Despre un Dumnezeu laic sau despre Dumnezeul tuturor

29.07.18 by

Despre un Dumnezeu laic sau despre Dumnezeul tuturor

Oameni buni,
Promiteam anterior, fie şi numai câteva cuvinte despre Islamism, Iudaism, Budism sau alte religii existente în lume. Desigur, promisiunea, datorie curată şi, cu siguranţă, o vom respecta, nu înainte de a trece în revistă prezentul ce parcă ne fuge de sub picioare şi ne lasă fie cu ochii în soare, fie cu buza umflată. Bunăoară, în Parlamentul țării, ca niciodată, de la Marea Adunare Națională încoace, nu s-a legiferat mai repede ca în vara anului ăsta, 2018, an şi el sucit din toate punctele de vedere. Ba a dat înghețul când erau pomii în floare, ba a nins când trebuia să plouă sau când soarele ar fi trebuit să dezmierde pământul și să lase natura să zburde, iar noi, în mijlocul ei, asemenea. Dar dacă vremea a fost capricioasă, pentru că așa e vremea, parlamentarii noștri, de la putere și din opoziție, s-au manifestat la fel ca vremurile de ei ticăloșite. Într-o formă premeditată, de după 89 și până în ziua de astăzi, pusă la cale de dinaintea fiecăror alegeri, prin așa zisele „Programe de guvernare”, în realitate, minciuni de o nemernicie înfiorătoare, odată ajunși în „Casa Poporului”, mastodontul din care este ordonată distrugerea națională, s-au și pus pe treabă. Și-au stabilizat și întărit mai întâi găștile confortabile, au aruncat ciosvârta prostimii, cât să le închidă gura și ochii, apoi, legi după legi, unele de dragul legiferării, altele pentru a ascunde hoțiile unor curve ordinare și a unor idioți puși pe furat în toți acești ani. Din păcate, cu ajutorul indolenței, și de ce nu, al prostiei noastre, amorțiții lumii contemporane. Domnilor, nu trebuie să ai cine știe ce școli înalte pentru a vedea că înainte de 89, recunosc, în vremuri înfiorătoare pentru om, regimul totalitar, în nemernicia sa, a construit, totuși, Barajul și Hidrocentrala de la Vidraru, Hidrocentrala de la Porțile de Fier (1 și 2), Hidrocentrala de la Bicaz, oțelării, combinate chimice, rafinării, uzine și fabrici, cartiere cu zeci de mii de locuințe, amărâtele astea de spitale, în care, și astăzi, ca și atunci, se moare pe capete etc.. Repet, totuși, au construit! În cei câțiva zeci de ani, de după 89 încoace, nu se vede mai nimic. Ici, colo, câte o frântură de drum, ici, colo, niște asfalt turnat prin câteva orașe, ici, colo, câte o reparație la câte o școală și iar etc. Prin urmare, ici, colo… E, prin intermediul acestui ici, colo, au reușit să demoleze aproape tot ce s-a construit înaintea loviturii de stat (din 89) și să devalizeze țara fără a răspunde careva în fața legii. Nimeni cei ce au avut puterea în mână nu este vinovat de tot ce s-a întâmplat, chiar dacă peste 70 de mii de miliarde de euro au fost furați din România, chiar dacă zăcămintele de petrol și gaze au fost tocmite la colț de stradă pe șpagă mai mult decât satisfăcătoare, munții și pământurile agricole, la fel, iar pentru toate, pușcărie a făcut doar baba Floarea, o țărancă din cine știe ce înfundătura dracu, sub pretextul că ar fi furat o rață. Noroc cu fostul președinte Constantinescu, care și-a dat seama de ridicolul politicului, al judecătorilor, și a grațiat-o! Vai de mama ei de separație a puterilor în statul nostru democrat! Vai de mama ei de țară, vai și de mama noastră, a celor ce locuim în ea, a celor ce băgăm capul între umeri, îl plecăm și mergem ca surda, de-aiurea, plecând urechea doar la propaganda transmisă prin radio sau prin televiziune! Oare mai avem creier și în el ceva minte? Oare mai gândim? Sincer, uneori, mi-e silă de mine și milă de cei din jurul! Inclusiv de cei ce sunt în politică și mai ales de cei ce se zbat la vârful ei. Pentru ăștia, ultimii, chiar îmi dau lacrimile. Regretabil e că unora le-a dat Dumnezeu chip de om și nu de drac gol, că draci sunt! Mă rog, într-o astfel de situație, este evident, că nu poate exista iubirea de semeni despre care se vorbește în Biblie. Dracul gol, adică răul întruchipat om, nu poate iubi pe cel ce este chip și asemănare a lui Dumnezeu. Acestea fiind zise, vă las pe voi să meditați mai mult și să procedați în consecință. Deocamdată, cel puțin pentru mine, redevenirea omului Om este iluzie! …Nici măcar dorință, într-o lume în care până și cele patru elemente primordiale ale existenței umane, aerul, apa, focul și pământul sunt falsificate. Cu toate astea trebuie să trăim! Din acest motiv, mă întorc la promisiunea făcută, reamintind mai întâi spusa lui Thales din Milet-ul Greciei antice, Izmirul din