DIN ÎNSEMNARILE UNUI AMBASADOR LA PARIS ÎNTÂLNIRE LA PARIS CU EMIL LOTEANU, POET ŞI CELEBRU REGIZOR DE FILM DIN BASARABIA

21.10.14 by

DIN ÎNSEMNARILE UNUI AMBASADOR  LA PARIS  ÎNTÂLNIRE LA PARIS CU EMIL LOTEANU, POET ŞI CELEBRU REGIZOR DE FILM DIN BASARABIA

Motto:
„Poezia pe care o simţi este
ca şi înţeleasă.”
Grigore Vieru

În perioada anilor 1986-1990 am îndeplinit funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Paris cât şi funcţia de Ambasador al României la UNESCO.
În această perioadă, am fost gazda unor importante personalităţi politice şi culturale din România cât şi din alte ţări ale lumii.
Între cei care mâau onorat cu prezenţa lor a fost şi Emil Loteanu, celebru regizor de film şi poet.
Pe Emil Loteanu l-am cunoscut la Paris, în luna martie 1988. Era invitat de un coleg francez pentru câteva săptămâni în Franţa.
Poetul Emil Loteanu a auzit că în unul din imobilele Ambasadei Române din Paris a luat fiinţă „Biblioteca Română”, astăzi denumită „Centrul Cultural Român”. Este adevărat că, după o absenţă a acestei instituţii de 43 de ani, în luna ianuarie 1988, cu acordul Ministerului Afacerilor Externe român, pe care l-am solicitat în mod insistent, s-a născut această instituţie culturală. În calitatea mea de ambasador al României, fără falsă modestie, pot spune că am avut un rol hotărâtor în înfiinţarea Bibliotecii Române în Paris.
Am restrâns birourile agenţiei economice cu două etaje din rue de l’Exposition, proprietatea statului român, pentru a crea posibilitatea atât francezilor, cât şi românilor care doresc să cunoască cultura românească, să poată să o facă. Şi ce bine a fost. Acum când scriu aceste rânduri, a trecut peste un deceniu de existenţă al acesteia. Trebuie menţionat că am luat-o de la zero.
Dar să revin la marele nostru prieten, Emil Loteanu. Deci, auzind că este o bibliotecă română, în fapt o instituţie cu activităţi culturale complexe, s-a prezentat la noi.
L-am primit pe oaspete cu braţele şi inimile deschise. Avea cu el un aer de timiditate, datorat atât vizitei sale în Franţa, cât şi a faptului că se afla, de data asta, pe „pământ românesc”.
Eu îl ştiam ca poet din poeziile sale pe care le citisem, cât şi din excelentul film „Şatra”, al cărui regizor era.
Legătura sufletească între noi s-a făcut repede, neaşteptat de repede.
I-am prezentat Biblioteca (azi Centrul Cultural), expoziţia de pictură din acea zi, filmoteca, revistele, discurile, exponate de carte rară şi câte altele existente în noua instituţie românească de cultură. Îl priveam cum ochii săi se bucură de cele văzute şi auzite.
Am trecut apoi în saloanele Ambasadei române, situate în fostul castel al Contesei de Behague, de la care statul român a cumpărat acest superb imobil. Se poate considera că prin clădirea pe care o ocupă, Ambasada Română este una dintre cele mai frumoase ambasade din Paris.
L-am invitat în biroul meu, unde printre altele, i-am prezentat cartea „Constelaţia lirei”, o antologie a poeţilor din Republica Moldovenească, adică din Basarabia. A rămas plăcut surprins pentru că nu se aşteptase la aceasta.
Am luat cartea cu noi şi ne-am retras în „Salonul de aur” al ambasadei, împreună cu încă trei colaboratori de-ai mei, diplomaţi ai ambasadei, unde am servit masa împreună.
Aici, pe măsură ce timpul trecea, ne-am deschis inimile, ne-am întins la vorbă.
Ne-a povestit despre activitatea sa regizorală, despre poezia sa, despre cultura moldovenească.
– Este vreo deosebire între cultura moldovenească şi cea românească? l-am întrebat eu.
Emil Loteanu parcă a zâmbit cu amărăciune.
– Nu, nu este nici o deosebire, pentru că şi noi vorbim şi scriem româneşte, ca toţi românii. Numai că noi suntem izolaţi între nişte hotare nefireşti. Deşi, noi suntem români, oficial, noi nu putem s-o declarăm deschis. Ne aflăm în graniţele Uniunii Sovietice. Mai precis a marii şi puternicei Uniuni Sovietice şi dumneavoastră ştiţi ce înseamnă aceasta.
Mi s-a părut că a oftat. Poate că a fost aşa, sau numai o părere a mea.
A continuat:
– Noi, scriitorii din Basarabia gândim şi scriem în limba română, pe care am moştenit-o de la părinţi şi de la bunici ca pe o comoară. Este comoara de care ne-a vorbit părintele şi poetul Mateevici, cuprinsă în versurile sale:

„Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”

Vă mai amintiţi poezia sa, celebra sa poezie?
– Desigur, i-am răspuns.
Şi am continuat eu cu celelalte strofe ale poetului, unde ne vorbeşte despre „limba vechilor cazanii”, pe care ţăranii o cântă la vetrele lor.
Atmosfera de poezie s-a creionat spre satisfacţia noastră, a tuturora.
Pe masa noastră, în afară de bucate, se afla cartea cuprinzând o mică antologie a poeţilor moldoveni.
Am luat iniţiativa.
– Maestre Loteanu, prietene Loteanu, frate Loteanu, hai s-o răsfoim împreună. Dacă nu cerem prea mult, am dori să ascultăm în lectura autorului câteva versuri ale sale. Sunteţi de acord?
– Cu deplin acord, mi-a răspuns poetul, cerându-mi să-i dau cartea.
I-am spus:
– Vă datorăm mulţumirile noastre, dar, aş vrea mai întâi să vă citesc câteva versuri din poezia „Moldovenii” a poetului Petru Zadnipru, de care am luat cunoştinţă în acest volum:

„Moldovenii când se strâng
Şi-n petreceri se avântă,
La un colţ de masă plâng
La un colţ de masă cântă.

Sufletul precum le-ar fi
Glob cu două emisfere
Una-i noapte, alta-i zi
Bucurie şi durere.”

Şi tot aşa, am citit până la sfârşit această poezie cutremurătoare.
Emil Loteanu mi-a spus că poetul „s-a prăpădit” în anul 1976, când nu împlinise încă 50 de ani.
În cartea de antologie, poetul Emil Loteanu este prezentat cu poeziile „Ovidiu”, „Gorunii”, „Ţarcul”, „Colindul numelui tău”, „Vin toamnele” şi „Veniţi poştaşilor la timp”, cuprinse, de altfel, în volumul său „Sufletul ciocârdiilor”, editura „Cartea moldovenească”, 1977.
Poetul a citit la început cu glas emotiv poezia „Ovidiu”, unde se vede drama poetului român, exilat pe malul Pontului Euxin, care părăsise eterna Romă. Este timid, sincer, agreabil.
Apoi, a citit celelalte poezii răsplătite cu atenţia şi aplauzele noastre. Era bucuros că ne-au plăcut versurile sale.
Redau ultima strofă din poezia sa „Gorunii”, în memoria lui M. Lermontov:

„Îi văd şi azi înalţi, cu frunza deasă
Plutind uriaşi prin nesfârşirea ceţii
Gorunii cad,
Ei nu îngenunchează,

Ei cad străfulgeraţi, cum cad poeţii…”
A scos stiloul din buzunarul său şi la pagina 210, din „Constelaţia lirei”, volum pe care eu îl adusesem şi unde este tipărită poezia „Ovidiu”, poetul, a scris caligrafic pentru mine:

„Scump domn şi drag coleg!
Această carte – fragment dintr-o imimă comună descoperită graţie Domniei Voastre la Paris, să vă aducă binele şi norocul la timpul posibil cât şi la cel imposibil…”

