Despre mitocani, mitocănie şi prezenţa lor în lume

07.07.13 by

Dragii mei,
Deşi simt că în ultima vreme am cam forţat nota vorbind mereu, când despre frustraţi şi nulităţi, când despre nesimţire, ca stări şi fome manifeste ale omului, trebuie să spunem că ne-am exprimat doar nişte opinii, nişte puncte de vedere. Subiectele nu sunt nici pe departe epuizate. Fiecare dintre voi poate găsi particularităţi, poate adăuga, comenta sau completa spusele mele. Doar de- aia-i libertate! În plus, cu cât mai mult şi mai diverse spusele, cu atât mai firesc şi mai bine! Cu toate astea, simt că discuţiile noastre nu ar avea un oarecare rotund, dacă nu am adăuga la tipologiile de până acum şi pe aceea de mitocan, tipologie manifestă la noi, la români, (nici alţii nu sunt mai breji, dar aici parcă a tunat şi i-a adunat!) pe toate palierele sociale.
În consecinţă, cum am putea să definim noi mitocanul, dar mai ales cum l-am putea recunoaşte în societate, ştiind bine că într-o definiţie nu putem cuprinde stări particular manifeste, chiar dacă ele se pot raporta generalului. Care pot fi, în cazul acestor indivizi, trăsăturile ce conturează genul proxim, despre care am tot vorbit, şi care sunt cele ce pot trece drept diferenţă specifică?
Dar pentru că tot am pomenit adineauri de existenţa mitocanului pe toate palierele sociale, să o luăm metodic, de sus în jos, ca să nu credeţi că aş avea doar pentru borfaşii de joasă speţă, ,,răutăţi’’. Prin urmare, de exemplu, este el, mitocanul, la nivel înalt, în universitate? Păi, cum să nu fie? Şi ca să vedeţi că am dreptate, am să vi-l amintesc pe cel pe care şi voi îi ştiţi, numai că staţi cu capul între umeri şi doar mârâiţi din când în când… Atenţie, mai ieri, alalteri, unui mucos, un ţâşti-bâşti (mucea însă al lui cutare anarhic, din neam, şi grohăitor cu stare), peste noapte, i-a făcut un taica sau un alt cutare, rost de diplome. Că, mai nou, ăstea, diplomele, se vând la kilogram. Ce atâta carte?! Asta e, când ai parale! Cu sacul plin de hârţoage, neica cutare (ca să nu-l facem neica… ştiţi voi care!) şi-a împins odrasla, telectualul (inventat), într-o altă noapte, la studii şi mai înate. Cum să vă spun? În cam trei nopţi şi jumătate, ţâşti-bâşti, absolvent de trei, patru, facultăţi şi cam tot atâtea doctorate, este deja în a patra zi, lector la universitate. În a cincea, cu sprijin, propte şi învârteli, puse la cale de un taica ( cum, care? Taica, ăla cu obrazul ca opinca), al de mucea, ţâşti-bâştiul, pomenit mai adineauri, devine, cu acte în regulă (alte hârţoage cu monedă forte cumpărate), conf. univ. la universitate. Vai de mama ei de carte! Dar trecem peste asta. Unii dintre noi trăim conform ideii ,,se descurcă fiecare după cum poate’’. Tocmai din acest motiv, ca să nu vă supăr prea tare, sunt tentat să vă dau pe undeva dreptate spunând şi eu: ăştia da principii, asta da societate! Fiecare după nevoi, şi fireşte, fiecare după cum poate! (că tot am fost îndoctrinaţi, ani la rând, de comunişti!). Ce ne facem că ,,neica’’ (ăla cu obraazul ca opinca) şi ţâşti-bâşti, odrasla (a sa sau a altuia), ies la drumul mare ca păduchele în frunte şi, bineînţeles, fac pe ea, pe strada mare. Chiar pe linia continuă! Şi pute… Pute al dracului! O să îmi spuneţi că miroase doar nesimţirea despre care am vorbit data trecută! Nu! Adică, da, evident pute şi aia, dar trebuie adăugată şi prostia, dar mai ales aroganţa, ,,ştaiful’’ ce îi ridică pe toţi (cei enumeraţi mai adineauri), la rangul de ,,neica nimeni’’ de nivel înalt, de universitar în universitate. Ăştia, al de ,,neica’’de înalt nivel, vin şi nu prea, pe la cursuri. Oricum, de ei nu a auzit nici dracu! ,,Ştaiful’’ le permite să dicteze, la început de an, o listă de cărţi pe care ar trebui să le parcurgă studentul, mai dau câteva ,,indicăţii’’ şi, după ei, pulberea şi praful… Când, din întâmplare, mai şi predau (cât să-i mai vadă lumea şi să-şi justifice în vreun fel salariul), predatul lor se reduce la a citi dintr-o oarecare carte. Dacă au în mână câte o foaie cu rezumatul temei ce trebuia, cumva, bolborosită, înseamnă că au făcut eforturi peste poate, eforturi chiar nemăsurate. În vreun an, doi, rezumatele predate (ale lui sau de la studenţi, cu grijă adunate), vor fi înghesuite într-o ,,carte’’, publicată şi ea la o editură agreată de… Cum s-ar zice, o editură aparte, specializată în rebuturi, rebuturi, cât se poate! Când în traista confului (ieri, alalteri, un tâşti-bâşti de mahala cu ştate), sunt vreo două, trei broşuri, maculaturi, din referate, `mnealui, ,,conful cu ştaif’’, are tot dreptul la a fi prof. univ., la universitate. De-aici, din acest moment, ţâşti-bâştiul se pune, la rându-i, pe aranjat, pentru alţii, diplome de licenţiat şi, nu prea târziu, devine îndrumător de doctorat. Din câte am mai auzit şi eu, cam douăzeci şi cinci de mii de euro, înscrierea (să te primească şi să te îndrume `mnealui, noul prof, spre a fi un om învăţat. De unde dracului, Doamne iartă-mă!, învăţătură, nu ştiu?! Şi încă pe atât sau chiar suta de mii, în funcţie de gradul prostiei. Asta în condiţiile în care nu s-au schimbat cumva taxele şi nu am aflat şi eu. Cert e că variabila e legată de prost şi de al cui e prostul, apoi de cât de repede vrea să ajungă `mnelui, prostul neamului, doctor universului. Fraţilor, cu salariul de… peste (că oricare prof. îşi aranjează vreo 10-15 norme de încasat, că de predat, orele n-ar încăpea în cele douăzeci şi patru, cât are, deocamdată o zi şi o noapte), cu bănetul şpagă luat la examene, o altă şpagă de la licenţe (toată lumea ştie că e mult mai profitabil să cumperi de la domnul prof. o temă deja re şi revândută, în condiţiile în care vrei să ai şi tu, ca viitor licenţiat, trecere, note mari, cum s-ar zice, să ai de toate), dacă adăugăm şi încasările din doctorat în doctorat şi pe cele dintre, cum să nu fie domnul de la nivelul cel înalt, un distins şi mare mitocan. …Că bădăran, mojic, mârlan sau ţoapă cu aceleaşi ,,calităţi’’ era, oricum, din neam. Cum spun unii, mai nou, ,,pe cale de consecinţă’’, şi au şi ei dreptate.
Fraţilor, în astfel de condiţii, când la nivel universitar, pe ici, pe colo, evident doar procentual (altfel chiar am da de dracu!), se află la catedră un mare mitocan, cum credeţi că poate fi absolventul licenţiat, ce mâine (repet, doar mâine, că astăzi suntem sfinţi şi genii), fii-va un , de exemplu, tot procentual, politician. Un alt `mnealui, care trece prin toate, de la lipit afişe, pînă la a se zbate cât să scape de dosarele penale inventate în Evul Mediu, de inchiziţia cu care nu a putut împărţi, cinstit, averile, de la prostime, adunate. Adică nu a putut împărţi la fix, vreau să zic, pe jumătate. Cei 50%, oricât s-a căznit, a dat cu virgulă! Iar de-aci, din virgulă, milenii, chiar până la sfârşitul lumii, păcate şi iar păcate. Comedia dracului începe însă, când lăsăm procentualul politician de o parte şi, plimbându-ne prin viaţă, dăm peste alţi procentuali: din sănătate, din miliţie ( Ce ziceţi? Au dispărut?! Eu îi văd aproape în fiecare zi, pe la câte un colţ de stradă, dar, mă rog, dacă ziceţii… Cert e că am auzit şi eu că ăştia cică s-ar pocăi după ce îşi vor cumpăra de la second-hend câte un iaht şi îşi vor aranja, pentru toţi ai lor, câte un palat), din justiţie, de la mediu, (că au rămas goi, doar pietre sterpe, şi munţii şi dealurile toate), de la cultură şi etc. vorba puietului, că tot încearcă el, puietul, să reinventeze poezia şi, la beţie, chiar pe toate.