vremurile de acum: trebuie să existe un principiu unic al tuturor lucrurilor! Din perspectivă filosofică nu există zei sau idoli (un fel de sumă a dorințelor umane extrapolate), ci doar o forță unică ce aduce ordinea fizică și morală pentru întreaga omenire. Această forță este nevăzută, atemporală, prezentă oriunde, fără reprezentare, adică fără o chip fizic, neștirbită, în timp, de orice furie umană. De exemplu, în Ierusalim, pentru evrei, pentru musulmani și pentru creștini, Dumnezeul invizibil este mereu cu ei. Dar la fel de bine, același Dumnezeu este prezent în oricare comunitate de același fel, oriunde pe fața pământului. Cu toate acestea, confesiunile sunt diferite. Musulmanii se circumscriu Islamismului, evreii, Iudaismului, creștinii, Creștinismului. Uimitor este felul în care aceste confesiuni diferite au reușit să conviețuiască, chiar dacă nu tot timpul în mod pașnic! Și mai uimitor este cum același Dumnezeu al celor trei religii, a supraviețuit unor încercări, precum distrugerea repetată a Templului lui Solomon, lăcașul sfânt al evreilor.
Prin urmare, Islamul, a doua religie ca mărime de pe suprafața globului, după creștinism, se vrea o religie a păcii și a supunerii față de voia Domnului, față de voia lui Alah, creatorul a tot ce există, în termenii de mai sus, Dumnezeul invizibil despre care am vorbit (islam înseamnă capitulare, iar religia, ca atare, propovăduiește pacea, chiar dacă tot ce se petrece în realitatea contemporană arătă altceva). Religia a fost fondată în cam prin secolul al VI în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad. Ea se bazează pe textul de tip religios cunoscut sub numele de Coran. De-a lungul timpului, datorită unor factori obiectivi, în special, urmare a migrației, religia musulmanilor s-a răspândit pe un larg teritoriu în Europa, în Asia, ca de altfel și în Africa de Nord. Centrele religioase ale Islamului se află în orașele sfinte, Mecca și Medina. Particularitatea ce îi diferențiază pe musulmani de creștini constă în aceea că musulmanii cred că Muhammad este ultimul profet trimis de Alah umanității. Ei recunosc pe toți ceilalți profeți de dinaintea acestuia, precum Avraam, Iosif, Moise etc., chiar și pe Iisus, însă nu recunosc pe ultimul ca fiind fiul lui Dumnezeu. De menționat este faptul că Islamismul, termen inventat de Voltaire, este, în definiția sa actuală, forma radical extremistă a islamului politic. Cei doi termeni, Islam și Islamism, nu trebuie confundați și mai ales nu trebuie speculați în funcție de context, mai ales în comunicarea de tip manipulatoriu. De asemenea mai trebuie spus că perspectivele de abordare ale Islamului sunt diverse, iar de aici existența în circulație a nenumărate studii ce fac această religie accesibilă comunităților cărora se adresează. Despre Islam, deocamdată atât! Chestiunile de finețe le lăsăm în seama specialiștilor și a celor ce trăiesc în interiorul acestei confesiuni. Noi vom mai adăuga, la cele spuse anterior, doar câteva chestiuni care permit o rotunjire a imaginii despre Islam. Prin urmare, există șase credințe elementare împărtășite de toți musulmanii:
1. Credința în Dumnezeu, singurul demn de venerație;
2. Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu;
3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu, Coran, în special;
4. Credința în îngeri;
5. Credința în Ziua Judecății (Al-din) și în Înviere (Al-Qiyama);
6. Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă). (Aceasta nu înseamnă că un om este predeterminat în acțiuni sau să trăiască o anumită viață. Și în islamism musulmanii au liberul arbitru ce le permite să ia decizii.). Ca o paranteză, trebuie să menționăm faptul că problema liberului arbitru este una complicată, pusă în discuție și astăzi, în funcție de context și, mai ales, în funcție de interese politice, interese, de obicei, meschine. Din punctul meu de vedere și nu numai, indiferent de confesiunea religioasă, liberul arbitru este, mai degrabă, o invenție a omului interesat, este, în special, o „filosofie” a Bisericii Creștine. Problema liberului arbitru este „frământată” și pusă în valoare de Vasile cel Mare, apoi, de Sfântul/Fericitul Augustin. De semantica acestuia a făcut uz, în special, Biserica, în momentul în care, ea devine putere în stat, în perioada Evului Mediu Târziu, în perioada Inchiziției. Din perspectiva acelor vremuri (și nu numai) omul și-a ales singur calea răului, prin urmare el trebuia purificat. Arderea pe rug devenise, atunci, spectacolul zilei, iar femeia frumoasă, vrăjitoarea de serviciu. Privind în acest fel faptele, mă tot întreb în ce măsură politicul de astăzi își recunoaște greșelile, eșecurile? Mă întreb, în același timp, cum poate rezista cineva în scaunul domnesc fără a-și elimina concurența, fără a condamna? În noile condiții ale liberului arbitru și el fluturat nouă sub nas de propagandiștii puterii, nu politicul, nu politicienii sunt de vină, ci poporul sau oricare altcineva în afara făptuitorului de rău. Norocul nostru e că nu mai suntem pe vremea Inchiziției, iar „arderile” sunt doar pe micile ecrane. Din păcate, în ultima vreme prea des, în dosare prefabricate.
