Despre nulităţi şi prezenţa lor în lume

20.06.13 by

Dragii mei,

Cu ceva timp în urmă, discutam, cât să ne aflăm şi noi în vorbă, despre frustraţi şi starea lor manifestă. Spun, ,,cât să ne afăm…’’, mai ales pentru faptul că, acum, cam nimeni nu te mai bagă în seamă, iar expresia ,,câinii latră, ursul merge’’, expresie ce conturează un întreg univers, e parcă mai vie ca oricând. Şi aşa o fi, ursul merge! Mai ales atunci când câinii sunt, mai degrabă, nişte javre ce se vor doar băgate în seamă pentru a-şi justifica, fie şi întâmplător, blidul cu mâncare. Chestiunea se complică în momentul în care javrele (contextual, şi ordinare), la umbra lătratului fac un fel de galerie duşmanului, lătrând de-aiurea când la lună, când la soare (vedeţi şi voi la telembizor în fiecare seară). Ăstea, ultimele, fără a mai sta pe gânduri, îşi vând stăpânul înainte de a întâlni un prim colţ de stradă. Asta e! Nu degeaba, aproximativ 50% din activitatea omului (că despre el e vorba), în universul său, este negoţ. Iar din procent, o mare parte e cu suflete umane. Tartorii, cu sau fără coarne, stârnesc, ademenesc, tocmesc şi cumpără…
În altă ordine de idei, trebuie să admitem şi faptul că ursul e totuşi urs. Are şi el nevoi după starea sa de ,,uns’’ peste dealuri, peste munţi. Mai pe româneşte, peste lumea dată lui şi în pază, şi în griji (formal, evident, că numai de griji nu poate fi vorba). Până aici, totul aproape de normalitate. Nu de alta, dar aşa a fost de când lumea sau, mai corect, de când noi pe noi ne ştim pe faţa pământului, loc în care, de pe vremuri s-a instituit şi zeciuiala. Scrie şi-n Biblie. La vremurile noastre, ea, zeciuiala, e un fel de dijmă exprimată prin tva, taxă pe profit, mai nou, taxă peste taxă. Problemele apar abia în momentul în care ursul, crezându-se ,,uns’’, devine, peste noapte un fel Ţârdel, pe post de ,,porc distins’’. …Sau când, din haită el e scos un fel de ,,lup ales’’ şi devine nimic mai mult decât maistorul V. Limbric cu drepturi (în mintea lui) peste un întreg ţinut, cum ar fi de la Dunăre, la Prut. Ăsta da urs, da ranguri, da şi demnităţi!… Cât ai clipi, în astfel de situaţii, ursul-urs uită de al său bârlog împuţit şi, pe loc, nevoile îi cresc. La funcţiile cumulate, desigur, i se cuvin, după cât de porc sau fiară poate fi, palate. Apoi, pentru el şi ale sale haite, limuzine aurite, nichelate… Toate, patru ori patru, blindate, geamuri mate, cât să nu se vadă, cumva, din mers, ursoaicele (mai blonde, brunete sau roşcate), tip party (să avem pardon, tot curve se numesc), de unii, oarecum, mai răsăriţi, cum altfel, decât despuiate. Nu de alta, dar ei, în permanenţă, cu ochii cât cepele şi foamea după averi, chiorăsc. Unii, în astfel de situaţii, îşi pierd minţile, o iau razna şi din orbi, devin orbeţi. Cu alte cuvinte, fac ce fac, intră pe sub pielea vreunei javre trendy, cioc(ciolistă), de pe vremea când n-avea nici măcar chiloţi pe ea, apoi sunt şi ei într-o oarecare formă, avansaţi. …Că prea umblau cu butelia în spinare şi pantalonii sâtiţi în tur, chestiune ce nu se cade pentru unul ,,cu titlu luat la Spiru`’’, ca să o citez pe baba Floarea din satul meu, din Seculeşti. În consecinţă, din chiori devin orbeţi cu funcţii. Cum unde? La frustraţii împănaţi genetic. Mare comedie şi cu ştiinţa, şi cu progresul! Mare, mai ales când ursul e şi porc, şi lup, e şi corcitură de măgar porcesc.
