Din Fabricile Cerului ( II)

07.01.15 by

Din Fabricile Cerului ( II)

Nedumerire
o întrebare ilegală
pentru cei care
vor să știe totul:

eu am voie
să dorm în
propriul meu somn
de veci ?

De la Sine
e de la Sine
înțeles
de când lumea
în jur
toate semnele
sunt
un fel de eternă
avertizare
meteorologică

Eco
cât ve(r)de !
ca ochiul
a răsărit soarele
și iarna
se dezbracă
dansând
în pielea goală !

Apo(ca)li(p)tică
să-mi puneți crucea
la picioare
să văd tot timpul
scrisul
măcar aici
la cantina
viermilor
să nu fiu înlocuit
de ideologiile voastre
putrede

Pământul
există Apoi
și după viața
ajunsă la Ceruri
aici totul e altfel
din oglindă
un orb
privește
pâmântul prin tine

Ora exactă
ca frunza și iarba
câți ne(-) om fi adunat aici
nu auziți rugile
celor de afară?

e timpul să ieșim
la tablă
la ora practică
de apocalipsă

DUI-ul
nu-mi mai ascultați vorbele
nu-mi mai goliți sifoanele
nu mă mai securați
nu-mi mai xerocopiați umbra
vă pierdeți timpul
eu m-am născut direct
în formă de dosar
doldora cu nimicuri lumești

Indispoziție testamentară
pe cruce
în locul acela
unde se trec eroii
încolonați
cu litere de aur
numele
celor care mi-au
grăbit odihna

Rustică
din mijlocul pădurii
brazii urcă direct
în fabrica de cherestea
din partea nevăzută
a Selenei
jos
se zăresc doar
turme de oi
și-o mulțime de ciobani
în negru
cu camilafcă

Dincolo și dincoace
ascultă femeie
dintr-o lacrimă
Fiul omului
e lângă noi
ca un mic cutremur
crescând
dintr-un cui
nașterea și moartea-s
două porți stelare
restul e mereu
dincolo și dincoace
(1 ianuarie 2015, la un an
de la trecerea Floarei Ifrim)
Priveliște
iată cupola bisericii
sfârșitul primului Cer
sub care
uneori mor
chiar și
medicamentele;
deasupra
e lumea îngerilor
vânturile subțiri
suflând răbdătoare
în miracole lumești
inflamabile
Din Fabricile Cerului (II)
viața e dură și
se schimbă
de la un gând
la altul;
la una din ferestrele
Edenului în contumacie
iată-l pe Andrei
cu o baghetă
muiată-n smirnă
răscolind prin
deșeuri filozofice
eclozate
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*