Dizidentul polonez l-a făcut menșevic pe Liiceanu

03.05.11 by

Adam Michnik: ”Filosoful trebuie să fie precaut când își pune haina procurorului”(I)

În prima rundă a Conferințelor Ateneului, desfășurată în luna septembrie, Herta Muller l-a umilit pe Gabriel Liiceanu. După cadoul muzical al gazdei, de ziua îndrăgostiților, Andrei Pleșu scoate superlativele din dotare pentru a-și măguli interlocutorul (greu de afiliat, cel mai de seamă luptător, cel mai bine cotat disident etc), nimeni altul decât Adam Michnik.Ceea ce a spus Andrei despre mine seamănă cu un speech bun la înmormântare. Nu e adevărat!”, replică sec directorul gazetei Wyborcza, intrând direct în subiect: “ Toate visele frumoase ale generației noastre s-au împlinit, libertatea presei, alegeri libere, cultură fără cenzură, atunci de ce suntem furioși? Declick. La cuvântul furioși sala tresare. E sinonim cu enervarea despre care vorbea Herta. “De ce nu v-ați enervat atunci”? Vă mai amintiți? Au urmat zeci de emisiuni de justificare pentru a ni se explica rezistența lor prin cultură.” Mă aflu pe locul victimei … de pe scaunul pe care stai tu, Hertha ne-a certat spune Pleșu, înșirând o sumedenie de fraze despre retragerea într-o competență insulară a multor intelectualiși că noncombatul față de regimul comunist nu a fost o coabitare ( de parcă la Humbold se mergea oricum n. a.) Nu i-am auzit pe Doina Cornea, Radu Filipescu, chiar și pe Mircea Dinescu să certe pe cineva … Tu de ce nu ai certat? În loc să aștepte răspunsul, continuă, fie să epateze citând din tratatul despre larve a lui Piotrowicz, fie să glumească. Pentru cei din jur este limpede. Prietenul lui, invitatul Adam Michnik, este chemat să răstoarne ecoul aplauzelor smulse de Herta Muller, după ce l-a certat pe Liiceanu în public. Stupoare. În loc să preia și să ridice mingea deasupra fileului (sau fuleului `telectual), Adam Michnik parcă nu ințelege că e invitat pentru un joc de tease cat. De reabilitare. Disidentul polonez (cu ani de pușcărie) dă exemplu lui Liiceanu care în 1990, ca un paradox, îi certa pe alții (referire la Apel către lichele n.a.). ” Filosoful trebuie să fie precaut când își pune haina procurorului. Sala amuțește. Cel vizat scoate batista. Nu cea a Hertei din Nițchidorf de pe scena de la Oslo. Oricum, pare enervat. Și pentru a mai îndulci tensiunea, Michnik face un solo: Am un respect enorm față de cei care au rămas. Dinspre loja lui Liiceanu, aer de respirat. După ce amintește despre profesorii săi care, după 1945, au preferat să rămână și să ducă ideile lor prin școală, Michnik punctează, spre satisfacerea celor care l-au înviat: Herta Mueller le-a reproșat intelectualilor că nu au fost eroi .Cere de la tine să fii erou, nu de la alții! E o atitudine foarte sovietică, foarte bolșevică. Dinspre loja Humanitas, bezele de paradă. Privirea înaltă. Demnitate. Suveranitate în locul unde Galleron a pus temelia culturii române sub o cupolă. Dar și unde laureatul Premiul Nobel a înnobilat căcatul.

Adam Michnik, cu franchețea-i cunoscută, trece la subiecte mai adânci. Troțchismul lui, Soljenițîn, bomba atomică inventată de Saharov … Dar Pleșu revine. Spre a nu uita scopul și durata vizitei. Din nou, Herta e pusă în lipsă pe rotisorul de cuvinte. Conform concepției sale, întreg poporul era pe baricade, toți intelectualii colaborau.” Insistența menținerii subiectului enervează. Nimeni nu ceartă. Michnik povestește despre închisoare. Ar fi povestit și Pleșu … dar ce? Rezistenței prin cultură, disidentul polonez i-a răspuns cu îndurare. A stat închis, dar nu a urât. E mândru că e polonez. Nu face bravadă de anticomunism, pe care îl cataloghează drept “ fără simțire. Și iar subiectul revine la H.M. Sughiț, probabil, la Berlin. Michnik zice că mereu se caută fiecăruia câte o bubiță pe obraz, toți le avem, deci nimeni nu e fără bubiță. Unii vor zice că te-am invitat special … zâmbește Pleșu, de parcă evidența nu sare de peste orgă. Și, totuși, subiectul, după jumătate din timp, se schimbă … Pleșu amintește cum, în 1990, pe vremea când era ministru, a venit la el o doamnă cu un memoriu scris de bărbatul ei, care era închis. Nimeni alta decât soția lui Paul Niculescu-Mizil. Și atunci recunoaște că a avut o criză de conștiință. De ce să facem ca și ei? “ Nu vreau revanșe”, își zicea ministrul de externe de atunci. La un moment dat un regizor, povestește Andrei Pleșu, a intrat pe ușa când el citea memoriul tulburător. Mă simt nevinovat. Toți din CC sunt nevinovați. Comunismul e nevinovat, scria în document, liderul mai soft al PCR. Regizorul i-a replicat sec: “ Păi ei nu au avut nici un scrupul când ne-au arestat părinții”. “Adame, dar ca să iert trebuia ca cineva să ceară iertare, ajută-mă!

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*