Despre o lume doar bani şi suspine

01.10.13 by

Fraţilor,
Draga mea,

N-am mai vorbit de mult nici trecutului, oricum, fără să vrem, veşnic în prezentul nostru şi nici vitorului mai aşteptat ca oricând. Aşteptat pentru a fi un prezent altfel decât cel de acum. Am prefreat să luăm în răspăr clipa respirată, aşa cum este, uneori mai puţin clipă, mai puţin prezentă, chiar dacă durata sa a trecut, uneori, de un an. Alteori am preferat un alt fel de prezent, animat de besmeticul potenţat contextual şi manifest când nici nu te aştepţi. Nu puţine au fost însă momentele în care am avut sentimentul că-mi şoptesc în barbă sau că mă adresez unui senin (la prima vedere), gol, mut, surd şi absurd, peste măsură. De ce? Păi, pentru că lumea e într-un permanent vârtej. Ne rotim cu căruţa noastră cosmică fără a şti nici începutul, nici sfârşitul şi nici încotro. Peste tot, pe faţa pământului, un iarmaroc. Orice, de la părul pubian de fată mare (scump şi greu de găsit), şi până la un loc de veci (mai nou, la fel de greu de procurat. S-au înmulţit morţii!), se negociază şi se vinde. Totul a devenit un fel de contabilitate ridicolă, greu de imaginat, dar şi mai greu de suportat. În aceste vremuri, în care banul e şi viaţă, e şi moarte, legea zilei se rezumă în a întreba chiar şi la colţul străzii (unde zice-se că ar mai umbla câinii cu covrigii în coadă) sau seara, în pat, cât bagi şi cât câştigi. Bagi ce şi câştigi ce? Iluzii, nimic altceva, dar când îţi dai bine seama că şi ele, iluziile, pier mai repede decât visele de peste nopate, o iei razna. Trecând peste asta, trebuie spus că, dacă în lumea afacerilor, a schimbului necesar (că cel cu droguri, armament etc. nu fac parte din om), întrebarea are un oarecare sens, o oarecare logică, în lumea negoţului cu suflete (dacă se poate), nici pe departe. Altfel spus, în lumea subiectivului, bagi ce şi câştigi ce? E, în această lume (dincolo de carne şi de oase, suntem totuşi altceva), evident, condiţionată de necesităţi, ce bagi şi ce câştigi? Ce, câtă vreme, tot din necesitate, omul, înainte de orice, după mintea mea, îşi doreşte iubire. Da, iubire, dar de unde, cum şi în ce fel? Repetăm, iubire, că sex (pe gustul boborului pe alocuri, bou-borizat) se găseşte din plin pe micile şi marile ecrane, pe centurile lumii sau în clădirile luxoase, cu felinarul semistins. Nu de alta, dar din câte se pare, în celelalte, unde arde roşul strident, cică s-ar vinde maimuţa la kilogram, în condiţii de mare concurenţă. Şi nu m-ar mira! Din statisticile la vedere, zice-se că aproximativ 80% din femeile de peste 18 ani, din ,,Europa”, că să-l mai cităm pe nea corcoduşă ăla, al nostru, sunt solo. Adică singure şi în cumpănă! Stau aşa, înclinate, când cu faţa, când pe spate, într-un fel de probă, ba cu unul, ba cu altul, până ce încep să scârţâie. Abia atunci se înscriu, pe internet, la matrimoniale. Unele, înainte de a ajunge acolo, din singurătate, altele, din datorie (dar ce datorie?!), nasc. În termenii medicinei, aduc pe lume câte un copil menit a le ţine unora, de urât, altora, un fel de loc