Crezul musulman într-o traducere aproximativă ar fi de forma:
„Cred în Dumnezeu; și în Îngerii Săi; și în Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi; și în Soartă, că Binele și Răul sunt de la Dumnezeu, și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de venerație în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad este trimisul Său.”
Despre iudaism vom spune doar că este religia poporului evreu, cunoscută și sub numele de religie mozaică, după numele profetului Moise, și vom menționa faptul că preceptele acestea au stat la baza religiilor monoteiste, creștinism și ilam. Prin urmare, iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii și etică, incluse în Biblia ebraică (Tanah), dar și Talmud sau alte texte religioase specifice acesteia. În conformitate cu tradiția evreiască, iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham. Termenul de Iudaism își are rădăcinile în regatul lui Iuda, țara tribului cu același nume, trib format, conform Bibliei, din descendenții celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (secolul XVIII – finele secolului XVII î.Hr.) – cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu Din perspectivă istorică, iudaismul a cunoscut trei etape. „1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI-lea până în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mișcării fariseilor din perioada Macabeilor iar acesta nu are o instituție sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) specifice iudaismului contemporan sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală)”. Trebuie de asemenea reținut faptul că religia evreilor poate fi cunoscută, în special, din cărțile Vechiului Testament, însă noi descoperiri, cum sunt manuscrisele de la Marea Moartă, au aruncat o nouă lumină asupra acestei religii, în special asupra perioadei eleniste, în special, asupra secolului I d. Hr. Date despre religia evreilor se pot afla și din Cărțile Noului Testament. Toate aceste scrieri servesc la cunoașterea religiei evreilor pâna în anul `70, când Ierusalimul este asediat și dărâmat de către romani. După `70, se găsesc suficiente informații și datări în Literatura rabinică: Misna Tosefta; Adosul la Misna sau la Misna Tosefta, comentariile la Misna, făcute de învățații evrei din secolul III si IV. În Evul Mediu, în iudaism au apărut, ca de altfel în mai toate religiile, curente mistice. Abia în secolul VIII, secol ce se circumscrie Evului Mediu Târziu, a apărut „Cartea splendorii”, scrisă de catre Moise Lioan. Lucrarea respectivă mai este cunoscută și sub numele de Kabbala. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Iudaism)
Plasați oarecum departe de Orientul îndepărtat, dar în același timp, așa cum am spus la începuturile discuțiilor noastre, pe linia de demarcație Orient-Occident, despre Budism vom spune, în primul rând, că este, în același timp, și o religie, și o filosofie specifică locurilor, religie ce își are originile în India și se bazează pe învățăturile lui Gautama (Buddha Shakamuni), un gânditor indian despre care se crede că ar fi trăit între 560 î.Hr. și 480 î.Hr. Cu toate că cercetările moderne recunosc atât pe Buddha Shakamuni ca realitate, ca prezență umană în lume, și confirmă anii existenței sale, vechile cercetări îl considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. De altfel, „biografia lui Gautama Buddha, așa cum este ea prezentată de Asvaghosha în Buddhacarita (cea mai veche relatare existentă a vieții profetului) abundă de elemente fantastice și legendare. Budiștii consideră că prințul Gautama s-a născut în Lumbini și a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India și Nepal. Potrivit tradiției, tatăl lui Buddha era conducătorul unei formațiuni tribale numite Sakya. Încă de la nașterea lui Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent în sfera sacerdotală. Tatăl lui Buddha a avut însă într-o zi un vis în care își vedea