DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚI DEMOCRATICE (8)

29.11.12 by

 Scriam în articolul trecut că, după ce vom avea o lege privind traseismul partinic, va trebui să avem și una privind traseismul electoral care să prevadă modalitățile aprecierii specializării teritoriale a candidaturilor, cu conotații de orice natură, de la cele demografice la cele ale produsului realizat și ale nivelurilor de securitate alimentară, sanitară, a locurilor de muncă, habitatului, folosinței bunului comun. Și chiar a respectării democratice a legilor ca un aport adus direct statului de drept de către cei aleși să-l conducă. Asemenea reglementări sunt imperative pentru a îndepărta mentalitățile politicianiste și de comerț electoral care intră în dușmănie directă cu democrația reală și nu pot marca decât marginea prăpastiei spre absolutul mafiei politice; spre încălcarea oricărei îndatoriri în funcție de banii cu care îți cumperi puterea. Spre cinismul cu care cei ce  mânuiesc bani murdari fac partide și politicieni, iar partide și politicieni adoptă cu ușurință în rândurile lor tot asemenea mânuitori, dispuși să cheltuiască ei în numele partidului și să mai dea osânză pentru alții. Cu alte cuvinte, dacă nu vine Vântu să facă un partid al dorințelor lui, vine Prigoană cu dorințele lui în partid. Plătind, fiecare pune condiții: Unul, după exemplul președintelui țării, așteaptă susținere din partea intelectualilor în care pompează; celălalt, și mai brutal, amenință cu plecarea din partid dacă i se cere să nu mai facă afaceri cu statul. Bișnița devine fățișă și oficială, așa că Gigi Becali o trântește direct, ca la blaturile din fotbal, că… el pune la bătaie câteva milioane și trebuie să câștige! În felul acesta, politica devine un joc de poker, dar nici măcar dintre cele frumoase respectând sportivitatea cărților; ci un joc de poker la cacealma, cel care plusează ne mai având nevoie nici de doctrină, nici de program electoral și, în nici un caz de vreo lege care să-i cuantifice aportul adus pentru dezvoltarea democratică a teritoriului pe care îl reprezintă. Lucrul acesta din urmă chiar reușind bine până acum, de vreme ce vorbim de stat de drept funcționând prin reprezentativitate, dar o asemenea lege nu există.

Asta, în ceea ce privește candidatura corupților sau a setoșilor de putere, a căror stare naturală e păcătoșenia și ilicitul. Care, prin succesul lor electoral devin periculos de contaminante, decăzându-ne direct într-o lume inferioară din care greu se mai iese. Dar, în egală măsură, și de partea cealaltă, a electoratului sincer în dorința de libertate și egalitate, ar trebui să ne punem întrebarea dacă formularea cu „unii care îi domină pe ceilalți” este fericită: Nu cumva ea netezește calea către dorința de dominare pe care și așa o au cei setoși de putere?… Nu cumva duce ea la recunoașterea scindării sociale și a unor reciproce necesități de urmărire continuă care ar exacerba funcțiile polițienești ale statului?…Nu cumva suspiciunea taie calea spre posibilitatea armoniei sociale?… Eu cred, cum se recunoaște uneori și-n matematici, că e vorba de condiția necesară dar nu suficientă. Chiar dacă dominația prin majoritate este o condiție necesară, mai ales din punct de vedere electoral unde încă nu s-a găsit o formulă mai real-cuantificabilă decât cea statistică, ea nu este suficientă. Aici se adaugă principiul opoziției active, care ajută actul de guvernământ chiar și prin luciditatea critică ale cărei servicii sociale se pot cuantifica foarte bine. Se spunea odată că un om politic inteligent știe nu numai cum să fie el folositor electoratului, dar și cum să-și facă oponenții a aduce foloase care să-i fie atribuite lui.

