Doamne, de ce? De ce tocmai mie?

07.10.12 by

 

 Dragii mei,

La ultima noastră întâlnire, am promis poveşti cu năbădăi. Desigur, promisiunea-i datorie curată şi n-am decât să mă ţin de cuvânt. Mă întreb mai întâi însă, cum s-a întrebat tot omul cu  materie cenuşie şi mintea răsucită în vremuri: de ce eu? De ce tocmai mie? De ce aşa şi nu altfel? Sau, chiar mai mult, de ce voi, semeni mie, şi de ce lumea  ca şi noi? Veşnicul ,,de’’?! Întrebări! După unii, nelinişti metafizice. Altfel spus, suflet aşezat pe căile Domnului, pe o boltă de un infinit absurd, sub care doar ochiul omului pustiit  se mai holbează. După alţii, formă a progresului. Cu alte cuvinte, întrebarea, şutul în fund şi pasul spre înainte. După creierele chircite,  s-ar zice că ea, întrebarea, ar fi, chipurile,  un fel de moft şi pierdere de vreme! ,,Se întreabă şi ăsta ca prostul! Aşa doar cât să facă pe deşteptul la drumul mare! Dar dacă n-o face şi în mijlocul lui, degeaba!’’ Alţii, cam tot de teapa celor de dinainte, adaugă: ,,prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul!’’ o fi! …Dar după mine, tot fleacuri! Bazaconii fără de care străzile nu ar mai avea colţ. Ar fi doar aşa un fel de uliţe posomorâte dus-întors, tocmai până la mama dracului!

Revenind, adaug faptul  că, uneori,  conştient de dimensiunea întrebării, alteori, de versativitatea răspunsului cuibărit în ea, trec peste orice, fie şi numai pentru că  mai mult de jumătate din felul în care ne înţelegem noi între noi, ca oameni, e, desigur, întrebare. Apoi în răspunsul,  un fel de nisip mişcător, venit de la tine, semenul meu, sau din lumi posibile, mă aşez totuşi sens, semn şi semnificaţie pentru omenire.  Accentuez însă pentru omenirea în care mai sunt încă oameni! ,,Morală de paradă!’’, o să trăncănească înţeleniţii în mocirle de când lumea sau creierele formolizate în poşirca de dude. Şi totuşi, repet, morală! Mai ales când ştiu bine că printre noi sfinţii păşesc în şoapta adierilor de vât, întinzând mâna celui năpăstuit. Da, năpăstuit! Abia acum, târziu, mi-am dat seama că cerul ne cade, vrând, nevrând, veşnic, drept în moalele capului şi ne duce  spre fundul pământului. Acolo, Hades mestecă în supa cu sufletele noastre tocmai de când raiul nu a mai vrut să fie şi pentru noi, muritorii, rai. Odată plesniţi, ne aducem aminte de păcat. Păcatul meu, păcatul altora! Din neamuri! Şi totuşi, toate ale noastre!             Veşnic m-a îngrozit pedeapsa pentru răul făcut. Tocmai ,,până la al nouălea neam!’’- zice scriptura.  Neam în care, din lipsa de a fi, veşnic trimitem acuza. Iar când mă mai gândesc şi la faptul că nimic nu e perfect, un altfel de întrebări mă străpung ca nişte  suliţe şi alte nelinişti nu-mi dau pace.