în rândul lumii. Curând, însă uită de el, de copil, şi cu noul statut pornesc la drum, trecând mai întâi pe lista celor libere şi lipsă la conţinut (mental). ,,Alooo! Madmoiselle, ce ai zice dacă în weec-ul ăsta ne-am tăvăli Tanganica?” ,, Da?! Dragul meu, de când tot aştept telefonul ăsta! Ah, clipa asta! …Cum să zic, cu plăcere. Întâi ne îmbătăm şi apoi o facem sau… Sunt fierbinte şi tremur toată chiar de pe acum.” ,, Wow, wow, lată şi cum vrei tu. Ok… În consecinţă, ne vedem la avion, dar înainte de orice, ce-ai zice dacă am face la costuri jumi-juma?” ,,Vai, dragul meu, cum aşa? …Adică, eu da, dar maimuţica… Are şi ea nevoie de una, de alta… Întreţinerea ei, cam grea. Costă al dracului chiar şi şnururile astea, noul model de tanga! Mă rog, să zicem că la pofta ta ce mai contează un weec în toată regula?! … Ce zici, batem laba?” ,,Fie! Ce-am câştigat săptămâna asta bag în tine, iar ce o să iasă, dracu ştie!”. O şti, ce să mai zic?! – ne mirăm şi noi. Cam asta ar fi varianta occidentală a unui frecvent dialog la sfârşit de săptămână. În varianta tipic românească, nici nu vreau să-mi închipui. Aici, sărăcia-i pe garduri, la vedere. În Vest sau aci, la noi, chestiunea ţine însă de nuanţă. Nuanţă, bine zic, însă cu iubirea, la care mă tot gândesc şi pe care am pomenit-o mai sus, cum rămâne? ,,Ca în gară!’’ – o să-mi zică cei obişnuiţi doar cu încălecatul pe mătură şi cu datul din cur. Sau… mă rog, cu datul din orice… E, asta e, numai că în cele sugerate de mine e vorba de iubirea de om, iubirea de Dumnezeu, iubirea de lume, chestiune, în ultimă instanţă, de relaţionare umană, manifestă în funcţie de gramul de creier funcţional al fiecăruia. Dar dacă aci, în problema cu azi aici, mâine în Focşani sau tocmai la mama dracu, ar mai fi loc şi de o scuză (să zicem că nu mai funcţioneză neuronul. Nu funcţionează şi basta, ce să faci?!), în problema celor ce pretind că fac totul din dragoste pentru… Cum ar fi, de exemplu, din dragoste pentru cultură, pentru artă, în general, şi literatură, în particular, cum rămâne? Păi, cum? Tot ca în gară! ,,domne, la poziţia mea şi la cât eu… că doar ştii că mă cunoaşte lumea, din condei te fac artist, sciitor, te fac ce vrei?” ,,Da?! …Şi cam cât?” Păi, cum să-ţi spun?!… În funcţie de… Ai scris, ai mâzgălit ceva?” ,,Trei pagini dintr-un carneţel şi-am început ieri pe-al patru-lea.” ,,Da?! Bravo, domne! Om te fac! Chiar şi-n uniune, nu astăzi, dar cel târziu mâine, am să te bag.” ,,Aaaa! Îîî… Păi, daaa, aşa gândeam şi eu, că la genialitatea mea… Domne, te trec şi-n pomelnic… Ce s-o mai lungim? Cât?” ,,Păi, după cum te văd, pentru recenzie, cam atât, să ţi-o public la fiţuică, încă un pic, pentru datul meu din… ştii cât să te laud la cine trebuie, un alt pic, cu ce mai ung şi eu pe ici, pe colo, sus… Cu totul, adică, mă înţelegi, trei mii de euroi’’. ,,Cât?!” ,,Trei mii, nici un cent în minus, dar nici în plus. Banii îi recuperezi din pensii, cred că şti! Ţi se măreşte cu jumătate din cea de-acum, adică cu ce ţi-au dat ăştia de la stat, întâi”. ,,Chestii, socoteli!