,,Domnule, iar te ţii de şotii!’’ – o să-mi ziceţi voi. ,,Hai să lămurim povestea cu frustraţii!’’ Mă rog, trebuie să recunosc şi faptul că tocmai am vizitat nişte cocleauri şi-acum doar fabulez. Adică fac… Întrebaţi-i pe literaţi. Cât despre frustraţi?! Mde! Am spus câte ceva, însă putem adăuga la specie şi turma de parveniţi dintre orbii metamorfozaţi. Cu ce am spus data trecută şi ce am mai adăugat acum, chestiunea capătă, vrând, nevrând, forma de un colţuros rotund. Ar mai trebui analizat cam care dintre dumnealor (politeţuri, altfel nici că se poate), încet, încet, revin la stadiul de râtaţi rataţi. Despre râtaţi, vă aduceţi aminte, am mai vorbit într-o altă carte ,,Sub semnul întrebării’’, însă la modul ,,bunului simţ’’ (manifest fie şi numai din când în când), la unii dintre noi, (ca să nu generalizăm, că nici motive n-ar fi). În cazul de faţă, al râtaţilor rataţi, ne-am dori o abordare mai largă, una de tip holistic, dar e aproape cu neputinţă. Sunt şi mulţi şi apoi fiecare în felul lui, însă, totuşi, râtatul ratat nu e un oarecare. El vine din te miri ce combinaţii, la nivel de grup, şatră, chiar şi de partid, locul în care toate sunt amestecate într-un fel terci de creiere clocite şi-apoi plasate în ozen-euri. Că din ,,euri’’ (uneori personal pasionale), mai nou, vin toate! Apropo, ca să nu uit: o cioc(ciolistă), o ştiţi şi voi care, cea din povestea noastră, a fost propusă pentru premiul de stupid(ă). Performanţă? Dintr-un oral (vă daţi seama, ce discurs?!), a rămas gravidă. Al dracului noroc pe ea, însă nici aici nu e prea simplu, câtă vreme, o prea curvistă paţachină, ar fi şi ea borţoasă, de când, într-o oarecare barcă sau în timp ce se afla la nu ştiu ce tribună, s-ar fi înţepat într-o ţăpligă. E, de-asta iar vin şi iar zic: lucru` dracu oriunde, pe faţa pământului, şi nu doar în casa popii! Cert e că ambele s-au agajat să nască într-un viitor apropiat, înaintea primului cântat al cocoşilor şi să înfiinţeze (când vor primi semnalul), în piaţa publică, un nou partid: ,,Partidul muribunzilor mergând’’. Da, aţi ghicit, cu dricu?! Ăsta da partid! Lozinca şi doctrina lor, tot una: ,,facem tot ce putem face, până ce scăpăm de ăştia, lumea’’. Acum, desigur, cât timp în termen poate încăpea oricine, o să întrebaţi: ,,să scăpăm de cine?’’ ,,De toţi ciocoii manelisto-mârlănişti ce ne stau în cale spre a muri şi noi bine. Că de trăit, abia atunci o să trăim! Poate chiar mai ceva ca în acel rai promis de mâine, rai despre care, zilnic, aleşii noştri ne-au tot spus: să răbdaţi bine!’’.
Dar să nu ne mai zmiorcăim ca babele rămase fete mari, că tot aşa rămânem. Cine dracu se mai încurcă cu ele în afara vreunui smitit scăpat eventual din cine mai ştie ce balamuc. Prin urmare, revenim: ratatul e un fost ,,cine?!’’ din frustratul parvenit, trecut prin Academia de Partid ce se cheamă încă, la noi, la români, Ștefan Gheorghiu. Ca mentalitate, bineînţeles. Ce mai contează că nu au nici măcar ştiinţa de a mişca un pai sau de a-l împărţi, contextual, la trei măgari?! Ratatul, oportunist, chiar şi aşa îmbrobodit, vrea restaurante, uzine (din ce a mai rămas), pieţe, mai nou, universităţi sau chiar academii… Vrea să fie peste tot, şi-n guvernele ce sunt şi astăzi, sunt şi mâine, vrea la prefectură, la judeţ, la primărie, vrea… Cu toate astea, am pierde prea mult timp să îi găsim acestei specii definiţia, mai ales în condiţiile formulate de Aristotel, cu gen proxim şi diferenţă specifică. Totuşi, ne întrebăm: dincolo de un ratat, în materie de om, mai poate fi şi altceva? La prima vedere, aproape toţi am spune, în cor, ba! Ratat şi basta!