fiul părăsind palatul ca sihastru, așa că a decis să îl protejeze de realitatea ostilă, realitate ce l-ar putea indispune și l-ar putea determina să aleagă calea ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reușește să facă patru incursiuni în afara palatului, întâlnind un bătrân foarte slăbit, un bolnav, un mort și un călugăr. Primii trei îi revelează efemeritatea existenței materiale, datorită bătrâneții, a bolii și respectiv a morții, iar călugărul îi dezvăluie calea de a învinge aceste suferințe umane, și anume prin meditație. Prin urmare, Buddha hotărăște să părăsească orașul și să-și abandoneze bunurile, urmând o asceză deosebit de dură în junglele Uruvela. După șase ani însă, constată că acest timp de asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea. Este deseori ispitit de moarte (Mara) să renunțe la căutarea adevărului și să se dedice numai comiterii faptelor bune. Prin meditație, Gautama Siddhartha reușește să își concentreze toată atenția asupra eliberării de suferință, capătă revelația reîncarnărilor sale anterioare și i se dezvăluie legea condiționismului universal. În cele din urmă capătă „deșteptarea” (bodhi – conform unor traduceri populare în Apus, „iluminare”), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha” („cel iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul Brahma, zeu existent și în zona credinței unor hinduși, Buddha petrece 45 de ani învățându-i pe oameni despre dharma și întemeiază budismul. La Sarnath, Buddha își face pentru prima oară cunoscută învățătura și tot aici apar primii călugări ai comunității budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha își răspândește religia, numărul adepților săi crește considerabil. Gautama Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagar (India), în urma unui drum istovitor, ca urmare a unei boli de dizenterie.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Budism
Prin urmare, Budismul aparține grupului de religii dhamice alături de hinduism și de Jainism. El mai este numit și „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile Celui Luminat”. În conformitate cu doctrina budistă „oricine se trezește din „somnul ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, și predică învățăturile sale celorlalți, este numit buddha. Toți budiștii tradiționali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul. Se crede că au existat mulți buddha înaintea lui și că vor exista și în viitor alții asemenea. Siddhartha Gautama este unic între ceilalți buddha care au existat și vor exista, deoarece învățăturile lui se concentrează asupra acestui tip de trezire, numit și „eliberare” sau Nirvana. O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viața sacralizată și scopul eliberării are la bază „cele patru Adevăruri Nobile”, care analizează structura și originea „durerii” (dukkha), termen care face referire la suferința și neîmplinirea caracteristică omului „ne-trezit”, „ne-eliberat’’. Miezul învățăturilor budiste este format așa cum am spus anterior, din din cele patru Adevăruri Nobile, expuse în prima predică a lui Buddha, „Predica de la Benares”. Primul adevăr privește suferința sau durerea (dukkha). Pentru el totul este suferință: „nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință. A fi unit cu ceea ce nu-ți place înseamnă suferință. A fi despărțit de ceea ce-ți place (…), a nu avea ceea ce îți dorești înseamnă suferință”. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea suferinței în dorința, pofta sau setea (tanha) care determină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi satisfacții. Buddha distinge trei feluri de dorință: dorința de a satisface plăcerile simțurilor (karma-tanha), dorința de perpetuare (bhava-tanha) și dorința morții (autoanihilării) sau vibhava-tanha. Cea din urmă nu este, însă, o soluție a eliberării deoarece este o sete ca toate celelalte și nu oprește ciclul transmigrărilor. Al treilea Adevăr Nobil susține că eliberarea de suferință constă în anihilarea dorinței. Stingerea acesteia este Nirvana. În fine, al patrulea Adevăr revelează căile care duc la încetarea suferinței, Buddha oferind un mijloc prin care dorințele pot fi suprimate („Calea cu opt brațe” sau „Calea cu opt cărări”) . Formularea celor patru Adevăruri Nobile urmează structura unei metode din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce a determinat-o, șansele de vindecare și tratamentul bolii. Buddha însuși se identifica cu un doctor al cărui scop este acela de a trata o persoană grav rănită.