…Mda, dar pe ici pe colo şi mici daraveli… Şi dacă până mă faci bestial, am să dau ortul popii, am să mor?” ,,Banii nu i-ai irosit, te pun în pagină în dicţionarul dicţionarelor, cum să-ţi spun, enciclopedia enciclopediilor, la capitolul rezervat doar genialilor… Iar acolo, musai, tu nemuritor.” ,,E, dacă e aşa, să scot din bancă ultimul meu drum, banii pentru lumânări, pentru popă, pomană, într-un cuvânt înmormântarea toată şi dau.” ,, Hotărât, aşa te vreau, nu rata ocazia! Domne, că dacă noi pe noi nu ne-ajutăm?… Vezi, banii, la V. Kil, el e luatul-datul şi, gata, uniunea, pensia eccetera, eccetera… Iar dacă mai ştii pe careva, adă-l încoa`! Domne, dacă noi pe noi nu ne-ajutăm?! Păi, ce dracu?!’’ ,,Mda! A mai fost cândva tot cam aşa. Treceai Dunărea cu traista plină cu galbeni, la Bulgari, şi veneai popă, călare pe măgar. Daaaa! Cu acte în regulă. Un fel de diplome de acum. Primeai în Ţara Românească parohia şi, la primul paraistas, recuperai, fără probleme, paguba. Cu diplomele ăstora, de azi, poţi să te ştergi la cur?” ,,Nu ne interesează! Scopul tău e măreţia, e uniunea, e…” ,,A, păi daaa…” ,,Domne, aşa vezi, te-ai prins! Hai, că ştii? Şi apoi, băi, domne, cine mai poate fi ca `mneata? …În plus, cu aşa operă nu eşti un oarecare ăla?! Ce s-o mai… eşti la geniali” ,,Şi eu tot aşa gândeam… Numai să nu suspin, că nu mai e ca pe vremea când şcoala de popi era la… doar pe-acolo, pe lângă Sofia.”
Dragii mei, ăsta, evident, un alt domeniu, un alt fel de discurs, un alt fel de a tocmi şi a-şi vinde şarlatanii şarlatania. Că se vinde orice, până şi părul pubian al babelor chelite, sau moartea venită cu naveta spaţială, tocmai de pe Marte. Desigur, printre şacali, în orice breaslă, musai cu ale lor şi găinarii. ,,Am scris despre `mneata deşi, te ştii, eşti şi nu prea… Adică, mă-nţelegi… Dar eu, care încurajez cultura… Te-am dat şi la gazetă. Cum să-ţi spun, te-am făcut puiet, te-am făcut domn. Cănd bem adălmaşul, că se trăzveşte ţuica?”
Fraţilor, draga mea, lăsând la o parte pe cei ce, în orice domeniu, au demnitatea de a fi aproape în orice breaslă, asemenea celor descrişi mai adineauri, cu duiumul. Iar acolo, în rândul căzăturilor, după cum ştiţi, se găseşte te miri ce: Ţârdei, Joiţine, Urinele, Sfârlogei, Cioc(cioliste) etc., toţi şi mulţi alţii ca ei. Din rândul lor, cu siguranţă, împăiaţii, tâlharii, curvele, proştii, toţi laolaltă, un fel de piese de muzeu. Pentru ee, iubirea un cuvânt necunoscut. Banul, tată! Banul pentru muşchiul lor, al hahalerelor de cartier, pentru alţii, lacrimi şi suspine.
Dragii mei, chiar dacă argumentele mele au fost puţine şi încă nu v-am convins, trebuie să ştiţi că eu, totuşi, sunt stăpânit de sentimental conform căruia noi, cei ce ţinem cu dinţii de normalitate, trăim (existenţial) într-o lume în care suntem, zilnic, negociaţi ca la tarabă. Sunt stăpânit de ideea conform căreia noi trudim (sisific), din primordii, doar într-o lume numai bani, lacrimi şi suspine. Bine ar fi să mă înşel, dar… Uite, vedeţi, iar suspin. Asta ce o mai fi?
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*