Despre frustraţi şi starea lor manifestă

10.06.13 by

Dragii mei,

Nu ştiu cum se face, dar de când ne-am pomenit aci, în poala Carpaţilor, tot trăncănim câte în lună şi stele, fără să fim în stare să punem măcar ceva la cale spre binele nostru, al tuturor. Să facem şi noi în aşa fel încât să fim asemenea celor pe care îi bârfim, uneori pe bună dreptate, alteori de-aiurea. Spun asta pentru că, pe de o parte, Dumnzeu ştie cum am fi putut fi altfel, câtă vreme, pe meleagurile în care ne-a aşezat Cel de Sus, au venit cam tot ce putea veni (de la asiatici până la cei de peste ocean), au luat (nu glumă!) apoi au plecat. Probabil de aci şi expresia lui Preda, din Moromeţii: ,,N-am! Iar dacă n-am, nu am! De unde să dau dacă nu am?’’ …Dar ne crede careva?! Pe de altă parte, parcă prea le dăm nas tuturor din exterior, cantonându-ne într-un fel de văietat nejustificat aici, pe plan intern. Plouă un ceas, două, ies din matcă râurile şi cade cocioaba improvizată (ce-i drept, banii pentru o casă adevărată au fost investiţi în moartea ce va să vină mai nou de pe sateliţi), punem ochii pe cer, blestemăm ca besmetici, apoi zmiorcăim (în ultimul timp, la ,,telembizor’’ cât să dăm satisfacţie tâlharilor, chiar şi cu ei înşişi, din ce în ce mai sadici) sau cădem, de-aiurea, în faţa altarului (evident, unul imaginar de la care doar cerem), fără a conştientiza faptul că nici Dumnezeu nu poate ierta nesimţirea (în discuţie sunt doar cei ce o au în sânge, nu aşa, ocazional) şi nepăsarea. Şi nici nu cred că ar fi iertat-o vreodată, câtă vreme înainte de ar fi făcut-O, noi, ăştia, nesimţiţii, ar fi trebuit să o recunoaştem. Iar chestiunea asta, cu a ne vedea mai întâi ,,parul din ochiul nostru’’ e cu neputinţă. Oricând şi oriunde găsim (sau inventăm), pe cineva pe care să aruncăm vina. Pentru confort, desigur, e mai simplu. E şi mai profitabil să luăm poziţia ,,telectualului’’, a ,,înţeleptului’’ (de margine de şanţ), ce priveşte peste umeri, până hăt, dincolo de vârful pantofilor, şi să proclamăm: ,,suntem şi noi nişte personalităţi!’’. Şi poate chiar suntem, mai ales că pădure fără uscături nu există, dar de ce să mai ieşim şi în drum?! …Că pute!
În altă ordine de idei, nu tot românul stă la umbra dudului din care să-i cadă para mâlăiaţă. Nu în toţi trecem prin viaţă ca gâsca prin apă, dănd doar ,,indicăţii’’, din ,,indicăţiile conducătorului iubit’’, pe care le-am sfinţit, cu ,,responsabilităţi’’, în omagii. Nu toţi suntem ciorditori cum ne fac unii, alţii… Nu de alta, dar ne-am fura ca chiorii şi am ajunge într-o zi săpun pentru cine mai ştie care naţii. Într-un cuvânt, nu toţi avem ,,genialitatea’’ doar la nivelul turului de pantaloni.
Dragii mei, după cele câteva rânduri introducere, un fel: (foaie verde de gurgui, mă urcai în deal să-ţi spui, cum că musca muscului, ochi când roşii, când gălbui, de sub coada calului, rupse gura târgului), de cârlig, la tot ce vreau să spun, trebuie să reamintesc mai întâi spusa ,,înţeleptului’’ Brucan, unul din arhitecţii comunismului-totalitar, specializat, ceva mai târziu (de cine? Probabil că ştiţi şi voi, nu trebuie să vă mai spun), în revoluţii (că loviturile de stat nu dau bine, spre dimineţile viitoarelor manipulări, atunci când vor cânta iar cocoşii): ,,lumea se împarte în proşti şi deştepţi’’. Personal, nu am crezut niciodată în ceva ce s-a vrut tranşant, radical. Uneori, nici măcar în conceptele cu structură filosofică (deşi acolo e chiar gândire, nu glumă), tocmai pentru faptul că ele reprezintă expresia unei stări de extremă. În consecinţă, nu pun preţ nici pe bazaconia anterioară, dar dacă tot am amintit-o, musai, ca în ea, la lumea proştilor (las deştepţii de o parte, oricum sunt puţini şi rari la vedere), aş mai adăuga una a frustraţilor. …Şi ei tot ,,telectuali’’! Ba chiar unii nevoie mare, câtă vreme au parcurs ,,din coperţi în coperţi, Omagiile’’ şi, mai nou, cam toate aiurelile ce vin, strop cu strop, pe ţeava internetului (astăzi, ce-i drept, invenţia secolului, multora, şi şcoală, şi tată, şi mamă! Cum s-ar zice, pentru ,,deştepţii’’ acestui secol, din mileniul trei, noul Dumnezeu!). De aici, şi ,,genialitatea’’ în a fi chiar ei marginea de şanţ despre care vorbeam noi mai sus.
