DE AŞ AVEA ŞI EU O CASĂ!
Lutul, din el suntem făcuţi În plămădeala omului stă ca mărturie…
Din plămădeala lutului am încercat să fac, Ce-a făcut tot omul de atâtea generaţii, O casă mică, veselă, cu prispă, nu palat, Dar în dorinţa mea, În lumea cu palate, făceam elucubraţii.
Lutule, eu n-am putut să fac din tine nici chirpici Deşi, am vrut, cu sârg, să te transform în cărămidă. Materia primă este ea, la preţuri foarte mici, Dar sărăcia m-a redus deja, la stadiul de omidă.
În anotimpul rece când iernile mai viscolesc Eu nu voi huzuri în puf şi n-am ales grandoarea Pentru copiii mei şi plâng. Regret că-i amăgesc. Ei nu vor mai zâmbi când va veni ninsoarea.
Cât m-am crezut de mare…, aflaţi că eu sunt mic Şi mai sărac decât grăuntele de praf adevărat. Regret că am trecut prin viaţă şi n-am făcut nimic. Mă voi întoarce-n lut, cu acest mare păcat
Şi totuşi, de-aş avea o casă, eu v-aş numi vecini C-aşa e sufletul meu blând şi am gânduri bune N-am crescut în puf, dar nici printre ciulini, Iar de va fi nevoie, Pot să v-arăt, din neamul meu, obârşii străbune. |