Despre sărăcie şi prostie ca formă manifestă

21.02.13 by

 

Deşi nu am dovezi, reiau o expresie ce a fost atribuită lui Brâncuşi: ,,Când am plecat, v-am lăsat proşti şi săraci, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti’’. Chiar dacă nu-i aparţine, oricum faptul că această expresie circulă, ţine de geniul poporului român, sau chiar al umanităţii, în general. În consecinţă, contextual, în urmă cu 13 ani, la prima ediţie a ,,Zileleor Marin Sorescu’’ Academicianul Eugen Simion, revenit aici, în Craiova, ar fi putut spune asemenea: ,,v-am lăsat proşti şi săraci, atăzi, acum, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti’’. Nu a făcut-o! Cuvintele sunt grele! Pe unii, incapabil de a vedea dicolo de vârful pantofului, îi ofensează. Nicio problemă! Putem folosi sinonime, echivalenţe. Limba română permite, însă farmecul limbajului se diminuează. Pe deasupra, ne-am îngreuna chiar şi pe noi, vorbitorii limbii române, la interpretare, dar pe cei care nu o ştiu?! Înlocuirea cuvintelor într-un discurs ţine mai mult de diplomaţie.  Eu am învăţat, însă, de la ai mei din neam că, atunci când vrei să dai cu barda, te duci şi iei de la locul ei barda.

            Revin la  prima ediţie a ,,Zileleor Marin Sorescu’’ şi amintesc faptul că ele au fost organizate tot în vremuri de sărăcie. Se ţine asta, adică sărăcia, de noi mai ceva decât  râia de pielea broaştei, în condiţiile în care avem în Apuseni tot atâta aur încât ţăranii români şi-ar putea potcovi  până şi caii cu potcoave din preţiosul metal. E, în conţiile acelea, nu tocmai prielnice, la prima ediţie, a venit la Craiova Eugen Simion, Grigore Vieru, Maya Simionescu, D.R. Popescu, Cătălin Ţârlea, Ioana Drăgan, o trupă de actori, de la Teatrul Notara, din Bucureşti. În prezenţa doamnei Virginia Sorescu, în sala Teatrului Naţional Marin Sorescu, s-a decernat şi premiul cu acelaşi titlu, un tablou, pictat chiar de către autorul lui ,,Iona’’. După un spectacol de poezie susţinut de actorii bucureşteni, domnul Emil Boroghină, director, atunci, al naţionalului craiovea, a pus pe masa amenajată în Biblioteca instituţiei, câteva fursecu, nişte fasole bătută, suc, nişte apa… Cam ce a putut strânge în astfel de îmrejurări în care, repet, sărăcia îi stătea, aproape, oricui, în prag, gata, de intrat în casă. Evident că  unii nici măcar nu au apucat să guste din puţinele bucate, iar de ajus, nici pomeneală! Într-o asemenea îmrejurare, profesorul George Sorescu mi-a propus să primiesc pe câţiva dintre oaspeţii Craiovei, la masă, la mine acasă. Mi s-a rupt sufletul că, din lipsă de spaţiu, (locuiam, şi atunci şi acum, într-un apartament cu două camere, într-un bloc, la etajul patru), nu mi-au trecut pragul şi actorii din capitală, însă  m-au onorat stând în jurul mesei (una improvizată dintr-o uşă scoasă din balamale şi aşezată pe masa ce o ţineam în bucătărie. Nimeni nu s-a prins!), cei enumeraţi mai sus (Eugen Simion, Grigore Vieru, Maya Simionescu D.R. Popescu, Cătălin Ţârlea, Ioana Drăgan), la care adaug pe Tudor Nedelcea, George Sorescu, pe subsemnatul, autorul acestor rânduri, împreună cu soţia. Am schimbat vorbe, gânduri, amabilităţi, fără a face negustorie cu ele. Într-un cuvânt, ne-am simţit bine.

