Despre nemernici şi despre nemernicia lor la absolut

01.11.13 by

Dragii mei,

De peste doi ani, am pus în discuţie tot felul de stări, de la nivel mental, până la cele de nivel social, creionând, după reguli literare, personajele de acum ,,celebre’’: joiţine, evident, care mai de care (nu de alta, dar iarmarocu-i pe măsură, mare, iar în el, la loc de frunte, cucuveaua, cacavela… Sunt convins că o distingeţi şi, mai ales, o ţineţi minte. Şcolită la Poplaca, ceva mai mult de o lună… Ce atâta carte? Ştii să pui ,,deştiul’’, să dai cu ciocul, să pui botul, să dai din buci şi să o pui cu şeful, eşti bună. Bună?!…), tot felul de Ţârdei (între ei şi V. Limbric, un ceva aparte, un fel de corcitură de măgar cu catâr, cu… Când mârâie, când hârâie şi, după cum ştiţi, dă al dracului cu copita, cu cuţitul, cu ce are la îndemână, îţi sparge capul sau îţi rupe oasele cât ai zice peşte, câtă vreme, pentru el, zice-se, că n-ar fi nici justiţie, n-ar fi nici lege. Face pe ,,haiducul’’ [tâlhar medieval-cosmetizat în literatura modern-postmodernă.], că doar de-aia are hectare de pădure. E, nici chiar aşa, orice naş îşi are naşul! Apoi, ăia de la reciclări ce ar mai reeşapa? Problemă, cu peste de măsură, o să fie când va ieşi şi iarăşi… Iar cu pumnul, iar cu şişul…). Sfârlogei, la mica ciupeală, veşnic ameţiţi, tot pe marea lor centură, locul în care dacă nu curge, pică! Apoi, pentru coloratură, desigur, Cioc(cioliste), după cum vă amintiţi, una ar fi rămas gravidă din oralul ăla public (discurs, nu glumă!), Urinele (helăuuu! că cineva, pe lângă una, alta, musai trebuia să mai şi urle şi să facă măcar valuri în… şi chiar prin literatură. Aţi auzit şi voi la tv, cum se apreciază acum când eşti impresionat de ceva: ,,a fost wow’’! La ce bun discursul, la ce bune argumentele? ,,Waw!!!’’ şi atât. Amintesc totuşi un concept formulat de Naom Chomsky şi preluat de întreaga gândire modernă: ,,Limitele limbajului meu sunt limitele gândirii mele’’. Ori gândire fără istrucţie, fără cultură, mai pe româneşte, fără carte, e ca în maneaua unuia: ,,ia de-aici, că n-ai servici’’, apoi, de-o fi de bine, de-o fi de rău, ,,Waw!!!’’ şi atât. Sau miau!!! Ce mai contează?!). Fraţilor, cu alte cuvinte, vrând-nevrând, împreună a rescris, pentru români, Infernul. Nici nu se putea altfel câtă vreme, vorba lui nenea Iancu, avem şi noi ,,faliţii noştri’’, iar din ei şi din tot ce musteşte în jur, comedia dracu (comedie, zicem noi, dincolo de Divina comedie a lui Dante), mai ales că ni s-a stins şi luminiţa de la capătul tunelului. O fi suflat în ea (în feştilă, speranţa că într-o zi o să ne fie şi nouă bine) nea Nicu, atunci, în `89, în ziua de Crăciun, când to`arăşii au tras… obloanele la prăvălia cu minciuni, iar acum, noi, cei rămaşi crăcănaţi cu un picior în… şi cu celălalt în vremurile de acum, tragem ponoasele, bâşbâim într-un fel de beznă universală, beznă fără de început şi fără de sfârşit, chiar dacă prăvălia s-a redeschis. De unde venim şi încotro ne îndreptăm, Doamne? – mă tot întreb, năucit atât de viitor, cât şi de trecutul trăit într-un prezent ce-mi scapă printre degete. Mă rog, întrebare la care nu cred că există vreun răspuns care să mă dumirească, iar de aici, veşnica zbatere a tuturor în această lume, uneori, doar bani, lacrimi şi suspine. Altfel formulat, o lume, contextual, doar un fel de cloacă cu Joiţine, Ţârdei, Cioc(cioline), Urinele, Sfârlogei şi mulţi alţii asemenea.