Ideea de suferință domină întreaga filozofie budistă. Dukkha nu reprezintă doar durere de ordin fizic sau spiritual, ci și durere existențială ce constă în subordonarea față de propriile dorințe și sentimente, dependența de diferite principii și condiții de viață, înstrăinarea de propria persoană, imperfecțiunea, subjugarea ființei sub propria personalitate, sub propriile instincte sau obsesii etc. Durerea este cu atât mai mult amplificată, cu cât perspectiva unor viitoare reîncarnări o prelungește la infinit.
Buddhismul nu este pesimist. Conceptul de suferință nu provine nici din pesimism, nici din nihilism, ci din realism. Buddhismul excelează prin realism critic, la fel cum o fac și eu și alții asemenea mie, în tot ce am scris până în prezent. (…) Prin urmare, dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman) constituia elementul trecerii de la o viață la alta prin reîncarnare, pentru budism acest element este însăși „setea” omului de pe patul de moarte. Neexistând un suflet etern, conexiunea între un individ actual și unul dintr-o viață preexistentă nu este una de ordin fizic sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism și se bazează pe stricta lege a condiționismului conform căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul, dintr-o faptă bună trebuie să apară tot o faptă bună. Consecința unei fapte comise în această viață nu se materializează neapărat în viața imediat următoare, ea putând să se manifeste chiar în aceeași viață sau în existențe mult mai îndepărtate. Cu toate acestea, nu fapta în sine determină karma, ci mai degrabă intenția de a o săvârși și atitudinea și gândul celui care o comite. Precizăm faptul că despre acest tip de atitudine se vorbește și în Vechiul Testament, în legile existeței de fiecare zi
Pentru a obține iluminarea (prin meditație), un budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul reîncarnărilor, deci trebuie să continue să facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El trebuie să renunțe la dorință, ignoranță, poftă, iluzie, egocentrism sau credința într-un sine veșnic și ură, să devină impersonal.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Budism Altfel spus, în termenii lui Kant, fă acel bine, din onoare încât binele făcut de tine să devină un bine universal! De altfel Budismul ca religie, include, în mare parte, filosofia chineză.
Dragii mei, despre fiecare mare sau mică religie a marilor sau micilor grupări umane se pot spune multe, despre budism, în special. Adăugăm faptul că adepții filosofiei științei din contemporaneitate, s-au unit sub ceea ce ei numesc Biserica scientistă., Acolo, în interiorul acestei biserici, Dumnezeu este abordat din perspectiva științei. Pe scurt, tot ce noi am expus, se poate considera sugestie. Cei ce doresc o inițiere în tainele credințelor au nevoie de o cunoaștere profundă a acestora și nu numai. Din acest motiv, trebuie să caute, să studieze, să mediteze etc. Sunt, în lume, zeci de biblioteci specializate. Totuși, la finele acestor discuții nu se poate să nu observăm cum Dumnezeu-Marele echilibru, nevăzut, prezent oriunde etc. este centrul oricărei religii, oricărei confesiuni. Apoi, de la el, legile morale și legile existenței umane, legi care, în principiu, nu sunt diferite. Felul în care acestea sunt trăite, aplicate, respectate etc, ne diferențiază. De asemene nu putem trece cu vederea manifestările religioase asemănătoare din Egipt, în special, și cele de peste Ocean, cu precădere în Mexic, înainte de a fi cunoscută America Latină de către europeni.
Pe de altă parte, având în vedere intențiile mele în creionarea unui nou volum închinat omului și vremurilor sale, cred că în abordările noastre am acordat ideii de Dumnezeu spațiu atât cât trebuie . Am acordat, uneori am insistat, am comparat sau am axiologizat, pentru că El, Dumnezeu este, repet, „Marele echilibru”, în afara și în interiorul lumii și, evident, în afara și în interiorul nostru. Și dacă tot este fără a-L putea pipăi (Cioran- Lacrimi și sfinți), și dacă toți considerăm viața o minune ce ar trebui să ne unească, hai să lăsăm ca El, Dumnezeu, să fie un Dumnezeu Laic, să fie un Dumnezeu al tuturor, să fie, în primul rând, un Dumnezeu al laicilor.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*