Darul veşniciei

08.05.15 by

În lăuntru nostru şade-un cer tălmut
mişcător de stele fără început
ce-arătând nimicul prin oglinda lui
n-a lăsat şi ochii întru-a fi văzut ….

Din Fiinţa pură a plecat sub tors
firul de iluzii şi în ea s-a-întors
ca ardoare calmă întru stelământ,
urmă ce cărarea-şi, prinsă van, şi-a stors.

Să existe omul, trebuie a-l şti
echilibru tainic cu divinul şi
cea asemănare-a lor ca bun răspuns:
„-Cum de n-a fost nimeni şi s-a fost a fi ?….”

Numai limpezimea faptelor ne ţin
din viaţă-a curge-în neclintit destin.
Suflet, scop şi minte gnozic intuiesc
darul veşniciei gol, în sine plin ….

Oarbele poteci

Trec zădărniciei cele’în apărunt ….
De la firul colbei, ultimul, mărunt,
până’în vastitatea naltului ocean,
sub puterea sorţii valma toate sunt….

Neiubind pe nimeni ea, şi neurând,
totuşi într-o grijă surdă rând pe rând
urmele răpeşte-în potrivitul ceas.
Nu e ochi să vadă liniştea de când

se scufundă-în sânu-i mort a nemuri
unde-„a nu”-i tăgada unuia „a fi”,
nici a ţine minte de antecesori
sau de cei ce mâine umbra-i vor sui.

Veşnică aceeaşi şi aceeaşi veci,
punct imperceptibil, rătăcire deci,
zvârle şi adună iluzoriul zar
al nemărginirii oarbelor poteci ….

Lamura obscură

Între cel ce vede şi un cerc văzut
lamura obscură mod egal a vrut
aşezând destinul…. Patosu-i latent,
plod ce naşte-odrasle, însă ne-născut,

dăruie-încântare sub ocol de chin,
când din pleava undei clipele îi vin.
Deîmpărţitoare spre a se uni,
sfat, cuvânt, acţiune-i trec de hialin,

prizonier oglinzii, însuşi calapod,
adevăr să scoată nu în episod,
ci prin tagma păcii visului etern.
Ele’în arderi-toate nerozia-i rod,

nimicind himera posesivei căi ….
Ca întors tezaur, cheie-a mii odăi,
înfiind ce este, sacrul va-întâlni,
mistica-i veghere’în haosul dintăi ….

Neantul

Ni-e sălaş neantul câtă vreme spus
clipa-i să o pierdem; „ieri” şi „mâine” nu-s….
Plină-i cupa vieţii sprijinită’în vid….
Ard ca zori de ziuă scrumuri de apus….

Din mâhniri bem vinul hazului precar,
sărutând pustia buzelor ce par
mire fără-odăjdii înhămate’în somn
la tânjala bolţii sub deşertul Car.

Câmp de rătăcire tremură-în ochiorb
spre acele bezne ce minuni resorb,
iar în trup cel suflet iluzoriu chip
ne-împrumută-a faptă şi a nume orb.

Toată adunarea poartă scăzământ,
chiar de’în sfat oglinda minţii ne-a răsfrânt
nimicia înseşi spre a fi nimic:
iubitori de colburi, vânători de vânt….

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*