Dărâmătorii de biserici

29.07.15 by

Nu ne referim în rândurile următoare la cei ce demolează locașurile de cult propriu-zise, ci la altfel de biserici.
Fiecare dintre noi suntem niște biserici în miniatură ale lui Hristos. Trupul nostru este creația lui Dumnezeu, zămislit în mod deosebit de al celorlalte viețuitoare pământene, ca o dovadă că în planul divin noi aveam o misiune specială. În trupul nostru Dumnezeu a așezat chipul Său, adică sufletul nostru, suflare dumnezeiască, pe care nu o mai găsim la celelalte viețuitoare. Acestea au viață, dar nu au suflet, așa cum are omul. Sufletul omului este spiritual și nemuritor. El face legătura între lumea pământească și cea spirituală. Prin el, omul este regele creației lui Dumnezeu, fiindcă datorită lui omul are rațiune, voință și sentimente superioare. Datorită lui, omul a supraviețuit acelor specii înspăimântătoare de altădată, precum dinozaurii, brontozaurii, balaurii etc. Omul nu a fost dotat cu coarne, cu colți, cu copite, cu aripi, cu solzi, cu gheare, cu venin ca să se poată apăra, să poată ataca. Se părea că dintre toate viețuitoarele este ființa cea mai vulnerabilă, care va dispărea cea dintâi din lume. Și totuși! Au trecut milioane de ani și omul nu a dispărut de pe planetă, ba dimpotrivă: astăzi numărăm vreo șapte miliarde de exemplare, suntem creatorii și stăpânii a tot ceea ce înseamnă cultură și civilizație pământeană, ne plimbăm printre stele… Mai vedeți vreo altă specie de viețuitoare pământene făcând ceea ce face omul? Sigur că nu! Aceasta tocmai datorită sufletului, care-l face capabil de creație și progres.
Omul ca ființă completă este format din trup și suflet. În trup este sălășluit și Duhul Sfânt prin harul pe care omul îl primește prin Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Cununia, Maslul și Hirotonia, cât și prin diferite ierurgii sau slujbe bisericești. Sfântul Apostol Pavel numește trupul omenesc chiar ,,templu al Duhului Sfânt”. Desigur, el se adresa evreilor și unor oameni proveniți din religiile păgâne, în care locașul de cult se numea templu. În creștinism, locașul de cult se numește biserică, Casa lui Dumnezeu, Casa Împăratului. Dacă noi, ființe umane purtăm în noi chipul lui Dumnezeu și Duhul Lui, câtă grijă se cuvine să avem de acest ,,templu”, de această ,,biserică” în miniatură a lui Hristos! Nu trebuie uitat, că, la sfârșitul lumii, trupul acesta pământesc va învia, se va reuni cu sufletul pe care l-a purtat în viața pământească și astfel, omul complet, trup și suflet, se va prezenta înaintea Marelui Judecător la Judecata Universală. Aici, pe pământ, omul a săvârșit fapte bune și păcate atât cu sufletul, cât și cu trupul și se cuvine să primească atât sufletul, cât și trupul răsplată pentru cele bune, cât și pedeapsă pentru cele rele. ,,Bisericuța” aceasta a noastră trebuie s-o ferim de primejdii, de accidente, de boli, de tot răul care o pândește la tot pasul, pentru ca să ne putem trăi zilele ce ne sunt date de Creator, să ne putem împlini misiunea noastră în lume, să ajutăm sufletul să se urce pe scara care-l duce până la Dumnezeu, să ne putem mântui.
Doamne, Doamne, cât de gravă e realitatea! Câți dintre noi ne punem problema grijii pentru suflet și pentru trup! Sufletul ni-l rănim în fiecare moment cu gândurile, cu vorbele și cu faptele noastre rele, cu păcatele și cu viciile noastre de tot felul. Cât ne chinuim ca să-l băgăm în iad! Cât ne chinuim să ne distrugem și trupul, bisericuța aceasta atât de fragilă! Războaie, crime, atentate teroriste, sinucideri, avorturi și multe altele au drept scop distrugerea ființei umane! Mulți dintre noi îngurgităm zilnic mâncare peste măsură, fără pic de cumpătare, ceea ce ne duce la boli grave! Cârciumile sunt pline de semeni de-ai noștri, care consumă cantități mari de alcool, se îmbată și-și grăbesc sfârșitul. Pe firma unei cârciumi severinene scrie denumirea acesteia: ,,La groapă!” Mare adevăr zice acolo! Mulți bețivani am îngropat! Și când mă gândesc, că unii dintre ei fuseseră tineri și frumoși, puternici și mândri, cu familii și copii ca niște îngeri! Toate se risipiseră, lăsând loc băuturii, pentru ca până la urmă pătimașul să moară beat pe marginea drumului! Câți dintre noi nu fumăm țigară din țigară, deși pe pachete scrie clar: ,,Fumatul ucide!” Nu ne interesează! Ne simțim ,,cineva”, când scoatem fumul pe nas precum locomotivele de altădată! Mulți fumători de elită am îngropat, după ce pătimiseră cumplit ani de-a rândul de cancer la plămâni! Câți dintre noi nu sunt abonați la ,,moartea albă”, adică la consumul de droguri. Din păcate, cei mai tineri! E moarte sigură și, totuși, rândurile consumatorilor se îngroașă! Ne hrănim cu tot felul de alimente cumpărate de aiurea, împănate cu tot felul de substanțe chimice dăunătoare sănătății noastre, în timp ce grădinile și locurile noastre rămân nemuncite. De acolo am putea să ne mai procurăm alimente curate, nepoluate. Ducem mulți viață dezordonată, socotind că tinerețea ne e fără sfârșit. Destrăbălarea, curvia, ne duce la boli incurabile, care ne bagă devreme în mormânt! Câte accidente de circulație nu seamănă moartea și jalea! Multe cazuri au fost datorate megalomaniei, mândriei, inconștienței, neglijenței! Cad unii victime unor boli care puteau fi tratate, dacă se făceau din când în când niște controale medicale, niște analize. Când apar semnele vizibile ale bolii sau durerea e de cele mai multe ori prea târziu! Câți purtăm grijă de igiena trupului nostru, câți ne străduim să zăgăzuim, prin curățenie, pătrunderea microbilor de tot felul, semințe de boli grele, în ființa noastră?! Mâncăm cu mâinile murdare, ținem unghii netăiate, sub care adunăm milioane de microbi! Mai și vopsim unghiile netăiate, considerând că prin aceasta suntem mai frumoși!!
Bisericuțele acestea ale noastre ar trebui să păstreze frumusețea îngerească a curățeniei, a purității, lumina sfințeniei, frumusețea copilăriei. Priviți în jurul dumneavoastră și vă îngroziți! Atâtea bisericuțe ale semenilor noștri sunt dărâmate, cu ferestrele și ușile sparte, cu acoperișurile spulberate, cu pictura ștearsă. În loc de preoți liturghisitori pentru Hristos, vedeți urlători, care înjură, drăcuie cu tot ce e în cer și pe pământ, se bat, se bârfesc, se schimonosesc, se murdăresc în noroiul șanțurilor, își alungă soțiile și copiii din casă la miez de noapte, slujesc cu toată ființa lor unui domn al adâncurilor, al gheenei, al pieirii, fără teamă de Dumnezeu, fără rușine de oameni! Față de bisericuțele ființei noastre avem datoria să le îngrijim, să ne ocupăm de sănătatea și integritatea lor și, mai ales, de mântuirea lor!
Cine are urechi de auzit, să audă!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*