Doina Drăguţ şi odele enciclopedismului

21.06.12 by

Doina Drăguţ şi odele enciclopedismului

Matematician cu deschideri culturale complexe şi cu vădite veleităţi literare, Doina Drăguţ este încă un caz fericit (şi nu mă refer aici la cazul Dan Barbilian, ci la cele de genul lui Marcel Chirnoagă, de genul Victoriţei Duţu sau al lui Florentin Smarandache) care ne descoperă lumea de pe soclul spiritului ştiinţelor exacte la confluenţa lor cu artele şi de ce nu şi cu cotidianul, lucru pe care, în fond, îl face şi autoarea recentelor Nelinişti prin timp (Ed. Sitech, Craiova). Ea însăşi debutantă cu un volum de poezii (Ceasuri de îndoieli; Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1994), căruia i-au urmat alte trei volume de versuri (Detaşare într-un spaţiu dens, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1995; Spaţiul din nelinişti, Ed. Scribul, Slatina, 1998; Ochiul de lumină, Ed. Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2000), urmate de experienţele eseului (Arabescuri, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 1995) sau de cele ale romanului (Suferinţele unui redactor, Ed. Alma, Craiova, 2006), Doina Drăguţ trece de la frumuseţea rece a logaritmului la funcţiile estetice ale rostirii. Jurnalist atent la evenimentul cultural, Doina Drăguţ nu numai că îşi informează cititorii prin ştirea de ziar, ci intră în adâncul prilejului cu aceeaşi dezinvoltură indiferent dacă este vorba despre cronica plastică, cronica literară ori chiar eseuri urmând crezul că lucrurile cu adevărat esenţiale sunt lucrurile simple. De la simpla relatare a evenimentului cultural (Atmosferă plină de lumină şi căldură, Grup 6+1, Înfrumuseţare şi înnobilare), plasată în finalul lucrării, încerc să parcurg drumul invers spre judecata de valoare din Lumină şi sensuri confuze, Compoziţii cu implicaţii existenţiale şi mai ales din Viziune realist-mitică (despre o expoziţie a graficianului Stan Done), Îmbinare între mitic şi real (o expoziţie a lui Marcel Chirnoagă, matematician de formaţie),o îndrăzneală şi o asumare fantastică, un risc şi totodată o ocazie fericită pentru cronicar de a privi, a înţelege şi a judeca lumea plurivalentă a artei plastice prin ştiinţa proporţiilor, a ritmurilor şi a efectelor cromatice. Cronicar cultural la fel de atent, caz mai rar întâlnit în presa locală unde adeseori diletantismul scăpat de sub control face carieră, Doina Drăguţ este o autoritate prin propriul exerciţiu literar, manifestat liber şi competent şi în cel de al III-lea capitol, intitulat Recenzii, cronici literare. Uimită de farmecul zicerii, autoarea cronicilor se exprimă adesea în citat (singurul în măsură să se argumenteze), însă judecă într-un sistem axiologic perfect vertical: „Cu stelele la plug înhămate, prinţul Eugen Caraghiaur (…), brăzdează cerul şi-l însămânţează cu vise descătuşat de limitele firii”(Meteoriţii, Ed. Mileniul Trei, Deva, 1990 n.n.). „În asimetria/universului – continuă cronica – se ascunde faţa/ nevăzutului, o asimetrie nu matematică, ci una ca imperfecţiune a tuturor existenţelor, o imperfecţiune ce ascunde ceea ce este perfect şi perfect este doar ceea ce nu există…” (p.87). Doina Drăguţ trece, în căutarea permanenţei, şi asupra cărţii de debut Blesteme, de Nicolae Bălaşa, Invitaţie la vis, a Mădălinei Maroga, Întâlnire în alb, a Danielei Luca etc. În general, recenziile şi cronicile literare sunt scurte, din motive de spaţiu, nu şi superficiale, din raţiuni deontologice, însă am certitudinea că autoarea nu a scris despre tot ce a ajuns pe masa redacţiei şi ea ştie să se scutească de o astfel de suspiciune tocmai punctând lucrurile originale şi promisiunile lor de durabilitate, nu de durată (Cântări iubirii, a poetului moldovean Eugen Enea Caraghiaur, Toată suflarea să laude pe Domnul, pricesnele preotului-profesor Alexie Buzera etc.). Inclus în acelaşi capitol, nici volumul Foişor în Heliopolis al cunoscutului poet şi eseist Zenovie Cârlugea, scris în dulcele grai cronicăresc, care aminteşte de străvechile imnuri indo-persane închinate Aurorei, nu primeşte mai