Acum, desigur, cei de dincolo de baricadă, o să îmi spuneţi fie că sunt orb şi nu văd marile schimbări şi realizările de după `89, fie că văd doar pe cele rele, din timpurile de acum, iar de aici, din cele rele, şi reaua mea credinţă, intenţie, fie prea iau toate nimicurile în seamă şi nimicuri pun la inimă. Vă răspund doar că, deocamdată, văd aceeaşi Mărie cu altă pălărie (când roşie, când portocalie, când cu puţin mov [culoarea potrivită cam pentru toţi ,,distinşii’’. Fie de care o fi, dar şi cu puţin mov, vă rog!], când de un galben căcăniu şi alte combinaţii cu etc., după cum o cere interesul), că văd, te miri unde, pe-aceeşi împăiaţi buni doar de pus la formol, monstre pentru veacul vecilor. Aflaţi că ruşii (ăia de la vârf, că poporul e şi el popor ca oricare altul), când l-au împăiat pe Lenin, au fost daţi dracu. Au câştigat de pe urma demenţilor, a celor ce, la propriu, l-au vizitat şi iar i s-au închinat, bani, nu glumă. Ce să mai zic? Îi dau dreptate unui bun prieten din Toronto, Canada, care îmi sugera câteva din maximele lui Paulo Coelho. Printre ele, de o importanţă aparte, aceea în care este sugerată permanenta schimbare prin închiderea capitolelor vieţii, pentru a putea merge mai departe. De acord, are dreptate şi ,,canadianul’’, şi maestrul Coelho, însă cu menţiunea că pentru unii viaţa are doar un singur capitol, capitol în care se sacrifică pentru ideea în care sălăşluieşte binele pentru omenire. Fă acel bine universal! – îndemna Kant în Imperativul absolut.- Fă-l şi fă-l din onoare! Şi pentru că tot a venit vorba, probabil de aici, din această delimitare şi diferenţa între a fi om pentru om, în genere, şi a fi nemernic pentru toţi ai tăi sau chiar pentru omenire. Ca să vedeţi că am dreptate, vă aduc aminte pe cei din timpul celui de al doilea război mondial. Ei, adică cei ce au pus la cale războiul, întreţinând măcelul, măcelărind şi trupuri, şi suflete, la propriu, au fost şi rămân nemernici la absolut. Pe scurt, cazuri din acestea, în istoria războaielor lumii, cu duiumul. De altfel, omul la locul nepotrivit devine bestie. Bestie şi nimic mai mult, mai ales când nu mai funcţionează neuronul. Asta, în caz de război! Ce ne facem cu situaţii asemănătoare, chipurile, în timp de pace, în vremurile noastre, ale unei ,,păci mascate’’? Să vă conving? Nu cred că e cazul. Ce s-a întâmplat în ultimii doi-trei ani în nordul Africii, din Tunisia până în Siria, spune multe. Cu toate astea, pe oricare din liderii politici ai lumii l-ai întreba de ce această situaţie, îţi va răspunde cu zâmbetul pe buze că: ,,totul se face pentru pace, democraţie şi binele omenirii’’. A dracului pace, al dracului bine!
