De la acte…la fapte

01.06.11 by

Nu există diversitate fără identitate... (Juliana Mallart)

…dar exista inegalitate in unitate.

Romani, indieni, chinezi, africani si arabi. Ce au in comun toti ? O zi in Lille, dar din doua perspective total diferite. Prima are aspect oficial, a doua relaxant. Prima arata ca Romania mai are mult de parcurs pana a deveni cu adevarat europeana, a doua ca ne putem integra oriunde cu putin efort.

Dar ce este UE de fapt pentru Romania? Nu ma refer la partea politica, la avantajele prezentate peste tot in media, la libera circulatie pentru vacante, la alinierea atat de mediatizata a normelor si la alte cuvinte aruncate pe post de decor european.  Vreau sa stiu ce inseamna Uniunea Europeana in partea practica, cu ce ne ajuta pe noi in viata de zi cu zi, care sunt barierele care se deschid pentru simplul fapt ca facem parte de aproape 5 ani din ea. Si mai ales care sunt portile care au ramas in continuare inchise.

  1. Inegalitate in unitate (acte…)

Prima usa inchisa, de care m-am si lovit puternic, este cea a pietei muncii. In Franta, ca si in Austria, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie, pentru a lucra este nevoie de un permis de munca. Fara aceasta bucata de hartie sansele sa gasesti un serviciu cu norma intreaga – 35 ore/saptamana – sunt destul de reduse. Pentru studenti exista o usa de scapare, pot lucra cu jumatate de norma – maxim 20 de ore/saptamana – cu conditia de a fi inscrisi la o institutie de invatamant franceza. In acest caz nu este nevoie de permis de munca, fiiind suficient carnetul de student.

Pe langa branzeturi, francezii mai au « mucegai » si in alte domenii: sunt FOARTE birocrati. Sunt mult mai multe sanse sa iti gasesti un loc de munca daca ai cartea de sejur, dar ai mai multe sanse sa obtii cartea de sejur  daca ai gasit un loc de munca (in viziunea mea este adaptarea moderna a paradoxului cretanului [1] ).  Cu dosarul complet – justificative de domiciliu pe teritoriu francez, facturi, act de identitate, certificat de nastere (tradus si legalizat) si contractul de munca – se asteapta la prefectura cateva ore bune pentru a afla ca mai intai trebuie aprobare de la Biroul pentru forta de munca straina (Service de la main-d’oeuvre étrangère) al carui program nu coincide cu cel al prefecturii. Paradoxul cretanului era mult mai logic si usor de inteles decat mecanismele birocratiei franceze.

Intre doua dosare si 3 semnaturi are loc prima apropiere de «colegii de suferinta» algerieni, indieni, tunisieni si  africani (veniti tot pentru carte de sejur, cu aceleasi acte in proportie de 90% dar mai saraci cu cateva sute bune de euro, echivalentul taxelor de care romanii si bulgarii sunt scutiti fiind ressortissants d’un pays de l’Union Européenne). Ma simt cu 400 de euro mai europeana decat ei ! E o atmosfera incarcata, grea, in care toti isi fac griji pentru raspunsul primit. Niciun zambet, totul este mecanic, individual, rece. Fiecare pentru el, suntem multi dar nu suntem impreuna. Imposibil sa nu prinzi din zbor discutii nervoase despre acte legalizate, copii, dosare, timp pierdut cu du-te-vino intre diverse birouri, bani dati pe traduceri si legalizari, amanari si replanificari. Ma regasesc in toate. Este locul potrivit sa inveti dialecte africane, cuvinte in araba, stiluri vestimentare orientale si limba franceza cu diverse accente.

In orele de asteptare incerc sa-mi raspund la singura intrebare care ma bantuie « Care sunt diferentele dintre noi, tara europeana si o tara extra-europeana daca avem aceleasi formalitati ca si ei  si aceleasi impedimente cand vine vorba despre un loc de munca? » Intrebare deschisa, raspuns absent, logica de negasit….intrebare inca prezenta in mintea mea.

Lupta cu morile de vant e desert cu frisca in comparatie cu obtinerea unui permis de munca in Franta. Dar romanul, vechi adept al cutiutelor miraculoase cu «alifii chinezesti» a devenit mai insistent decat picatura chinezeasca si incearca pana reuseste. Alearga in toate directiile pana gaseste. Bate la usa pana i se deschide. Aprobari obtinute, dosare complete… mai lipseste un singur lucru, permisul de munca. Se obtine in urma unui interviu care are loc la cel putin o luna dupa depunerea dosarului. Nu ramane decat sa astept si sa ma multumesc cu o adeverinta care este utila in cazul unui eventual control (cu viitorul interviu se ajunge la un total de 3 zile pierdute pe drumuri intre cladiri oficiale, xeroxuri, birouri notariale, cozi infernale, dialecte neintelse si aluzii ironice la adresa romanilor).

