Despre rău și despre rivalitate

01.10.13 by

Dragii mei,

Am vorbit în ultimul timp despre multe. Nu de alta, dar de-aia ne-a dat Dumnezeu gură , evident și minte pe măsură. Să zicem și să tot zicem, să întoarcem lumea pe toate fețele. E, dar una e să vorbești și alta e să fii ascultat. Una e să bălmăjești ca Măria năroadă (expresie intrată de mult în folclor) și alta e să mai și spui câte ceva, pe înțelesul omului, al omului mergător cu capul pe umeri, prin lume. Adică pe înțelesul celui cu un gram de creier (funcțional) și un alt gram de instrucție, cu siguranță, alta decât aceea prinsă din zbor, pe marginea șanțului, pe ,,centurili” lumii (cum ar fi zis toa`rășul la congresul ăla, când, după unii, atunci, i-ar fi sunat goarna), la întrunirile de partid sau la taclale cu ginerele în vârful patului, când nevasta, adică fie-ta, e dusă la produs sau cu altul, pe post de amantă. Ca să mai și glumim, apropo de chestiunea cu soacra: Țârdeii din toată lumea, cu soacra, doar de la miezul nopții până spre vărsatul zorilor! Mai târziu, bate la ochi, aude (cine o mai auzi!) și abia atunci, beleaua dracu! Dacă mai poate fi numită așa, cât timp, în modernitatea noastră post-postmodernă, dată, deja, și în dărac, și în clocot, anormalul ține de normal. Iar dacă nu, adică nu e dată (și se găsește careva să bată cu degetul obrazul, în ideea că așa ceva nu se cade), cu siguranță apare un oarecare apărător al minoritarilor iubitori de soacre, ce te ia peste picior și-ți strigă în gura mare: ,,bă, expiratule! Păi, ce, bă, aia nu are drepturi? …Și mai ales când socru-i cu vrejul veștejit?! Te-ai găsit tu cu daraveli, chestii, socoteli… Bă, fi-ți-ar mă-ta a dracu, merg cu tine în dinți până la ăia, în plen, la ONU” …Și odată zise, te pune la jalbă, apoi cu ea în proțap, drept la cremenal. – vorba lui Nenea Iancu. Mare comedia dracu! Mare, dar ăstea sunt vremurile sub care trăim! Ești împotriva anormalului, ești normal, ești rasist, ești… Și te condamnă. Vai de mama ei de condamnare! Doamne, ce vremuri?! Pesemne, ca pe vremea lui Dante. De-aci și Divina Comedie! De acum, că aia, de atunci, de pe vremea maestrului, s-o fi consumat, dacă nu s-o fi rostogolit, cumva, în timp și o fi aceeași și astăzi, dar cu un alt iz. Dumnezeu știe!
Acestea fiind spuse (nu doar de dragul de a fi), ne întoarcem la oile noastre. Mai precis la rivalitate, noțiune despre care ne-am propus să vorbim fără a ne raporta la ,,dicționare” sau ,,enciclopedii”, care mai de care, tipărite la apelul de seară, sub egida editurii ,,Bellsuli”, evident, agreată de Sulicman și ai lui. E suficient că se inspiră de-acolo sulicmanii! Da, și ca să evităm ,,operili” pomenite adineauri, vă propun, mai întâi, rivalitatea din noi. Da, vă propun ,,un noi” opozanți nouă, în te miri ce moment al zilei, de dimineața până seara, pe tot parcursul vieții. Pe noi, care mai întâi stăm la cumpăna dintre ,,ba am vrea, ba n-am vrea” , adică la cumpăna dintre gând, dorință, rațiune și voință, apoi, cu toate, într-un a fi, pus, cu siguranță, sub semnul întrebării. Altfel spus, vă propun un eu (păcătos, căzut și decăzut în lume) luat la întrebări de un alt eu care vrea și el, dar altfel, de eul (parte din Dumnezeu), cu care mai trebuie să și fiu. Eu luat la întrebări chiar de eul meu! Eu pus sub semnul îndoielii tot de el. Uneori și invers. De câte ori nu se ceartă omul cu Cel de Sus?! De aici, din a sta între mine și mine și, din dorință, rivalitatea. Eu, unul care vrea și un al eu care îmi stă în cale pentru că vrea și el. Eu însumi rival mie! Extrapolând, un alt eu, cu specificitate, adică un tu îmi este rival. Mai întâi la nivelul gândului, apoi al dorinței materializată (în condiții de normalitate), printr-un fel de voință (rațională) exprimată la nivelul stării noastre de intenționalitate. Dar dacă imperativul ,,trebuie” dispare, iar eu doar conviețuiesc când și când, cu mine însumi, cu eul meu? Abia atunci, anormalul, abia atunci omul fără Dumnezeu. Omul stăpânit doar de dorință – omul sămânță din Sodoma zvârlită până hăt, departe, la sfârșitul veacurilor, oriunde pe fața pământului. Omul rival lui și rival lumii, rival fără a gândi, fără voința (repetăm, rațională) de a fi.
Pe scurt, rivalitatea stă într-un mine, între eu și eul meu, apoi, într-un eu-tu, în ambele situații stăpâniți de dorința de a fi. În condiții obișnuite, din dorință, ființarea omului, iar de aici, din ea, ființarea lumii vegheată de Dumnezeu, după legile Lui, legi ale tuturor. Din anormal, omul decăzut, omul scos (fie și doar contextual), din lume, omul vărsător de sânge, omul stăpânit de ne-om. Mai pe românește, omul-drac-gol (amintit și în discuția noastră de data trecută). De ce și acesta? De ce și el? Din ce rațiuni ale Ființei, ne-omul? Altfel spus, de ce răul? Unii ar zice că doar el, răul (din primordii materializat în șarpele ce îndeamnă șiret la devenire) ar fi cel ce potențează ființarea binelui, alții spun că fără el, nu ar fi fost cunoaștere. Pesonal, nici nu înțeleg, nici nu știu, dar nci nu-mi imaginez lumea fără răul ce stă în coasta binelui manifest la nivelul firescului. Asta nu înseamnă însă că răul e un alt fel de bine. Nu, fie și numai pentru faptul că alături de el, de rău, nu poate exista nici iubirea de om, nici de Dumnezeu. Singularizat, scos din contextul vieții, omul devine ,,ăla cu capul în nori” și, într-un fel de paranoia, de cele mai multe ori, se crede chiar Cel de Sus. Într-o astfel de stare, rivalitatea dispare, omul nu se mai iubește nici măcar pe el, uită de sine, diluîndu-se în droguri, în divertismentul ieftin, în mocirla de cartier plină cu femei ușoare, în alcool etc. În consecință, fie și numai la limita normalității, mai bine rival eu mie însumi, mai bine rival tu mie, oameni în limitele normalului, mai bine rivali noi altora asemenea, decât altfel, decât un gură-cască, sec și de minte sec și de viață.
Problema rivalității se complică doar atunci când ți se pune pe post de egal un Țârdel (om și el, vai de mama lui de om!), o Joițină, o Urinelă (helăuuuu!), un Sfârlogel sau te miri ce Cioc(ciolistă)-pațachină ce, ce la nivel de buci, se crede geială. Desigur, în cazul acesta, orice om (om în rândul lumii), se întreabă: să fiu rival cui?! Voi ce ziceți?
Bulzești
29.09.2013
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*