DE ZIUA REPUBLICII I

31.12.16 by

DE ZIUA REPUBLICII I

De ziua Republicii I, avem prim ministru !
Mult zgomot pentru nimic, ar spune Shakespeare !
Cum au plecat consilierii electorali evrei, mârlănia liderului PSD a ieșit la suprafață. Ce rost au avut toate isteriile și atacurile absolut nejustificate la adresa președintelului țării ? Nu a fost nicio criză politică, doar o vânzoleală media de nedescris.
Amenință, Dragnea, cu noi mineriade !?! Nu-i e deloc rușine ? Ce ar fi vrut ? Să ia neamțul decizii fără să facă minime verificări ?
Președintele a luat decizii în ambele cazuri în mai puțin de 24 de ore de la data trimiterii nominalizărilor de prim ministru.
Ce ar fi vrut ? Să semneze în secunda 2 ? Ca la partidul său, pe care nici nu l-a consultat la prima propunere ?
Dragnea a mințit în stil bolșevico-securistic aruncând invective de neacceptat la oamenii care dețin asemenea responsabilități în stat. Președintele Iohannis a explicat calm într-o scrisoare motivele respingerii doamnei Sevil Shhaideh, dar Dragnea a citit, în direct, o altă scrisoare, care nici nu venea de la președinte !
O mai și poartă pe biata Sevil pe la televiziuni ! Jenant !Parcă era un Ciuvică în plină criză.
Noroc că președinte nu e Băsescu. Am fi asistat la o bălăcăreală tipic românească de râdea toată lumea de noi.
Așa, s-a văzut de la o poștă „calitatea” liderilor care au câștigat alegerile cu 17% din electoratul țării. Nu-i văd deloc bine în viitorul apropiat dacă vor continua cu un asemenea comportament golănesc. Poporului român îi place circul, dar nu chiar fără limite.
Dragnea a făcut afirmații care nu sunt susținute de realitate, neexistând nicio întârziere în aplicarea programului PSD după cum tot repetă ca o flașnetă dereglată baronul de Teleorman.
Românii așteaptă îndeplinirea, la virgulă, a angajamentelor luate !
La muncă, tovarăși !

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA !

LA MULȚI ANI, ROMÂNI !

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*