Să zicem că am putea trece şi peste chestiunile astea, deşi cu toţii ştim (chiar şi fără studii la Sorbona sau la Cambridge) că, în spatele a tot ce s-a întâmplat şi încă se întâmplă, stau orgoliile celor puternici, industria de război (să-mi fie cu iertare, industrie de pace! Dar pace, nu glumă!) apoi, resursele popoarelor, aur, argint, (aviz deţinătorilor, aviz şi românilor, că cei cu pacea în lume au, nene, la ghilele… fără număr, fără număr!), petrol, diamante… Şi ce e mai uşor decât să învrăjbeşti în interior poporul unit cumva prin limbă şi în jurul unui ţel, vânzându-i arme, mai noi, mai depăşite, apoi să îi iei, pe nimic, totul, făcându-l, în numele democraţiei şi mai ales al păcii, mai întâi, dator. Să zicem, că tot ne cred ,,deştepţii lumii’’ proşti (da proşti, nu glumă!). Ce ne facem însă când în interiorul propriului popor, ies la drumul mare şacalii, ,,haiducii’’ (pardon, tâlhari medievali cosmetizaţi de culturnicii neamului, cum am mai spus, în domeniul literar. Trebuiau să facă şi literaţii ceva, că doar de-aia au fost şcoliţi la Şcoala de partid şi au participat în plen la congres şi la ros ciolanul)? Ca să ne fie clar: dai (chiar şi tu ca stat al oricărui popor!) cu parul în cap, bagi ţeava puştii pe gât unuia (indiferent cine e acela), ca să-i iei agoniseala, fără niciun drept, fără nicio judecată într-un oarecare tribunal, te numeşti tâlhar. Restul e propagandă de trei parale! Eu, să fiu în locul ălora, care pun la cale astfel de festivaluri (ca să vedeţi şi voi, Festivalul haiducilor! Dracu a mai pomenit!), mi-aş vedea de treabă! Nu de alta, dar se sugerează, indirect, copiilor (tineretului, oricum ameţit de droguri, alcool şi de prezentul fără de vreun viitor), anarhia, făr`-de-legea, violenţa, altfel spus, dreptatea la îndemâna ăluia ce are în mână parul. Dar şi aici, slavă domnului, grămadă din cei ce vor o astfel de situaţie, dintr-un fel de boală mintală (dincolo de sindromul maniacal cu puseu schizoidal), le-ar conveni. Şi-ar face şi ei, cumva, un nume, că altfel, neica nimeni, pe viaţă! Adevărul e că toată truda omului se duce pe apa sâmbetei dacă nu-i dă acestuia, adică omului care a trudit, o semnificaţie cu sens. Am mai spus-o, dar repet: ce ar mai fi fost Noe, dacă Noe nu ar fi călărit, în Biblie, potopul?
Revin şi iar întreb: ce ne facem însă când în interiorul propiului popor, ies la drumul mare şacalii, tâlharii care fură, în condiţiile actuale, cu protecţie statală? Adică ei cer, ei bagă cardul (mă înţelegeţi voi?!) şi statul aprobă. Pentru a nu crede că iar sunt plin de răutăţi, am să vă spun că de curând am fost câteva zile aci, aproape de mine, la Băile Olăneşti. Acolo, minune mare! Staţi, nu daţi buzna, că nu a pus încă nimeni, în centrul staţiunii, cine mai ştie ce moaşte vindecătoare. (Doamne, Issuse, cum te vând pricepuţii?! Doamne, cum se mai vând, astăzi, sfinţii?!). Deci, la Olăneşti, minune mare! Izvoarele ce şi-au făcut cu trudă numele despre care vorbeam mai adineauri, curgând pe sub dealuri, sunt sub marea stăpânire prostovană. Dragii mei, să nu credeţi că avem de- a face cu nişte tembeli, ci cu nemernicii de tip modern, avansaţi în postmodern, care au pus mâna pe ce ne-a dat, cu mărinimie, chiar Dumnezeu: apele tămăduitoare.