Fraţilor, sincer, ca să recunosc frustratul când îmi iese în cale, tam-nesam, ca tâlharul de pe timpuri, permanent la drumul mare (literatura de propagandă, de pe vremuri, l-a numit haiduc!!! E, asta e când vrei să scoţi nemernicul basma curată), am căutat cuvântul în tot felul de cărţi şi dicţionare. Cele câteva atribute, găsite ici, colo, cât să nu fie scoşi definitiv din lumea în care ei colcăie, nu m-au convins. În realitate, din câte am văzut (după empirişti, ,,nimic nu a fost în intelect înainte de a fi în simţuri’’), frustratul e aprope oriunde, în orice domeniu, pe faţa pământului. Acolo, în locul în care s-a lipit (,,ca marca de scrisoare’’) sau în altă parte, răspândit ca praful din deşerturi, el e veşnic în picioare, e cel ce pune mâna, dă din coate, culmea însă, mai tot timpul, fără rezultate. Asta însă nu-l împiedică să fie ,,uns’’, ,,ales’’ sau chiar ,,distins’’, chiar dacă nu trece de condiţia unui permanent Ţârdel V. Limbric. Şi el, ce-i drept, telectual-servitor în serviciul unui oarecare slujitor. Ori să fie o Cioc(ciolistă) pe scaunul de par-lamentat, sus, scaun de pe care, odată pusă, cu puterea în mână, scuipă, calcă în picioare chiar şi pe mă-sa moartă. ,,Treci, fă, la produs! …Chiar şi pe lumea ailaltă, nu vezi ce greu o ducem?!’’ Doamne, fereşte!
Frustratul e, din câte s-ar părea, sufletul mometului. El e puterea la vedere, tot el e şi aceea din spatele pereţilor. El împarte şi reîmparte tot. Pune colo, în altă parte, chiar şi creiere chircite de prin lume adunate. În consecinţă, după cum e şi folosit, frustratul ar fi un fel de prost mai răsărit. După mintea unei babe de pe la mine din sat, specialistă la datul în bobi, frustratul ar fi un fel de măgar parvenit, din preistorii, vremuri în care ar fi fost un biet iepure, şi ăla pricăjit. După alţii ce au în vedere progresul stiinţei, tol el, frustratul, ar fi prostul, cu siguranţă, modificat genetic. Doamne, aci e aci beleaua dracu! Cu ăştia, ultimi, chiar nu e de glumit. De la porumbelul scos pe gură, până la a clipi din ochi, totul înseamnă gând de Ţârdel şi Joiţină pusă pe un permanent ,,profit’’. Spun ei, chiar dacă pute până şi expresia, profit doar pentru om şi bună-starea sa! De acord, a sa, da! Nu contează unde, fie chiar şi pe veşnica centură, şi frustratul şi frustrata vrea putere, vrea să fie: Urinel şi Urinela (helăuuuu!), Cioc(ciolista) cu V Limbric şi şleatca. Să fie ei cei ce dau cu pumnul, să zică ,,asta!’’ şi apoi ,,basta!’’. Şi o fac cu uşurinţă când au, cam peste tot, marea şi majoritatea. La concentrate-deconcentrate, frustărei, pe naşul, fina, pe ţârdelul încă nenăscut sau pe viitoarea Cioc(ciolista). Ăştia, ultimi, rezerva de cadre în frustrările manifeste viitoare.
Dragii mei, deşi ar fi multe de zis, eu doar atât vă mai spun: feriţi-vă de ei! Frustraţii au şi râie, au şi pureci. Unii sunt pricopsiti chiar cu ploşniţe şi păduchi (laţi, din coclauri adunaţi). Ca să nu mai vorbim despre cei ce ar fi, după mintea lor, şi trecut, şi prezent sau viitorul noului viitor. Ăştia, pe deasupra, bonus, sunt plini şi ,,de ştiinţe şi de indicăţii’’. Feriţi-vă, că nu ştiţi care e chiar tartorele ăl bătrân! Şi mare atenţie!
Pe frustraţi,
ca să nu-i găsescă moartea
cu creierul chircit,
se plimbă, aşa, loază, prin lume.
Dus-întors,
la deal şi la vale,
între un nord şi-un sud…

Dealul lor e un fel de dus,
Valea, cică ar fi un fel de scurs…
Estul, Vestul l-au ascuns
Şi atunci,
ca să nu-i găsească moartea
stând,
cu creierul…
pocit,
umblă aşa, loază…
Între un nord şi-un sud,
Dus-întors.
Musai!

Că cele care nu au făcut umbră pământului degeaba, te reped cât ai bate din palme şi te fac de nu o mai scoţi cu una cu două la lumină.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment