DESPRE UNELE SENSIBILITĂȚI DEMOCRATICE (12)

06.12.12 by

Compromisul are în tratativele politice sensul bun al înțelepciunii și calmului de a negocia. Prin el, din rațiuni suprioare,doctrine aflate în opoziție demonstrează că înțeleg un comandament național sau internațional și ajung  a selecta sau a pune accentul pe ce le apropie și nu pe ce le desparte, găsind chiar și cadrul de compromis al aplanării unor conflicte care, inițial, par de nerezolvat decât prin luptă și înfrângere…

Doamne, câte vorbe mari într-o singură frază!… Înțelepciune; calm; rațiuni superioare; comandament național… Numai când le rostești și ți-e rușine să-ți mai amintești mutra de pârâci plângăcios și tonul de mahalagioaică țâfnoasă  cu care Președintele Țării, chiar el, rostea injurii publice a doua zi după ce biata populație credea că s-a găsit o cale de „pace între palate”, ca să ne rezolve, dracului, câte ceva din bietele pensii, sau salarii și să lase alegerile care sunt atât de apropiate să rezolve ele conflictele!… Ei bine, nu; murdăria și mahalagismul răutăților meschine a mai răbufnit încă o dată, spurcând totul exact când s-at fi putut stabili două săptămâni de calm național în care fiecare să-și vadă de rezolvarea problemelor pentru care este plătit de la bugetul de stat. Iar, măcar de ziua națională, să nu stea unul cu fundul la altul. Să nu se mai gândească la ranchune și dosare pregătite, ci la poporul pe care l-am văzut ce bucuros reacționează la tricolorul pe care „e scris unire”.

Dar degeaba-i invoci mahalagioaicei vorbele și sintagmele subliniate mai sus în cursive! Înțelepciunea e pentru generali, rațiunile superioare sunt pentru politicianul adevărat, comandamentul național are semnificație doar pentru omul cu simțire patriotică. Mahalagioaica moare cu tine de gât și din „curvă” nu te scoate chiar dacă ea a fost prima care a-nceput cu curvăsăria!… Generalii se înțeleg, peste starea de beligeranță, să  facă un armistițiu pentru a-și strânge morții sau a evita căderea totală în irațional. Lorzii politicilor găsesc loc de calm pentru a putea vedea rațional prioritățile. Mahalagioaica face ceva pe comandamentele naționale care nu se văd printre șipcile gardului peste care-și ițește buruienoasa agresiune, iar rațiunile superioare n-o fac să tacă fiindcă ea nu are nici măcar rațiune. Ea are doar venin, invidie și invectivă; iar gura nu-i face parte din capul cu creier, ci din viscerele cu scârnă. Mahalagioaica nu tace nici măcar din lehamitea de a spune: „lasă, domnule, că sunt zile numărate; vin românii la vot și rezolvă ei starea asta!”… Nu. Ea nu are nici un Dumnezeu și trebuie să împroaște cu venin și cu noroi. Și rânjește numai când are vreun docoment la mână ca să te înfunde: „Pac la Washington… Post!”„Pac la Europa… F.M!”… „Te spun eu lui Angela!”… „Asmut eu procurorii pe tine!”… Sau pe gazetari, dacă poți, chemându-i în fața pupitrului cu Înaltele Insemne și motivând drept mare docoment incriminator dosarul cu fluturași strânși prin provincie de urmașii celor care l-au lăsat din mână pe Ceaușescu mai înainte decât alții… Da, dacă se va găsi vreun admirator cretin să-i facă statuia, așa trebuie să i-o facă: Fluturând un dosar cu bieți fluturași, dar cu gestul turnător de „te am la mână”, sprijinit pe insemnele Republicii, fără jena că le spurcă

În politică, a nu avea nici un Dumnezeu, echivalează cu a nu avea doctrină. Iar, când n-ai doctrină latri orice, numai să nu taci. Asta ar trebui să înțeleagă popularii Europeni care au venit la noi, ca și cum special pentru noi, ca aluzie la starea noastră, și-au formulat lozinca congresului drept:„Mai multă Europă”… Mai multă; fie cât de multă! Dar dacă n-ai doctrină, nici de la ce să cedezi cu înțelepciune ceva, nu ai! Și atunci, cum o să poți realiza compromisul necesar unor rațiuni superioare ale stării de azi a națiunii?!… Găsirea cadrului de compromis necesar aplanării unor conflicte înseamnă să cauți în interiorul doctrinei pe care o susții ceea ce este mai favorabil rezolvării momentului de conflict, altfel decât cu brutalitatea kaganului bolșevic. Compromisul necesar, explicabil și scuzabil înseamnă a alege, din intențiile doctrinare sau pragmatice pe care le are oponentul, acele trăsături care tu ai fi de acord să fie puse în practică, promițând cu garanții că te angajezi a le respecta. Și, cum în cadul unor asemenea tratative, promisiunile cu garanțiile respective sunt reciproce, se ajunge la acele promisiuni comune care constituie și ligvistic și de facto com-promisul, adică promisiunile pe care părțile și le fac în comun.