În consecinţă, minunea stă în faptul că acum, în anul 2013, la fiecare izvor, câte o instalaţie, coordonată, din câte s-ar părea, de un software al unui dibaci calculator. Plăteşti apele de cum pui piciorul în Olăneşti (eu, pentru apa consumată în şase zile, am plătit 67 lei, 11 lei/zi, la negru, fără să mi se taie vreo chitanţă. Cât o fi de legal sau de nelegal, doar cei cu legea ştiu, dar şi ei tac mâlc!), citeşti afişe pe care scrie ,,fiecare cetăţean, aflat în staţiune, are dreptul, într-o zi, nu mai mult de un litru şi jumătate de apă!’’, te închini şi scuipi în sân, că de înjurat înjuri de toţi arhanghelii, stai la rând, că nu ai încotro, scoţi cartela magnetică, cum am spus, primită contra plată, activezi tonomatul şi îţi curge în sticla gradată, cel mult 300-400 de mililitri de apă, pe româneşte, cam o litră, cum ziceau bătrânii, nici un gram mai mult. Comedia dracu! Cândva, demult, între cele două războaie mondiale, până şi la bodegile ordinare, proprietarul, înainte ca tu să fi cumpărat un rachiu, îţi dădea ţoiul să guşti. Astăzi, la Olăneşti, neică, când e vorba de o gură de apă, de la izvorul 24 (sau altul), întâi plăteşti ca la bordel, apoi apă doar atât cât a stabilit ştiinţific mai marele nemernic. Cum s-ar spune, nemernicii, de acum, de la Olăneşti (precum şi de prin alte părţi ale ţării, nu trecem dincolo de graniţe că nu ne priveşte), hoţi profesionişti, înainte de a striga hoţii, au apelat la specialişti, ca nu cumva amărâtul suferind să ia un gram de apă, de la izvor, mai mult. Ca să fie treaba oablă (legală, am vrut să zic. A dracului legalitate!), au apelat şi la statul român şi el, statul, a aprobat. Mda! Şi ăştia, după mintea mea, prin ceea ce fac, pot fi catalogaţi nemernici, în starea lor, tot la absolut (sper ca gramatica limbii române să permită superlativul!).
Oameni buni, dacă încerci să spui cuiva că te revoltă situaţia (asta cu apele sau alta), sare propaganda de partid, la vârj-tivi (limbaj ardelenesc) şi, bineînţeles, că îţi dă a doua oară cu parul în cap. Aşa că şi bătut şi futut şi cu banii luaţi… Mda! Ce nu înţeleg eu este îmbrânceala. De ce mai sunt şi îmbrâncit? ,,Ce ştii tu, bă, rahat înfumurat? Patronii noştri, stăpâni ai Olăneştiului, fac aia, ailaltă, fac pomeni, au cumpărat straie la popi, la palat. Bla, bla, bla! O fi făcând, îmi zic, scuipându-mi iarăşi în sân, dar nu din munca lor, ci din ce au furat de la săraci! Ăştia da haiduci! Ba, tot tâlhari! Şi să nu zici că, cel puţin pe aci, pe la noi, nu s-au întors unii cu curu` în sus! Păi, s-au întors câtă vreme cur au şi cur arată! Capete (evident cu creier funcţional), de unde?! Apoi, după ce mai înjur, că de înjurat, după cum v-am spus, înjur, mă tot întreb:
1. ăştia cu curul în sus se duc la Biserică să se roage pe la icoane de un te miri ce ajutor, la furtişag? Hei! Aloo! Aţi greşit adresa! Astăzi (ca de altfel din primordii), se fură doar când eşti lăsat de ăia mari, ăia de la vârf din stat. Ei îţi pun la îndemână legea ca instrument cu care poţi fura.
2. şi-o fi schimbat popii menirea, din slujitori ai lui Domnului, în ,,haduci’’, pardon, tâlhari, şi nu am aflat eu?! Doamne, de ce ai mai fi rostit: să nu furi, să nu ucizi, să nu fii curvă, să îţi iubeşti aproapele!?… Tu nu vezi că omenirea-i slută? Unii au surzit, alţii au muţit, iar din cei cu beteşugul complet (adică cel de surdo-mut şi etc.), destui! Nu îmi răspunzi?! Tii, drace, ce ai făcut din noi cât timp Cel de Sus ne-a întors spatele?! Păi ce să facă şi el? Pe nemernici, pe al de Ţârdel (apropo, după doi ani, încă mai am o coastă ruptă. Mi-a tras ăsta o bătută, în mijlocul străzii şi în văzul lumii [pentru el, ce legi, ce justiţie? Vacs! Nu există!], de am să o ţin minte până dincolo de moarte!), pe coana Joiţina (joiţină mi-a trebuit, joiţină am avut, că altfel cine m-ar mai fi jupuit?! Ăştia la asta se pricep, asta fac! Mai pe româneşte, belesc tot ce prind!), pe Urinela (helăuuu! Asta cu urlatul), pe Cioc(ciolista – aia cu ciocul pe ici, pe colo) şi iar un etc….
Doamne, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
26 10 2013
Bulzeşti
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*