Acum, desigur, nu vreu să mă credeţi naiv. Ştiu că în sens stă scopul şi, cu siguranţă, sfârşitul. După mulţi, finalul cu fond structurat teleologic, aici pe un pământ nu tocmai rotund, ce se roteşte, cu noi, cu tot, pe  poteca sa din cer, nici ea rotundă. Extrapolând, îmi vine să cred că marginile univesului, acel infinit cu dus şi întors,  buclă de când şi până când, ar putea fi asemenea. Strâmb! Pocit! Întortocheat! Ei, de aici, din neregulă, îndemnul, păcatul şi, evident, pedeapsa. Păcatul tău, cel din primordii, obsesie de-aiurea, şi al altora! Apoi viaţa ca pedeapsă! În consecinţă, hodoroc, tronc, întreb: de ce? De ce, Doamne, picuri în noi şi liniştea, şi frumosul, cu pipeta? Pic, o picătură cât să nu orbesc la lumina zilei, pic, o altă picătură când am prins gustul sânişorilor de fată mare şi, probabil, un alt pic tocmai când îmi comand costumul cununiei cu alt început. Pic! Pic frumosul?! După esteticieni, rotundul, cercul… Dar şi el, nicicând şi niciunde rotund. După alţii, sfera, ea însăşi sumă de rotunduri. Sfera o fi ea sferă câtă vreme mişcarea, vârtejul, haosul văzut şi nevăzut turteşte? Toarnă totul într-un fel de elipsă, strâmbă şi lasă aşa slut, printre stele, în special omul. Abia acum  înţeleg de ce la Kant frumosul nu poate fi conceptualizat. De relativizare, nici pomeneală!  A doua, liniştea? Ia-o dacă ai de unde! Unii spun că ar trebui căutată chiar în nelinişti. Eu?!…În ceva asemănător, însă cu semn, în întrebare. În acest ,,de ce tocmai mie?’’ Omul pe care nefires                                                                          cul l-a scos din vremuri, înainte de vremea sa. Înaintea firii de a fi? A fi şi eu  ca tot omul în firesc, început şi sfârşit. De ce Vali, jumătatea fiinţării mele, înger cu aripile frânte? Şi când?  La ceas aniversar, când ar fi trebuit să savureze re-întâlnirea! Nu degeaba am  înjurat, ani la rând,  şi am  scuipat viaţa şi în ea.  Clipa e totul! Clipa e destin!’’ Da, am urlat, chiar dacă nonşalanţa-mi este forma de a pătimi! Am strigat în sufletul pustiit mai ales atunci când necazul  s-a înmulţit.  De altfel, el, necazul, tinde să fie  ca şi omul! Nu poate fi doar simplu necaz! Se potenţează obscur la umbra ideii de binel iar tu, ca om, guşti din amăgire sperând. De asta se spune că un necaz nu vine singur. Iar când te ajunge, cade trăsnet,din nou în acelaşi moale al capului. Ca un blestem! Vorba lui Blaga. Doar capra vrea să rămână capră! Dar dacă n-a fost să fiu?! Clipa m-a turnat suflet în trup de om, lagăr al  nădejdii şi deznădejdii. Tot ea mi-a scos în cale pe dracul gol cu chip de om. Apoi mi l-a pus în poală. E, acum să vă văd? Aţi ghicit! Coana Joiţina, concubină sau, mai bine zis, frivola de mai târziu. Frivola! Un fel de bordel ambulant! Ca şi… Sau altfel spus,  unul la purtător, cătă vreme presta ori de câte ori Sfârlogea, limbricul de care v-am vorbit, se făcea turtă! Ba chiar pâinea lui Dumnezeu împărţindu-şi japiţa ,,apostolilor’’ Până să cadă însă el sub masă, năbădăi! Intra în joc şi, hopa, jos, hopa, sus, mai prin faţă, mai prin dos, în patru, în trei… Reţineţi, asta pe vremea comuniştilor! Şi ca începutul unei astfel de orgii să aibă şi un sfârşit, posta. Evident, totul netimbrat. La rând, cu care mai de care nespălat, ignorând doctrina de partid. Domnilor, asta dacă  ar fi fost deşteaptă, după `89, se retrăgea şi se dădea  curvă dizidentă. Primea decoraţii, despăgubiri, pensii…  Nu trebuia decât să urle, pe bună dreptate, în gura mare, la tv sau la fel şi fel de ziare că, veşnic cu aşternutul în spinare, regimente întregi, zi de zi, cu fler de matroană, liniştea. Fără efort! Doar din buze, gâtlej şi buci. Poţi să mai zici ceva? Profesionistă! Spre liniştea poporului şi partidului iubit!. Când însă ai limbrici şi te mânâncă!… Apoi crezul sincer că a fost şi încă mai este folositoare la partid. Fie şi numai  pentru faptul că el,  conglomeratul, doar s-a împărţit. Fracţiunii care mai de care! Luate, după ani, la un loc, aceeaşi Marea Adunare, pentru  tot pământeanul orb.

