Despre Sutienul primul sutien al Ghițăi și mersul cu plugușorul,

27.01.17 by

Despre  Sutienul primul sutien al Ghițăi și mersul cu plugușorul,

Dragii mei,
– … Mamaie, ia zii, mori sau ce faci? …Că aș tăia porcu! Pe-aci, prin mahala, doar eu am rămas cu el viu! – a întrebat-o tata pe baba Rița, prin 69, cu o zi înainte de Crăciun.
– Tăie-l, mumă, taie-l, că o să văd eu încotro! – a răspuns ea, șoptit. M-a privit pe mine, s-a uitat și după el, apoi s-a întors, fără să o simțim, în pat, cu fața spre perete și a murit. Nu am observat niciunul. Tata deja îngenunchease grăsunul, iar Florea avea cuțitul, gata să-l înjunghie.
Baba Rița a închis ochii fără să deranjeze. Cu o seară înainte, a scos albia de sub pat, ne-a dat pe toți afară din casă și s-a curățit din cap până în picioare, s-a pieptănat, și-a scos hainele de moarte din cufăr, s-a stropit cu aghiasmă și a înghițit din ea, s-a închinat privind, undeva, spre răsărit, în timp ce a pupat icoana, apoi s-a ghemuit în pat, vorbind în gând, când cu Dumnezeu, când cu omul ei, mort pe front, în ,,răzbelul ăl dintâi”.
Ne-am dat seama că trecuse în lumea cealaltă, când am venit eu să-i arăt pata de sânge de pe frunte și de pe vârful nasului, cu care mă însemnase Foltea. Nu mai respira. Mâna îi rămăsese arătând parcă ceva, fie spre nord, fie spre apus.
În seara de Crăciun, îmbujorată toată, a venit la mine Ghița. Pusesem la cale, încă înainte de a lua vacanță, să colindăm satul cu steaua, dintr-o parte în alta. Cu un om mort în casă, nu a fost să mai fie! Ghița, drept compensație, a primit, totuși, ceva bani de la tata, însă a plecat tot bosumflată. La fel am rămas și eu. Peste noapte, la priveghi, îmi venea să îi cânt babei Rița: ,,Steaua sus răsare/Ca o taină mare/Steaua strălucește/Și lumii vestește…” De fiecare dată, de sărbători, din pensia ei de văduvă de război, un fel de soldă a cerșetorului din raiul de la poarta iadului, îmi dădea bani. Numai în seara aceea, nu. Stătea cu mâinile pe piept, un fel de sfântă, și asculta colindul cerului. Nu mi-a dat o lacrimă. Nici nu am putut zâmbi. Confundam de-aiurea viața cu moartea și invers. Dincolo de mine, totul un fel de firesc. Mama tăiase carnea pentru umplut cârnații, caltaboșii, tata adusese lemne pentru foc… Până spre dimineața următoare, rând pe rând, cei din sat i-au aprins, la cap, celei decedate, câte o lumânare. Spre miezul nopții, Ciocea și cu Mărin al Lițăi i-au adus lemnul de cruce. Când s-a luminat bine de ziuă, Ion al lui Gagiu a început a meșteri coșciugul. Pe lângă el, și alții, un fel de mână de ajutor. Oamenii mai schimbau păreri, își mai aminteau, ca la mort, apoi se cinsteau între ei când cu vin, când cu câte o țuică fiartă. Printre scăpări, femeile pricepute, cât să fie luate în seamă, se mai și jeleau. ,,Mumă, mumăă! Unde pleci tu, mumă?! ”
Am îngropat-o la două zile după Crăciun, pe o vreme în care nici câinii nu puteau fi dați afară din casă. Din toate părțile, lapoviță și ninsoare. Roțile carului parcă înotau prin noroiul întâiului drum după facerea universului, când încă nu se separase bine de ape. Cu chiu, cu vai, am ajuns la marginea gropii. După ultimul cuvânt al preotului, s-a coborât, pe fundul ei, coșciugul, apoi s-a tras peste el, așternut, pământul, un fel de noi din primordii, de atunci de când cu facerea lumii.
Până spre Anul Nou, a nins de-a binelea. Ca să ajungă în sat, de la ea, din Gura Cerboaiei, Ghița înota prin zăpada până la gât. Iarăși ne vorbisem să mergem, în seara de Anul Nou, cu plugușorul. …Și am mers. Plugul cu brăzdar din lemn ni l-a făcut Mitre, taică-său. La el, la plug, prin nămeți, am tras când ea, când eu. Pe post de clopoțel, Ghița luase un fel de talangă de la gâtul caprei. Când intram deja în vreo curte, pocneam din bici și uram: Aho, aho, copii și frați,/Stați puțin și nu mânați,/Lângă boi v-alăturați./Și cuvântul mi-ascultați./Ia mai mânați măi flăcăi,/Și sunați din zurgălăi./Hăi! Hăi! …
Așa flăcăi, mai zic și eu! – glumea câd unul, când altul, în timp ce ne lua seama, atunci când cobora pe scara din fața casei, să ne dea câte un măr, câte o bucată de cozonac și ceva bani.
În noaptea aceea, la trecerea dintre 69 și 70, toate bune și la locul lor, până ce am ajuns în curte la Veleanu.
– Ah, fir-ați ai dracu să fiți voi! Ați scos poarta din țățâni, ați furat-o iar acum, iarăși, înapoi?! Vreți bani, ai? – ne-a blestemat el, în timp ce s-a luat cu o joardă după noi, când abia deschisesem gura.
– Acum, na gogoși! – i-am zis Ghiței, în timp ce am rupt-o la fugă și eu, și ea, care încotro, pe lângă garduri, pe unde era zăpada mai bătută, ca nu cumva să ne și prindă. Veleanu, beat, desculț și în izmene, s-a împiedicat în ele, a căzut, iar noi am scăpat fără oase rupte. O vreme, de frig, ne-am plimbat așa, de mână, în noaptea de Anul Nou, ca doi rătăciți ai lumii, cât să ne treacă și de urât, și de frică. Cam la un ceas mai târziu, când Veleanu și-a stins lampa, din fața porții lui, din niște nămeți în care îl aruncasem, ne-am recuperat și biciul, și plugul, apoi ne-am întors la mine acasă. Ai mei încă dormeau. Pe vatra cu focul, ne-am apucat de numărat banii.
– Eu ar trebui să iau mai mulți! – Mi-a zis Ghița în timp ce îi sortam.
– Da?! – m-am mirat eu.
– Da, pentru că sunt fată.
– Dacă mă convingi, fie și cum spui tu!
– Mi-au crescut și mie… Îi vezi? Și-mi trebuie un… Cum îi spune?…
– Nu știu… Mie îmi plac așa… Ia să-i văd?!
– Mă, ia mâna! …Ia mâna! Of, afurisit mai ești! – s-a ferit ea.
În cele din urmă, i-am dat Ghiței toți banii. Cu ce a mai avut, și-a cumpărat niște chiloței și primul sutien al ei.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*