Despre rege

05.01.12 by

Mult timp am crezut, într-o maniera strict hegeliană, că regalitatea reprezintă o etapă necesară, obligatorie în evoluţia politică a statelor. Că, atunci când regalitatea este întreruptă în chip violent şi înlocuită cu forme politice samavolnice, în condiţii de libertate, adică normale, trebuie să se revină la ea, şi procesul pe care îl încorporează trebuie dus mai departe. Nimeni nu poate şti care e punctul final al unei monarhii, când ea trebuie să se opreasca în istoria unui popor şi locul ei să fie ocupat de forme de guvernământ de altă factura. Poate că nu există un asemenea punct, logic prin formularea de acest tip. Istoria ne-a obişnuit, în genere, cu opriri violente şi brutale. Mai niciodată ele nu au coincis şi cu acel „trebuie” care nu face decât să confirme în plan moral, ceea ce este în plan logic. Abia atunci când logicul şi moralul coincid, problema istoriei este încheiată. Din păcate, mai e o cale lungă de străbătut până acolo. Când însă afirmi: e problema bulgarilor dacă să instaureze sau nu monarhia când în alte locuri ea se dovedeşte îmbătrânită, avem de-a face cu o optică ale cărei raţiuni se află în altă parte.

Dacă în alte locuri monarhia a saturat procesul politic până acolo unde chiar ea poate să exclame: „iată, v-am adus până acolo încât să vă puteţi dispensa de mine!”, e de recunoscut. Altfel spus, în alte părţi, monarhia şi-a împlinit  destinul; şi-a încheiat cariera după ce, prin oferta de sine, a saturat istoria încât exact ea să fie exclusă. La bulgari şi la români nu acesta este cazul monarhiei. Ea nu şi-a dezvăluit încă întreaga potenţialitate şi nu şi-a epuizat toate serviciile.

Ceva de felul asului din mâneca se mai prezervă monarhiei. Şi dacă Hegel are dreptate şi fiecare popor, în evoluţia istorică, parcurge obligatoriu etapa monarhiei, ştim şi avem la ce să ne aşteptăm. Nu se poate sări peste etape, cum credea Lovinescu, şi nici să le ardem, în figuraţia cuvintelor, nu este permis. Doar jocurile ideologice conferă încă raţiuni antimonarhice. Doar refuzul comunismului, din lipsa de legitimitate proprie a găsit în monarhie adversarul cel mare.

Nu există în România rezonabilitate ideologică şi nici neutralitate de opţiune. Totul este viciat şi otrăvit de moştenirea ascunsă ale cărei victime continuă să prolifereze inocent. Silogismul este absolut elementar: dacă eu nu am legitimitate, nimic nu are legitimitate iar dacă ea există, totuşi nu voi ezita să o blochez pe orice cale, să-i distrug raţiunile şi să-i întunec orice lumină care ar expune-o în fiinţa ei  autentică. Istoria se parcurge lent, complet în străbaterea etapelor, altfel există o nevroză care pândeşte fiecare comunitate şi pe care nici o terapie nu o mai vindecă.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*