scr

Îi mulţumesc pentru amabilele cuvinte pe care a binevoit a mi le adresa în acele clipe la Paris. Ne-am îmbrăţişat cu căldură, prieteneşte… De altfel, poetul este sensibil şi sentimental. Dacă nu ar fi aşa, nu ar putea scrie versuri.
Desigur, poetul a vrut să ştie, de ce printre puţinele cărţi pe care le-am adus de la Bucureşti, se află şi antologia „Constelaţia lirei”.
A trebuit să fac o scurtă incursiune în timp în legătură cu apariţia acestei cărţi.
În anul 1986, eram ministru de Finanţe al României. Pentru apariţia cărţii era nevoie de o suplimentare de fonduri şi prevederi aşa zise „plan casă”. La mine s-a prezentat poetul Ion Petrache, cu care eram în relaţii prieteneşti, trimis la rândul său de către Ioan Alexandru, care prefaţa antologia, pentru a-mi cere sprijinul financiar necesar.
Cartea cuprinde un număr de 65 de poeţi, în ordine alfabetică, cu una sau mai multe poezii: Iosif Balţan, Marcela Benea, Ion Bolduma, Leo Botnaru, Iurii Barjanschi, Pavel Boţu, Emilian Bucov, Andrei Burac, Aureliu Busuioc, Petru Cărare, Arhip Cibotaru, Mihail Ion Ciobotaru, Anatol Ciocanu, Aurel Ciocanu, Iuliu Cârchelan, Anatol Codru, Nicolae Costenco, Petrea Cruceniuc, Nicolae Dabja, Liviu Damian, Pavel Darie, Petrea Darienco, Liviu Deleanu, Ilie Doru, Petre Duduiuc, Nicolae Esinescu, Iulian Filip, Vasile Galaicu, Emil Galaicu-Păun, Mihail Garaz, Ion Ghiorghiţă, Anatol Gujel, Ion Hadârcă, Bogdan Istru, Nina Josu, Leonida Lari, Vasile Leviţchi, Emil Loteanu, Andrei Lupan, Dumitru Matcovschi, Valeriu Matei, George Meniuc, Irina Stavscaia, Andrei Strîmbeanu, Arcadie Suceveanu, Victor Teleucă, Leonard Tuchilatu, Vitalie Tulnic, Paul Mihnea, Filip Mironov, Alexandru Negriş, Teodor Nencev, Nicolae Popa, Vasile Romanciuc, Agnesa Roşca, Valentin Roşca, Ludmila Sobeţchi, Andrei Ţurcanu, Spiridon Vangheli, Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Ion Vieru, Gheorghe Vodă, Petru Zadnipru.
Prefaţa, intitulată „Elogiul poeziei” este semnată de poetul Ioan Alexandru (la 27 februarie 1986) în care spune printre altele: „Este poezie aici, adică existenţa sufletului ce vieţuie adâncurile condiţiei umane cu speranţă şi putere în spiritul iubirii dintre oameni, a omului faţă de părinţi, soţie, copii, a omului faţă de pământ, râu, anotimpuri, a omului faţă de istorie, de strămoşi, faţă de ctitoriile lor, cărţi, cetăţi, a omului faţă de cele eterne de care ţine şi fiinţa graiului părintesc”.
În final, prefaţatorul menţionează că „au colaborat la realizarea antologiei scriitorii: D.R. Popescu, Mircea Tomuş, Arcadie Donos, precum şi Ioan Alexandru…”
Poetul Ion Petrache, emisar insistent, nu a plecat din biroul meu până când nu am aprobat fondurile necesare pentru editura „Cartea Românească”, sub auspiciile căreia a apărut această antologie.
În favoarea apariţiei acestei cărţi am primit şi vizita profesorului şi omului de cultură Victor Crăciun, cu care eram în relaţii bune, prieteneşti. Un telefon l-am primit din partea lui Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.
Cartea a apărut. Eram bucuros. Prin ea făceam cunoştinţă cu fraţi de-ai noştri, poeţi basarabeni. Poeziile sunt în general calde, duioase, sentimentale, pline de dragoste faţă de oameni şi de pământul străbun, de tot ce ne înconjoară.
Poetul Emil Loteanu, după ce a aflat cele ce i-am spus, s-a bucurat că la Bucureşti sunt oameni care nu i-au uitat pe cei de dincolo de Prut.
I-am spus că data viitoare când va veni la Paris să fie oaspetele Bibliotecii Române, unde în faţa unui public select să-i fie prezentată opera, ca şi personalitatea sa. A fost de acord, mulţumindu-ne.
Între timp, am avut plăcerea şi satisfacţia de a cunoaşte personal mai mulţi scriitori din Republica Moldova, precum acad. Mihai Cimpoi, care este preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, acad. Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă şi Nina Josu.
Din partea unora, am amabile dedicaţii pe unele din cărţile pe care le-au publicat în România. Un sprijin permanent în publicarea scriitorilor moldoveni a fost acordat şi de către profesorul Tudor Nedelcea, recunoscut critic literar, eminescolog, care, prin intermediul Fundaţiei „Scrisul Românesc” din Craiova, au văzut lumina tiparului, o serie de cărţi valoroase.
Aş aminti faptul că de la Nicolae Dabija am primit mai multe cărţi, printre care „Icoană spartă, Basarabia. Harta noastră care sângeră”, „Vai de capul nostru”, „La est de vest”, „Însemnări de pe front”, ş.a.
Pe cartea „Icoană spartă, Basarabia. Harta noastră care sângeră”, Nicolae Dabija a avut amabilitatea de a scrie: „Fratelui Petre Gigea-Gorun, cu speranţe în dreptatea lui Dumnezeu şi pentru Basarabia, cu drag, Nicolae Dabija, 17.01.2000”.
La 150 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, în ianuarie 2000, am primit o carte excepţională intitulată „Mihai Eminescu – Capodopere”, într-o viziune editorială de Victor Crăciun, care cuprinde „poeme, proze, teatru, publicistică”, cu un cuvânt înainte de acad. Mihai Cimpoi.
Pe acest exemplar, mi s-au scris amabile cuvinte: „Lui Petre Gigea-Gorun, trecând peste amândoi neaua Eminescului, pentru a deveni noi înşine, cu dragoste, Victor Crăciun”. Iar în continuare: „Cu aceleaşi urări de bine şi noi împliniri sub semnul Anului Eminescu, Mihai Cimpoi, Craiova, 17 ianuarie 2000”. Le mulţumesc.
La rândul său, poetul Grigore Vieru, pe volumul său de confesiuni şi aforisme „Lucrarea în cuvânt” a avut amabilitatea să scrie o frază extraordinară:
„Fratelui Petre Gigea-Gorun, pe care-l cunosc de două mii de ani şi tot de atâta vreme mi-e drag. Grigore Vieru, 27 februarie 2002”.

