dor de mesteceni

01.06.11 by

trăiesc într-o lagună de unul singur

cu o lumină gălbuie pe faţă

de parcă aş avea o lumânare agăţată de lobul urechii

soarele îşi face de cap ce-i pasă

firele de nisip ticăie fără oprire

prin alge se zbat cămăşi aduse plocon de valuri

când plouă

când dă dumnezeu şi plouă

fac un efort de imaginaţie

îmi transform sprâncenele în ţigle

stau pe prispa unei case cu sâni

în grădină o tânără multiplicată de mii de ori

se piaptănă cu degetele

sunt fotograf doar când nu găsesc cadavre

las aparatul pe o piatră

peştii şi scoicile intră prin obiectiv

ca într-o arcă

mă leg la ochi – un tic dobândit din neatenţie –

mai fac un efort de imaginaţie

fotografiez colegii de şcoală

le spun să se depărteze să intre toţi în cadru fie şi claie

ei se urcă în trenuri şi se depărtează

apusurile îmi aprind umbra ca pe o flacără

excavatoarele au făcut de multă vreme un imens cerc în jurul meu

mi s-a spus şoptit că locuiesc ca o coadă de cometă în gaura unei curele

dar eu pedalez de nebun mai că nu-mi iau zborul

iese transpiraţia la plimbare pe corp dar ea

netrebnica de ea

nu este cu mine să ne admirăm spiţele acoperite de carne

să ni se aşeze fluturi pe degete ca nişte inele

locuiesc într-o lagună

de fapt

mă plimb cu ea legată prin lanţuri de o gleznă oarecare

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*