            În ziua următoare, am fost invitaţi, la prânz, de către Î.P.Sa, Nestor Vornicescu, la Mitropolie.  Masa, din salonul de oaspeţi, orientată pe direcţia nord-sud, ne-a primit, pe noi, invitaţii (Eugen Simion, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea şi eu), în partea dinspre răsărit, iar în partea dinspre vest, pe Î.P.Sa. Eram, ca şi creştini, în Postul Paştelui! Aşa că ni s-au servit la prânz multe, chiar prea multe feluri de urzici şi alte feluri de sfeclă fiartă. Totuşi, toate bune şi chiar potrivite pentru că au diluat un păhăruţ de ţuică, servit între ele. Dacă şi acum, în 2013, noul Mitropolit ne-ar invita la o masă, pun pariu că nu am mai putea înghiţi mai nimic. Nu de alta, dar între timp, chiar şi urzicile s-au modificat sau s-au adapta ţepii la noile cerinţe ale mondializării. În consecinţă, mai mănâncă urzici, dacă mai ai de unde!

            După 13 ani, din cei cinci care am stat, atunci, în acel salon, alături, mai suntem, în viaţă, trei. Procentual 40%! Dacă mă exclud, având în vedere că nu reprezint cine ştie ce, 50%. Prin extrapolare, la prima verere, cam aşa ar arăta şi  pierderile la nivel social. Pierderile, în plan moral, dar mai ales în  structura spirituală a poporului,  sunt mult mai mari, dacă avem în vedere faptul că mulţi printre noi suntem un fel de morţi vii, ce umblă ca momâile, cu capul între umeri, prin lume.  Nu-i mai punem la socoteală şi pe cei rău intenţionaţi, că ne apucă pandaliile! Praful se alege, dacă nu  cumva s-o fi ales! Procentul celor greu de înlocuit tinde spre 100%.

E, abia acum drama, chiar tragicul care începe dintr-un ,,când’’. Când nu mai ai ce pune în locul celor dispăruţi, când un popor nu poate pune la loc alţii, asemenea lor, adică alţii asemenea spiritelor ce împing un popor spre a fi viu, un alt tip sărăcie! Sărăcia cu nuanţă existenţială! Iar din existenţialism, limitele. Probabil, chiar limitele disperării! În asemenea condiţii, un Dumnezeu deja în lume, prezent în Vechiul Testament, un Dumnezeu panteist, s-a întrupat OM şi ne-a reamintit, în urmă cu aproape 2000 de ani, că trebuie să fim oameni.  Se pare că iar am uitat!

Când sărăcia, ca nuanţă manifestă, bântuie popoare ( exemplu: corupţia are şi talie şi structură mondială, moralitatea e decadentă aproape oriunde pe faţa pământului, chiar şi la Vatican etc.), spiritele universale se răsucesc şi în cer şi în pământ. Se răsuces, cutreieră lumea şi încearcă reconştientizarea. 

Probabil într-o astfel de împrejurare, neliniştile lui Dante, mi-au pus în mână condeiul şi am rescris pentru români, Infernul.

Finalul primei cărţi la-m semnat, totuşi, cu acest Eu-Tu, convins fiind de existenţa unei alterităţi, convins fiind de faptul că Eu sunt un Tu multiplicat, până la universalizare. Diferenţa dintre noi stă în specificitate. La nivelul specificităţii, şi sărăcia, ca formă a carenţei!  Un ansamblu a tot, înţelegerea! Înţelegerea, la nivelul comunicării umane, ca oameni. …Însă cel mai greu e să fii Om! Iar până a putea fi, expresia ,,când am plecat, v-am lăsat proşti şi săraci, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti’’ are consistenţă. Exprimă adevăr! Îndreptarea? Stă în a fi Om! Când omul va fi iar Om, sărăcia cu siguranţă moare! Dar moare?

  www.omniscop.ro                                                                            

Leave a Comment

*