  1. Diversitate cu identitate (… fapte)

Cateva ore mai tarziu, aceleasi nationalitati dar in context total diferit : a 9-a editie a festivalului cultural Mix’cité organizat in campusul universitatii Lille I, in Villeneuve D’Ascq. Totul se desfasoara in aer liber fara ghisee, cozi, stress. Si aici romanii sunt tot langa burundezi, langa rwandezi, langa tunisieni, langa algerieni, langa togolezi. Dar rad impreuna. Se joaca igisoro [2], confectioneaza martisoare si asculta muzica traditionala arabeasca. Fac schimb de obiecte traditionale, sustin diverse cauze. Atmosfera vesela, discutii interculturale, descrieri de obiceiuri, niciun strop de stress, niciun dosar incomplet. Aceleasi culturi, aceeasi zi, 4 kilometri distanta dar atmosfera radical diferita.

Eu m-am regasit la mijloc, intre standul asociatiei franceze Inseko Y’umwana (vine in ajutorul copiiilor strazii din Rwanda) pentru care sunt membru voluntar din septembrie 2010 si standurile asociatiilor Le printemps Roumain si AVAI (Association franco-roumaine de jumelage des villes de Villeneuve d’Ascq et de Iasi). M-am bucurat enorm sa descopar exceptiile de la regula prezentata in articolul anterior. Doua asociatii care promoveaza cultura romana, care aveau expuse oua incondeiate, martisoare, covoare lucrate la razboi, tablouri cu peisaje romanesti si care organizeaza regulat diverse evenimente. Infiintate in 2005 si respectiv 2003, cele doua asociatii promoveaza cultura romaneasca in regiunea Nord-Pas-De-Calais.

Cursuri de limba romana, biblioteca si piese de teatru, expozitii, sesiuni de poezie in limbile romana si franceza – doar o mica parte din ceea ce are de spus Le printemps roumain in Nord-Pas-De-Calais. Membrii din toate orasele tarii, chiar si din Craiova. Studenti, masteranzi, doctoranzi.  Profesori universitari francezi cu statut de membri de onoare. Ambitia de a profita de orice ocazie pentru a promova o alta imagine a Romaniei. O amibitie demna de respect si nu prea des intalnita la romanii din strainatate. Intre cursuri si examene, intre licente, dizertatii si lucrari de doctorat membrii asociatiei Le printemps roumain isi fac timp sa organizeze prezentari ale tarii, piese de teatru, sa participe activ la festivale culturale si sa raspunda intrebarilor curiosilor.

Discutiile avute cu ei mi-au adus aminte de perioada in care eram si eu implicata activ in ASFIG, Asociatia Studentilor din Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie (acum Stiinte Sociale), « copilul » meu in timpul licentei, cauza pe care am pledat-o prin aproape toate salile universitatii inainte de a avea un sediu stabil, motivul pentru care uneori dormeam 3 ore pe noapte pentru ca apoi in ziua urmatoare sa cautam 10 ore sponsori pentru proiecte, dar si trofeul cu care ne mandream toti. Membru fondator, vice-presedinte si apoi presedinte am aflat din experienta ca nu pozitia conteaza intr-o asociatie ci ceea ce promoveaza asociatia respectiva. Ca intr-o asociatie ierarhia exista numai pe hartie si ca ideile pe care le sustine, proiectele in care se implica, evenimentele pe care le organizeaza, toate au un scop dublu : atingerea obiectivelor asociatiei dar si maturizarea celor implicati.

Asociatia exista datorita legaturilor care se formeaza intre membri iar legaturile se formeaza datorita responsabilitatilor comune pe care le implica asociatia. Interdependenta in forma ei pura. Toate proiectele, deplasarile, toti oamenii pe care i-am cunoscut… totul datorita unei asociatii. De aceea sustin atat de mult cauza ong-urilor. Fie ca este vorba despre construirea unei bucatarii pentru un orfelinat in Rwanda sau despre promovarea culturii tarii mele natale sunt ferm convinsa ca o asociatie, oricat de mica ar fi ea, poate ajuta.

(1.   Un cretan afirma ca toti cretanii sunt mincinosi.

  1. Igisoro =joc traditional african, jucat pe o tabla cu 4×8 gauri si cu 64 de piese )

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*