Tocmai pentru că, în principiu, acest stat de drept ( care nu poate fi numit astfel numai fiindcă-i funcționează Curtea Constituțională sau Avocatul Poporului), se deosebește calitativ de cele de până acum prin faptul că nu mai are supuși și stăpânitori, ci împarte forma de răspundere altfel: în drepturi și îndatoriri, sau atribuții și obligații. Cu totul alte forme de desfășurare a vieții publice decât cea nepărat concurențial-dușmănoasă și de scandal politic în care s-a specializat guvernarea noastră, mai ales sub forma ei prezidențială. Iar, din acest punct de vedere, aș îndrăzni să spun că, în măsura în care ar fi capabil să perceapă statul de drept în fondul existenței sale – adică menit prin obligațiile față de cetățean să elimine luptele pentru putere și, prin atribuțiile sale publice, să stopeze orice încercare netransparentă de manipulare –  Președintele Băsescu și-ar da seama că nu este omul care are dreptul de a face caz de el.

Ar avea astfel o contribuție la progresul democrației aducând un câștig real de mentalitate pentru populația țării sale la care spune că ține. Pentru că ar lăsa-o pe calea afirmării doritului stat de drept, bazat numai și numai pe un raport de drepturi și obligații între el și cetățean: Cetățeanul are drepturile sale și îndatoririle ce-i revin față de drepturile celorlalți cetățeni sau ale statului în care ei se organizează; Statul are atribuțiile sale conferite prin delegare și reprezentativitate, ca și obligațiile față de cetățean, pe care acesta i le pretinde atunci când îi conferă delegarea.

Înțelegând că statul de drept  are această trăsătură definitorie a drepturilor și obligațiilor reciproce în raporturile cu cetățeanul, alegerile parlamentare care se apropie nu au menirea de a stabili o nouă guvernare nici în scopul setei de putere a unora, nici în scopul asmuțirii colectorilor de taxe și impozite întru venituri cât mai mari pe care să le poată cheltui ea și, eventual, așa cum sunt convins că vor demonstra unele procese aflate pe rol, să poată alimenta fondurile partidelor de guvernământ. Aceste alegeri ar trebui să fie urmate de o guvernare care să recupereze hiatusul administrativ-public de mai bine de o jumătate de an; cu toată cearta politică, de înveninarea căreia, bine înțeles că este vinovat prin relele sale năravuri Președintele, dar în egală măsură sunt și cei care l-au imitat în comportament alimentându-i dorința de scandal în defavoarea măsurilor concrete de gestionare a țării. Așa că, în măsura în care există bună credință, imperativul de recuperare a pierderilor politico-economice ale țării este cel care va reabilita fie o parte, fie alta.  Iar alegerile ar trebui să fie urmate de o redefinire a statului de drept prin orientarea guvernării spre achitarea de obligațiile pe care și le asumă, demonstrând că se poate rupe de toate devierile care au caracterizat-o în acest an și reașezând la vedere aspectul principal al guvernării: obligațiile față de populația al cărei prezent și definire le gestionează.

Despre cum le gestionează, însă: Dumnezeu cu mila!… Iată ce scria ieri-alaltăieri ziarul „Magazin Sălăjean”, într-un județ mic, despre niște colegii apropiate, deci în care oamenii se cunosc știindu-și bine nevoile și aspirațiile; neîmpiedicându-i nimeni să ajungă la ele și să-și spună măcar gândul despre cum le văd rezolvate: „La ce să ne aşteptăm în campania electorală? Evident, la nimic. La nimic serios. „Ofertele” prea multor candidaţi sunt penibile. Ale altora nu transmit nimic, în afară de ură. Multă ură. Şi ulei. Şi zahăr. Şi mulţi, mulţi bani. Din această perspectivă, ne aflăm în aceeaşi „paradigmă” simplistă, a luptei dintre bine şi rău. Ei sunt buni, ceilalţi sun răi…” (Daniel Sauca – „Nimic.Nimic serios”).

Menționam într-un articol trecut, drept una dintre importantele funcții ale statului de drept: „Participarea publică la funcționarea instituțiilor democratice”. Păi una dintre cele mai democratice instituții, cu cea mai mare participare publică, este tocmai cea reprezentată de campania electorală. Dacă nici în cadrul ei, ofertele politice nu transmit nimic, ce se mai poate spune despre orânduirea respectivă și perspectivele de evoluție ale unui asemenea stat de drept, oricât de înțeleaptă Curte Constituțională ar avea, și oricât de drepte ar fi acele minți selecționate de Președinte pentru completarea ei?!

www.omniscop.ro

Leave a Comment

*