După mintea mea, însă problema unei ierahii în rândul nemernicilor, în care am putea plasa tot felul de tâlhari, de porci, de frustraţi, de idioţi, de rataţi, şi care or mai fi, nu se opreşte aici. Dincolo de ei, pe scară, evident, în jos, spre infernul, un fel de rai al lor, mai ştii?, e clasa Joiţinelor, Sfârlogeilor, Urinelelor, Cioc(ciolistelor), a lui Ţârdel V. Limbric, toţi, de la un cap, la altul, doar nişte nulităţi. Iar când pronunţăm cuvântul ,,nulitate’’, desigur, ne gândim, pe de o parte, la o nonexistenţă, pe de alta, la un zero plin cu tot felul de ceilalţi, mai înainte enumeăraţi, însă din lume înlăturaţi. Oricare dintre noi, cu capul cât de cât pe umeri, le spunem ,,oameni de nimic’’. Să fii, în lume, un neica nimeni, aproape că nu e de crezut câtă vreme, printre semeni, tu, totuşi, vegetezi! Consumi hrană, oxigen, faci umbră… Răul, rău e că neica nimeni nu se află doar la cocină, ci, ca şi ratatul sau frustratul, aproape peste tot. Din câte am auzit, pe Marte, (mă rog, când se zice că ar fi fost şi acolo lume, şi pe alte planete de prin univers) el, neica nimeni, despre care n-a auzit nici dracu, e chiar şi-n parlament. Apoi, în guvernul surzilor şi mai sus, la vârf , lângă ,,unsul’’ urşilor. Neica nimeni este agăţat şi în serviciul serviciilor. Acolo, nu însă pentru cine ştie ce, ci doar cât să-l folosească (ocazional, după nevoi), hârtie de șters cu ea la… Când e aruncat pe gaura closetului, abia atunci ajunge în hasna, pe canal, locul din care, de altfel, la începuturile sale, ar fi plecat. Ciudat e că unii dintre ei, cu tehnologia de astăzi, sunt reciclaţi şi ajung un fel de zdrenţe tip seconhand. Cei care vor să fie râtaţi peste tot felul de rataţi, le îmbracă apoi, recosmetizaţi în saloane fashion, sunt puşi şi ei pe oarecare funcţii. Din câte susţin chiar şi ,,deştepţii’’ neamului, pentru toate astea, responsabilă ar fi doar fizica. Cică singură ar susţine faptul că în univers, nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Mie nu-mi prea vine a crede cât timp, la principiu, chiar şi un amărât ca mine, ar adăuga, fără rezerve, reciclarea cadrelor pe vremea comuniştilor… Nu este exclus să fie la fel şi în zilele noastre, dar, deocamdată, mă abţin…
Hei, drace! Abia acum îmi dau seama că la fel va fi şi la epurarea de apoi! (că chestiunea cu învierea nu este exclus să facă parte din mecanismul cu ajutorul căruia ne tragem singuri viaţa, pe roată, mai rău decât Gheorghe Doja). După modelul pământesc al judecăţii (cel biblic e doar în Biblie), aceeaşi situaţie în vastele restructurări, reorganizări şi ce o mai fi… Cert e că trăim, nene, nişte vremuri de tot rahatul!… Şi altele la fel ne aşteaptă…
Fraţilor, de-asta iar vin şi iar spun: aci, pe planeta asta, parcă blestemată, vai de mama noastră!
Ca să nu o mai lungim, în loc de concluzie: feriţi-vă de toţi Sfârlogeii, Urinelele, Cioc(ciolistele), de Limbricii şi gaşca! Feriţi-vă! Cum? Nu mă întrebaţi! Vă spun doar că nu e prea uşor să-i recunoaşteţi! Aproape toţi sunt cameleonici. De aici şi pericolul! Credeţi-mă, în materie de nulităţi, sunt chiar Stan Păţitul.

Bulzeşti, 16 06 2013

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*