DE AŞ AVEA ŞI EU O CASĂ!

DE AŞ  AVEA ŞI EU O CASĂ!

Lutul, din el suntem făcuţi

În plămădeala omului stă ca mărturie…

Din plămădeala lutului  am încercat să fac,

Ce-a făcut tot omul de atâtea generaţii,

O casă mică, veselă, cu prispă, nu palat,

Dar în dorinţa mea,

 În lumea cu palate,  făceam elucubraţii.

Lutule, eu n-am putut să fac din tine nici chirpici

Deşi, am vrut, cu sârg, să te transform în cărămidă.

Materia primă este ea, la preţuri foarte mici,

Dar sărăcia m-a redus deja,  la stadiul de omidă.

În anotimpul rece când iernile mai viscolesc

Eu nu voi huzuri în puf şi n-am ales grandoarea

Pentru copiii mei şi plâng. Regret că-i amăgesc.

Ei nu vor mai zâmbi când va veni ninsoarea.

Cât m-am crezut de mare…, aflaţi că eu sunt mic

Şi mai sărac decât grăuntele de praf adevărat.

Regret că am trecut prin viaţă şi n-am făcut nimic.

Mă voi întoarce-n lut, cu acest mare păcat

Şi totuşi, de-aş avea o casă, eu v-aş numi  vecini

C-aşa e sufletul meu blând şi am gânduri bune

N-am crescut în puf, dar nici printre ciulini,

Iar de va fi nevoie,

Pot să v-arăt, din neamul meu, obârşii străbune.