și-mi revine dinainte din când în când parafrazându-se pe sine însuși. În acest mod, mai zilele trecute, când cu ședința CSAT pe care unii au părăsit-o iar alții au îmbogățit-o cu avioanele second-hand de la portughezi, m-am trezit cu el cântându-mi pe aceeași melodie nici mai mult nici mai puțin decât:

Măi Barosso, barosaneee,

Nu te da dă milioaneee!”…

Da, îmi cânta, și se amuza și-mi arăta cu degetul spre strada Grigore Mora din vecinătatea casei lui, unde ne-am nimerit la o recepție a Doamnei Karen Fogg, cred că prima ambasadoare (șefă a Delegației, cum se numea), a Comisiei Europene la București. Se cinstea printre altele, dacă-mi aduc bine aminte, o finanțare europeană pentru ridicarea culturii poporului român, pe banii aceștia o echipă de la BBC venind să-i învețe pe dramaturgii și regizorii români cum se realizează „ Soap-Opera” – un fel de manea altoită pe ceea ce este mai vulgar în telenovele. Experiment care, de fapt a și eșuat ne având, din fericire, succes la Teatrul National Radiofonic ai cărui ascultători români fuseseră cât de cât obișnuiți cu integrala Shakespeare.

Cum eu făcusem cândva o specializare la BBC, antamând apoi și unele coproducții, aveam ceva cunoștințe printre celebrii realizatori de acolo, despre care am încercat să discut cu membrii echipei venite să „implementeze” generoasa finațare europeană. Dar aceștia nu-i cunoșteau pe amicii mei de mare profesie, nu lucraseră cu ei, nu-i văzuseră pentru că, în afară de faptul că erau cam tinerei – adică așa, ca niște verișori, rude mai sărace ai Doamnei Ambasador – nici nu lucrau direct la BBC, ci erau „o firmă parteneră” care doar oferea BBC-ului produse din acestea de Soap-Opera. Cum ar fi la noi o firmă căpușă de la Oltchim. Ne-am lămurit atunci că era vorba de o afacere de familie și – cu toate că finanțarea europeană acordată cu generozitate nouă, românilor, ca s-o încaseze conaționalii ambasadoarei al cărei Fanar se putea numi Soho; adică cei care se prezentau cam ilicit „echipa BBC” – avea multe zerouri, mi-am dat seama împreună cu Fane că nu pupăm noi nimic și ne-am retras într-un colț unde – comanda lui englezească la barman: „double-double-double” – puteam benficia de whiski fără conversația „colegilor” englezi. Pentru că, mi-a spus Fănuș înțelept: In vreme ce fondurile propriu-zise erau doar pentru ei, whiskiul din cheltuielile de protocol nu mai mari de 2%, putea fi și pentru noi…

Poate că la degetul lui indicativ spre strada Grigore Mora unde, în lucrativa perioadă a tranziției fusese sediul Delegației Comisiei Europene, eu nu mi-aș fi amintit tocmai acest amănunt, când el îmi cânta parafraza cu „Barosso – barosane…”, ci mi-aș fi putut aminti altele… De exemplu cum, în locul Doamnei Fogg cu proverbialul ei șofer, cam în perioada în care și alt ambasador venise în unisex cu soția, a fost acreditat un subtil diplomat grec, în timpul misiunii de câțiva ani a căruia, băncile grecești au înființat cel puțin treizeci de filiale la noi, germinând tocmai acele instituții bancare care, după ce ne-au stors prin transferarea de fonduri, în ultimii ani ne-au accentuat criza molipsindu-ne-o cu falimentul lor. Iar, când pe scaunul ocupat de acesta (vedeți, nu zic „sofa” ca la Înalta Poartă) a venit din nou un cetățean al Marii Britanii, vântul de la pupa s-a întors spre celebra afacere cu fregatele luate de la fier vechi cu preț ca de noi.

Dar vremurile acelea scuzabile ca „ tranziție” au trecut, Înalta Poarta nu mai are beilic la noi, nici noi nu mai avem capuchehaie la ei, ci am căpătat scaun stabil la masa rotundă a marilor decizii… Stabil în măsura, bine-nțeles, în care nu trag doi de el: Care să se așeze și care să rămână pe de margine!…

Deci, de bine de rău, suntem la masa deciziilor, nu mai avem în cârcă un reprezentant european care, ocult, să reprezinte și interesele tării lui metropolitane față de bugetul nostru colonial, așa că ne exprimăm liber opinia intrând direct în dezbatere… Numai că, spre a intra în dezbatere, trebuie să ceri cuvântul de la cel care prezidează. Și, cum „prezidează”, ar putea rima cu „condiționează”, iată că, întîmplător, cu totul întâmplător, aviația noastră strategică își reface viața ca într-o a doua căsătorie, cu aparatele rămase vădane de la armata portugheză. Armată în care, fără să știu ce grad a avut, bine-nțeles că și-a satisfăcut stagiul militar Domnul Barosso, ca cetățean loial al statului său… Stat căruia, după cum se vede, îi este și acum la fel de loial.

Din pricina aceasta, pesemne, cu dulcea amintire a melosului pur-sânge țigănesc, răspunzând dorului meu, în visul de asnoapte Fănuș îmi cânta:

Măi Barosso, barosaneee,

Nu te da dă milioanee,

Că ești bișnițar ca noooiii

Și dai țepi cu euroi!

Că la noi procuratura

Lui Băsescu ne ia gura;

Iar la voi, la PePeEeee,

Român doar Băsescu e!

Păi:” Ce ne făceam noi țiganii

De venea americanii”,

Ne-ntrebam și noi ca proștii

Că-i credeam pă ei de-ai noștri!

Dar veniră-europenii

Făcând caz că-s de milenii;

Însă s-au mânjit la labă,

Iar Euro nu-i de treabă!

Că Euro avea rostu

Ca să facă jocu nostru,

Jocul micilor patroni

Pă care i-ați dus cu Roni.

Dar pe voi vă-nteresa

Să ne dați nouă țeapa:

Să ne vindeți second-handul

Ca să vă păstrați voi brandul!

Si așa măi Barossaneee,

Ai vândut la avioaneee,

Și lui Ponta și lui Băse,

Doar Lisabonei să-i iese!…

Măi Baroasse, barossaneee,

Nu te da dă milioane,

Că ne-ai vândut avioaneee,

Da nu ne ține dă foameee!

Dragul de Fănuș!… Cred că, într-un asemenea vis, el îmi cânta ca să mă amuze, ajutându-mă să ies din coșmarul acestei realități europene.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*