mult spaţiu fiindcă Doina Drăguţ ştie să-şi invite cititorul la a descoperi singur cartea. Reeditările, trecute o dată prin judecata vremii, nu uşurează cu nimic recenzia, ci cheamă la identificarea argumentului care a reclamat readucerea în actualitate a unor perenităţi culturale, aşa cum este cazul generalului Nicolae Portocală cu lucrarea sa Marile civilizaţii ale traco-geţilor (Ed. Obiectiv, Craiova, 2006), a cărei prefaţă este semnată de Doina Drăguţ. E adevărat că lucrarea, reluată după 70 de ani, oferă suficient material cât să scrii o prefaţă, însă Doina Drăguţ nu se limitează la a sintetiza aspecte de senzaţie din prezentarea celor şapte minuni ale lumii antice, ci insistă cu propriul interes de cititor avizat pe acele date care îi pun probleme matematicianului: Pătratul, cu latura de 123 m, pe care foşneau Grădinile, era susţinut de 1.524 de stâlpi, dintre care cel mai înalt avea 23,10 m. Înălţimea maximă era de 77 m (p. 79), altceva decât însemnările călătoriei lui Dinicu Golescu. Simţul acut, matematic, al esenţei se concentrează în concluzie: Ceea ce nu se ştie este secretul dăinuirii acesteia (Piramida lui Keops, n.n). S-a constatat că egiptenii cunoşteau „numărul de aur” (raportul dintre apotemă şi înălţimea piramidei; valoare: 1,618) şi valoarea lui π (3,14) cu două mii de ani înaintea grecilor; ei operau cu aşa-zisul „triunghi al lui Pitagora” (p. 86). Ori lucrurile acestea l-au făcut pe un scriitor arab, după cum reţine autoarea, să observe că pe pământ toate lucrurile se tem de timp, dar timpul se teme de piramide (ibidem). Şi abia acum ajungem la primul capitol, Articole, eseuri, unde se pare că Doina Drăguţ îşi justifică întru-totul titlul cărţii sale, Nelinişti prin timp. O primă nelinişte vine dinspre efigia imperturbabilă a lui Eminescu, deşi detractorii lui de ieri şi de azi sunt neantizaţi de celebrul vers al lui Sorescu, citat la locul potrivit: Trebuiau să poarte un nume: Eminescu. După ce se aduce un elogiu (încă unul) lui Brâncuşi, al cărui atelier parizian devenise la un moment dat mai atractiv decât celebrul Turn Eiffel, Doina Drăguţ rememorează câteva momente din biografia lui Arghezi printre care şi nemeritata lui ostracizare din anii comunismului românesc timpuriu, epocă de proletariat cultural care îşi pune amprenta şi pe traiectoria lui Gheorghe Călinescu şi care ne lasă fără un Eliade după ce presimţise austeritatea culturală stalinist-sovietică din calea căreia se refugiază numeroase alte valori ale artelor şi culturii româneşti. Şi cu toate insistenţele pe zona culturală atât de fertilă a Olteniei, Doina Drăguţ nu se linişteşte nici aducând în discuţie celebrul caz al acelui Homer argentinian, Jorge Luis Borges, care se consola cu gândul la celebrul Premiu Nobel că poate Academia din Stockholm îl socotea prea tânăr încă pentru această onoare, chiar şi la cei peste 80 de ani ai săi. Confesiunea se făcea într-un dialog cu Marin Sorescu, şi el în atenţia amintitei academii, dar la propunerea românilor din diaspora, nu a celor din ţară.

Adevărate ode ale enciclopedismului cultural, eseurile Doinei Drăguţ îşi declină neliniştile de la Craiova până la Paris şi până dincolo de Ocean cu Ernest Hemingway, cu Denis de Rougemont, cu gândul la vikingi şi Nobel-ii lor, la soarta capodoperelor, ne întoarce în istorie până la Regele Alfred cel Mare şi harpa lui, la pseudoecumenismul unei noi releigii, Baha’I, la Marele zid chinezesc, la moştenirea lui Henry Ford, la Zidul Plângerii – ultimele vestigii ale celui de al Doilea Templu, la Secretele Vaticanului, la Arta arabescului, după care ne readuce la gloria aproape bicentenară a craioveanului Colegiu Naţional Carol I, vizavi de realitatea crudă de pe la 1918 a Diplomelor de vânzare, de la o universitate din Debreţin, pe care le pomenea în glumă la Cluj acad. C. Daicoviciu, dar care au ajuns o jalnică realitate în învăţământul românesc de astăzi – încă un prilej de Nelinişti prin timp pentru jurnalistul şi omul de rafinată cultură Doina Drăguţ.

Iulian Chivu

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*