Alături Joiţinei, coană, de, vrăjitoarele. Prima, adică cea mai mare în cioc,  Cioc! Vorba unui amic pus pe glume în faţa unui bloc: ,,cioc! cioc!, cioc! şi lola, lola  şi ai să vezi ce e gondola!’’. Fiţi serioşi! Ştiu ce vorbesc. Originalele sunt doar pe canale la Veneţia. La noi, făcături! Jagardele, putori ce-şi vând şi chiloţii pentru acadele. Suptul  dă dependenţă ca şi linsul în dos! Ai lins odată, lingi, nene, viaţa toată. Ţepăn, pus la copârşeu, îmbălsămat sau nu, lingi chiar şi pe popa în drumul tău spre al  său Altar Sfânt . Alături de Cioc(ista), Urinela. Helăuuuu! Ce stai, fă? Hai, la produs! Centurile au fost făcute cu bani grei, de la Bruxelles, din Apus!  Şi mâine, poimâine, o să întrebe ăia când îi mai recuperăm?! …V-am mai vorbit! Urinela, expertă în fel şi fel de scule, şi la pescuit. Ferească-te Dumnezeu să-i cazi la undiţă, că te-a lăsat în curul gol. Apoi, pentru siestă, cu luat, cu tot, fireşte, la partid. Locul în care, ca în Piaţa Mare, cât ai clipi, Drăgoşel, săracul, pe post de bărbăţel iubit, a fost schimbat pe un Aripel, şi el pervers, ca Urinela, că doar de-aia-i ,,frunce între pârliţi’’. Mare înghesuială!  Şi coadă, ca pe vremuri, că astăzi aud c-ar da pe gratis Urinela. Sarcină, în precampanie, de la partid!  Ce să vă mai spun? Alături lor, şi Sfârlogea Jr. Apropitar de ghinde, bătăuş şi mitocan sadea. Ascultaţi-mă, bate al dracului! Mi-a rupt coastele cu gaşca!  Îi ştiţi! Păsăroi, Iorgu Căcăian şi, pentru culoare, desigur, de-aci, din faţa luncii, Pardaian. Ăştia, nici pe departe oameni, ci săbii, puşti, pistoale… Adunate, precis un arsenal! Meşchetari, nu glumă! La cârciumă, la mine în poartă, chiar şi la tribună. …Că tot ar mai vrea. Ce? Casa, masa, soarele şi luna, chiar dacă ăstuia, jr, jeg, de soacră împăiat, partidele de cartier i-au tot dat. Atenţie! Taxa de protecţie funcţionează mai ceva ca zeciuiala de pe vremea lui Moise.  Acum, în postmodern, chiar la nivel de stat, mai ales dacă eşti jandarm de tip interplanetar. Eu, (domnule, când ai orbul găinilor, vai de capul tău!), i-am finanţat campania, paraşuta, nunta… Ba mai mult, chior de-a binele,  i-am finanţat până şi pe sluta, frivolă, în pat. Ilegalităţi pe faţă! Şi din partea mea, dar mai ales a celor pe care, dracu ştie cine, mi i-a cocoţat în cap?! Bat ăştia la tine ca la frunză, ziua, noaptea, când au chef de-o răfuială, cât să se dezmorţească şi să-i admire Joiţina că nu degeaba i-a tot finanţat. Iar justiţia… Tot oarbă! Ce să mai vorbim?! Tot cu gaşca! Dacă nu curge, pică! Bate vântul, hop şi ea! Fluieră a pagubă puterea, a pagubă şi justiţia.

E, spuneţi şi voi, oameni cu cap, în condiţiile astea, ce ar trebui să fac? Nici măcar să întreb: oi fi blestemat? Oi fi condamnat? Să trag oare ponoasele cerului? Oi fi deocheat?!… ,,Ptiu, fugi, deochi, fugi de la Titus dintre ochi…’’ – îmi zic, mai în serios, mai glumind, însă atunci când aripa îngerului meu s-a frânt, am intrat în rahat! Joiţina, Cioc, Urinelea, Sfârlogea, pe post de limbric, şi compania m-au tot tras în jos. Iar după aceea, desigur, nici că aş fi putut avea decât o viaţă de căcat! Băgaţi bine la cap! Viaţa, un fel de iluzie! Clipa însă, stare de destin! Când nici nu te-aştepţi, rămâi  mut, cu mintea crăcănată şi privirea în gol, întrebând: ,,De ce? De ce tocmai mie?!

Până data viitoare, Doamne fereşte, să vă întrebaţi la fel!

 

                                                                        Al vostru pentru eternitate,

                                                                                                Titus

www.omniscop.ro

Leave a Comment

*