E o practică curentă, înțeleaptă și echilibrată cu urmări benefice, chiar mai mari decât pentru cele două părți, dacă ne gândim că importante deziderate naționale și internaționale se rezolvă astfel. Dar, și ca să faci un compromis doctrinar, trebuie mai întâi să ai acea doctrină. Astfel, liberalismul își află componenta economico-sociala în libera profesie care desfiintează cât mai mult statul; deveniți cât mai liberi, prin serviciile si produsele lor necesare altor cetateni cu care se află în relație directă, oamenii au cât mai puțină nevoie de autoritate mediatoare sau intermediară. Implicarea mai mica a statului, deci, impune o legislație și proceduri care definesc statul-civic, egal cu cetățeanul. Stat care îi prestează cetățeanului servcii de administrație publică, gestionare bugetară și gestionare a bunului comun. Iar aceste servicii prestate de stat pentru cetățenii care îl deleagă să-i gestioneze, confera administratiei publice un fel de statut  de liber-profesionist prin care își castigă pe drept veniturile. Toată lumea câștigă cât muncește; nimeni nu mai este „bugetar” în sensul pejorativ de astăzi. Riscul unei asemenea orânduiri este o prea mare diminuare a autorității, ceea ce poate duce la liberalisme neconvenabile întregii populații. Iar, cum lipsa de autoritate apare întotdeauna la brațul lipsei de profesionalism, lucrurile se rezolvă prin meritocrație, care este trăsătura politicii echilibrate de centru, cu accent pe priceperea umană și virtuțile ei. Pe de altă parte,  social-democrația care are merite în protecția socială, exacerbează statul și trebuie ținută în frâu. Defectul ei e că statalizează uneori mai mult decât trebuie, exact atunci când calitatea serviciilor administrative se transformă în cantitatea funcționarilor proști, dar greu de deșurubat de pe locurile lor. Atunci, în loc de a stimula forțe sociale reale, cu sindicate si bresle bine intenționate și ferm democratic organizate, există riscul de a se ajunge la un fel de dictatură birocratica. Soluția tot meritocrația este; ceea ce face și mai mult din ea o viabilă metodă politică de centru. Nu doctrină, ci metoda de cea mai valoare democratică pusă în slujba unor doctrine reprezentând statul pluralist.

Așa cum se profilează lucrurile la noi cu o alianță stanga-dreapta, speranța este că ea ar putea aduce beneficiile centrului prin contracarea reciprocă și compensarea eșichierului de unde s-a pierdut centrul. Este unica șansă la noi; dar pe moment. Doar pentru un anume timp si cu speranța de a se ajunge până la urmă la un partid bine organizat în jurul unei doctrine, ca un pilon adevărat al centrului, cum a fost cândva democrația creștină când se baza pe De Gasperi, Adenauer și chiar De Gaulle, când Piața Comună însemna Schumann și Monet, politica agricolă comună Hollstein si Mansholt, apărarea și tratatele de la Roma Spinelli și Spaak,  politologia coeziunii Dennis de Rougemont, iar filosofia statului, trecând de experimentele nefaste ale revoluțiilor provocate sângeros, se alinia în plan spiritual cu tradițiile creștine ale demnității omului, prin viziunea postmodernist europeană a lui Jacques Maritain și Emmanuel Mounier… Pentru că democratia crestina, cu aspectele economice comunitare, aspectele sociale ale credintei și aspectele morale ale spiritului civic este cu adevarat populara. Iar, daca e bine organizata, dacă nu e îndoctrinată fundamentalist ci doctrinata în spiritul armonios al rațiunii libere, poate aduce  si servicii sociale si independența față de statul ale cărui servicii se profesionalizează mai ales pentru gestionarea cât mai transparentă și mai echitabilă a Bunului Comun și a Interesului Public.

În mod secularizat, adică temporal-acum, în momentul de față, această politică de centru ar fi benefică pentru noi așa cum a fost pentru afirmarea republicii italiene, transformarea RFG într-o Pasăre Phoenix și consolidarea unei noi republici franceze postbelice; pentru capitala modernizare a statelor monarhice; pentru demnitatea garantată de prosperitatea statelor mici. E o solutie favorabilă și favorizatoare de dezvoltare cu calm a propriilor noastre priceperi. Dar iata cum n-o folosim, politicienii noștri ne având capacitatea de a pune pe picioare un asemenea partid, iar urmașa lui Adenauer ne fiind preocupată de problemele doctrinare în care a excelat întotdeauna filosofia clasică germană; ci, mai degrabă, în manipulările monopoliste în care a excelat „I.G.Farbenindustrie”.

Pentru că, vă rog, vă rog pe toți, teoreticieni și practicieni dinăuntrul și din afara țării, nu-mi vorbiți, vă rog, de PDL! Nici condus, nici necondus de Băsescu!… În afară de faptul că din Aleea Modrogan se expediază o cotizație substanțială către Partidul Popular European, poate chiar calculată greșit dacă e raportată la proporțiile țării și nu ale formațiunii respective, ca și nevoia unei internaționale de partide credibile să aibă în evidențele sale măcar o adresă postală sau electronică într-o țară ca România, noi nu avem în scumpa noastră patrie nici mădular de popular european!