Din confesiunile sale aş reda câteva fraze ale poetului şi patriotului Grigore Vieru:

„Noi, românii basarabeni, pentru fiecare zi în care vorbim româneşte este o zi a înălţării, o sărbătoare, vorbim mai şovăielnic, mai clătinat, ca să zic aşa, mai încet, dar tot româneşte vorbim; pasul nostru în horă este, poate, puţin rătăcit, dar tot româneşte jucăm; cântăm plângând, dar tot româneşte cântăm; am cioplit în depărtări înfiorătoare cruci de gheaţă şi-n sloiuri de greaţă ne-am înmormântat bătrânii sau pruncii, dar tot după legea şi-n graiul nostru i-am petrecut spre Cerul cel drept; tăiatu-ni-s-a mâna cu care ne facem semnul crucii, dar schiţăm sfântul nostru semn pe cerul gurii cu limba; nădăjduim spre bine, spre izbânda dreptăţii noastre.”*1

Într-o discuţie avută cu Grigore Vieru, i-am mărturisit că mi-au plăcut aforismele sale. Aceasta, vădit satisfăcut, mi-a spus că sunt primul care a făcut aprecieri cu privire la aforisme.
În anul 2001, din presă am aflat că Emil Loteanu a fost invitat de autorităţile culturale româneşti la Bucureşti.
Autorul filmelor „Poienile roşii” şi „Şatra” (printre altele), aflat în capitală pentru a primi unul dintre premiile Fundaţiei Culturale Române, a mai primit, în trecere, o distincţie: titlul de membru de onoare al UCIN. Cunoscutul cineast a folosit prilejul pentru a ne încuraja, încredinţându-ne că, potrivit estimărilor sale, autorii noştri ar putea să producă anual vreo 30 de filme sau măcar 20. „Bani ar fi, dar este prea mare harababura financiară”.
____________________________________________
*1 Grigore Vieru, „Lucrarea în cuvânt”, Fundaţia „Scrisul Românesc”, 2002, pg. 82.

Cu această frumoasă convingere, Emil Loteanu s-a îndreptat spre Studioul Animafilm pentru a înmâna, la rândul lui, văduvei lui Gopo, doamna Ana Maria Popescu, statueta „Spadasinul de aur”, un fel de „Oscar moldovenesc, acordat marilor creatori ai secolului”. Oscar sau nu, Ion Popescu Gopo îl merită din plin, după cum afirma Magda Mihăilescu, critic de film.
Mi-a fost dor de Emil Loteanu. Cred că şi-a amintit şi el cu plăcere de această întâlnire memorabilă.
Dar timpul a trecut impasibil pe lângă noi.
Cu puţin timp în urmă, celebrul regizor Emil Loteanu a trecut apa Styxului, în lumea Drepţilor, mai aproape de Dumnezeu.
Un gând pios pentru sufletul şi marea lui personalitate.

emil

Emil Loteanu

vancu

De la stânga la dreapta: dr. Acad. Vancu Şerban,
Dumitru Sauer, Nicolae Dabija, Nina Josu,
Petre Gigea-Gorun, Tudor Nedelcea,
Alba Iulia, 29 noiembrie 2002

ei

Paris: Turnul Eiffel şi grădinile Trocadero
văzut cu Emil Loteanu

nd

Paris: Catedrala Notre Dame, constituită în anul 1193
văzută cu Emil Loteanu

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*