Dragii mei, din câte ştiu din istoria gândirii omului, pentru a scoate ideea din pluralitate, adică pentru a conceptualiza, aproape toţii învăţaţii lumii au ales extrema. După model, după ce am văzut cam cum e cu mitocanul la nivel înalt, trebuie să-l vedem acum şi pe cel ieşit de pe uliţa târgului, pe cel de mahala. Nu de alta, dar mitocanii de mijloc oscilează. Unii tind să parvină, zic ei, devind, iar alţii se afundă şi mai mult, cu capul în mocirlă. În realitate, ,,unii’’ şi ,,alţii’’ sunt aceiaşi. Oricum, îi putem, uşor, cataloga.
Revenind, pe scurt, trebuie spus mai întâi că la ăştia, de ultima clasă (că tot am învăţat vreo cincizeci de ani de lupta de clasă, luptă care nu se mai sfârşeşte, dracului, odată!…), frustrarea şi nesimţirea, la început, e doar singura lor formă de viaţă. Nulităţi din naştere, îi dibuim cu toţii, iar dacă nu, îi recunoaştem oriunde, după cât de mic au capul, ascuns după o ceafă ondulată, grasă şi groasă (urechile ca de măgar, la vedere, ce mai e de ei, că în rest…), după cum scuipă pe stradă sau te scuipă în faţă, după cât de crăcănat pun pasul sau te calcă (la prag de zi sau prag de seară), după cum târli-târli, vrând a fi vedete top, de piaţă… După cum înjură, zbiară, urlă, dau cu pumnul, la bar, în colţ de stradă sau la bodegă, după… Dar ca să nu mai tot adaug atribute după atribute şi să-i indentificaţi oricând, amintiţi-vă de a mea Urinelă (helăuuu!), de coana Joiţina, cucuveaua, de Cioc(ciolista), toate specilalizate pe centură, de Sfârlogea sau de Ţârdel, prototip de V. Limbric şi gaşca. Amintiţi-vă de faptul că după ce a tăvălit-o în pat pe Joiţina (concubina mahalalei), cum altfel, decât pe banii mei ( fără ei era un mare impotent), tocmai el, Ţârdel, mi-a spart capul, mi-a rupt vreo şapte coaste, iar pe mama, o bătrână, a trârntit-o în plină stradă şi a băgat-o în spitale… Şi ca treaba să fie treabă, cei ce trebuiau să ne apere, că de-aia tot plătesc la taxe, peste taxe, nexam! Mai pe urmă, justiţia, procentual (cum am descris mai sus), că câr, că mâr… Ne târăsc şi ei, dar altfel, prin sălile de tribunale… Domnilor, ce să facem?! Mitocanii, astăzi, sunt pe picior mare! Îmi vine, uneori, să iau câmpii… Şi să mă tot duc dincolo de locul în care şi-a înţărcat dracu iapa.
Dar ca să nu mai batem câmpii, că tot degeaba o facem, vom încheia cu umor, spunându-vă, în două rânduri, cum toată gaşca, Joiţina, Urinela, în frunte cu Ţârdel V. Limbric s-au făcut de râsul lumii, în momentul în care tataie, bătrânul Joiţinei, cel cu demenţa, despre care v-am vorbit, a dat ortul popii. Din câte vorbeşte târgul, Cioc(ciolista) şi cu restul, când nici nu plecase spre poartă, bine, mortul, s-au apucat de împărţit averea, banii. Iar de aici, scandalul, balamucul. Înjurături şi mârlănii ca la uşa cortului. Lumea care ar fi văzut jură cum că Cioc(ciolista), în răzmelniţă, a invocat copilul. Cum care?! Doar v-am povestit cum din oralul (discursul de socializare în grup), ar fi rămas gravidă, iar acum, iată şi pruncul! Asta e când te prinzi în horă cu mârlanii! Aloo! Domnilor, ăia cu premiul ,,nobil’’ de stupidă! Păi, cum, ce faceţi? Unde sunteţi?! Ce mai staţi pe gânduri?!
Pentru a încheia, de data asta, optimist, dându-vă şi vouă un gram de speranţă (că eu am, berechet!), vă spun (din auzite) că ne-ar paşte o mare molimă. Asemănătoare cu aia de pe vremea Evului Mediu târziu, când cu inchiziţia… Poate mai scăpăm şi noi de mârlani, momârlani, modârlani, nesimţiţi, într-un cuvânt, de mitocani, că altfel… Bucuraţi-vă de pe acum, că doar ştiţi că peste ăia de atunci (care au scapat), au dat renaşteri peste renaşteri. E, nu vă mai spun că şi în Renaştere au venit alte ciume şi alte molimi (ca şi acum) că m-apucă şi pe mine dracii! Pe voi, ce să mai zic?!… Până una, alta, feriţi-vă de mitocani! Sunt asemenea ciumei, dacă nu ceva mai, mai…
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*