E ca în bancul cu reprezentantul Zanzibarului la Internaționala a treia, comunistă, când Lenin apostrofează lipsa lui de la tribună, dar i se explică cum unul, de genul lui Kaganovici, a spus că face orice pentru partid, dar inel în nas nu-și pune!

Băsescu, sau Videanu au fost doar cei dispuși să-și pună inelu-n nas; după cum Monica Macovei sau Elena Udrea, în alte părți, exterioare sau interioare, conform reprezentării parlamentare. Dar, cu toate aceste eforturi, altceva din doctrina populară, decât să le doarmă Pinalti pe umăr, n-au reșit.

Nevoia de democrație crestina ca politică ce vede problemele din punctul de vedere al centrului echilibrat socio-economic si nu face doar concesii dinspre dreapta ori dinspre stânga în cadrul unei alianțe bazate pe compromisurile necesar politice, este evidentă. Ea naste politici de centru, ca o nevoie populară si nu ca o alianță de moment. Din acest punct de vedere, ea nu practică doar o politică de sincronizare, ci are perspectivele diacronice ale actului politic echilibrat, de centru. De asemenea, în aceste politici, ea vine creștinește să înlocuiască cu o anume spiritualitate a cooperării solidare actul pragmatic al alianțelor bazate pe concesii și compromisuri de moment. Dacă îmi e îngăduit să visez la o politică ideală, aș îndrăzni să spun că democrația creștină a deschis pentru prima dată o cale de comunicare dintre secularul brutal al politicilor economice și geopolitice care de multe ori au condus la conflict extern și crimă totalitaristă internă, cu transcendența nevoii de înțelegere, cooperare și solidaritate umană care sensibilizează sufletul omului. Mulți cunoscători vagi ai politologiei europene atribuie aceste calități de cooperare spiritului practic, bun urmăritor de rezultate precise, adus în viața comunitară de viziunea religiilor neoprotestante.  Explicația este superficială și pornește doar de la o evaluare a bogăției burgheze din unele state nordvestice. Care merită tot respectul, însă nu trebuie uitat că legătura democrației cu biserica s-a înfiripat mai întâi în lumea catolică prin ideea de justiție socială, iar grija pentru semen este un sentiment religios universal care se dezvoltă oriunde într-un mod foate popular stabilind legături temeinice între organizarea obștească și credințele locului. In ceea ce ne privește, nu este deloc de neglijat că obștile sătești ale ortodoxiei noastre au ținut îndelungă vreme loc de organizare feudală sau statală, politica existenței zilnice a unor populații întregi (care, pe deasupra, mai trebuiau să se apere și de năvălitori) conducând la politicile spirituale ale existenței în timp printr-o cultură unitară. Zămislită și din viața materială și din credință. Iar, din punctul de vedere al epocii moderne în care domină conceptul de drepturi ale omului, e bine de știut că filosofia personalistă în baza căreia s-au creat temeiurile acestui concept, s-a manifestat în filosofia noastră concomitent cu începuturile ei europene. Și, ca să nu mă hazardez chiar cu un act de mândrie protocronistă, precizez momentul post-kantian al primelor preocupări de la noi.

Că, în perioada postdecembristă am avut ghinionul ca multe minți laminate și forjate pe calapodul marxist al arivismului brutal, bolșevico-securist, să caute scăpare cu eticheta creștin-democrată, e riscul nostru. Oameni învățați să considere partidul o haită prin care capeți ceva mai mult decât în spiritul responsabil a ceea ce blamau drept „individualismul burghez”, s-au etichetat într-atât de creștin democrați încât au reușit să dizolve alianțe și formațiuni întregi, în imoralitatea de pe vremea când fuseseră tovarăși. Iar, mișcare cu adevărat liber-democratică fiind, cei care se numesc astăzi „Popularii Europeni” nu i-au controlat la doctrină, ci s-au mulțumit să-i aibă cotizanți. Dacă asta s-o fi întâmplat și cu partide de titulatură asemănătoare din alte țări nou venite, inclusiv fostul RDG care, cândva, pe vremea CAER-ului și a Pactului de la Varsovia era un fel de diriguitor de cercetare marxistă pentru ideologia comună a tuturor țărilor din „Lagăr”, atunci ne dăm seama clar de criza de identitate care a făcut recentul congres să ceară și să îndemne, nu spre mai multă democratizare, ci spre „mai multă Europă”. De ce? Nu cumva, tocmai pentru că, în compromisurile cu energiile puternic asiatice ale marxism-leninismului, asemenea partide au adus prea mult asiatism în politicile popularilor europeni?!…

Iată cum o abordare formală pe plan european poate întări ghinionul nostru național pe care greșit, cum spune Sorin Roșca Stănescu, îl numim „dâmbovițean”  când, în loc de toponimie, i-ar fi mai potrivită onomastica. Ceva de genul: Faliment absolut, numele tău este Băsescu!…

 

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*